Halloween este o sărbătoare celebrată în fiecare an în data de 31 octombrie, iar Halloween 2022 va avea loc luni, 31 octombrie. Tradiția a început odată cu Samhain, festivalul antic al celților, timp în care oamenii aprindeau focuri de tabără și îmbrăcau costume pentru a alunga spiritele.
În secolul VIII, Papa Grigore al II-lea a decis ca ziua de 1 noiembrie să fie un prilej de a sărbători toți sfinții. În scurt timp, Sărbătoarea Tuturor Sfinților (All Saints Day) a preluat câteva dintre tradițiile festivalului Samhain. Seara dinainte era cunoscută drept Ajunul Sărbătorii Sfinților (All Hallows Eve), iar mai târziu Halloween. Odată cu trecerea timpului, Halloween a ajuns să fie o zi plină de activități cum ar fi trick-or-treating (colindatul), sculptarea dovlecilor (Jack-o’-lantern), adunări festive, costumarea și delectarea cu dulciuri.
Însă, cum rămâne cu tradițiile și credințele de Halloween pe care oamenii din ziua de azi le-au uitat? Multe dintre aceste ritualuri uitate demult priveau spre viitor în loc de trecut și se gândeau la cei vii, nu cei morți.

Neobositul slujitor al literelor contemporane (editor, conducător de revistă, un fel de Mecena chiar, pentru mulți care bat la porțile afirmării artistice sau chiar se află în acest areal de mai multă vreme, organizator de manifestări culturale, autor de comentarii critice, dar, în primul și în primul rând, poet), băimăreanul născut pe meleaguri teleormănene, Ioan Romeo Roșiianu, aduce în fața publicului cititor o nouă carte de versuri, creată, și aceasta, în stilul care l-a consacrat, epistolar, cu versuri libere, ample, de obicei, care-i permit, transpunerea în poezie a frământărilor ontologice, induse de o realitate pe care firea lui oximoronică (paradoxal, vulcanică și contemplativă, rezultat, de fapt, al unei irepresibile sensibilități) o receptează necontenit, îi adună mesajele, imaginile și le transpune în artă.  
Cartea cu „Scrisori de dragoste irosită” – Editura ECreator, Baia Mare, 2019 – traduce, de la început și pe tot parcursul ei, neliniștile, tristețile artistului, înzestrat cu puterea de a vedea și dincolo de suprafața lucrurilor și, în același timp, de a le împărtăși prodigios și altora imaginea lumii așa cum apare dinspre sine, animat de o dragoste neostoită de viață, ce alege să o mărturisească, de cele mai multe ori, iubitei pe care o invocă în incipitul poemelor, etalându-și față de ea tot lăuntrul sufletului.

Motto:
                     “mai ṣtii cȃnd ţi-am spus că Seneca zicea că nu este puţin
timpul pe care îl mai avem, ci mult cel pe care l-am risipit  deja ?”
                                                      Ioan Romeo Roṣiianu    

    N-am întȃlnit ṣi văzut la nimeni atȃta risipă de emoţie, ca la Ioan Romeo Roṣiianu, exprimată în “Scrisori de dragoste irosită” (risipită).    
    Scrisorile n-au încercat să mărturisească zbuciumul unor voluptăţi trăite sau imaginate, ci mai degrabă zădărnicia ṣi irosirea sentimentului care (la vulcanicul Ioan Romeo Roṣiianu) seamănă mai degrabă cu trasul cu tunul după ţȃnţari, decȃt cu trasul la vȃnătoare cu puṣca cu lunetă.
    Și totuṣi este vorba numai de dragoste, cu toate păcatele ei, cu bucuriile ṣi cu durerile ei ṣi că dacă tot ce-a simţit cȃnd (exaltat de intensitatea emoţiei) a scris, s-a chemat dragoste, atunci da, a iubit, a iubit pȃnă la abandon.  

Trăim într-un timp distopic, la care sunt convinsă că, măcar în lumea noastră, nici un om normal nu s-ar fi gândit până acum câteva săptămâni. Pământul întreg se resetează și i-a pus pe locatarii lui temporari la colț, i-a închis în propriile adăposturi, într-un soi de șantaj cu finalitate posibil salutară: vreți să mergeți mai departe în călătoria pentru care ați apărut aici, stați în casă – dar nu degeaba: meditați la ce ați făcut pentru voi și, mai ales, contra mea și a noastră și alegeți cum ar trebui să acționați de-acum înainte dacă o fi să continuăm colaborarea – până condițiile de viață redevin prielnice; nu vreți, ieșiți și trăiți-vă apocalipsa!
Și dacă ar fi numai o situație locală (să zicem că am fi ajuns noi ori alții, un fragment de omenire, într-o conjunctură dramatică), am fi avut în sprijin speranța (săraca!), la fel ca mereu, că, vrând-nevrând, o să ni se întindă o mână de către alții, mai norocoși, încât să ieșim la un liman, dar, nu! Suntem, cum zicea, acum câteva zile, Papa Benedict (izolat și el, ca orice muritor, rostindu-și cuvântul „Urbi et orbi” în fața unei piețe pustii), în aceeași barcă! Veche, fragilă, cârmită de cele mai multe ori, prost!

De puţin timp, autorităţile locale din Mireşu Mare i-au acordat inginerului silvic și scriitorului (afirmat și confirmat, între speciile literare abordate, ca epigramist de mare substanţă umoristică) Nistor Ioan Bud titlul de cetăţean de onoare al comunei Mireşu Mare, motiv pentru care a fost invitat la Centrul Cultural din Dăneştii Chioarului, locul de naştere al Domniei sale (într-o familie cu 13 copii) să se prezinte elevilor din şcoala în care a învăţat (coordonatori: prof. Ana Dragoş, prof. de limba română Nicoleta Butean).
Domnul Nistor Ioan Bud a vorbit în cuvinte alese despre satul copilăriei sale, a adus şi cărţi, pe care le-a prezentat copiilor, care l-au ascultat cu atâta plăcere, încât noi, adulții, ne-am dus cu gândul la marele povestitor Ion Creangă.
Un volum mi-a atras atenţia în mod special – „Ieşirea din infern. Calea mântuirii. Eseuri şi cugetări”, scos de Editura Zestrea din Baia Mare în urmă cu 20 de ani (2002). În prefaţă, Ion M. Mihai (alt inginer sedus de foaia tipărită) scria (lucru care definește foarte bine esența cărții): „În tot cuprinsul cărţii apare un fel de dualism, un fel de luptă a forţelor binelui – forţelor divine – şi a celor ale răului, reprezentate permanent prin Satan. Ubicuitatea lui Dumnezeu este dublată de aceea a lui Satan, care urmăreşte convertirea a [sic] cât mai multor oameni de partea lui, ispitindu-i şi încercând să-i îndepărteze de drumul spre mântuire”.

Pe 8 septembrie, Caravana Apele Unite ale României a ajuns la Mila 23, satul de naștere a lui Ivan Patzaichin. Echipa Asociației Ivan Patzaichin - Mila 23 a prezentat planurile viitorului Muzeu care îi va purta campionului numele și vernisajul expoziției foto „Oamenii Deltei - portrete din Mila 23” de Dragoș Lumpan, în prezența participanților la Caravană, a comunității locale din Mila 23 și a invitaților.
Viitorul Muzeu Ivan Patzaichin va reprezenta un spațiu cu două meniri - muzeu, cu expunere a unor momente cheie din parcursul lui Ivan, lângă mărturii din cultura lipovenilor din Mila 23, și centru cultural, cu infrastructură care va permite organizarea de evenimente culturale, de artă, de educație pentru patrimoniu, cursuri, întâlniri ale comunității locale, conferințe și evenimente care se înscriu în viziunea lui Ivan și a echipei Asociației sale de a conecta patrimoniul local al unei comunități la inovația din contemporan.

Obiceiurile Anului Nou sunt cele practicate în perioada de timp cuprinsă între 24 decembrie - 7 ianuarie şi sunt legate în special de sărbătorile Crăciunului şi ale Anului Nou, având o mare bogăție folclorică. Aceste obiceiuri pot fi grupate în două mari categorii : COLINDE şi URĂRI, şi TEATRU POPULAR (religios şi laic).
        Unii dintre folclorişti (G. Cucu, AL. Viciu şi S. Drăgoi au împărțit colindul în două mari categorii :
        a). COLINDE RELIGIOASE, care au ca subiect principal naşterea, botezul, patimile lui Iisus Hristos (acestea descriind raiul şi iadul, precum şi diferiți sfinți, având la bază, fie o origine populară, fie una livrescă) ;
        b). COLINDELE SOCIALE, care au elemente preluate, fie din balada voinicească, fie din legendele solare (mituri),
precu şi anumite tradiții sau urări.

Bibliotecile au eliberat anul trecut 16,3 milioane volume, cu 4,2 milioane volume mai puțin față de anul 2020 și cu 16,9 milioane volume mai puțin decât în anul 2019, anunță INS.
Numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice a însumat 11,4 milioane persoane, cu 3,5 milioane persoane mai mult față de anul 2020, dar cu 6,8 milioane persoane mai puțin față de anul 2019.
Instituţiile şi companiile de spectacole și concerte au susţinut în țară 14,5 mii reprezentaţii, urmărite de 1,9 milioane spectatori, cu 4,5 mii reprezentații și cu 0,4 milioane spectatori mai mult față de anul 2020, dar cu 11,9 mii reprezentații și cu 6,2 milioane spectatori mai puțin fațăde anul 2019.

Activitatea unităților cultural-artistice, influențată de pandemie

În anul 2021, activitatea unităților cultural-artistice a fost influențată de evoluția pandemiei COVID-19 și de continuarea stării de alertă instituită din luna mai 2020. Unitățile cultural-artistice și-au desfășurat activitatea în condiții restrânse, prin aplicarea măsurilor de distanțare socială impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19, ceea ce a condus la limitarea capacității totale a acestora, situație reflectată în indicatorii statistici prezentați, preciează instituția.

La finalul anilor 1800, orașul Białystok, cândva polonez, apoi prusac, iar mai apoi rusesc și care astăzi este din nou parte a Poloniei, era un centru al diversității, cu un număr mare de polonezi, germani, ruși și evrei Idiș. Fiecare dintre aceste grupuri vorbea câte o limbă diferită și se raportau cu suspiciune la membrii celorlalte comunități.
Ani de zile, L.L.Zamenhof, un evreu din Białystok care se pregătise ca medic la Moscova, a visat la o modalitate prin care diverse grupuri de oameni să comunice ușor și pașnic. La 26 iulie 1887, el a publicat ceea ce se numește acum „Unua Libro” sau „Prima Carte”, care a introdus și descris Esperanto, o limbă pe care Zamenhof a perfecționat-o ani de zile, în speranța că va aduce pacea în lume.
Vocabularul Esperanto este extras în mare parte din engleză, franceză, germană, greacă, italiană, latină, poloneză, rusă și idiș, deoarece acestea erau limbile cu care Zamenhof era cel mai familiar. Din punct de vedere gramatical, Esperanto a fost influențată în primul rând de limbile europene, dar, în mod interesant, unele dintre inovațiile Esperanto au o asemănare izbitoare cu caracteristicile găsite în unele limbi asiatice, cum ar fi chineza, indică Smithsonian Magazine.

         Un monolog-dialog, poeziile lui Roșiianu pot fi citite ca o elegie de cuplu în care comunicarea nu lipsește, deși monologul pare să fie protejat doar de autorul afectat de frustrările eului interior.  În acest dialog nu lipsește dragostea și spiritualitatea într-un format colocvial în care există un intervievator și un interlocutor și este posibil să vorbești și să asculți aşa cum se întâmplă în viață într-un cuplu cu puncte de vedere similare. Interesantă este tema care este abordată în această discuție în curs, care variază, susținută de evenimentele din fiecare zi cu mesaje clare, promiscuitate și planuri de acțiune pentru un viitor aparent deja scrise de destin.  Modul în care sunt explorate secvențele vieții deschide cititorului o viziune panoramică holografică cu dorința de a fi transportat ca într-un film pentru marea cinematografie. Fiecare poezie este un nou cadran al scenariului care definește individualitatea matură în fațetele dragostei, vieții și previziunilor morții.