LITANIILE MȂHNITULUI PROTOSINGHEL ROMEO
Ioan Romeo Roşiianu trece de la condiţia epistolarului voit suprem la cea de sacerdot (hierofant) şi zămisleşte litanii (“Litanii pentru sufletul gol” şi “Litanii pentru inima surdă”) şi autopsiază inima surdă, pentru a-i înţelege tristeţea (melancolia) ca stare existenţială.
Ioan Romeo Roşiianu a fost zămislit într-o zodie complicată, în care insatisfacţiile sau satisfacţiile întârziate l-au îmbolnăvit grav cu tristeţe aproape iremediabilă ṣi pe care şi-o camuflează mai mereu în exuberanţă şi-n veselie de moment.
Viaţa (nepotrivită sau potrivită) pe care-o trăieṣte cu felul său de a fi, îl determină pe Ioan Romeo Roṣiianu, asemenea lui Socrate, să-ṣi bea pȃnă la fund paharul amărăciunii ṣi pentru asta are-n dotare pocalul pe care după golire, îl umple cu vorbe ṣi nu cu vinul euharistic, miruind în felul lui pe cei care-i apreciază poezia.
Nu este “Poetul morţii” ṣi de aceea Ioan Romeo Roṣiianu este preţuit pentru esenţa poeziei sale pȃnă ṣi de luntraṣul Charon, care uimit de litaniile sale îi refuză bănuţul ṣi trecerea peste Styx.