Obiceiurile Anului Nou sunt cele practicate în perioada de timp cuprinsă între 24 decembrie - 7 ianuarie şi sunt legate în special de sărbătorile Crăciunului şi ale Anului Nou, având o mare bogăție folclorică. Aceste obiceiuri pot fi grupate în două mari categorii : COLINDE şi URĂRI, şi TEATRU POPULAR (religios şi laic).
        Unii dintre folclorişti (G. Cucu, AL. Viciu şi S. Drăgoi au împărțit colindul în două mari categorii :
        a). COLINDE RELIGIOASE, care au ca subiect principal naşterea, botezul, patimile lui Iisus Hristos (acestea descriind raiul şi iadul, precum şi diferiți sfinți, având la bază, fie o origine populară, fie una livrescă) ;
        b). COLINDELE SOCIALE, care au elemente preluate, fie din balada voinicească, fie din legendele solare (mituri),
precu şi anumite tradiții sau urări.

Bibliotecile au eliberat anul trecut 16,3 milioane volume, cu 4,2 milioane volume mai puțin față de anul 2020 și cu 16,9 milioane volume mai puțin decât în anul 2019, anunță INS.
Numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice a însumat 11,4 milioane persoane, cu 3,5 milioane persoane mai mult față de anul 2020, dar cu 6,8 milioane persoane mai puțin față de anul 2019.
Instituţiile şi companiile de spectacole și concerte au susţinut în țară 14,5 mii reprezentaţii, urmărite de 1,9 milioane spectatori, cu 4,5 mii reprezentații și cu 0,4 milioane spectatori mai mult față de anul 2020, dar cu 11,9 mii reprezentații și cu 6,2 milioane spectatori mai puțin fațăde anul 2019.

Activitatea unităților cultural-artistice, influențată de pandemie

În anul 2021, activitatea unităților cultural-artistice a fost influențată de evoluția pandemiei COVID-19 și de continuarea stării de alertă instituită din luna mai 2020. Unitățile cultural-artistice și-au desfășurat activitatea în condiții restrânse, prin aplicarea măsurilor de distanțare socială impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19, ceea ce a condus la limitarea capacității totale a acestora, situație reflectată în indicatorii statistici prezentați, preciează instituția.

La finalul anilor 1800, orașul Białystok, cândva polonez, apoi prusac, iar mai apoi rusesc și care astăzi este din nou parte a Poloniei, era un centru al diversității, cu un număr mare de polonezi, germani, ruși și evrei Idiș. Fiecare dintre aceste grupuri vorbea câte o limbă diferită și se raportau cu suspiciune la membrii celorlalte comunități.
Ani de zile, L.L.Zamenhof, un evreu din Białystok care se pregătise ca medic la Moscova, a visat la o modalitate prin care diverse grupuri de oameni să comunice ușor și pașnic. La 26 iulie 1887, el a publicat ceea ce se numește acum „Unua Libro” sau „Prima Carte”, care a introdus și descris Esperanto, o limbă pe care Zamenhof a perfecționat-o ani de zile, în speranța că va aduce pacea în lume.
Vocabularul Esperanto este extras în mare parte din engleză, franceză, germană, greacă, italiană, latină, poloneză, rusă și idiș, deoarece acestea erau limbile cu care Zamenhof era cel mai familiar. Din punct de vedere gramatical, Esperanto a fost influențată în primul rând de limbile europene, dar, în mod interesant, unele dintre inovațiile Esperanto au o asemănare izbitoare cu caracteristicile găsite în unele limbi asiatice, cum ar fi chineza, indică Smithsonian Magazine.

         Un monolog-dialog, poeziile lui Roșiianu pot fi citite ca o elegie de cuplu în care comunicarea nu lipsește, deși monologul pare să fie protejat doar de autorul afectat de frustrările eului interior.  În acest dialog nu lipsește dragostea și spiritualitatea într-un format colocvial în care există un intervievator și un interlocutor și este posibil să vorbești și să asculți aşa cum se întâmplă în viață într-un cuplu cu puncte de vedere similare. Interesantă este tema care este abordată în această discuție în curs, care variază, susținută de evenimentele din fiecare zi cu mesaje clare, promiscuitate și planuri de acțiune pentru un viitor aparent deja scrise de destin.  Modul în care sunt explorate secvențele vieții deschide cititorului o viziune panoramică holografică cu dorința de a fi transportat ca într-un film pentru marea cinematografie. Fiecare poezie este un nou cadran al scenariului care definește individualitatea matură în fațetele dragostei, vieții și previziunilor morții.

În perioada 6 -7 august, Primăria şi Centrul Cultural Sighetu Marmației, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș organizează în centrul vechi al municipiului a XI-a ediţie a Festivalului Medieval „Eternul Maramureș”.
    Pe parcursul celor două zile, publicul va putea admira parada de deschidere cu cavaleri, domnițe, menestreli și scutieri, va interacționa cu membrii asociațiilor de reconstituire istorică în taberele militare și atelierele amplasate în centrul orașului, va retrăi istoria în cadrul confruntărilor care vor prinde viață în zonele special amenajate și se va putea bucura de farmecul muzicii și a dansurilor medievale.
    Festivalul Medieval devenit deja o tradiţie pentru municipiul Sighetu Marmaţiei, va fi deschis oficial sâmbătă 6 august pe pietonala Corneliu Coposu cu salutul trupelor de renactori din partea Primarului Vasile Moldovan, urmat de parada costumelor medievale. Cnejii de Maramureș și Maramorus Barbarorum sunt doar două dintre trupele de reconstituire istorică care își vor expune armele în fața publicului și vor pune totodată în scenă adevărate demonstrații de bătălie.

       Etimologic vorbind, vocabula EPISTOLA provine din grecescul EPISTOLE care în limba română înseamnă LITERA, termen extins şi generalizat în cuvântul EPISTOLA (calchiere lingvistică directă), alias SCRISOARE, RĂVAŞ etc.
        Epistola este o specie literară a genului liric al literaturii culte, cu profunde nuanțe didacticiste specifice clasicismului şi care denumeşte o scriere literară în versuri realizată cu respectarea canoanelor unei scrisori, putând fi adresată la modul convențional unui destinatar real sau fictiv şi care se distinge, de cele mai multe ori, printr-un conținut filosofic, artistic sau moralizator, încadrându-se în acel pachet de opere literare alcătuit sub formă de scrisori, ilustrând aşa-zisul gen epistolar în cadrul genului liric al literaturii culte, gen care s-a dezvoltat la greci în secolul al IV - lea, înainte de Hristos, fiind destinat unui auditoriu larg expunând  un subiect polemic sau dezbătând complex anumite teme. În lumea arabă, ABD al - HAMID AL - KATIB este cunoscut drept primul creator care a făcut din epistolă un gen literar. La noi îl putem aminti pe Grigore Alexandrescu cu EPISTOLĂ CĂTRE VOLTAIRE sau mai recent pe Gabriel Liiceanu cu SCRISORI CĂTRE FIUL MEU, după care genul acesta ar fi un fel de stratagemă prin care autorul se adresează unui destinatar care nu este altcineva decât cititorul.

CORINA CHIRIAC şi GABRIEL DOROBANŢU, invitaţi speciali în spectacolele „Ce mică-i vacanţa mare!” şi „Astă seară... fără măşti!”

Patru spectacole ale Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” vor avea loc, în luna iulie, la Teatrul de Vară Herăstrău, cea mai mare, ospitalieră şi modernă grădină de vară din ţară: două titluri noi, „Ce mică-i vacanţa mare!” (care se va juca pe 9, respectiv 30 iulie) și „Astă seară… fără măşti!” (16 iulie), și
spectacolul-concert “Acces direct… la muzică” (23 iulie).
„Ce mică-i vacanţa mare!” este şi titlul unuia dintre cele mai îndrăgite şlagăre pe care Corina Chiriac îl lansa acum aproape patru decenii. Spectatorii vor avea ocazia să îl fredoneze împreună cu invitata noastră specială, alături de alte refrene îndrăgite, la Teatrul de Vară Herăstrău!

Dacă la începuturile sale, intr-o acceptare largă a cuvântului sincretismul era o doctrină filosofică sau religioasă în care se îmbinau elemente ale unor sisteme diferite de gândire sau credințe la fel de diferite, care de multe ori, în loc să producă apropiere între ele produceau îndepărtare, într-o acceptare puțin mai restrânsă, sincretismul a devenit o tendință de manifestare în special pentru secolele al II - lea, al III - lea şi al IV - lea după Hristos, tendinţă prin care se încerca contopirea într-o singură figură divină a unor atribute şi calități caracteristice aparținând mai multor divinități, pe undeva înrudite.
       În momentul de față, sincretismul vizează acea pluritate stilistică prin care forme ce aparțineau trecutului sunt redescoperite şi readaptate unor forme moderne. Cu lucrul acesta se ocupa POSTAVANGARDA, acel curent artistic - literar care a susținut superioritatea valorilor tradiționale, lucru care face posibilă apariția acelei stilistici eclective prin care artistul selectează elemente din alte lucrări combinându-le într-o lucrare nouă. Apoi, artele socotite tradiționale, poezia, pictura, sculptura, grafica, arhitectura, nemaifiind încadrate în granițele lor fireşti de manifestare, încep să se interfereze din ce în ce mai mult cu mijloace de exprimare diferite, dând naştere la acel sincretism artistic, la acea îmbinare de elemente care demonstrează o evolutie ascendentă a artelor frumoase, poezia, pictura, sculptura, muzica, coregrafia, damsul, manifestându-se concomitent.

Un juriu a găsit-o vinovată de crimă de gradul doi pe autoarea Nancy Crampton-Brophy în cazul morții soțului ei, bucătarul Daniel Brophy, care a fost împușcat în 2018 la școala culinară unde acesta preda cursuri de gătit.
Crampton-Brophy, care a scris cândva un eseu notoriu intitulat „Cum să-ți ucizi soțul”, nu a arătat nicio emoție vizibilă în timp ce verdictul a fost citit într-o sală de judecată din Portland, Oregon.
Procurorii au argumentat că cuplul se lupta cu datoriile – romanele lui Nancy Crampton-Brophy nu se vindeau foarte bine – și că moartea lui Daniel Brophy i-ar fi putut lăsa mai mult de un milion de dolari în polițe de asigurare de viață și alte bunuri.

Crampton-Brophy, în vârstă de 71 de ani, a respins acuzațiile

Ei au spus juraților că Crampton-Brophy și-a urmărit soțul la serviciu și l-a împușcat cu un pistol Glock de 9 mm. Anchetatorii au găsit la fața locului două cartușe de 9 mm. Ea cumpărase, de asemenea, un kit de asamblare a unui „pistol fantomă”, pe care anchetatorii l-au găsit mai târziu. „Armele fantomă” sunt arme de foc neînregistrate și nedetectabile.

Copiii mi-au făcut cadou, de ziua mea, o carte scrisă de Mihai Opris: "Armată, spionaj și economie în România (1945-1991)" scoasă de Colecția Contributors Trei. 2021. Cartea este o prezență editorială bine venită. Autorul reluind momente importante din istoria noastră contemporană, pe baza documentelor din arhive. Un efort salutar. Evident, sunt și accente sau expresii care stirnesc comentarii. Fără a arunca anatema pe autor sau carte, cred că trebuie -totuși- să vedem ce nu sună chiar așa bine. (M-am axat pe articolele referitoare la aviație și industria aeronautică.) În primul rînd, e vorba de utilizarea expresiei "lovitură de stat", pentru actu' de la 23 august 1944. De ce? O lovitură de stat presupune existența unui grup în opoziție, care preia prin forță puterea. La noi, toate partidele politice, sub conducerea regelui, au reluat puterea ocupată vremelnic de Antonescu. Mișcare urmată de toată armata, fidelă regelui, și întregul popor. Ce lovitură de stat?