Despărțirea de „demoni”

Scris de Ioan Romeo Roşiianu. Posted in Cultura


Eu, Revista Ecreator și Editura Ecreator anunțăm încetarea colaborării cu numita Petronela Apopei.
Deși a fost avertizată în repetate rânduri să își revizuiască atitudinea și comportamentul față de colaboratorii noștri, ea nu a înțeles să facă astă, n-a dat curs rugăminții și a scuipat mâna care i-a dat să mănânce.
Ieri și-a permis un derapaj urât față de poeta Loreta Toader din Germania.
A fost ultimul!
Știm, dar nu credem în coincidențele acestei „dive”!
În ultima vreme a început anumite colaborări cu reviste și edituri create de oameni formați tot în anturajul meu, al Revistei Ecreator și al Editurii Ecreator.
Da, Petronela Apopei este capabilă să facă orice pentru bani, deci și varianta că s-ar putut să fi fost plătită pentru a-mi face mie rău și imaginii Revistei sau Editurii Ecreator stă în picioare.
Ea nu mai lucrează în învățământ și nu a fost profesor și nici nu va fi vreodată!


A fost doar cadru didactic din învățământul gimnazial, ceea ce este cu totul alceva.
S-a înscris la doctorat din snobism, nu mai frecventează cursuri, nu-și aprofundează studiile, dar semnează cu DRD lângă numele ei.
Cât despre EA, despre „Diva” cu pretenții de formator de opinii, e de ajuns să te uiți la fotografiile ei, în care-și etalează fesele și sânii mai mult decât eleganța, feminitatea și inteligența.
Pentru mult mai puțin alte dăscălițe au zburat definitiv din învățământ!
Vremurile sunt aproape și pentru ea.
Așadar, numele ei o să mai apară în postările noastre doar pe marginea cărților despre care a scris până acum, la fel și atunci când va fi vorba de anumite reeditări.
Respectăm munca ei, dar colaborarea se oprește acum și aici.
Din arhiva on-line a Revistei Ecreator vor fi șterse absolut toate postările cu creațiile ei.
Din acest moment ne disociem clar de ea ca om, pentru că lipsa de caracter nu ne caracterizează pe noi.
Îi dorim succes în colaborarea cu noile edituri și reviste pentru care lucrează, pe față sau pe dos, ca și în fotografiile etalate lângă poeziile ei.
Sunt atitudini în care își etalează trupul ostentativ, posibilă dovadă că urlă hormonii în ea.
Orice nouă reacție a ei față de vreun alt colaborator al Revistei și al Editurii Ecreator ne va determina să reacționăm ca atare.
Îi dorim succes pe siteurile de matrimoniale, pe la întâlnirile de grup, pentru că la festivalurile organizate de noi nu va mai fi niciodată prezentă.
Se va descurca, vedem că are aptitudini reale și pentru videochat!
PS - nu fac eu AVC ca să îi explic la infinit că nu așa se comportă cineva în societate!
PPS - regret această rupere, regret că se face astfel, dar am sperat până-n ultimul ceas că ea își va revizui comportamentul.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024