Având în vedere permanentul pericol pe care l-a reprezentat Rusia (ca imperiu țarist și ca imperiu bolșevico-sovietic) pentru România și nedând uitării imensele suferințe cauzate românilor de jafurile și rapturile teritoriale la care s-au dedat rușii în epoca medievală, dar mai ales în vremurile moderne (pactul Ribbentrop-Molotov, ultimatumul din iunie 1940, stalinizarea și sovromizarea sau sistematica secătuire a României postbelice de resurse), ar trebui ca toate astea să-i facă pe românii zilelor noastre să manifeste față de muscali și „bunele” lor intenții o neîncredere situată în imediata vecinătate a rusofobiei.
    Cu excepția făuritorilor marii culturi rusești (Pușkin, Gogol, Lermontov, Turgheniev, Ivan Goncearov, Dostoievski, Lev Tolstoi, Anton Cehov, Ivan Bunin, Serghei Esenin, Vladimir Soloviov, Nikolai Berdiaev, Gheorghi Fedotov etc.) și a unor străluciți continuatori ai acestora în perioada sovietică (Iuri Dombrovski, Boris Pasternak, Anna Ahmatova, Vasili Grossman, Alexandr Soljenițîn, Mihail Șolohov, Evgheni Evtușenko, Valentin Rasputin, Cinghiz Aitmatov), sentimentele mele vizavi de muscălime pendulează cu înțelepciune, zic eu, între maximă prudență și totală suspiciune.

    Deși este bine știut faptul că președintele României postdecembriste are un rol pur decorativ în politica internă (miniștrii depun jurământul de credință în fața președintelui, dar acesta nu mai poate să-i descăuneze, chiar și atunci când unii dintre ei își dovedesc nevrednicia și/sau ticăloșia), iată că pentru alegerile din noiembrie a.c. s-au arătat interesați peste 20 de competitori, din care se pare că vor rămâne efectiv în cursă cel mult zece. Da, căci prima triere a apetitului pretendenților la funcția supremă în stat, un stat care scârțâie tot mai neliniștitor din pricina imposturii și nepotismelor (vezi exasperanta nepricepere de care dau dovadă toate autoritățile românești în soluționarea intens mediatizatului caz Caracal), se datorează listelor obligatorii cu minimum 200.000 de semnături ale alegătorilor pentru fiecare candidat în parte.
    Ei bine, unii dintre ei (precum Liviu Pleșoianu sau Andrei Valentin Stoican) au recunoscut că le-a fost imposibil să adune pe căi cinstite susținerile necesare, așa că s-au retras (cu demnitate, susțin ei pe unde se nimerește) din cursa pentru Cotroceni.

Valora punctului de pensie va creşte, începând cu 1 septembrie 2019, de la 1.100 de lei la 1.265 de lei.
Având în vedere faptul că 1) în ţara noastră sunt circa 5.180.000 de pensionari, și 2) nici în mass-media, și nici pe Internet nu se prezintă, corect și complet, care este temeiul legal, pentru creşterea punctului de pensie, începând cu 1 septembrie 2019, de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, am procedat la elaborarea acestui material.

Dintre cei circa 5.180.000 de pensionari care sunt în România, numeroşi doresc să ştie, clar și precis, care este temeiul legal în baza căruia are loc creşterea punctului de pensie, de la 1 septembrie 2019, de la 1.100 de lei la 1.265 de lei.

Începând cu 1 septembrie 2019, valora punctului de pensie va creşte de la 1.100 de lei la 1.265 de lei.
Orice cetăţean, care doreşte să ştie cât îi va fi pensia începând cu 1 septembrie 2019, va proceda astfel:
Varianta 1. Va înmulţi pensia pe care o are până la 31 august 2019, cu 1,15.
Raportând 1.265 de lei la 1.100 de lei rezultă indicele 1,15 care, procentual, se exprimă printr-o creştere de 15%.
Deci, în modul cel mai simplu, orice cetăţean care doreşte să ştie cât îi va fi pensia începând cu 1 septembrie 2019, îşi va înmulţi pensia pe care o are până la 31 august 2019, cu 1,15.
Exemple pentru varianta 1.
O pensie, care până la 31 august 2019 a fost de 1.680 de lei, începând cu 1 septembrie 2019 aceasta va fi de 1.680 x 1,15 = 1.932 de lei. Pensia fiind de sub 2.000 de lei nu este supusă impozitului de 10%.

Pe poeta Florica Alina am cunoscut-o acum un an și-un pic la Sinaia, era cu puștoaica ei și cu soțul, eu cu Nicolae Valareanu Sârbu și Adela Conciu, înainte de Maratonul de poezie organizat de Florin Dochia la Câmpina.
Atunci s-a arătata încântată de STILUL scrisorilor mele, mi-a arătat câteva creații ale ei - în absolut aceeași notă, în același stil realizate - și m-a rugat să accept să edităm împreună un volum.
Am acceptat acest lucru, DAR NUMAI pentru volum, adică ea să publice așa ceva numai între coperți, nu să se manifeste zgomotos în spațiul public, astfel inducând senzația că ei îi aparține stilul.
Așa s-a născut volumul „Scrisori de dragoste eternă”.
Pentru că era vorba de MINE, nu de EA, Florin Dochia ne-a făcut coperta și referințele critice, Mioara Bahna a semnat prefața, postfața și susținerea critică fiind asigurată de Nicolae Dina, Daniel Luca, Daniel Marian, Cristian Gabriel Moraru și Horia Picu, toată lumea trecând cu vederea faptul că 50% din substanța „poemelor” ei era, de fapt, copie la indigo după textele mele.

 Romeo Ioan Roșiianu grăit-a:

”Într-o vreme evident improprie visului și poeziei, în care centrul de greutate al existenței s-a mutat - de o vreme, o jumătate de vreme, ca-n Biblie – strict pe latura materială a ființării, a mai investi în Cuvânt, a-ți mai pune sufletul pe tavă pare un demers sinucigaș, unul menit realmente eșecului.
Traversăm zile grele pe această trecere pietonală ce duce nicăieri și niciunde, mașina de lux, vila pompoasă sau contul gras având mai mult magnetism decât nemuritoarea carte. A invita pe cineva la lectură, a oferi o carte pare gest desuet pentru o gloată îndobitocită. În atari condiții tentația renunțării e mare, însă liniștirea vine din faptul că puțini sunt cei aleși, că puțini sunt cei care au influențat cu adevărat mersul lumii, (pre)facerea acesteia.
Așadar, antologia „Înzăpezirea Cuvântului” este primul pas pe care-l facem în acest an pe același drum și cu aceeași consecvență, cu aceeași încredere oarbă într-un demers menit să-i întoarcă pe oameni la slovă, să le (re)amintească faptul că tentațiile tehnologice ale zilei sunt atât de captivante încât acaparează, astfel trăgând un serios semnal de alarmă asupra risipei existențiale.

La Baia Mare, un mare meşter zideşte o cetate de suflet care să dăinuiască peste timp. Sunt ziduri groase de cărţi eCreator, înălţate cărămidă cu cărămidă, care se deschid celor care vor să intre ca prieteni în cetate. Recenta trecere pe sub hăizaşul porţilor maramureşene în cadrul manifestării Maramureşul şi unirea minorităţilor şi Ediţia III-a a premiilor eCreator, proiect comun al Consiliului Judeţean şi Asociaţiei social-cultural-creştine eCreator, m-a purtat prin locuri încărcate de tradiţie, dar în aceeaşi măsură dăruite cu exuberantă tinereţe şi încredere în viitor.
În periplul nostru am întâlnit la Ruscova un sat cu cinci mii de locuitori ucraineni, un grup de liceence. Le-am luat cu noi în autobuz o parte din drum. Purtau cu mândrie straiele specifice locului. Frumoasele rutence se foiau şi sporovăiau ca nişte cinteze. vorbeau curat în româneşte, în ucraineană, în ungureşte, în germană şi în engleză. Erau cu siguranţă copii europeni şi aşteptau zilele de sărbători ale Crăciunului ca să colinde la Viena.
În biserică unde ne-au întâmpinat cu cântece dumnezeieşti, glasurile lor ne-au umplut inimile de bucurie şi optimism. Le scânteiau privirile precum florile de mină la Baia Mare (într-o altă vizită), scoase din adâncuri şi aduse ofrandă la picioarele Maicii Domnului, într-o biserică din centrul vechi.

Nici  un popor nu răsare de- a gata din pământ, ci se naște cu încetul dintr- alt popor  care piere ,ori din două ce se amestecă.
Grecii de azi sunt urmașii vechiului popor al Elenilor, care atâta s- a prefăcut în cursul vremii, încât  s- a stins, dănd viață unui popor nou.
Italienii , tot așa, sunt dea dreptul urmașii  vechiului popor  al Romanilor, care a pățit tot ca Elenii. Noi ,Românii suntem  popor născut  din amestecul poporului Romanilor cu al Dacilor.
Sângele unui popor ,adică spița neamului său  este adevărată ființa a sa. După părinți, popoarele cele mai luminate ale Europei  sunt de trei neamuri.
Un neam latin, ieșit din încrucișarea  poporului roman cu alte neamuri  felurite si anume: din amestecul Romanilor cu Galii au ieșit Francezii. Din amestecul cu Iberii au ieșit Spaniolii și Portughezii, din amestecul cu Dacii, au ieșit Românii ; iar Italienii cum am spus ,sunt urmași de- a dreptul, măcar iesiți și ei din amestecătura  mai puțină de Romani  cu alte popoare.

În Cartea a V-a din Tusculanae Disputationes Cicero sublinia ca aparţinându-i poetului Marcus Pacuvius de-acum celebra afirmaţie conform căreia „Ubi bene, ibi patria!”.
La secole distanţă afirmaţia a prins rădăcini şi datorită forţei de sintetizare a reuşit să inspire şi să îndemne căutătorii de esenţe, gânditorii.
Aşa se face că mai este un citat interesant, asemănător, pe care eu personal îl văd descălecător din întâiul, dar poate la fel de celebru şi el, îi aparţine lui J. Hector St. John de Crevencour şi a fost inclus în cartea sa „Letters from an American farmer".

Recent, Consiliul Europei a respins printr-o decizie irevocabilă solicitarea de autonomie a ”Ţinutului secuiesc”.
În felul acesta spiritele incitate şi excitate peste măsură cu multă susţinere logistică din exterior ar trebui să-şi revizuiască atitudinile imediat, pentru că din acest moment acţiunile lor pot fi imediat încadrate la ceea ec se poete numi „subminare naţională”.
Cererea de arbitraj pentru autonomia „Ţinutului secuiesc”, solicitată de mai multe consilii locale din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, a fost respinsă marți, la Strasbourg, de Comisia de monitorizare a Congresului Puterilor Locale și Regionale (CPLRE) al Consiliului Europei.
Președinta delegației României la acest congres, Ludmila Sfîrloagă a declarat pentru AGERPRES că cererea a fost respinsă pentru că „nu este de competența Congresului și a Consiliului Europei”.