Începând cu 1 septembrie 2019, valora punctului de pensie va creşte de la 1.100 de lei la 1.265 de lei.
Orice cetăţean, care doreşte să ştie cât îi va fi pensia începând cu 1 septembrie 2019, va proceda astfel:
Varianta 1. Va înmulţi pensia pe care o are până la 31 august 2019, cu 1,15.
Raportând 1.265 de lei la 1.100 de lei rezultă indicele 1,15 care, procentual, se exprimă printr-o creştere de 15%.
Deci, în modul cel mai simplu, orice cetăţean care doreşte să ştie cât îi va fi pensia începând cu 1 septembrie 2019, îşi va înmulţi pensia pe care o are până la 31 august 2019, cu 1,15.
Exemple pentru varianta 1.
O pensie, care până la 31 august 2019 a fost de 1.680 de lei, începând cu 1 septembrie 2019 aceasta va fi de 1.680 x 1,15 = 1.932 de lei. Pensia fiind de sub 2.000 de lei nu este supusă impozitului de 10%.

Pe poeta Florica Alina am cunoscut-o acum un an și-un pic la Sinaia, era cu puștoaica ei și cu soțul, eu cu Nicolae Valareanu Sârbu și Adela Conciu, înainte de Maratonul de poezie organizat de Florin Dochia la Câmpina.
Atunci s-a arătata încântată de STILUL scrisorilor mele, mi-a arătat câteva creații ale ei - în absolut aceeași notă, în același stil realizate - și m-a rugat să accept să edităm împreună un volum.
Am acceptat acest lucru, DAR NUMAI pentru volum, adică ea să publice așa ceva numai între coperți, nu să se manifeste zgomotos în spațiul public, astfel inducând senzația că ei îi aparține stilul.
Așa s-a născut volumul „Scrisori de dragoste eternă”.
Pentru că era vorba de MINE, nu de EA, Florin Dochia ne-a făcut coperta și referințele critice, Mioara Bahna a semnat prefața, postfața și susținerea critică fiind asigurată de Nicolae Dina, Daniel Luca, Daniel Marian, Cristian Gabriel Moraru și Horia Picu, toată lumea trecând cu vederea faptul că 50% din substanța „poemelor” ei era, de fapt, copie la indigo după textele mele.

 Romeo Ioan Roșiianu grăit-a:

”Într-o vreme evident improprie visului și poeziei, în care centrul de greutate al existenței s-a mutat - de o vreme, o jumătate de vreme, ca-n Biblie – strict pe latura materială a ființării, a mai investi în Cuvânt, a-ți mai pune sufletul pe tavă pare un demers sinucigaș, unul menit realmente eșecului.
Traversăm zile grele pe această trecere pietonală ce duce nicăieri și niciunde, mașina de lux, vila pompoasă sau contul gras având mai mult magnetism decât nemuritoarea carte. A invita pe cineva la lectură, a oferi o carte pare gest desuet pentru o gloată îndobitocită. În atari condiții tentația renunțării e mare, însă liniștirea vine din faptul că puțini sunt cei aleși, că puțini sunt cei care au influențat cu adevărat mersul lumii, (pre)facerea acesteia.
Așadar, antologia „Înzăpezirea Cuvântului” este primul pas pe care-l facem în acest an pe același drum și cu aceeași consecvență, cu aceeași încredere oarbă într-un demers menit să-i întoarcă pe oameni la slovă, să le (re)amintească faptul că tentațiile tehnologice ale zilei sunt atât de captivante încât acaparează, astfel trăgând un serios semnal de alarmă asupra risipei existențiale.

La Baia Mare, un mare meşter zideşte o cetate de suflet care să dăinuiască peste timp. Sunt ziduri groase de cărţi eCreator, înălţate cărămidă cu cărămidă, care se deschid celor care vor să intre ca prieteni în cetate. Recenta trecere pe sub hăizaşul porţilor maramureşene în cadrul manifestării Maramureşul şi unirea minorităţilor şi Ediţia III-a a premiilor eCreator, proiect comun al Consiliului Judeţean şi Asociaţiei social-cultural-creştine eCreator, m-a purtat prin locuri încărcate de tradiţie, dar în aceeaşi măsură dăruite cu exuberantă tinereţe şi încredere în viitor.
În periplul nostru am întâlnit la Ruscova un sat cu cinci mii de locuitori ucraineni, un grup de liceence. Le-am luat cu noi în autobuz o parte din drum. Purtau cu mândrie straiele specifice locului. Frumoasele rutence se foiau şi sporovăiau ca nişte cinteze. vorbeau curat în româneşte, în ucraineană, în ungureşte, în germană şi în engleză. Erau cu siguranţă copii europeni şi aşteptau zilele de sărbători ale Crăciunului ca să colinde la Viena.
În biserică unde ne-au întâmpinat cu cântece dumnezeieşti, glasurile lor ne-au umplut inimile de bucurie şi optimism. Le scânteiau privirile precum florile de mină la Baia Mare (într-o altă vizită), scoase din adâncuri şi aduse ofrandă la picioarele Maicii Domnului, într-o biserică din centrul vechi.

Nici  un popor nu răsare de- a gata din pământ, ci se naște cu încetul dintr- alt popor  care piere ,ori din două ce se amestecă.
Grecii de azi sunt urmașii vechiului popor al Elenilor, care atâta s- a prefăcut în cursul vremii, încât  s- a stins, dănd viață unui popor nou.
Italienii , tot așa, sunt dea dreptul urmașii  vechiului popor  al Romanilor, care a pățit tot ca Elenii. Noi ,Românii suntem  popor născut  din amestecul poporului Romanilor cu al Dacilor.
Sângele unui popor ,adică spița neamului său  este adevărată ființa a sa. După părinți, popoarele cele mai luminate ale Europei  sunt de trei neamuri.
Un neam latin, ieșit din încrucișarea  poporului roman cu alte neamuri  felurite si anume: din amestecul Romanilor cu Galii au ieșit Francezii. Din amestecul cu Iberii au ieșit Spaniolii și Portughezii, din amestecul cu Dacii, au ieșit Românii ; iar Italienii cum am spus ,sunt urmași de- a dreptul, măcar iesiți și ei din amestecătura  mai puțină de Romani  cu alte popoare.

În Cartea a V-a din Tusculanae Disputationes Cicero sublinia ca aparţinându-i poetului Marcus Pacuvius de-acum celebra afirmaţie conform căreia „Ubi bene, ibi patria!”.
La secole distanţă afirmaţia a prins rădăcini şi datorită forţei de sintetizare a reuşit să inspire şi să îndemne căutătorii de esenţe, gânditorii.
Aşa se face că mai este un citat interesant, asemănător, pe care eu personal îl văd descălecător din întâiul, dar poate la fel de celebru şi el, îi aparţine lui J. Hector St. John de Crevencour şi a fost inclus în cartea sa „Letters from an American farmer".

Recent, Consiliul Europei a respins printr-o decizie irevocabilă solicitarea de autonomie a ”Ţinutului secuiesc”.
În felul acesta spiritele incitate şi excitate peste măsură cu multă susţinere logistică din exterior ar trebui să-şi revizuiască atitudinile imediat, pentru că din acest moment acţiunile lor pot fi imediat încadrate la ceea ec se poete numi „subminare naţională”.
Cererea de arbitraj pentru autonomia „Ţinutului secuiesc”, solicitată de mai multe consilii locale din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, a fost respinsă marți, la Strasbourg, de Comisia de monitorizare a Congresului Puterilor Locale și Regionale (CPLRE) al Consiliului Europei.
Președinta delegației României la acest congres, Ludmila Sfîrloagă a declarat pentru AGERPRES că cererea a fost respinsă pentru că „nu este de competența Congresului și a Consiliului Europei”.

Oricît ne-ar învăţa proverbul altceva, în casa spînzuratului se cade să vorbeşti tocmai de funie. Să luăm cazul României, ţara în care, din 1945 încoace, unul şi acelaşi partid se schimbă şi preschimbă, face istoria şi legea, cu un singur rezultat: ruina. Despre ce altceva ar trebui să vorbim în România, dacă nu despre necontenita cădere care ne ţine loc de istorie?

Aşadar, după comunişti, tot comuniştii. Dar PSD e, totuşi, altceva! – ar fi tentat să răcnească vreun indignat care nu ia în seamă continuitatea ruinei şi crede că a vorbi de fibre sintetice e o dovadă de politeţe în casa spînzuratului. Cu PSD, partid de catastrofe repetitive şi simetrice, suflarea românească încheie, gîtuită de prostie, o revoluţie negativă, un vast tratat de auto-mutilare care lasă în urmă o singură concluzie: nu vrem să mai fim.

Ţara arde de corupţie şi nenorociri, iar impostorii din cloaca lui Mihai trădătorul de ţară se bat pe averea statului român. La naiba cu toată supuşenia ziariştilor şi a unor politicieni faţă de individul Mihai, care a fost cîndva, întîmplător şi vremelnic, aşa-zis rege al Românei, personaj de decor, care şi-a pus coada pe spinare, după ce ne-a vîndut ruşilor şi şi-a asigurat viitorul! Reamintesc că acesta a ABDICAT definitiv, cu anularea tuturor drepturilor pentru el şi pentru urmaşii lui, născuţi în Elveţia după abdicare!Să mai spunem o dată, răspicat, ca să se ştie şi să se ia aminte: fostul rege Mihai n-a mai fost rege de la data abdicării „de comun acord” cu guvernul Petru Groza, la data de 30 decembrie 1947!

Măi să fie! Niște copii mimează o partidă de sex oral la un bal al bobocilor și lumea se inflamează. Chiar contează că acest fapt s-a întâmplat la Cluj-Napoca? Eu zic că nu, pentru că dacă acest act teatral ieftin, probă de bal cum i-au spus unii, s-ar fi petrecut în satul Spermezeu, poliția – la presiunea lumii – ar fi căutat și urme de labă de urs panda și koala, pentru că acești copii sunt niște posibili urși carpatini sau grizzly în devenire. Da!, s-a întâmplat la Cluj-Napoca, în marele centru universitar transilvănean care duce greul bugetului național (după București), care pregătește țării, Europei și întregii lumi viitoarele valori. Cluj-Napoca poate ați uitat, dar este fosta capitală europeană a tineretului, este punctul de atracție de pe harta lumii unde se întâmplă Untold, un festival unde viața se gustă mai din plin decât în Vara la țară a lui Topârceanu.