În urmă cu câteva zile m-am întâlnit, vorba poetului, absolut din întâmplare în centrul Sighetului cu preotul Gheorghe Codrea, actualmente stabilit în Baia-Mare, unde – împreună cu fiul lui, preotul Florin Codrea – slujește la parohia ortodoxă „Buna Vestire”. După obligatoriile firitiseli, puse de capricioasa întâmplare la îndemâna cunoștințelor (ne cunoaștem de ani și ani), la despărțire el mi-a înmânat un exemplar din Buna Vestire, revista bianuală de cultură și spiritualitate (nr.19 din cel de-al 11-lea an de când apare), editată de parohia omonimă, în colaborare cu Asociația filantropică cultural-creștină Martyria, ambele fundații (revista și asociația) fiind puse pe picioare și coordonate de energicul Florin Codrea.

Banii au luat circuite periculoase după criza mondială din 2008. Sume uriaşe au ieşit din România şi au fost ascunse în paradisuri fiscale. Acum, iată, lumea este zguduită de o mega escrocherie transfrontalieră. Lideri politici ai lumii, oameni de afaceri, sportivi şi actori celebri, oameni bogaţi, gulere albe, bancheri şi bănci, alţi escroci cu funcţii înalte în state ale lumii şi în ţara noastră, au folosit maşinăriile paradisurilor fiscale pentru a-şi ascunde banii murdari şi a-i proteja de taxe.

Democrația fără Parlament e ca nunta fără lăutari. Cu atât mai mult într-o democrație originală ca a noastră, unde legile sunt făcute ca Șparlamentul să confirme cu vârf și îndesat spusa lui Lomonosov adaptată la politică: „În societatea românească postdecembristă cam toți pierd ca tot mai puțini să câștige, căci rolul statului aflat la cheremul tâlharilor interni și externi este acela de-a transforma dezordinea în haos total”.

În actuala conjunctură geopolitică, românii de pe ambele maluri ale Prutului par tot mai defazați. Dar, din punct de vedere strategic, apare din nou o șansă. Ne aflăm într-o situație similară cu cea din ajunul prăbușirii imperiului sovietic. Timp de 25 de ani nu a existat o premiză atât de favorabilă. Ordinea cosmică este mult mai propice pentru reunirea Basarabiei cu România. Finalizarea procesului de reîntregire a națiunii române depinde de minoritatea creativă., scrie fostul prim ministru al Republicii Moldova, Mircea Druc într-o analiză excepțională preluată de Romanian Global News.

Europa de Vest e kaput. E dusă. E terminată. Ar mai avea o şansă mică, o şansă infimă, dar oare va ştii, va putea, va mai avea răgazul să o valorifice?
Ce părere aveţi? Par nişte afirmaţii gratuite? Sunteţi în stare să le priviţi în faţă şi să daţi un răspuns?

Sau: Aţi văzut Parisul? Dar Veneţia? Poate Roma? Londra? Grecia?  …? …? …?

Dacă nu, ar fi bine să vă grăbiţi cât mai aveţi ce vedea. Şi cât le puteţi vizita într-o oarecare linişte. Sau poate nu. Mai bine să nu aveţi termen de comparaţie pentru viitoare aglomerări de ruine, părăsite în mare parte. Ca să nu ajungeţi să trăiţi într-o nesfârşită mare de regrete după imaginea bogăţiei, designului, artei, tehnicii, confortului etc. ce nu se vor mai întoarce curând, sau, poate, nicicând.

În diferite momente istorice, culoarea cămăşii avea roluri simbolice. În momente de crize politice, culoarea vestimentaţiei transmitea un mesaj către lume: voluntarii lui Garibaldi se identificau cu cămăşi roşii, fasciştii italieni ai lui Mussolini au purtat cămăşi negre, paramilitarii nazişti din SA erau identificaţi cu culoarea cămăşilor maro, hungariştii şi membrii Partidului Crucilor cu săgeţi al lui Szálasi purtau cămăşi verzi, dar o altfel de nuanţă decât legionarii români, etc.

Toată viaţa noastră suntem constrânşi cu toţii, de la mic la mare, să facem compromisuri, atât în viaţa profesională cât şi în cea personală. De multe ori lăsăm de la noi pentru buna înţelegere din familie sau pentru simpla noastră pace sufletească. Oamenii politici declară sus şi tare, uneori şi pentru a se spăla pe mâini pentru deciziile luate: în politică nu poţi lucra altfel decât prin compromisuri. Se poate face însă compromisuri şi fără compromiteri?

Ca jurnalist cred ca sunt poate singurul care are autoritatea morala sa se bata cu caramida in piept cu faptul ca STIU Primaria Baia Mare pe de rost.
De-a lungul timpului am demonstrat faptul ca acolo, intre ziduri stiute de toata lumea pe dinafara, se petrec matrapazlacuri greu de inchipuit.
Am aratat ca jurnalistii care-l pupau in cur pe Anghel, au facut la fel cand era Dolha interimar, oarescum la fel si cand era Ludescher, insa au excelat in era Catalin.
Mi-a fost greu sa arat ADEVARUL lumii din cauza fumigenelor pe care acesti lachei cu legitimatii de presa le aruncau de jur imprejur, pentru a-i sminti de cap pe naivi.
In acest vacarm, de multe ori vocea mea nu se facea auzita decat foarte greu.
Insa, convins de adevarul trambitat, am perseverat si am invins de fiecare data!
Imbuibatii zilei si-au tradat imediat finantatorii ingenuncheati de autoritati care s-au sesizat – cu chiu, cu vai! – la cele semnate de mine.
Mi-am platit libertatea de exprimare cu locuri de munca pierdute, cu bani pierduti, cu neuroni iremediabil consumati, cu sanatate afectata, cu familie destramata.

O idee generoasă a propus eCreator. “Prietenii literare” între oraşele acestei ţări. Sigur că PRIETENIA întru literatură nu e de ici de colea. Costă! Trebuie să te duci prin oraşe, să cunoşti grupări literare, etc.
eCreator s-a dus la Sibiu PE BANII SCRIITORILOR  şi nu pe banii vreunei entităţi judeţene. S-a născut un VOLUM, O CARTE de 356 de pagini.
Consiliul municipal Baia Mare a marşat la acest proiect aprobând 7.500 de lei (şapte mii cinci sute de lei).

De trei zile, România plânge. Varsă lacrimi pentru (până acum) 31 de tineri morţi şi aproape 200 de răniţi în incendiul din clubul Colectiv din Bucureşti, izbucnit vineri seara, 31 octombrie, la un concert de rock. De sâmbătă până luni, în întreaga Românie a fost decretat doliu naţional. Au jelit însă nu doar cei din ţară ci şi românii din toată lumea, care şi-au pierdut arşi de vii un frate sau rudă, un prieten sau o cunoştinţă.
Prietenul prietenului meu îmi este şi mie prieten, se arată pe reţelele de socializare, unde chiar s-au solidarizat românii (şi nu numai) din toate colţurile lumii.