Primul cuvânt pe care l-am scris în viaţa mea a fost NÉPSZABADSÁG. Aşa, cu litere mari. Nu pentru că atunci, la vreo doi ani şi jumătate, aş fi avut o orientare politică de stânga, şi nici pentru că aş fi ştiut de pe atunci că peste douăzeci şi ceva de ani voi deveni jurnalistă, ci pur simplu pentru că acesta era ziarul la care erau abonaţi părinţii mei. Generaţia mea şi a părinţilor mei a crescut cu acest acest ziar.
Un cotidian care peste câteva săptămâni ar fi împlinit 60 de ani de la înfiinţare, dar a cărui apariţie sâmbăta trecută a fost oprită. Motivele? Oficial, autorităţile centrale dau vina pe deficitul pe care l-a acumulat redacţia ziarului în decursul ultimilor ani, cât şi pe faptul că a scăzut numărul abonaţilor ediţiei tipărite (la vreo 40 de mii).

Inevitabilul s-a produs. Pe plan internațional, România a fost scrisă cu doi de „rr”, adică „Rromania” pe site-urile oficiale ale Olimpiadei de la Rio din Brazilia. Era o chestiune de timp ca țara noastră să fie intenționat confundată ca țara „comunității rroma”, încă de la începutul anilor 90, când s-a hotărât din afară, de către fundații internaționale, cu implicarea guvernului Mugur Isărescu și a lui Petre Roman. De ce credeți că s-a insistat pentru ca țiganii din România să nu se mai numească oficial cu denumirea istorică, de țigan, ci cu cea de rroma? Tocmai pentru a se crea confuzia dintre România, ca țară locuită de „comunitatea rromă”? Pentru această confuzie impusă intenționat la sfârșitul anilor 90 nu a plătit penal încă nimeni. Dacă, jurnalist fiind, scrii țigan în loc de „rromani” ești imediat asaltat de chitanțierul CNCD, care are grijă să amendeze patrioții români, cercetarea și bunul simț, că faci discriminare.

Lumea, sau cel puţin o parte a ei e deranjată că nu s-au adunat banii necesari pentru ca Statul român să intre definitiv în posesia sculpturii lui Brâncuşi. Situaţia trebuie analizată puţin mai îndeaproape.
Eugen Istodor scria acum câtva zile că „patriotismul este cam de doi lei, mai precis 831.174 euro.” Altfel spus, cam asta a fost donaţia făcută de românii care se arată prea puţin interesaţi de opera marelui sculptor. Prea puţin interesaţi şi totodată prea puţini pentru a fi trecuţi, cu mic, cu mare, la categoria „patrioţi înflăcăraţi”...

Pe timp de vară, oraşul Jula se transformă într-un centru multicultural şi multilingvistic. Aproape în fiecare week-end, parcul din faţa Cetăţii medieval se transformă într-un bâlci adevărat, cu festivaluri de muzică şi dansuri în primul rând ungureşti, dar şi cu puţină cultură internaţională, festivalul dedicat marelui Shakespeare chiar atrage şi foarte multă lume bună, din toate colţurile pământului, la fel cum şi mâncarea este multă şi bună de fiecare dată.
Şi ce poate să vrea mai mult un turist (fie el român sau de orice naţionalitate) pe timp de vară decât distracţie civilizată, servicii corecte, bucate gustoase şi voie bună.

Nu-i la îndemîna oricui să treacă dincolo de atrăgătorul ambalaj al democrației zilelor noastre (dreptul de-a fi neomenos și nedrept, libertatea ca indispensabil atribut al neosclaviei, neliniștile egalității aparențiale într-o lume a tot mai accentuatelor inegalități subtanțiale etc.) și să constați enormele-i neajunsuri taman în fieful său occidental.
    Primul pas pe drumul deslușirii adevărului în această chestiune constă în adoptarea unei poziții corecte vizavi de politică și făcătorii ei. Doar astfel se poate observa că, în mult mai mare măsură ca altădată (altele sunt actualele mijloace de masificare prin intoxicare doctrinară și sterilizare intelectuală), politica este atotputernica artă a creării iluziei că tot ce zboară se mănâncă, altfel spus că, după vrerea celor ce posedă pâinea și cuțitul acestei lumi, la țanc se poate face din alb negru și viceversa!

Spusa „Cum îți așterni, așa dormi” este perfect valabilă nu numai pentru un individ oarecare, ci și pentru întreaga omenire. Adică, rând pe rând (totul a pornit din Occident) comunitățile și popoarele s-au lăsat îngenuncheate, cu efort și entuziasm, de nebunia unei civilizații devastatoare, centrată în exclusivitate pe triada consum-comoditate-confort (crâncena lege nescrisă a celor trei „c”-uri), pentru ca astăzi, după vântul semănat atâția ani în lume, să poată culege furtuna nechibzuinței de care, chiar și acum în ceasul al doisprezecelea, continuă să dea dovadă: poluare cât încape, cruzime, neliniște, perfidie, boli cu toptanul și accidente cu carul.

Proiectul Europa Mare nu este in interesul anglo-saxonilor, declara ministru de externe al Marii Britanii Boris Jonson, pe cand pleda pentru Brexit, inspirat de Churchill in vreme de razboi, ca tara sa sa devina eroina eliberatoare. Si d-na Le Pen, Frantul National frencez, vrea asta. Nici protectorul ortodocsilor nu-i de acord cu UE/NATO. Putin ii vrea pe greco-pravoslavnici in Eurasia sa.
Jonson, Le Pen refuza €, UE, politica germana, care incalca tratate in timp de pace si ii obliga pe englezi, francezi si alti memebrii ai UE, sa plateasca sute de miliarde € pentru Grecia, sa suporte criza €, administratia lui Junker, invazia a milioane de mahomedani si idolatrii etc. Aceasta destabilizare promovata de Berlin nu lezeaza interesele Moscovei, din contra.

Lucian Croitoru, un angajat fidel al Băncii Naţionale a României, dă explicaţii despre aurul depozitat la banca naţională şi valoarea lui, despre salariile angajaţilor de-acolo şi despre cât de greu le este să negocieze an de an creşterile de salarii.
Lucian Croitoru explică mai pe larg de ce afirmaţia guvernatorului că aurul păstrat in tară are valoare mai mică decât dacă ar fi depozitat in altă ţară. În cazul unui împrumut,
„Într-o astfel de situație, foarte probabil, creditorii externi ar considera că numai aurul plasat în străinătate, a cărei existență și calitate a aurului poate fi confirmat în timp real de o terță parte, poate constitui o garanție pentru un eventual împrumut.

PREAMBUL

Prin definitie, exploatarea neautorizata a unei opere literare, stiintifice sau artistice, precum si a unei marci de fabricatie, a unui brevet de inventie sau in general a unei creatii spirituale sau materiale, de orice natura ar fi ea (cu scopul realizarii unui profit!), care poseda un autor sau mai multi autori, fara acordul acestuia sau al acestora, se numeste "contrafacere" sau "imitatie".

După sufocanta modă bolșevică a unirii de-a valma, cu mic și cu mare, în jurul partidului-stat și după nătânga modă a penibilului lozincard („Nu ne vindem țara”, „Noi muncim, nu gândim”, „N-ați mâncat ca noi salam cu soia” etc.) din zorii postdecembrismului, iată că pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu și pângărite de neoameni a fost îmbrățișată moda falsei culturi și a patalamalelor rostuite. Dar nicidecum o modă trecătoare și nepăgubitoare pentru ceilalți, bunăoară așa ca moda vestimentară, ci una statornică și mafioto-sistemică, adică generalizată în rândul băieților deștepți și pusă sfidător de aceștia în slujba procesului de ciocoizare.