Beţivii satului dintr-un film românesc de comedie rurală se joacă cu ideea ce ar face ei dacă ar câştiga premiul cel mare la loto. Văzându-se deja miliardar, unul din ei, cu sentimente patriotice mai adânci, zice că el ar merge cu plugul de-a lungul graniţei, tot roată, ar face o cale adâncă pe care ar umple-o apoi cu apă şi iacă aşa ar face din România o insulă. O insulă a fericirii, a bunăstării, unde toţi românii toată ziua doar ar mânca, ar bea şi s-ar distra.

A fost foarte evidentă în ultimii ani desfăşurarea de forţă din presă împotriva Bisericii Ortodoxe. Interesant este un lucru, anume că generalul Coldea, cel ce coordonează toată activitatea informativ – operativă a SRI, a fost sprijinit în carieră de primarul Aradului, Gheorghe Falcă. Acesta este fin şi cumătru cu Băsescu, care i-a botezat o fată şi l-a cununat.
Socrul lui Falcă este neoprotestant. Gheorghe Seculici, şeful PDL Arad la acea dată a fost vicepremier şi ministru al Economiei în Guvernul Tăriceanu I la data promovării lui Coldea în fruntea SRI.

Dedic acest articol acelor milioane de manifestanti care in zilele de 10 si 11 ianuarie 2015, in cadrul marilor miscari populare  contra terorismului, ca urmare al masacrului de la  "Charlie Hebdo” la Paris, atat pe teritoriul national (francez) cat si in strainatate s-au simtit solidari cu Charlie, fara sa fi fost Charlie !
Daca atacul terorist de la WTC din 11 septembrie 2001 a lovit in plin simbolul business-ului amercian, la New York, in inima Americii, cel din 7 ianuarie 2015 de la Charlie Hebdo, a dat o lovitura de gratie simbolului presei satirice franceze, la Paris, in inima Frantei si a Europei.

De 25 de ani încoace, decembrie stoarce lacrimi din ochii românilor. La unii, lacrimi de durere pentru cei pierduţi în revoltele stradale de la Revoluţia din decembrie 1989, la alţii, lacrimi de bucurie pentru că au scăpat de sub jugul comunist al dictatorului Nicolae Ceauşescu.
Toţi cei care au luptat atunci trupeşte sau sufleteşte pentru libertate au fost nişte eroi ai zilelor noastre. În acele zile sângeroase mulţi s-au rugat pentru poporul român. Iar aceste rugăciuni nu au fost rostite doar în interiorul ţării, ci şi în afară…
Trăim azi vremuri în care uneori e stânjenitor să vorbe şti despre eroi, pentru că este mult mai uşor de blamat trecutul cu eroii lui cu tot, decât să-l cunoşti şi să-l înţelegi.

De 8 ani ne dorim o statuie a marelui Mitropolit Andrei Şaguna în faţa Catedralei Sf. Nicolae din Jula, dar se pare că iniţiativa a fost lăsată moartă atât de către responsabilii maghiari (care au uitat cu voie) cât şi de către români (care au uitat de frica să nu supere pe cineva).
Am primit în schimb, acum un an, un bust al lui Şaguna, cadou din partea statului Român (finanţat de către Departamentul Politici pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni), bust care a fost amplasat în curtea unei case parohiale, în micul sătuleţ bihorean Apateu.

Legile nescrise ale gazetărieiși ale fotbalului spun că după victoria cu Irlanda de Nord toate titlurile și toate superlativele ar trebui să plece către adresa lui Papp. Când un fundaș face, prin golurile sale, ca meciul să se termine cu 2-0, după ce a stat pe 0-0 până înaintea ultimului sfert de oră, cam despre asta e vorba.
Oferindu-i în declarațiile de după meci lui Papp tot ce i se cuvine, Iordănescu a ținut, în conferința de presă, o pledoarie meritată, dar total neobișnuită pentru el, despre Lucian Sânmărtean. L-a declarat fabulos, l-a declarat artist, ceea ce, să ne aducem aminte, doar rareori a spus despre Hagi.

O după-amiază răcoroasă de noiembrie, str. Moldovei, Baia Mare. O mică armată de femei dezumanizate împart alegătorilor din zonă o fițuică de 8 pagini, editată de ACL Maramureș, în sprijinul candidaturii lui Iohannis-ghinion, la câteva ore distanță de prestația sa lamentabilă și rușionoasă de la Realitatea TV, în confruntarea cu contracandidatul său, Victor Ponta.
Probabil că, dacă spiritul național ar mai fi viu în mulți dintre concetățenii nostri, și aici nu mă refer la etnia din care se trage distinsul candidat la prezidențiale,

Cu cinci zile înaintea constituirii noii Autoguvernări pe Ţară a Românilor din Ungaria, alcătuită din deputaţii aleşi la alegerile din 12 octombrie a.c., ministrul Afacerilor Externe al României, Titus Corlăţean, a trimis – prin consulul general al României la Jula – scrisori nominale pentru 13 din cei 15 membri ai viitoarei Adunări generale a AŢRU. Cei doi deputaţi ai Asociaţiei Române din Budapesta nu au primit.
Deputaţii ajunşi în AŢRU de pe listele Alianţei pentru Românii din Ungaria (ARU) şi Asociaţia Românilor din Micherechi (ARM) au fost îndemnaţi de şeful diplomaţiei române, reprezentantul principal al politicii externe a României, ca în deciziile lor viitoare să evite „orice legitimare a fenomenului de etnobusiness". Grea cerere, mai ales acum după alegeri.

Nu trebuia să vină acest Steaua-Dinamo ca să ne reamintim că Balaj e cel mai bun arbitru român. Dar a venit și probabil că s-au lămurit și cei care au în minte alte ierarhii, făcute după alte criterii decît valoarea.
La Steaua-Dinamo, Cristi Balaj n-a fost bun, ci excelent. Joc lăsat liber. Personalitate în teren. O condiție fizică remarcabilă la 43 de ani. Avantaje de mare efect, fără a uita să acorde, după încheierea fazelor, cartonașele de rigoare (la avertismentul dat lui Lazăr, cei cu deficit de lecitină chiar uitaseră de ce, pentru că trecuseră aproape două minute pînă la întreruperea jocului).

Lucică Bălan, un Sir cu clop

Oricît de aderent la public ar fi fost fenomenul Mateianu, oricum ar fi aruncat mingea de handbal de la șold Maricel Voinea, oricâți saci de medalii ar fi strâns Noemi Lung, Anca Pătrășcoiu sau Rodica Dunca, numărul unu în sportul din Maramureș nu poate fi decît Lucică Bălan. Doar el a cîștigat Cupa la Sevilla, doar el a fost acolo unde nimeni altcineva, nici Gheorghe Turda, nici Frații Petreuș n-au ajuns.
Nu e nicio blasfemie și nicio încurcare a rînduielilor. Lucică Bălan e atît de mare încît uneori poate că nici nu-și dă seama cât de mare e cu adevărat.