Toată viaţa noastră suntem constrânşi cu toţii, de la mic la mare, să facem compromisuri, atât în viaţa profesională cât şi în cea personală. De multe ori lăsăm de la noi pentru buna înţelegere din familie sau pentru simpla noastră pace sufletească. Oamenii politici declară sus şi tare, uneori şi pentru a se spăla pe mâini pentru deciziile luate: în politică nu poţi lucra altfel decât prin compromisuri. Se poate face însă compromisuri şi fără compromiteri?

Ca jurnalist cred ca sunt poate singurul care are autoritatea morala sa se bata cu caramida in piept cu faptul ca STIU Primaria Baia Mare pe de rost.
De-a lungul timpului am demonstrat faptul ca acolo, intre ziduri stiute de toata lumea pe dinafara, se petrec matrapazlacuri greu de inchipuit.
Am aratat ca jurnalistii care-l pupau in cur pe Anghel, au facut la fel cand era Dolha interimar, oarescum la fel si cand era Ludescher, insa au excelat in era Catalin.
Mi-a fost greu sa arat ADEVARUL lumii din cauza fumigenelor pe care acesti lachei cu legitimatii de presa le aruncau de jur imprejur, pentru a-i sminti de cap pe naivi.
In acest vacarm, de multe ori vocea mea nu se facea auzita decat foarte greu.
Insa, convins de adevarul trambitat, am perseverat si am invins de fiecare data!
Imbuibatii zilei si-au tradat imediat finantatorii ingenuncheati de autoritati care s-au sesizat – cu chiu, cu vai! – la cele semnate de mine.
Mi-am platit libertatea de exprimare cu locuri de munca pierdute, cu bani pierduti, cu neuroni iremediabil consumati, cu sanatate afectata, cu familie destramata.

O idee generoasă a propus eCreator. “Prietenii literare” între oraşele acestei ţări. Sigur că PRIETENIA întru literatură nu e de ici de colea. Costă! Trebuie să te duci prin oraşe, să cunoşti grupări literare, etc.
eCreator s-a dus la Sibiu PE BANII SCRIITORILOR  şi nu pe banii vreunei entităţi judeţene. S-a născut un VOLUM, O CARTE de 356 de pagini.
Consiliul municipal Baia Mare a marşat la acest proiect aprobând 7.500 de lei (şapte mii cinci sute de lei).

De trei zile, România plânge. Varsă lacrimi pentru (până acum) 31 de tineri morţi şi aproape 200 de răniţi în incendiul din clubul Colectiv din Bucureşti, izbucnit vineri seara, 31 octombrie, la un concert de rock. De sâmbătă până luni, în întreaga Românie a fost decretat doliu naţional. Au jelit însă nu doar cei din ţară ci şi românii din toată lumea, care şi-au pierdut arşi de vii un frate sau rudă, un prieten sau o cunoştinţă.
Prietenul prietenului meu îmi este şi mie prieten, se arată pe reţelele de socializare, unde chiar s-au solidarizat românii (şi nu numai) din toate colţurile lumii.

˝Pe mine ma puteti arde, dar adevarul spuselor mele nu-l puteti distruge !˝

(Giordano Bruno, teolog si folozof italian, ars pe rug pe 17 februarie 1600 in Piata "Campo dei Fiori" la Roma, pentru conceptia sa panteista si ideile sale eretice despre univers)

Version en langue française, par un traducteur autorisé du Mininstère de la Justice Roumain

Scriu acest articol, nu pentru a disculpa sau pentru a apara pe cei vinovati dar din deontologie jurnalistica, iar prin intemediul acestuia incerc sa pun in evidenta carentele instructiei (instrumentarii) intr-un dosar criminal in care cei inculpati, consider ca ar fi fost prea sever pedepsiti in raport cu infractiunile comise.

„Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţei, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii, când vei zice: Nu îmi găsesc nici-o plăcere în ei” stă scris în primul verset din ultimul capitol din Eclesiastul.
E cel mai răspicat îndemn care li se face tinerilor în Sfânta Scriptură, şi, totodată, poate cel mai încălcat îndemn biblic. Spun asta deoarece bisericile noastre sunt cu adevărat pline de tineretul ce va ca să ne ducă pe mai departe credinţa de marile praznice împărăteşti şi numai în unele dintre duminici.

Prima zi de septembrie înseamnă în lumea noastră de azi începutul unui nou an şcolar. Părinţi şi copii îmbrăcaţi în haine de sărbătoare îşi îndreaptă paşii spre şcoli şi grădiniţe fiind cuprinşi de emoţiile unei noi etape în viaţa lor.
Şcolile, fie ele de orice nivel, generală, liceu sau facultate, sunt temple ale cunoaşterii şi învăţăturii. Acestea sunt instituţiile de bază pentru educarea şi învăţarea tinerelor generaţii, a adulţilor de mâine.

În primul rând, în loc să mimeze democraţia prin ridicole postări pe Facebook, ar trebui să se facă luntre şi punte ca să-şi onoreze măcar o parte din promisiunile electorale, neuitând că foarte mulţi români i-au dat votul din teama că, neexistând o contrapondere politică, întreaga putere legislativă şi executivă risca (prin propulsarea lui Victor Ponta la Cotroceni) nu doar să fie acaparată de PSD şi acoliţii săi, ci şi să fie temeinic consolidată într-un autentic stat mafioto-atocratic, prin generosul ajutor venit dinspre preşedinţie.

După cum omul postadamic este un amestec de rai şi iad, voinţa, conştiinţa şi credinţa stabilindu-i sensul de mers în viaţă, tot astfel sunt societăţile şi epocile din istoria lui: Nimic perfect în toate ceea ce-i omenesc, ci totul perfectibil, iar în vremurile de mare restrişte, mai mult sau mai puţin suportabil!
    Cu atât mai mult când vine vorba de istoria României, inclusiv de cea postdecembristă, un surprinzător şi îndrăcit amestec de legiuit şi nelegiuit, de speranţă şi deznădejde, de pălăvrăgeli şi certuri ca la uşa cortului, de iscusite promisiuni în campaniile electorale şi nevrednicii ale aleşilor în lungul interval dintre ele, fapt pentru care nu putem să nu fim de acord cu opinia lui Vlad Georgescu din cartea Istoria românilor de la origini până în zilele noastre (Editura Humanitas, 1992):

La ultimul recensământ al populaţiei şi a locuinţelor din anul 2012, una din nenumăratele întrebări la care trebuia să răspundă cel recenzat se referea la etnie.Într-o localitate, un recenzor a poposit pentru aşi îndeplini misiunea la o gospodărie în care ameninţa o casă cu două etaje, vreo cincizeci de turnuleţe, mozaicată în exterior cu o tentă panicantă.Când temporarul funcţionar(recenzorul) l-a provocat pe stăpânul casei asupra etniei, acesta a răspuns direct, neafectat, simplu : ţigan.”Nu, nu se poate, îşi frânse creionul, vremelnicul simbriaş.