Viata mea privata n-a fost niciodata un subiect public pana acum o luna si jumatate, data la care, inexplicabil de triumfatori „colegii” de la ActualMM au scris ca in seara de 29.02/01.03.2016 mi-as fi agresat prietena.
Numele meu a fost precizat, al acesteaia nu in acel material!
Nimeni nu mi-a cerut un punct de vedere, nimeni nu m-a intrebat nimic, astfel nedandu-mi-se sansa de a-mi spune punctul de vedere.
Stirea – data ca sigura – a fost preluata drept adevarata, iar stirea cu jurnalistul care si-a agresat iubita a facut inconjorul tarii si-a lumii.
Si, asa cum am depus inscrisuri in instanta, pentru a-i intarata pe anumiti postaci impotriva mea, tot felul de asa zise comentarii, unele scrise cica chiar de mine au aparut sau disparut, din subsolul articolului cu pricina.

„Omul sfinţeşte locul” spune o mai veche vorbă românească, iar sensurile ei profunde se-nfiripează şi-n lucrarea de faţă, căci fără de sprijinul Gabrielei Dobrotă această lucrare n-ar fi văzut acum lumina tiparului.
Ea a ridicat imediat mănuşa pe care i-am aruncat-o, atunci când i-am propus să sprijine realizarea acestui mai mult decât un simplu proiect, o adevărată punte de suflet între scriitori din două margini de ţară si neam, între două zone ce mustesc de istorie, cultură şi tradiţii, ambele cu atâta forţă amprentând vieţuierea românească.
Ideea de a face o ediţie specială din „eCreator” împreună cu confraţii din Mehedinţi mi se înşurubase în minte şi-n suflet de mai multă vreme, Gabriela Mimi Boroianu fiind primul confrate cu care am bătut monedă pe asta, căreia i-am împărtăşit intenţia.

În urmă cu câteva zile m-am întâlnit, vorba poetului, absolut din întâmplare în centrul Sighetului cu preotul Gheorghe Codrea, actualmente stabilit în Baia-Mare, unde – împreună cu fiul lui, preotul Florin Codrea – slujește la parohia ortodoxă „Buna Vestire”. După obligatoriile firitiseli, puse de capricioasa întâmplare la îndemâna cunoștințelor (ne cunoaștem de ani și ani), la despărțire el mi-a înmânat un exemplar din Buna Vestire, revista bianuală de cultură și spiritualitate (nr.19 din cel de-al 11-lea an de când apare), editată de parohia omonimă, în colaborare cu Asociația filantropică cultural-creștină Martyria, ambele fundații (revista și asociația) fiind puse pe picioare și coordonate de energicul Florin Codrea.

Banii au luat circuite periculoase după criza mondială din 2008. Sume uriaşe au ieşit din România şi au fost ascunse în paradisuri fiscale. Acum, iată, lumea este zguduită de o mega escrocherie transfrontalieră. Lideri politici ai lumii, oameni de afaceri, sportivi şi actori celebri, oameni bogaţi, gulere albe, bancheri şi bănci, alţi escroci cu funcţii înalte în state ale lumii şi în ţara noastră, au folosit maşinăriile paradisurilor fiscale pentru a-şi ascunde banii murdari şi a-i proteja de taxe.

Democrația fără Parlament e ca nunta fără lăutari. Cu atât mai mult într-o democrație originală ca a noastră, unde legile sunt făcute ca Șparlamentul să confirme cu vârf și îndesat spusa lui Lomonosov adaptată la politică: „În societatea românească postdecembristă cam toți pierd ca tot mai puțini să câștige, căci rolul statului aflat la cheremul tâlharilor interni și externi este acela de-a transforma dezordinea în haos total”.

În actuala conjunctură geopolitică, românii de pe ambele maluri ale Prutului par tot mai defazați. Dar, din punct de vedere strategic, apare din nou o șansă. Ne aflăm într-o situație similară cu cea din ajunul prăbușirii imperiului sovietic. Timp de 25 de ani nu a existat o premiză atât de favorabilă. Ordinea cosmică este mult mai propice pentru reunirea Basarabiei cu România. Finalizarea procesului de reîntregire a națiunii române depinde de minoritatea creativă., scrie fostul prim ministru al Republicii Moldova, Mircea Druc într-o analiză excepțională preluată de Romanian Global News.

Europa de Vest e kaput. E dusă. E terminată. Ar mai avea o şansă mică, o şansă infimă, dar oare va ştii, va putea, va mai avea răgazul să o valorifice?
Ce părere aveţi? Par nişte afirmaţii gratuite? Sunteţi în stare să le priviţi în faţă şi să daţi un răspuns?

Sau: Aţi văzut Parisul? Dar Veneţia? Poate Roma? Londra? Grecia?  …? …? …?

Dacă nu, ar fi bine să vă grăbiţi cât mai aveţi ce vedea. Şi cât le puteţi vizita într-o oarecare linişte. Sau poate nu. Mai bine să nu aveţi termen de comparaţie pentru viitoare aglomerări de ruine, părăsite în mare parte. Ca să nu ajungeţi să trăiţi într-o nesfârşită mare de regrete după imaginea bogăţiei, designului, artei, tehnicii, confortului etc. ce nu se vor mai întoarce curând, sau, poate, nicicând.

În diferite momente istorice, culoarea cămăşii avea roluri simbolice. În momente de crize politice, culoarea vestimentaţiei transmitea un mesaj către lume: voluntarii lui Garibaldi se identificau cu cămăşi roşii, fasciştii italieni ai lui Mussolini au purtat cămăşi negre, paramilitarii nazişti din SA erau identificaţi cu culoarea cămăşilor maro, hungariştii şi membrii Partidului Crucilor cu săgeţi al lui Szálasi purtau cămăşi verzi, dar o altfel de nuanţă decât legionarii români, etc.

Toată viaţa noastră suntem constrânşi cu toţii, de la mic la mare, să facem compromisuri, atât în viaţa profesională cât şi în cea personală. De multe ori lăsăm de la noi pentru buna înţelegere din familie sau pentru simpla noastră pace sufletească. Oamenii politici declară sus şi tare, uneori şi pentru a se spăla pe mâini pentru deciziile luate: în politică nu poţi lucra altfel decât prin compromisuri. Se poate face însă compromisuri şi fără compromiteri?

Ca jurnalist cred ca sunt poate singurul care are autoritatea morala sa se bata cu caramida in piept cu faptul ca STIU Primaria Baia Mare pe de rost.
De-a lungul timpului am demonstrat faptul ca acolo, intre ziduri stiute de toata lumea pe dinafara, se petrec matrapazlacuri greu de inchipuit.
Am aratat ca jurnalistii care-l pupau in cur pe Anghel, au facut la fel cand era Dolha interimar, oarescum la fel si cand era Ludescher, insa au excelat in era Catalin.
Mi-a fost greu sa arat ADEVARUL lumii din cauza fumigenelor pe care acesti lachei cu legitimatii de presa le aruncau de jur imprejur, pentru a-i sminti de cap pe naivi.
In acest vacarm, de multe ori vocea mea nu se facea auzita decat foarte greu.
Insa, convins de adevarul trambitat, am perseverat si am invins de fiecare data!
Imbuibatii zilei si-au tradat imediat finantatorii ingenuncheati de autoritati care s-au sesizat – cu chiu, cu vai! – la cele semnate de mine.
Mi-am platit libertatea de exprimare cu locuri de munca pierdute, cu bani pierduti, cu neuroni iremediabil consumati, cu sanatate afectata, cu familie destramata.