Literatura universală, ca trezorier al bogăției spirituale, a acumulat prețioase moșteniri literare, iar frumusețea unora dintre ele fascinează evii nu doar prin viziune și inovație prozodică, ci și prin personalitatea nonconformistă, frumusețea specială și biografia spectaculoasă a autorilor. Aceasta pare a fi rețeta succesului garantat pentru veșnicie, să înfrunți mentalități și să te desfășori în deplina libertate a spiritului tău descătușat de cenzura unei morale blocante, limitative. Au simțit și au experimentat plenar în special poeții, chiar din zorii măreției spiritului uman, antichitatea. De atunci vin spre noi cohorte nesfârșite de strămoși poeți, care nu au părăsit această dimensiune fără să contribuie la ereditatea spirituală a lumii. Spun poeți, dar am în vedere faptul că, deși numărul bărbaților este covârșitor, din când în când se ivește câte o femeie care arde, pârjolește totul în jurul ei cu frumusețea, pasiunea, talentul și strălucirea ei spirituală. Universalitatea unora dintre operele cu autori femei este o realitate incontestabilă, care fascinează, încântă și inspiră.

Mie greu de tot să scriu puțin (câteva rânduri, adică) despre prietenul Gelu Dragoș.
El a fost, este și va fi un veritabil prieten. Pentru el prietenia are dimensiunile unui munte.
Își petrece viața printre ”cei mici” – învățându-i să scrie și să citească. Absolvent de Jurnalism fiind, Gelu Dragoș exersează cu multă pricepere pe mai multe ”felii” ale scrisului: ziaristică, monografii, reportaje, critică și desigur, poezie. O plajă întinsă a creației, așadar...
În prag de sărbătoare, îi spun ”cu toată gura” LA MULȚI ANI!” (Sunt convins că mi se alătură cu aceeași urare toți prietenii într-ale condeiului.) Apoi, neodihnă creatoare! Multă sănătate! Și...tot ceea ce îți dorești.
Te îmbrățișez, prietene!

Joi, 4 februarie 2021, începând cu ora 10:30, s-a desfășurat ediția a IV-a a Colocviilor Revistei „Teleormanul Cultural”. Organizată în colaborare cu Consiliul Local al Municipiului Roșiori de Vede și cu Direcția pentru Cultură, Educație, Creație și Sport, manifestarea culturală, care a durat aproximativ o oră și jumătate, a fost moderată de dna Monica Tuinete, referent creație artistică.

 Mai întâi, a luat cuvântul dl Silviu Arsu, directorul Casei Municipale de Cultură, care ținut să mulțumească tuturor celor prezenți că și-au rupt puțin din timpul lor pentru a participa la această sărbătoare a culturii roșiorene și teleormănene. După aceea, dna Monica Tuinete a prezentat numeroasele activități din program, care aveau să țină trează atenția publicului iubitor de cultură și literatură.

 De rămas...
Iubiți concitadini, ne apropiem de  încheierea  acestei discuții ”plimbate” prin municipiul nostru drag numit Baia Mare sau în latină „Rivulus Dominarum”, în germană „Frauenbach”iar  în maghiară „Asszonypataka”. Se putea și fără această  carte, ca o falie în timp, dar am vrut a zice că  nu este lucru mai frumos ca dragostea și nici fericire mai mare, cum zice și Biblia și acest îndemn la fericirea noastră, l-a scris un om căruia  îi lipsește 80% din vedere, are 4 infarcte și-i este interzisă munca de orice fel.
    Totuși acest material ar putea  servi unora, care obținând o funcție, se domnesc pe banii noștri și odată ajunși  se reia fabula lui Grigore Alecsandrescu cu ”Boul și vițelul”, ba am putea zice că își face la nume prenumele de... hoț.

Limba română este încărcată de expresii, care mai de care mai ghidușe. Printre ele, se numără și ”ce are Sulla cu prefectura”. Unii spun ”Ce treabă are Sulla cu prefectura”, dar mesajul este același și își are bazele în cultura romană.
Dintre expresiile și zicalele pe care le folosim în fiecare zi, semnificația sau sensul original al multor dintre ele s-a pierdut. Chiar și mulți dintre cei care abuzează de ele în fiecare zi nu au nici cea mai vagă idee de unde au pornit.
Revenind însă la expresia din titlu , lucrurile sunt un pic mai clare când vine vorba de destinul lui Sulla și, implicit, de legătura sa cu prefectura. Conform Wikipedia, „Lucius Cornelius Sulla Felix (138
î.Hr.–78 î.Hr.) a fost un general și om politic roman, care, ca dictator, prin încercările lui de a constitui o formă nouă de stat, a contribuit de fapt la destrămarea Republicii Romane.

    Nici la alții nu-i mai dulce,

  ”Mai stați și voi pe acasă !” erau vorbele mamei mele  care-și vedea cei 6 prunci doar la ora mesei. Dar îndemnurile mamei parcă ne-au legat de glie, cu toate că nu avem pământ...
    Și a venit și Revoluția din 1990 și rândurile de altădată de la alimentare s-au mutat la pașapoarte.
    Auzeam într-o vreme, că trebuie așteptat  o lună pentru un pașaport. Am petrecut 11 zile ca să pot să-mi cumpăr apartamentul, să îl înscriu în CF și nu aveam ”dragoste” așa de mare pentru a vinde-n Ungaria sau Turcia hârtie igienică românească, în Serbia miez de nucă... de fapt nu are  rost să vă spun asta, deoarece se vindea orice și de ”dincolo” se cumpăra orice...
    Au trecut 10 ani și puteam merge fără pașaport să văd Europa. Nu vă înșelați, Europa nu mă aștepta, dar unii dintre ”ai noștri” care considerau că am fost OM cu ei mi-au trimis chemare, de care nu era agățată nici o clauză.

La 14 ianuarie 1894, s-a născut Ecaterina Teodoroiu, "eroina de la Jiu" căzută în luptele de la Mărăşeşti (m. 23 august 1917).
Ecaterina Teodoroiu (sau Cătălina Toderoiu) e o prezenţă insolită în istoria noastră, una dintre puţinele femei distinse "oficial" cu renumele de eroină, printre atâtea alte eroine anonime care vor fi pierit în bătălii fără ca posteritatea să le mai ştie numele şi faptele.
Cercetaş, apoi infirmieră în timpul Primului Război Mondial, şi-a depăşit condiţia sub influenţa unei tragice întâmplări-moartea fratelui ei Nicolae, căzut pe front.

 Tulburarea psihică de care suferea şi-a pus amprenta asupra chipului poetului Mihai Eminescu, a cărui înfăţişare s-a transformat vizibil în ultimii ani din viaţă.
„Între fotografia de la Iaşi, din 1884, când avea 34 de ani (studioul Nestor Heck), şi cea din 1887 (studioul Jean Bieling, Botoşani) e o distanţă de trei ani, dar transformarea chipului lui Eminescu arată, parcă, o trecere a timpului pe trei decenii. Poetul este acum (în 1887, la 37 de ani) în perioada de instalare totală a bolii psihice, decăderea fizică e vizibilă, iar celebra privire tăioasă şi penetrantă e deja amintire; ochii privesc golul interior, ca şi pe cel din afara propriei fiinţe, o deşertăciune a existenţei prinsă cu atâta profunzime în opera sa”, scrie muzeograf Liviu Apetroaie din cadrul Muzeului „Mihai Eminescu” într-un articol care însoţeşte ultima fotografie a poetului postată pe site-ul Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi.

Motto: „Poezia este filozofia unei idei, vibrația unei trăiri reale, e matricea lirică a zbaterilor și întrebărilor existențiale”-(Viorica Șuțu, n.1955, membru L.S.R.-jud. Mureș)

Creatorii de frumos artistic și scriitorii nu au  astâmpăr, se asociază, editează și fac să apară antologii cu cele mai frumoase poezii.

 Un promotor și un sprijin de nădejde al acestei aspirații este editorul și poetul Ioan Romeo Roșiianu. În paginile antologiei denumită mai sus apar ca debut mulți autori tineri-dar și alții consacrați în scrierea de poezii originale care-i propulsează în câmpul literaturii române și-n atenția cititorilor și iubitorilor de poezie. Astfel printre alții publică poezii: Ioan Andreica, Carmena Băințan, Vasile Bele, Radu Botiș, Gelu Dragoș, Mihai Ganea, Vasile Dan Marchiș, Vasile Morar, Olimpia Mureșan, Ioan Potop, Ioan Romeo Roșiianu, Vasile Tivadar, Radu Ulmeanu, Aurelia Velea…și mulți alții.

Pe 30 decembrie 1947, Mihai I a fost silit să abdice.
Mihai I de Hohenzollern-Sigmaringen s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind singurul urmaş legitim al lui Carol al II-lea. Prima dată a urcat pe tron la vârsta de numai şase ani, pe 20 iulie 1927, deoarece tatăl său renunţase la prerogativele de moştenitor al Coroanei.
Fiind minor, atribuţiile regelui au fost exercitate de o Regenţă. Treptat, această instituţie şi-a pierdut din autoritate, iar Carol al II-lea a profitat de divergenţele existente între formaţiunile politice şi pe 8 iunie 1930 a fost restaurat pe tronul României. Acest act a îmbrăcat forma unei lovituri de stat deoarece Constituţia prevedea clar că regele domneşte pănă la moarte sau până la abdicare, iar regele Mihai era în viaţă şi nici nu abdicase.
 
A doua domnie a survenit într-un moment dramatic pentru România. După pierderile teritoriale din vara anului 1940, Carol al II-lea a abdicat, iar Mihai a redevenit rege al României.