FESTIVALUL MEDIEVAL ETERNUL MARAMUREȘ, 6 – 7 AUGUST 2022, CENTRUL MUNICIPIULUI SIGHETU MARMAȚIEI

Scris de PSM. Posted in Cultura


În perioada 6 -7 august, Primăria şi Centrul Cultural Sighetu Marmației, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș organizează în centrul vechi al municipiului a XI-a ediţie a Festivalului Medieval „Eternul Maramureș”.
    Pe parcursul celor două zile, publicul va putea admira parada de deschidere cu cavaleri, domnițe, menestreli și scutieri, va interacționa cu membrii asociațiilor de reconstituire istorică în taberele militare și atelierele amplasate în centrul orașului, va retrăi istoria în cadrul confruntărilor care vor prinde viață în zonele special amenajate și se va putea bucura de farmecul muzicii și a dansurilor medievale.
    Festivalul Medieval devenit deja o tradiţie pentru municipiul Sighetu Marmaţiei, va fi deschis oficial sâmbătă 6 august pe pietonala Corneliu Coposu cu salutul trupelor de renactori din partea Primarului Vasile Moldovan, urmat de parada costumelor medievale. Cnejii de Maramureș și Maramorus Barbarorum sunt doar două dintre trupele de reconstituire istorică care își vor expune armele în fața publicului și vor pune totodată în scenă adevărate demonstrații de bătălie.

EPISTOLE NESIGILATE ALE UNUI SUFLET PROBLEMATIZAT CĂTRE UMANITATE

Scris de Valentin Lupea. Posted in Cultura


       Etimologic vorbind, vocabula EPISTOLA provine din grecescul EPISTOLE care în limba română înseamnă LITERA, termen extins şi generalizat în cuvântul EPISTOLA (calchiere lingvistică directă), alias SCRISOARE, RĂVAŞ etc.
        Epistola este o specie literară a genului liric al literaturii culte, cu profunde nuanțe didacticiste specifice clasicismului şi care denumeşte o scriere literară în versuri realizată cu respectarea canoanelor unei scrisori, putând fi adresată la modul convențional unui destinatar real sau fictiv şi care se distinge, de cele mai multe ori, printr-un conținut filosofic, artistic sau moralizator, încadrându-se în acel pachet de opere literare alcătuit sub formă de scrisori, ilustrând aşa-zisul gen epistolar în cadrul genului liric al literaturii culte, gen care s-a dezvoltat la greci în secolul al IV - lea, înainte de Hristos, fiind destinat unui auditoriu larg expunând  un subiect polemic sau dezbătând complex anumite teme. În lumea arabă, ABD al - HAMID AL - KATIB este cunoscut drept primul creator care a făcut din epistolă un gen literar. La noi îl putem aminti pe Grigore Alexandrescu cu EPISTOLĂ CĂTRE VOLTAIRE sau mai recent pe Gabriel Liiceanu cu SCRISORI CĂTRE FIUL MEU, după care genul acesta ar fi un fel de stratagemă prin care autorul se adresează unui destinatar care nu este altcineva decât cititorul.

A plecat la stele, discret, nederanjând pe nimeni - poeta Cornelia Vaida!

Scris de Gelu Dragoş. Posted in Cultura


Cu consternare, tristeţe şi multe lacrimi am aflat că ieri, 22 iulie a plecat să citească la Cenaclul din Cer poeta Cornelia Vaida! De fapt, de ceva timp o aştepta omul de televiziune, scriitorul şi prietenul Octavian Butuza.
Am cunoscut-o pe Cornelia Vaida în cadrul şedinţelor eCreator condus de scriitorul Ioan Romeo Roşiianu şi am descoperit o persoană sensibilă, bucuroasă să fie în compania prietenilor. Era o bucătăreasă desăvârşită şi era mândră şi vorbea cu drag de fiica ei, profesoara Ioana Butuza.
A debutat în 2021 cu volumul de poezii  Liturghia primăverii, carte la care am scris referinţe critice, şi notam atunci: "Am descoperit o poetă cu stil propriu, dens, un fel de erotism, nedus până la capăt din pudoare sau alte cauze, o iubitoare a tot ce o înconjoară iar frumuseţea şi originalitatea majorităţii creaţiilor sale mă obligă să o felicit şi să o aştept cu următoarea carte de poezie! Fiindcă, aşa cum spune marele eseist şi scriitor Octavian Paler: Sunt drumuri ce ne caută demult..., nu-i aşa Cornelia Vaida?"

Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” prezintă Stagiunea Estivală 2022, la Grădina de Vară Herăstrău

Scris de Liliana Popa. Posted in Cultura


CORINA CHIRIAC şi GABRIEL DOROBANŢU, invitaţi speciali în spectacolele „Ce mică-i vacanţa mare!” şi „Astă seară... fără măşti!”

Patru spectacole ale Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” vor avea loc, în luna iulie, la Teatrul de Vară Herăstrău, cea mai mare, ospitalieră şi modernă grădină de vară din ţară: două titluri noi, „Ce mică-i vacanţa mare!” (care se va juca pe 9, respectiv 30 iulie) și „Astă seară… fără măşti!” (16 iulie), și
spectacolul-concert “Acces direct… la muzică” (23 iulie).
„Ce mică-i vacanţa mare!” este şi titlul unuia dintre cele mai îndrăgite şlagăre pe care Corina Chiriac îl lansa acum aproape patru decenii. Spectatorii vor avea ocazia să îl fredoneze împreună cu invitata noastră specială, alături de alte refrene îndrăgite, la Teatrul de Vară Herăstrău!

SINCRETISMUL ARTELOR

Scris de Valentin Lupea. Posted in Cultura


Dacă la începuturile sale, intr-o acceptare largă a cuvântului sincretismul era o doctrină filosofică sau religioasă în care se îmbinau elemente ale unor sisteme diferite de gândire sau credințe la fel de diferite, care de multe ori, în loc să producă apropiere între ele produceau îndepărtare, într-o acceptare puțin mai restrânsă, sincretismul a devenit o tendință de manifestare în special pentru secolele al II - lea, al III - lea şi al IV - lea după Hristos, tendinţă prin care se încerca contopirea într-o singură figură divină a unor atribute şi calități caracteristice aparținând mai multor divinități, pe undeva înrudite.
       În momentul de față, sincretismul vizează acea pluritate stilistică prin care forme ce aparțineau trecutului sunt redescoperite şi readaptate unor forme moderne. Cu lucrul acesta se ocupa POSTAVANGARDA, acel curent artistic - literar care a susținut superioritatea valorilor tradiționale, lucru care face posibilă apariția acelei stilistici eclective prin care artistul selectează elemente din alte lucrări combinându-le într-o lucrare nouă. Apoi, artele socotite tradiționale, poezia, pictura, sculptura, grafica, arhitectura, nemaifiind încadrate în granițele lor fireşti de manifestare, încep să se interfereze din ce în ce mai mult cu mijloace de exprimare diferite, dând naştere la acel sincretism artistic, la acea îmbinare de elemente care demonstrează o evolutie ascendentă a artelor frumoase, poezia, pictura, sculptura, muzica, coregrafia, damsul, manifestându-se concomitent.

Autoarea eseului „Cum să-ți ucizi soțul”, găsită vinovată de uciderea propriului soț

Scris de DN. Posted in Cultura


Un juriu a găsit-o vinovată de crimă de gradul doi pe autoarea Nancy Crampton-Brophy în cazul morții soțului ei, bucătarul Daniel Brophy, care a fost împușcat în 2018 la școala culinară unde acesta preda cursuri de gătit.
Crampton-Brophy, care a scris cândva un eseu notoriu intitulat „Cum să-ți ucizi soțul”, nu a arătat nicio emoție vizibilă în timp ce verdictul a fost citit într-o sală de judecată din Portland, Oregon.
Procurorii au argumentat că cuplul se lupta cu datoriile – romanele lui Nancy Crampton-Brophy nu se vindeau foarte bine – și că moartea lui Daniel Brophy i-ar fi putut lăsa mai mult de un milion de dolari în polițe de asigurare de viață și alte bunuri.

Crampton-Brophy, în vârstă de 71 de ani, a respins acuzațiile

Ei au spus juraților că Crampton-Brophy și-a urmărit soțul la serviciu și l-a împușcat cu un pistol Glock de 9 mm. Anchetatorii au găsit la fața locului două cartușe de 9 mm. Ea cumpărase, de asemenea, un kit de asamblare a unui „pistol fantomă”, pe care anchetatorii l-au găsit mai târziu. „Armele fantomă” sunt arme de foc neînregistrate și nedetectabile.

Armată, spionaj și economie în România (1945-1991)

Scris de Mircea Munteanu "Mongolul". Posted in Cultura


Copiii mi-au făcut cadou, de ziua mea, o carte scrisă de Mihai Opris: "Armată, spionaj și economie în România (1945-1991)" scoasă de Colecția Contributors Trei. 2021. Cartea este o prezență editorială bine venită. Autorul reluind momente importante din istoria noastră contemporană, pe baza documentelor din arhive. Un efort salutar. Evident, sunt și accente sau expresii care stirnesc comentarii. Fără a arunca anatema pe autor sau carte, cred că trebuie -totuși- să vedem ce nu sună chiar așa bine. (M-am axat pe articolele referitoare la aviație și industria aeronautică.) În primul rînd, e vorba de utilizarea expresiei "lovitură de stat", pentru actu' de la 23 august 1944. De ce? O lovitură de stat presupune existența unui grup în opoziție, care preia prin forță puterea. La noi, toate partidele politice, sub conducerea regelui, au reluat puterea ocupată vremelnic de Antonescu. Mișcare urmată de toată armata, fidelă regelui, și întregul popor. Ce lovitură de stat?

Sărbători pascale de neuitat | 565 ani de la urcarea pe tron a Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt

Scris de Andrei Breabăn. Posted in Cultura


„În anul cum se socoteşte de la naşterea lui Hristos 1457, în luna lui Aprilie, în ziua de 11, într-o Marţi, în Săptămâna Mare dinaintea Paştilor, veni Ştefan Vodă, fiul lui Bogdan Vodă, cu o mică oaste împreună cu muntenii şi cu cei din ţara de Jos, ca la vreo 6000 de oameni. Şi venită asupra lui Aron Vodă la un pârâu sau apă cu numele Hreasca, la Doljeşti. Aşa, goni Ştefan Vodă pe Aron Vodă din ţară...”.


Așa descrie cronicarul Grigore Ureche una dintre cele mai însemnate zile din istoria noastră națională, zi care aduce pe tronul Moldovei cel care va fi Soarele tuturor românilor, Marele Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.
Silit să-și părăsească țara după asasinarea mișelească a tatălui său, Bogdan al II-lea, care a avut loc în noaptea de 16 spre 17 octombrie 1451 la Reuseni, unde Voievodul a fost la o nuntă, tânărul Ștefan, care abia în iarnă împlinise vârsta de 15 ani și a fost asociat la tron potrivit uzanțelor vremii, a pribegit cu familia și câțiva prieteni apropiați în Transilvania unde l-a cunoscut pe Iancu de Hunedoara, sub a cărui aripă protectoare  se va cuibări.

SUGESTIA ARTISTICĂ realizată de IOAN ROMEO ROȘIIANU-în volumul de versuri „SCRISORI DE DRAGOSTE IROSITĂ”

Scris de Olimpia Mureșan. Posted in Cultura


Motto: „Mai știi că ți-am spus că dacă am să pot muri/azi/ am să-ți las prin testament toate amintirile netrăite?”-Ioan Romeo Roșiianu

Suntem oare cu toții prizonieri ai cuvântului din această viață ascunsă-n simțiri?
S-ar putea răspunde afirmativ, dar și negativ.
Pentru cei care caută un răspuns plauzibil/ pozitiv-aș spune că toți oamenii sunt legați  între ei prin niște fire nevăzute cu ochiul liber și acestea ar fi energia empatică, cunoașterea senzitivă și energia pozitivă personală.
Volumul de poezii scris de Ioan Romeo Roșiianu având ca titlu „Scrisori de dragoste irosită” ne deschide universul poetic cu o copertă de carte închisă la culoare(sugerând probabil partea întunecată a existenței)-prin acest întuneric străbate lumina sinelui cu imaginea unui om(scriitorul)care fumează/ meditează orientat oblic față de imaginea de prim plan, chipul gânditor al omului este îndreptat spre viitor, la fel și reflexia luminii pe cămașa de un alb strălucitor ce atinge vestimentația  gânditorului , ai cărui ochi nu se văd. Totuși lumânarea din josul imaginii ar putea să -i lumineze fața, la fel pana scriitorului să-i picteze în alb viitorul (astfel ochii ar străluci, ar transmite ceva, fie și acel ceva, deocamdată trist).

Scrierea cu diacritice: indicator al gradului de cultură şi de profesionalism. Condiţie esenţială pentru elaborarea, interpretarea şi aplicarea corectă a textelor legale și religioase

Scris de N. Grigorie Lăcriţa. Posted in Cultura


 „Cunoaşterea cuvintelor conduce la cunoaşterea lucrurilor”. (Platon, citatecelebre.eu).
 „Gândeşte ca un înţelept, dar comunică în limba oamenilor”. (William Butler Yeats).

Cuprins:
1. Semnele diacritice.
2. De ce este importantă scrierea cu diacritice.
3. Măsuri ce se impun a fi luate pentru a asigura scrierea cu diacritice.
4. Într-un cuvânt, o singură literă scrisă fără diacritice, conduce la un alt cuvânt, cu un sens şi cu un conţinut diferit de cel iniţial, fie cu consecinţe negative imprevizibile, fie cu conotaţii pornografice.
Anexa nr. 4/1. Exemplele de modul în care scrierea fără diacritice schimbă radical sensul şi conţinutul unui cuvânt şi pe cel al întregii propoziţii, fraze, articol de lege care conţine cuvântul respectiv.
Anexa nr. 4/2. Exemplele de modul în care o singură literă schimbă radical sensul şi conţinutul unui cuvântul şi pe cel al întregii propoziţii, fraze, articol de lege care conţine cuvântul respectiv.
5. Bibliile scrise fără diacritice redau eronat „Cuvântului lui Dumnezeu”, fiind o blasfemie.
6. Topica este foarte importantă.

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2023