SINCRETISMUL ARTELOR
Dacă la începuturile sale, intr-o acceptare largă a cuvântului sincretismul era o doctrină filosofică sau religioasă în care se îmbinau elemente ale unor sisteme diferite de gândire sau credințe la fel de diferite, care de multe ori, în loc să producă apropiere între ele produceau îndepărtare, într-o acceptare puțin mai restrânsă, sincretismul a devenit o tendință de manifestare în special pentru secolele al II - lea, al III - lea şi al IV - lea după Hristos, tendinţă prin care se încerca contopirea într-o singură figură divină a unor atribute şi calități caracteristice aparținând mai multor divinități, pe undeva înrudite.
În momentul de față, sincretismul vizează acea pluritate stilistică prin care forme ce aparțineau trecutului sunt redescoperite şi readaptate unor forme moderne. Cu lucrul acesta se ocupa POSTAVANGARDA, acel curent artistic - literar care a susținut superioritatea valorilor tradiționale, lucru care face posibilă apariția acelei stilistici eclective prin care artistul selectează elemente din alte lucrări combinându-le într-o lucrare nouă. Apoi, artele socotite tradiționale, poezia, pictura, sculptura, grafica, arhitectura, nemaifiind încadrate în granițele lor fireşti de manifestare, încep să se interfereze din ce în ce mai mult cu mijloace de exprimare diferite, dând naştere la acel sincretism artistic, la acea îmbinare de elemente care demonstrează o evolutie ascendentă a artelor frumoase, poezia, pictura, sculptura, muzica, coregrafia, damsul, manifestându-se concomitent.