Dacă la începuturile sale, intr-o acceptare largă a cuvântului sincretismul era o doctrină filosofică sau religioasă în care se îmbinau elemente ale unor sisteme diferite de gândire sau credințe la fel de diferite, care de multe ori, în loc să producă apropiere între ele produceau îndepărtare, într-o acceptare puțin mai restrânsă, sincretismul a devenit o tendință de manifestare în special pentru secolele al II - lea, al III - lea şi al IV - lea după Hristos, tendinţă prin care se încerca contopirea într-o singură figură divină a unor atribute şi calități caracteristice aparținând mai multor divinități, pe undeva înrudite.
       În momentul de față, sincretismul vizează acea pluritate stilistică prin care forme ce aparțineau trecutului sunt redescoperite şi readaptate unor forme moderne. Cu lucrul acesta se ocupa POSTAVANGARDA, acel curent artistic - literar care a susținut superioritatea valorilor tradiționale, lucru care face posibilă apariția acelei stilistici eclective prin care artistul selectează elemente din alte lucrări combinându-le într-o lucrare nouă. Apoi, artele socotite tradiționale, poezia, pictura, sculptura, grafica, arhitectura, nemaifiind încadrate în granițele lor fireşti de manifestare, încep să se interfereze din ce în ce mai mult cu mijloace de exprimare diferite, dând naştere la acel sincretism artistic, la acea îmbinare de elemente care demonstrează o evolutie ascendentă a artelor frumoase, poezia, pictura, sculptura, muzica, coregrafia, damsul, manifestându-se concomitent.

Un juriu a găsit-o vinovată de crimă de gradul doi pe autoarea Nancy Crampton-Brophy în cazul morții soțului ei, bucătarul Daniel Brophy, care a fost împușcat în 2018 la școala culinară unde acesta preda cursuri de gătit.
Crampton-Brophy, care a scris cândva un eseu notoriu intitulat „Cum să-ți ucizi soțul”, nu a arătat nicio emoție vizibilă în timp ce verdictul a fost citit într-o sală de judecată din Portland, Oregon.
Procurorii au argumentat că cuplul se lupta cu datoriile – romanele lui Nancy Crampton-Brophy nu se vindeau foarte bine – și că moartea lui Daniel Brophy i-ar fi putut lăsa mai mult de un milion de dolari în polițe de asigurare de viață și alte bunuri.

Crampton-Brophy, în vârstă de 71 de ani, a respins acuzațiile

Ei au spus juraților că Crampton-Brophy și-a urmărit soțul la serviciu și l-a împușcat cu un pistol Glock de 9 mm. Anchetatorii au găsit la fața locului două cartușe de 9 mm. Ea cumpărase, de asemenea, un kit de asamblare a unui „pistol fantomă”, pe care anchetatorii l-au găsit mai târziu. „Armele fantomă” sunt arme de foc neînregistrate și nedetectabile.

Copiii mi-au făcut cadou, de ziua mea, o carte scrisă de Mihai Opris: "Armată, spionaj și economie în România (1945-1991)" scoasă de Colecția Contributors Trei. 2021. Cartea este o prezență editorială bine venită. Autorul reluind momente importante din istoria noastră contemporană, pe baza documentelor din arhive. Un efort salutar. Evident, sunt și accente sau expresii care stirnesc comentarii. Fără a arunca anatema pe autor sau carte, cred că trebuie -totuși- să vedem ce nu sună chiar așa bine. (M-am axat pe articolele referitoare la aviație și industria aeronautică.) În primul rînd, e vorba de utilizarea expresiei "lovitură de stat", pentru actu' de la 23 august 1944. De ce? O lovitură de stat presupune existența unui grup în opoziție, care preia prin forță puterea. La noi, toate partidele politice, sub conducerea regelui, au reluat puterea ocupată vremelnic de Antonescu. Mișcare urmată de toată armata, fidelă regelui, și întregul popor. Ce lovitură de stat?

„În anul cum se socoteşte de la naşterea lui Hristos 1457, în luna lui Aprilie, în ziua de 11, într-o Marţi, în Săptămâna Mare dinaintea Paştilor, veni Ştefan Vodă, fiul lui Bogdan Vodă, cu o mică oaste împreună cu muntenii şi cu cei din ţara de Jos, ca la vreo 6000 de oameni. Şi venită asupra lui Aron Vodă la un pârâu sau apă cu numele Hreasca, la Doljeşti. Aşa, goni Ştefan Vodă pe Aron Vodă din ţară...”.

Așa descrie cronicarul Grigore Ureche una dintre cele mai însemnate zile din istoria noastră națională, zi care aduce pe tronul Moldovei cel care va fi Soarele tuturor românilor, Marele Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.
Silit să-și părăsească țara după asasinarea mișelească a tatălui său, Bogdan al II-lea, care a avut loc în noaptea de 16 spre 17 octombrie 1451 la Reuseni, unde Voievodul a fost la o nuntă, tânărul Ștefan, care abia în iarnă împlinise vârsta de 15 ani și a fost asociat la tron potrivit uzanțelor vremii, a pribegit cu familia și câțiva prieteni apropiați în Transilvania unde l-a cunoscut pe Iancu de Hunedoara, sub a cărui aripă protectoare  se va cuibări.

„Ziua în care Dumnezeu a creat speranța a fost probabil și cea în care a zămislit primăvara.” (Bern Williams) și se pare că atunci când Ioan Romeo Roșiianu a conceput celebrele sale antologii, a oferit o oază de speranță și de primăvară în literatura română actuală.
„Pot oare cuvintele să descrie mireasma suflării poeziei?” (se întreba Neltje Blanchan), iar creatorul antologiei „Primăvara Iubirii” dă un răspuns pe măsură prin conținutul acesteia.
Maestru al Cuvântului, dar și al provocărilor scriiturii, Ioan Romeo Roșiianu pune la încercare 62 de autori de texte poetice sau în proză, pe care îi îndeamnă, cu un suflu primăvăratic, la creație de frumos, de trăiri, emoții și sentimente aflate sub auspiciile unei reale „primăveri” a „Iubirii”.

Motto: „Mai știi că ți-am spus că dacă am să pot muri/azi/ am să-ți las prin testament toate amintirile netrăite?”-Ioan Romeo Roșiianu
Suntem oare cu toții prizonieri ai cuvântului din această viață ascunsă-n simțiri?
S-ar putea răspunde afirmativ, dar și negativ.
Pentru cei care caută un răspuns plauzibil/ pozitiv-aș spune că toți oamenii sunt legați  între ei prin niște fire nevăzute cu ochiul liber și acestea ar fi energia empatică, cunoașterea senzitivă și energia pozitivă personală.
Volumul de poezii scris de Ioan Romeo Roșiianu având ca titlu „Scrisori de dragoste irosită” ne deschide universul poetic cu o copertă de carte închisă la culoare(sugerând probabil partea întunecată a existenței)-prin acest întuneric străbate lumina sinelui cu imaginea unui om(scriitorul)care fumează/ meditează orientat oblic față de imaginea de prim plan, chipul gânditor al omului este îndreptat spre viitor, la fel și reflexia luminii pe cămașa de un alb strălucitor ce atinge vestimentația  gânditorului , ai cărui ochi nu se văd. Totuși lumânarea din josul imaginii ar putea să -i lumineze fața, la fel pana scriitorului să-i picteze în alb viitorul (astfel ochii ar străluci, ar transmite ceva, fie și acel ceva, deocamdată trist).

 „Cunoaşterea cuvintelor conduce la cunoaşterea lucrurilor”. (Platon, citatecelebre.eu).
 „Gândeşte ca un înţelept, dar comunică în limba oamenilor”. (William Butler Yeats).

Cuprins:
1. Semnele diacritice.
2. De ce este importantă scrierea cu diacritice.
3. Măsuri ce se impun a fi luate pentru a asigura scrierea cu diacritice.
4. Într-un cuvânt, o singură literă scrisă fără diacritice, conduce la un alt cuvânt, cu un sens şi cu un conţinut diferit de cel iniţial, fie cu consecinţe negative imprevizibile, fie cu conotaţii pornografice.
Anexa nr. 4/1. Exemplele de modul în care scrierea fără diacritice schimbă radical sensul şi conţinutul unui cuvânt şi pe cel al întregii propoziţii, fraze, articol de lege care conţine cuvântul respectiv.
Anexa nr. 4/2. Exemplele de modul în care o singură literă schimbă radical sensul şi conţinutul unui cuvântul şi pe cel al întregii propoziţii, fraze, articol de lege care conţine cuvântul respectiv.
5. Bibliile scrise fără diacritice redau eronat „Cuvântului lui Dumnezeu”, fiind o blasfemie.
6. Topica este foarte importantă.

Pentru ucrainenii stabiliți în România, atunci când învață să scrie în limba română, prima condiție este să înceapă cu cunoașterea și cu folosirea diacriticelor. În caz contrar ajung în situația în care, fără să-și dea seama, mulțumirile lor, în scris, fără diacritice, să fie mulțumiri PENTRU … PUTIN, precum în următorul exemplu:
Mulțumesc frumos.
1. Răspuns, folosind diacriticele:    PENTRU PUȚIN.
2. Răspuns, nefolosind diacriticele:  PENTRU PUTIN.

Dacă  "La început era Cuvântul şi Cuvântul era Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul", înseamnă că de atunci cuvântul a fost eternitate şi pentru eternitate.
    Daniela Micu este ambiţioasă când îşi propune ca zicerile sale să fie pentru eternitate, fiindcă ne propune "Cuvinte pentru eternitate" pentru a dezvălui  (în faţa noastră)  porţia sa de dumnezeire .
    Artista Daniela Micu care-i şi poetă şi pictoriţă este puternic frământată de marile probleme ontologice şi de aceea prin poezie de subtilă percepţie încearcă să elucideze misterul fiinţei umane ca unitate şi contradicţie între spirit şi trup, unde părţile se restricţionează  reciproc .
    Trupul prin pulsiunile (voluptăţile) generate de simţuri poluează acurateţea spiritului dedicat scopurilor sfinte, iar spiritul prin penitenţe şi asceze are menirea să restricţioneze exagerările hedonice ale voluptăţii.
    Este preocupată la modul cel mai serios de problema sufletului pe care-l vede ca fiind o fereastră spre veşnicie ("Sufletul este fereastra / spre veşnicie"  şi ca singur element care înlesneşte legătura noastră cu lumea de dincolo) prin gândul care este firul cu care se leagă adevărul nostru de adevărul celest ("gândul  / e firul / ce leagă sufletul / la adevărul / din cer").

Luna martie în  Canada înseamnă încă zăpadă! Multă zăpadă! În suflet ne înmuguresc speranțe de  primăvară căci  razele soarelui  își intensifică puterea, dar  nu suficient încât să topească munții de zăpadă adunați pe marginea drumului, prin parcări și prin grădini!
Nu l-am văzut de la Crăciun pe poștașul care îmi aducea corespondența de peste mări și țări  și  nu era zi să nu mă uit pe geam  sperând să-l văd  venind și pe la casa mea!  Astăzi,17 martie   în sfârșit  a sosit și la mine!  Câtă bucurie! El nici nu cred că știe ca mi-a adus primăvara!
L-am văzut de la distanță, m-am încălțat rapid și  alergând pe trepte  mi-am îmbrăcat paltonul  din mers fără să-l închei. Pe când  am ajuns afară deja stătea în dreptul porții  cu un pachet mare în mână și cu un zâmbet larg pe față, știa că îmi aduce bucurie, dar nu știu dacă realiza cât de mult îl așteptasem! I-am mulțumit politicos și m-am întors rapid și  am ajuns într-o clipită  înapoi în casă, nerăbdătoare să-mi  deschid pachetul!