Pomenire târzie pentru Doru Dinu Pavel Glavan
Ḯncepi să te întrebi cu ce ai greṣit cȃnd 40 de ani dintr-o biografie a ta (mobilată de-o personalitate covȃrṣitoare, etalon de omenie, bunătate ṣi solicitudine, aṣa cum a fost Doru Dinu Pavel Glăvan -„Pavel din Banat, cel mai fain fecior”) dispar (fiindcă n-ai cu cine să-i mai rememorezi) pur ṣi simplu, fără ca nenorocirea să fi fost în vreun fel anunţată de vreun indiciu de boală grea (altceva decȃt mediatizatul COVID-19).
Am rămas încremenit la aflarea veṣtii ṣi n-am putut să scriu nimic, atunci (la cald cum se zice) de aceea fac acum această pomenire tȃrzie.
M-a învăţat să fiu ordonat, să nu duṣmănesc ṣi să-mi respect adversarii chiar ṣi atunci cȃnd îi biruiesc.
L-am preţuit ṣi iubit ca pe un membru al familiei mele, aṣa cum în tinereţe alături de el i-am iubit ṣi pe alţi reṣiţeni (el reṣiţean prin adopţiune, ca ṣi mine) valoroṣi ṣi năbădăioṣi ca Ion Chichere ṣi Traian Baia.
Mi-a fost model aproape ṣi-n felul în care a trebuit să-mi arăt admiraţia ṣi preţuirea pentru sexul frumos, ca să mă bucur apoi de osteneala unor voluptăţi pe care niṣte adevărate preotese ale iubirii mi le-au dăruit.
A muncit fără odihnă ca nimeni altcineva indiferent de ce a avut de îndeplinit iar scrupulozitatea, conṣtinciozitatea ṣi seriozitatea l-au făcut să fie recunoscut între primii statisticieni ai planetei la nataţie, iar la atletism ṣi gimnastică să fie între corifeii comentariului sportiv, de la noi.
Pentru mine personal el n-a murit fiindcă nu l-am văzut mort, deṣi am fost la înmormȃntare, ci îmi închipui că este plecat undeva în raiul sportivilor sau al jurnaliṣtilor să se documenteze.
Aṣa cum îi spuneam Florentinei Loredana Dalian, după ce i-am citit necrologul pe care l-a scris, mă repet: cȃnd moare un OM ca Doru Dinu Glăvan, pe cerul nostru se stinge o lumină pe care probabil n-am meritat-o ṣi de aceea Dumnezeu nu ne-a mai încuvinţat-o.
Eu, încremenitul într-o uimire pe care n-o percep în toată grozăvia sa, nu pot decȃt să zic: Odihneṣte-te-n pace prietene. Adio! 