De rămas...
Iubiți concitadini, ne apropiem de  încheierea  acestei discuții ”plimbate” prin municipiul nostru drag numit Baia Mare sau în latină „Rivulus Dominarum”, în germană „Frauenbach”iar  în maghiară „Asszonypataka”. Se putea și fără această  carte, ca o falie în timp, dar am vrut a zice că  nu este lucru mai frumos ca dragostea și nici fericire mai mare, cum zice și Biblia și acest îndemn la fericirea noastră, l-a scris un om căruia  îi lipsește 80% din vedere, are 4 infarcte și-i este interzisă munca de orice fel.
    Totuși acest material ar putea  servi unora, care obținând o funcție, se domnesc pe banii noștri și odată ajunși  se reia fabula lui Grigore Alecsandrescu cu ”Boul și vițelul”, ba am putea zice că își face la nume prenumele de... hoț.

Limba română este încărcată de expresii, care mai de care mai ghidușe. Printre ele, se numără și ”ce are Sulla cu prefectura”. Unii spun ”Ce treabă are Sulla cu prefectura”, dar mesajul este același și își are bazele în cultura romană.
Dintre expresiile și zicalele pe care le folosim în fiecare zi, semnificația sau sensul original al multor dintre ele s-a pierdut. Chiar și mulți dintre cei care abuzează de ele în fiecare zi nu au nici cea mai vagă idee de unde au pornit.
Revenind însă la expresia din titlu , lucrurile sunt un pic mai clare când vine vorba de destinul lui Sulla și, implicit, de legătura sa cu prefectura. Conform Wikipedia, „Lucius Cornelius Sulla Felix (138
î.Hr.–78 î.Hr.) a fost un general și om politic roman, care, ca dictator, prin încercările lui de a constitui o formă nouă de stat, a contribuit de fapt la destrămarea Republicii Romane.

    Nici la alții nu-i mai dulce,

  ”Mai stați și voi pe acasă !” erau vorbele mamei mele  care-și vedea cei 6 prunci doar la ora mesei. Dar îndemnurile mamei parcă ne-au legat de glie, cu toate că nu avem pământ...
    Și a venit și Revoluția din 1990 și rândurile de altădată de la alimentare s-au mutat la pașapoarte.
    Auzeam într-o vreme, că trebuie așteptat  o lună pentru un pașaport. Am petrecut 11 zile ca să pot să-mi cumpăr apartamentul, să îl înscriu în CF și nu aveam ”dragoste” așa de mare pentru a vinde-n Ungaria sau Turcia hârtie igienică românească, în Serbia miez de nucă... de fapt nu are  rost să vă spun asta, deoarece se vindea orice și de ”dincolo” se cumpăra orice...
    Au trecut 10 ani și puteam merge fără pașaport să văd Europa. Nu vă înșelați, Europa nu mă aștepta, dar unii dintre ”ai noștri” care considerau că am fost OM cu ei mi-au trimis chemare, de care nu era agățată nici o clauză.

La 14 ianuarie 1894, s-a născut Ecaterina Teodoroiu, "eroina de la Jiu" căzută în luptele de la Mărăşeşti (m. 23 august 1917).
Ecaterina Teodoroiu (sau Cătălina Toderoiu) e o prezenţă insolită în istoria noastră, una dintre puţinele femei distinse "oficial" cu renumele de eroină, printre atâtea alte eroine anonime care vor fi pierit în bătălii fără ca posteritatea să le mai ştie numele şi faptele.
Cercetaş, apoi infirmieră în timpul Primului Război Mondial, şi-a depăşit condiţia sub influenţa unei tragice întâmplări-moartea fratelui ei Nicolae, căzut pe front.

 Tulburarea psihică de care suferea şi-a pus amprenta asupra chipului poetului Mihai Eminescu, a cărui înfăţişare s-a transformat vizibil în ultimii ani din viaţă.
„Între fotografia de la Iaşi, din 1884, când avea 34 de ani (studioul Nestor Heck), şi cea din 1887 (studioul Jean Bieling, Botoşani) e o distanţă de trei ani, dar transformarea chipului lui Eminescu arată, parcă, o trecere a timpului pe trei decenii. Poetul este acum (în 1887, la 37 de ani) în perioada de instalare totală a bolii psihice, decăderea fizică e vizibilă, iar celebra privire tăioasă şi penetrantă e deja amintire; ochii privesc golul interior, ca şi pe cel din afara propriei fiinţe, o deşertăciune a existenţei prinsă cu atâta profunzime în opera sa”, scrie muzeograf Liviu Apetroaie din cadrul Muzeului „Mihai Eminescu” într-un articol care însoţeşte ultima fotografie a poetului postată pe site-ul Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi.

Motto: „Poezia este filozofia unei idei, vibrația unei trăiri reale, e matricea lirică a zbaterilor și întrebărilor existențiale”-(Viorica Șuțu, n.1955, membru L.S.R.-jud. Mureș)

Creatorii de frumos artistic și scriitorii nu au  astâmpăr, se asociază, editează și fac să apară antologii cu cele mai frumoase poezii.

 Un promotor și un sprijin de nădejde al acestei aspirații este editorul și poetul Ioan Romeo Roșiianu. În paginile antologiei denumită mai sus apar ca debut mulți autori tineri-dar și alții consacrați în scrierea de poezii originale care-i propulsează în câmpul literaturii române și-n atenția cititorilor și iubitorilor de poezie. Astfel printre alții publică poezii: Ioan Andreica, Carmena Băințan, Vasile Bele, Radu Botiș, Gelu Dragoș, Mihai Ganea, Vasile Dan Marchiș, Vasile Morar, Olimpia Mureșan, Ioan Potop, Ioan Romeo Roșiianu, Vasile Tivadar, Radu Ulmeanu, Aurelia Velea…și mulți alții.

Pe 30 decembrie 1947, Mihai I a fost silit să abdice.
Mihai I de Hohenzollern-Sigmaringen s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind singurul urmaş legitim al lui Carol al II-lea. Prima dată a urcat pe tron la vârsta de numai şase ani, pe 20 iulie 1927, deoarece tatăl său renunţase la prerogativele de moştenitor al Coroanei.
Fiind minor, atribuţiile regelui au fost exercitate de o Regenţă. Treptat, această instituţie şi-a pierdut din autoritate, iar Carol al II-lea a profitat de divergenţele existente între formaţiunile politice şi pe 8 iunie 1930 a fost restaurat pe tronul României. Acest act a îmbrăcat forma unei lovituri de stat deoarece Constituţia prevedea clar că regele domneşte pănă la moarte sau până la abdicare, iar regele Mihai era în viaţă şi nici nu abdicase.
 
A doua domnie a survenit într-un moment dramatic pentru România. După pierderile teritoriale din vara anului 1940, Carol al II-lea a abdicat, iar Mihai a redevenit rege al României.

În încercarea de a opri pescuitul ilegal cu nave speciale numite traulere, un pescar italian a convins mai mulți sculptori să creeze opera de artă uriașe din marmură și apoi să le arunce în Mediterană.
Încă din copilărie, Paolo Fanciulli era fascinat de epavele din adâncuri, în special de peștii și algele care își construiau ascunzișuri în ele. Fanciulli a devenit pescar în Talamone, Toscana, la doar 13 ani, însă încă mai cutreieră apele la vârsta de la 60 de ani, la bordul micului său vas, Sirena. Totuși, în ultimul deceniu, munca sa a devenit mai grea, pe măsură ce pescuitul ilegal cu traulere în apropiere de coastă a distrus ecosistemul marin.
Impactul este devastator. „Plasele sunt trase în jos cu lanțuri grele, care sunt târâte pe fundul mării, astfel că dezrădăcinează totul în calea lor, tot ce este crucial pentru ecosistemul mediteranean. Nu le pasă. Nimeni nu îi vede. Este ca și cum un vânător ar incendia o întreagă pădură doar pentru a prinde iepuri”, a explicat Fanciulli.

În Danemarca, toate farfuriile nefolosite sunt păstrate până la data de 31 decembrie, când sunt afectuos sparte de tocul uşilor tuturor prietenilor şi rudelor.
Tot în Danemarca, oamenii se urcă pe scaune şi sar de pe ele, de Anul Nou, ca să aibă noroc.
În Ecuador, Anul Nou este marcat la miezul nopţii prin arderea sperietorilor de ciori umplute cu hârtie. Sunt arse, de asemenea, şi fotografiile din ultimul an, ca semn adicător de noroc.
În Spania, dacă poţi să înghesui 12 boabe de strugure în gură la miezul nopţii, ai parte de noroc în anul care vine.
În Filipine, totul se reduce la bani. Ei cred că totul trebuie să fie rotund, astfel încât să reprezinte monede şi să aducă bogăţie. Alimente rotunde, haine rotunde, totul să fie rotund.

„Greşealele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi,
se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.” (Eminescu).

Gândirea politică a lui Eminescu a fost exprimată în zeci de articole, publicate în mai multe ziar și reviste.
Din scrierile cu caracter politic ale lui Eminescu rezultă:
1) exactitate, conştiinciozitate, corectitudine, patriotism și profesionalism în cercetarea fenomenelor descrise;
2) polemicile sale necruţătoare, riscante (unii susțin că acestea i-ar fi adus sfârșitul) făcute numai şi numai în slujba interesului naţional;
3) concepţia sa unitară despre economie și despre politică, privite ca factor esenţial al propăşirii şi al independenţei economice şi politice, concepţie a cărei actualitate este de netăgăduit;