Motto: „Slugile care nu au stăpân nu sunt din această pricină liberi. Slugărnicia se află în sufletele lor” (Heinrich Heine)
Obedienţii sunt categoria socială care poate fi asimilată sclavilor deşi spre deosebire de sclavi ei nu vor deveni niciodată liberi, în sensul că nu-şi doresc niciodată libertatea. Se ataşează cu fidelitate de căţeluş de orice patron care le poate oferi puterea de a fi meschin cu cei superiori intelectual. Îi regăsim în orice instituţie bugetară prelungind formalismul birocratic până la extrem şi ignorând întotdeauna fondul problemelor. Sunt monştrii amănuntelor birocratice; chiţibuşari ai mediocrităţii exacerbate, rataţi intelectuali şi sentimentali;oameni fără biografie interioară.

Sper să nu vă mir prea tare dacă am să vă spun că am o premoniţie.
După părerea mea şi după „feeling-ul” ultimelor evenimente aflate în derulare, eu spun că asistăm acum la începutul sfîrşitului supremaţiei PSD.
De ce cred asta?
În primul rînd analizez cu luciditate desfăşurarea tuturor acţiunilor şi declaraţiilor ce au loc  în toată clasa politică.
Ceea ce nu a reuşit să facă poporul şi să desăvîrşească în cel aproape un sfert de secol de Libertate, se pare că reuşeşte singură actuala clasă politică.

Am sentimentul tot mai puternic ca in acest moment cineva forteaza intrarea TVR in faliment si, probabil, de aceea Stelian Tanase a si fost lasat in fruntea institutiei muribunde. Semnarea certificatului de deces nu este chiar un titlu de glorie si nu cred ca a fost vreo batalie pe aceasta "onoare".
TVR are datorii uriase, 800 de milioane de lei, acumulate in timp. Este nu numai pe lista neagra a datornicilor fata de institutiile statului roman, ci si fata de parteneri straini. Audientele sunt foarte slabe, pentru productie proprie nu mai sunt bani, cheltuielile cu personalul raman mari, ca dovada rectificarea de un milion de euro de anul trecut, credibilitatea institutiei e la pamant. Foarte grea redresarea din aceasta situatie.

De curînd, a apărut în „Die Welt”, un editorial al sociologului german Wolf Lepenies despre viitorul Ucrainei. Teza editorialului valorifică, în orizont european, analizele unui tînăr istoric ucrainian, Andriy Portnov, cu care am avut şi eu prilejul să stau de vorbă, vara trecută, la Institutul de Studii Avansate din Berlin.

E bine, atunci cînd încerci să înţelegi situaţia unei ţări diferite de a ta, să acorzi o atenţie specială localnicilor. Sunt întotdeauna – mai ales dacă e vorba de oameni cultivaţi – mai riguroşi în comentariile lor decît reportajele curente de televiziune. Andriy Portnov ne atrage atenţia că istoria Ucrainei nu se epuizează într-o unică „naraţiune”:

Fostul secretar de Stat american Hillary Clinton nu se poate odihni din cauza intervenţiei ruse în Crimeea, pe care a comparat-o cu, citez, „invaziile lui Hitler din 1930 în ţări ale Europei, printre care şi România.” Probabil a uitat că soţul ei, prin vocea veninoasei Madelein Albright,  a dat ordin să bombardeze Iugoslavia. Dată fiind istoria omenirii pe care o învaţă americanii de generaţii, mai nou, o scriu cu rachetele la ureche, doamna Hillary n-are de unde să ştie că Hitler a fost ales cancelar în 1933. Deci, n-avea cum să invadeze ţările Europei în 1930, cu atît mai mult, România, pentru că eram aliaţi cu Germania şi am mers împreună cu Wehrmachtul şi aliaţii Axei pînă la Stalingrad.

Victor Ponta i-a injurat de mama pe romanii din Ardeal

Faptul ca sunt un sustinator fervent al drepturilor romanilor din zonele romanesti in care ungurii si secuii sunt majoritari, precum si ale celor nedreptatiti din Ungaria, Ucraina si Transnistria nu mai este o noutate.
In acest spirit, profitand de prezenta in judetul nostru a lui Valeriu Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor l-am intrebat, la conferinta e presa sustinuta, de ce i se da iarasi fotoliul de Ministru al Culturii lui Kelemen Hunor.
In stilul sau caracteristic mai intai s-a facut ca ploua si ca zvonul nu se confirma, pentru ca ASTAZI sa se dovedeasca faptul ca el mintea si ca eu aveam informatii extrem de corecte.

Nu sunt deloc puţini cei care ar fi făcut orice pentru ca acest ziar să NU se (re)nască.
Ba chiar sunt destui cei care, de la simpla înfiinţare a societăţii editoare şi până acum, ne-au pus „tălpi”.
De ce se tem ei de apariţia unei noi publicaţii? Pentru că au ceva de ascuns?
Se tem de naşterea acestei publicaţii pentru că e condusă de un om cu principii, de un om care nu abdică atunci când ştie că are dreptate?
John Stuart Mill a spus cândva că: „o persoană cu convingeri are o forţă egală cu cea a nouăzeci şi nouă de persoane mânate de interese”.
Aşa suntem şi noi, cei câţiva „nebuni” adunaţi în jurul acestei idei.
De alţi …„nebuni”.
Pentru că mai sunt şi oameni corecţi pe pământ.

Motto: Manipulare (o dată, de două ori, ca tot omu’) humanum est. Perseverare diabolicum est.
Știu ca mă expun din nou criticilor ca aș avea ceva cu „mega-trustul” de presa eMM, din cauză de invidie pe audiențele lor mirobolante si falsificate – dupa cum abitir am aratat - dar nu se poate să asist nepăsător la modul în care diverși cetățeni fac de rușine meseria de jurnalist și își bat joc de cititori.

Intr-o atmosfera specific romaneasca, in care presedintele PSD Maramures, Gabriel Zetea s-a vazut nevoit sa se intretina cu presa peste limita legala a timpului si a bun simtului, asa au inceput preparativele semnarii aliantei electorale USD Maramures.
Gabi Zetea si-a pus tarana-n cap de mai multe ori, la fel si Emil Ambrus, presedintele UNPR Maramures.
Cand au venit intr-un tarziu, ca si cum nu ei ar fi ntarziat si nu s-ar fi intamplat absolute nimic, liderii PC n-au avut macar bunul simt sa-si ceara scuze pentru consumarea zadarnica a timpului celor prezenti.

Mi-am dorit din tot sufletul sa se incheie cat mai repede anul 2013, un an in care „Sistemul” pe care indelung l-am deranjat cu demersurile mele jurnalistice mi-a dat lovituri grele, repetate, insa INCA nu si pe cea de gratie.
Nu stiu cati se bucura sau cati sunt tristi pentru faptul ca eu am apucat (si) trecerea dinspre 2013 inspre 2014, insa stiu ca imediat ce-am facut si acest pas… m-am intristat.
Mi-am facut un obicei ca sa-mi sun eu prietenii, ca intr-un concurs, cine-i primul, care-i intaiul ce-i saluta pe ceilalti.
Departarea de Traian T Cosovei, adicatalea asezarea mea-n Baia Mare, cu fiece zi trecuta m-a departat de el, insa nu a deteriorat nicio secunda valoarea prieteniei noastre.
I-am dedicat in cartile mele poeme, a facut acelasi lucru in ale lui.
Nici-o secunda n-am uitat cat de mult a insemnat si umarul lui atunci cand m-am aburcat spre caile inalte ale literaturii!
Datorita lui am cunoscut GREI, oameni pe care pruncii generatia fiului meu ii invata la scoala!
Impreuna am inchinat cu Eugen Barbu, Henri Zalis dadea el de baut, ca si Alexandru George sau inimitabilul Fanus Neagu, prea devreme inmormantat chiar la biserica de pe Visarion, la doi pasi de Piata Romana, locul in care m-am implinit profesional si emotional.