Ca de obicei, domnul dr. Gheorghe Firczak, deputatul Uniunii Culturale a Rutenilor din România, a fost prezent în Maramureș, la Bistra și Valea Vișeului, pentru a sărbători Crăciunul pe stil vechi, alături de rutenii din zonă. În imagine este un grup de colindători, care prezintă Viflaimul, scenetă închinată nașterii Mântuitorului, în casa familiei Ivan Petrețchi, președintele filialei Maramureș a Uniunii Culturale a Rutenilor din România.

Din nefericire și în județul Hunedoara, mai ales în municipiul Hunedoara, au existat victime omenești în decembrie 1989, decedați și răniți.

Prima victimă a fost Nicolae Ovidiu Munteanu, din Orăștie, student la Facultatea de Construcții a Institutului Politehnic Timișoara. A fost împușcat în Complexul studențesc de soldații UM 01121 Timișoara și din formațiunile miliție/securitate la 17 decembrie 1989. Trupul i-a fost ars la  Crematoriul Cenușa București.

Ziua de 22 Decembrie 1989 marchează imposibilitatea exercitării puterii de către reprezentanții vechiului regim, ei părăsind rând pe rând sediile de administratitive și politice. La ora 12⁵⁵ apare la Televiziunea Română primul grup de revoluționari dintre care îi amintim pe Ion Caramitru, Mircea Dinescu, Sergiu Nicolaescu și Mihail Lupoi. Cei prezenți acolo anunțau întrun glas victoria împotriva regimului comunist. Ion Caramitru și Mircea Dinescu pregăteau o proclamație/program adresată poporului român. Și la postul național de radio au intrat un grup de revoluționari. Au  vorbit la microfon atât cei de la radio cât și cei veniți dinafara instituției: Alexandru Mironov, Carol Mălinescu, Viorel Popescu, Ana Blandiana, Alexandru Arșinel și alții.

Vineri, 22 decembrie 1989, a fost ziua care nu prevestea nimic bun pentru regim în ansamblul său, nici pentru Nicolae Ceauşescu, conducătorul autoritar al ţării timp de 24 de ani, nici pentru activiştii din judeţe. Noaptea precedentă s-a făcut curăţenie la Bucureşti pentru a se şterge urmele reprimării sângeroase. Toate acestea vor determina o accentuare a nemulţumirilor şi creşterea numărului celor care aderau la opoziţia faţă de regim. Muncitorii din cvasitotalitatea marilor platforme industriale pornesc spre centrul Capitalei purtând pancarte cu lozinci semnificative: Jos călăul! Jos dictatura! Jos Ceauşescu! Vom muri şi vom fi liberi! Noi suntem poporul/Jos cu dictatorul! Libertate, Libertate!

Practic, întreaga Românie îşi afirmă solidaritatea sa cu protestarii din municipiul de pe Bega astfel că revolta se generalizează şi devine Revoluţia Română din Decembrie 1989. Era evident că nici în judeţul nostru ecourile revoltei timişorenilor nu puteau rămâne necunoscute. Autorităţile pregăteau o serie de întruniri de condamnare a celor petrecute în oraşul de pe Bega.  Teama a cuprins autorităţile care slujeau regimul. În data de 18 decembrie 1989 Constatin Nicolae Stoica, angajat la Uzina Mecanică Orăştie, a fost chemat de urgenţă la serviciu sub pretextul remedierii unor defecţiuni. Ajuns la poarta întreprinderii a fost preluat de lt-col. Nicolae Hăncilă de la Securitatea Judeţului Hunedoara, Cercetări Penale, de căpitanul Ştefan Agoston, ofiţerul care monitoriza uzina şi plt-maj. Munteanu (prenumele nu i l-am aflat).

Revoluția Română din Decembrie 1989 reprezintă, fără îndoială, o pagină importantă a istoriei naționale. Contestată de mulți, ea rămâne un episod istoric care schimbă fundamental  destinul poporului român. Totul începuse la Timișoara, unde autoritățile nu au știut să gestioneze de loc situația conflictuală cu pastorul reformat László Tökés. În predicile sale critica regimul ceaușist în special pentru redimensionarea arhitecturală a localităților rurale, ceea ce presupunea și demolarea unor imobile. Din această cauză primește ordinul de mutare din Timișoara întrun sat mai izolat din județul Sălaj. La 31 august 1989 pastorul este revocat de Departamentul Cultelor din parohia timișoreană unde funcționa.

S-au scris sute dacă nu chiar mii de pagini despre Revoluţia Română din Decembrie 1989 din mai multe perspective. Pentru publicul larg semnificative par a fi cele care aduc în prim-plan o cât mai importantă doză de senzaţional. Pentru a circumscrie o serie de evenimente unei revoluţii, conform filosofiei istoriei, trebuie să o delimităm conceptual. Spunem să o delimităm pentrucă o definiţie exhaustivă, atotcuprinzătoare este practic imposibilă. De ce? Pentrucă tipologia revoluţiilor este atât de diversă, formele sale de manifestare sunt multiple încât este imposibilă o definiţie care să nu omită ceva. Totuşi ce este revoluţia? Teoretic este o noţiune a filosofiei istoriei iar practic, în viaţa reală, un şir de evenimente.

Revoluţia Română din decembrie 1989 reprezintă un fenomen complex determinat pe de o parte de realitatea internă social-economică şi politică pe de altă parte de contextul internaţional cu amplele sale conotaţii economice şi, mai ales, geopolitice. Tocmai de aceea este firesc, ca în decursul timpului, să apară o multitudine de puncte de vedere, care se subordonează unei evoluţii obiective dar cuprind şi o mulţime de observaţii subiective determinate de personalitatea celor care o fac. Toate acestea nu înseamnă câtuşi de puţin că noi vrem să aplicăm, unui autor sau altuia, vreo etichetă peiorativă. Scopul nostru este să constatăm, pe baza unui inventar felul în care este privită Revoluţia Română în timp de diversele medii.

Regimul comunismului național (1965-1989) al lui Nicolae Ceauşescu a reprezentat iniţial o schimbare, pentru că se anunţa continuarea procesului de liberalizare şi de desprindere de Moscova, început în ultima parte a regimului Gheorghiu-Dej. Anul 1965 a fost un an al schimbărilor radicale în istoria comunismului românesc. Aceste schimbări s-au regăsit și în documentele de partid ale județului Hunedoara. Astfel, Hotărârile Conferinței Regionale de partid Hunedoara din 11-12 iunie 1965 stabileau sarcini în toate domeniile de activitate. 

Perioada comunistă din istoria județului Hunedoara a avut ca de altfel, în întreaga țară, trei etape distincte: etapa luptei pentru cucerirea puterii politice (1944-1947); perioada stalinistă(1948-1965)și perioada comunismului național (1965-1989).

Conform Convenției de Armistițiu semnată de delegația română la Moscova, alimentele și celelalte bunuri se planificau și se strângeau prin intermediul autorităților române de la nivelul județelor, preturilor și primăriilor.