25 DE ANI DE LA CĂDEREA COMUNISMULUI (VII). Începuturile revoluției pe meleagurile hunedorene

Practic, întreaga Românie îşi afirmă solidaritatea sa cu protestarii din municipiul de pe Bega astfel că revolta se generalizează şi devine Revoluţia Română din Decembrie 1989. Era evident că nici în judeţul nostru ecourile revoltei timişorenilor nu puteau rămâne necunoscute. Autorităţile pregăteau o serie de întruniri de condamnare a celor petrecute în oraşul de pe Bega.  Teama a cuprins autorităţile care slujeau regimul. În data de 18 decembrie 1989 Constatin Nicolae Stoica, angajat la Uzina Mecanică Orăştie, a fost chemat de urgenţă la serviciu sub pretextul remedierii unor defecţiuni. Ajuns la poarta întreprinderii a fost preluat de lt-col. Nicolae Hăncilă de la Securitatea Judeţului Hunedoara, Cercetări Penale, de căpitanul Ştefan Agoston, ofiţerul care monitoriza uzina şi plt-maj. Munteanu (prenumele nu i l-am aflat).

Motivul reţinerii era faptul că aflând despre decesul, la Timişoara, al fostului coleg de liceu, Ioan Munteanu,  a scris pe zidul unei clădiri de pe str. Mihail Kogălniceanu o lozincă potrivnică regimului. După această acţiune s-a dus la un prieten unde au ascultat Europa Liberă. Vecinul acelui prieten, pe nume Sîrbescu, i-a ameninţat că dacă nu opresc radioul îi va reclama la organele de miliţie. Deşi erau ameninţaţi au început să strige lozinci contra regimului. În cele din urmă acel Sîrbescu a reclamat incidentul. Până la sosirea reprezentanţilor autorităţilor ei au plecat din locaţia respectivă. A fost anchetat, locuinţa din str.Alexandru Ioan Cuza nr. 3 percheziţionată, acolo locuind şi părinţii săi. Mama sa având o soră emigrată în SUA l-au acuzat de legături neprincipiale cu agenturi străine. După mai multe anchete în seara lui 19 decembrie 1989 a fost eliberat. Medicul Gabriel Roman, care fusese în 17 decembrie în vizită la părinţi era la curent cu evoluţia protestelor din Timişoara. Revenit în oraşul unde domicilia a fost chemat, marţi 19 decembrie, la ora 2230 la sediul Consiliului Popular Orăştie sub pretextul acordării de consultaţii medicale. Erau prezenţi activişti din aparatul local şi judeţean, flancate de mai multe persoane necunoscute, care nici nu s-au prezentat. Discuţiile derulate arătau că spaima i-a cuprins, confuzie cu privire la protestele timişorenilor, teamă de necunoscut. De altfel în acest municipiu erau pregătite mai multe adunări ale oamenilor muncii care să condamne protestele de la Timişoara.  La 19 decembrie, la Chimica, întreprindere situată în partea vestică la marginea municipiului are loc o ședință. S-au prezentat acolo Maria Mocanu, secretar al Comitetului Judeţean Hunedoara al PCR; Floarea Dîrvan, prim-secretar al Comitetului Municipal Orăştie al PCR; Traian Mihuţ, secretar al Comitetului Municipal Orăştie al PCR; Romeo Postelnicu, secretar al Consiliului Popular Municipal Orăştie. Nu putea lipsi Elena Lupu, secretara Comitetului PCR pe întreprindere, reprezentantul miliţiei şi al securităţii, Ion Iancu şi, respectiv, Ştefan Augustin. S-a prezentat o informare despre Timişoara, termenul cel mai des folosit find cel de huligan. Imediat, Traian Inulescu a cerut definirea termenului amintit. A prezentat chiar o alternativă: huligani sunt cei care au murit împuşcaţi sau cei care au tras ori au dat ordin să se tragă? Activiştii au fost luaţi la întrebări, apostrofaţi pentru folosirea armelor, pentru cei împuşcaţi. Directorul de atunci al întreprinderii, Gheorghe Valer, a făcut un atac de cord. Muncitorii i-au scos din incintă pe activiştii prezenţi acolo. În aceeaşi dată, la ora 2100 la sediul municipal de partid, au fost convocaţi toţi directorii de întreprinderi din Orăştie. La prezidiu au luat loc Maria Mocanu, secretar al Comitetului Judeţean Hunedoara al PCR; Floarea Dîrvan, prim-secretar al Comitetului Municipal Orăştie al PCR; Petru Hancheş şi Traian Mihuţ, secretari ai Comitetului Municipal Orăştie al PCR şi Romeo Postelnicu, secretar al Consiliului Popular Municipal Orăştie. Ei le cereau directorilor prezenţi să organizeze gărzile patriotice, de fapt formaţiuni paramilitare, dotate cu bâte, armament şi muniţie de război pentru a reprima eventualele proteste. Spre cinstea lui directorul Întreprinderii Vidra, Ioan Prospdorffer, a declinat ordinul şi a părăsit întrunirea. De la prezidiu cei rămaşi au fost ameninţaţi cu anchetele securităţii, cu arestarea dacă nu îşi ridică de la Fabrica de cherestea 11 iunie Orăştie cota de bâte iar de la Miliţia Municipiului Orăştie armamentul şi muniţia repartizată fiecăruia. La terminarea şedinţei prezidiul a rămas în continuare cu câţiva devotaţi ai regimului la discuţii informale şi au ajuns la concluzia că trebuie intensificate întâlnirile cu oamenii muncii pentru a preveni amplificarea nemulţumirilor şi a protestelor. În zilele de 20-21 decembrie au mai avut loc astfel de şedinţe, fără rezultatul scontat. Cei mai mulţi condamnau represiunea sângeroasă de la Timişoara. La Întreprinderea Plafar Orăştie, cu circa 200 de angajaţi s-a convocat în 21 decembrie, pentru ora 1430, o şedinţă de condamnare a protestelor de la Timişoara. Fiind cunoscut planul conducerii, mai mulţi salariaţi au  boicotat acţiunea. S-a creat un nucleu de opoziţie: Gheorghe Marcel Gârjob, Sorin Ţiriac, ingineri; Mihai Bardas, Vasile Muj, Vasile Sănduleac, Vasile Constantin, muncitori; Ana Maga, Mircea Stoic, contabilitate. Gheorghe Marcel Gârjob a făcut afirmaţii contra regimului şi în favoarea timişorenilor. Efectul nu a fost cel scontat iar primul-secretar Ion Popa arăta ca exemplu negativ cele petrecute acolo. La Biserica Bunavestire din Deva, părintele Mircea Farca, de servici la Sfântul Altar, în perioada 16-23 decembrie, primea liste de pomenire a celor căzuţi la Timişoara iar Sfinţia Sa îi pomenea la ectenia morţilor: eroi căzuţi la Timişoara, iar după 20 decembrie eroi căzuţi la Timişoara şi-n toată ţara. Aeroclubul Dacia de la Aerodromul Deva-Săuleşti executa misiuni aviochimice în judeţul Hunedoara. Siguranţa aerodromului era asigurat de  o subunitate specială de luptă antiteroristă care avea cu Aeroclubul doar relaţii de colaborare. La 17 decembrie aviaţia utilitară şi-a retras personalul, întrerupându-şi zborurile iar avioanele şi tehnica aferentă rămânând în grija personalului de la Aeroclub şi a subunităţii mai sus menţionate. Cu o zi înainte prin ordin  s-a dublat serviciul de permanenţă. Chiar din seara de 17 decembrie, ofiţerul de serviciu Graţian Tînc a convocat personalul pentrucă se  comunicase subunităţii de pază indicativul de luptă Radu cel Frumos. În acest context relaţiile dintre personalul civil al aeroclubului şi militarii din subunitatea de pază au devenit tensionate. Personalului  civil i s-au impus o serie de restriscţii de activitate şi de comunicare. Timp de două zile, 18-19 decembrie ofiţerul de contrainformaţii, cu alte cuvinte securistul, care îi supraveghea le-a prelucrat o serie de norme de conduită, accentuând relaţiile cu străinii. În data de 20 decembrie, la ora 0230, Adel Ştef a fost informat telefonic de cpt. Constantin Ifrim, că se pregăteşte o şedinţă de prezentare şi condamnare a celor petrecute la Timişoara. Personalul în schimb s-a solidarizat cu timişorenii iar Adel Ştef, Marian Leoveanu, Ion Melinte, Jean Părău, Carol Robb au purtat discuţii cu militarii de la Aerodrom pentru detensionarea raporturilor existente între ei. Rezultatele au devenit evidente după anunţul sinuciderii gen. Vasile Milea. La Institutul de Cercetări şi Proiectări Miniere, marţi, 19 decembrie, pe coridoare se discuta aprins despre cel întâmplate şi despre o preconizată adunare a oamenilor muncii care să dezavueze ceea ce devenise o revoltă a timişorenilor. Dar nu toţi erau în asentimentul organizatorilor. Mai mult, acolo s-a creat o atmosferă defavorabilă regimului. În aceaşi dată, o parte din salariaţii EM Ţebea au fost convocaţi pentru o adunare în sala de mese a cantinei. Un activist sosit de la Bucureşti le-a vorbit oamenilor despre Timişoara pe un ton hipercritic. Pledoaria sa nu a avut ecou favorabil în rândul auditorilor. Dimpotrivă, cei prezenţi sunt îngrijoraţi pentru timişoreni. Astfel, Mihaiu Liviu Gorcea, Nicolae Miclăuş, Virgil Chiş şi Ioan Nistorescu au creat un comitet de sprijin pentru timişoreni. La Institutul de Cercetări şi Proiectări Miniere pentru Cărbune Petroşani în 20 decembrie pregătea măsuri pentru prevenirea unor eventuale manifestaţii sau revolte. Se dorea constituirea de aşa zise gărzi patriotice, cu oameni în uniforme, dotaţi cu armament şi muniţie pentru intimidarea angajaţilor dar şi a locuitorilor municipiului Petroşani. Liviu Dandea refuză categoric o asemenea misiune. O atitudine tranşantă a avut Grupul de la Uricani format din Marius Stoica/Pedro Delavega, Mihai Dărăban, Marius Grigore, Sorin Inel, Constantin Olăeriu, Vasile Păunescu, Gheorghe Prioteasa. În seara zilei de 18 decembrie s-au adunat la din Marius Stoica/Pedro Delavega acasă urmând să asculte Europa Liberă de unde au aflat ce se întâmplă la Timişoara. Apoi, au mers la fosta locuinţă a lui Marius Grigore unde au plănuit să se opună regimului. După mai multe discuţii, fiind susţinuţi şi de tatăl lui Sorin Inel, fost deţinut politic, au plecat să procure material inflamabil. Au sustras circa 5 litri de benzină din autoturismul 1-HD-268 într-un bidon şi au pregătit 9 sticle incendiare. La ora 2345 au decis să incendieze sediul Comitetului Orăşenesc al PCR şi sediul Miliţiei Uricani. Au mai primit 2 litri de benzină de la Vasile Negoiţă. Marius Grigore a incendiat ambalajele de la magazinul general pentru a distrage atenţia autorităţilor. Şase dintre ei, împărţiţi în două grupe, au incendiat sediile instituţiilor mai sus menţionate începând cu ora 2345. După acţiune s-au dus la locuinţele lor. Vasile Păunescu şi Mihai Dărăban au rămas la Marius Stoica/Pedro Delavega deoarece din cauza patrulelor nu se puteau deplasa la propriul domiciliu. În dimineaţa zilei de 21 decembrie, la ora 415 au fost arestaţi şi duşi la sediul Miliţiei Uricani, unde după scurt timp au fost  aduşi şi Marius Grigore, Sorin Inel şi Constantin Olăeriu. Acasă la Marius Grigore au efectuat şi o percheziţie. Până la ora 700 au arestat-o pe mama şi surorile lui Marius Stoica/Pedro Delavega, fiind bătute şi puse să facă ordine și curăţenie în sediul Miliţiei Uricani. Operaţiunea de arestare a fost realizată de lt. maj. Petre Avram, Ion Nicola, maior Banu ajutaţi de cei din Gărzile Patriotice. Au mai fost arestaţi Ştefan Moca şi Liviu Inel. Apoi, a fost fiecare încătuşat, duşi la Petroşani, la sediul Miliţiei municipale. Marius Stoica/Pedro Delavega, Mihai Dărăban, Marius Grigore şi Gheorghe Prioteasa au fost depuşi în aceaşi încăpere şi bătuţi toată ziua.  Lui Marius Stoica/Pedro Delavega i-au spart muşchiul triceps stâng şi clavicula. Miliţienii au fost secondaţi de securişti în administrarea bătăilor. L-au ameninţat cu pistolul la tâmplă iar căpitanul Bocoş îl lovea în cap cu o bâtă de cioban până a leşinat. La revenirea din leşin cei patru au fost dezbrăcaţi până la pielea goală fiind bătuţi din nou. Relatarea lui Marius Grigore este semnificativă. Se pare că îi pregăteau pentru a fi executaţi deoarece au adus o frizeriţă care i-a tuns pe toţi cu excepţia lui Marius Stoica/Pedro Delavega. Execuţia nu era una clasică şi legală ci una aranjată sub pretextul fugii de sub escortă în timpul deplasării la Deva. Peste câţiva ani Poliţia Municipiului Petroşani eliberează adeverinţe pentru cei din Grupul Uricani. Se consemnează sec că aceştia au fost reţinuţi în perioada 21-22 decembrie 1989 pentru ultraj contra bunelor moravuri deoarece au incendiat sediile Comitetului Orăşenesc Uricani al PCR şi al Miliţiei Uricani. De altfel, represiunea a fost pe măsura acţiunilor desfăşurate de populaţie. Literatura de specialitate consemnează atât forţele implicate cât şi dimensiunile represiunii. Unii dintre hunedoreni doreau cu orice chip să contribuie la reprimarea revoltei timişorene. La Centrala Minereurilor Deva, în dimineaţa zilei de 21 decembrie, conducerea dorea să se confecţioneze bâte de 60-75 cm pentru a fi folosite la Timişoara de cei înrolaţi în gărzile patriotice.  Directorul general al CMD dispune ca sarcină de serviciu pentru mai mulţi angajaţi realizarea lor în colaborare cu BADPS. În discuţie  cu directorul acestei baze, Gheorghe Mirea, au convenit pentru 300 de exemplare. Petru Sanfirişcă, angajat al centralei refuză sarcina de serviciu fiind poftit afară din biroul directorului general iar a doua zi, deşi ceruse efectuarea concediului de odihnă, i se comunică decizia desfacerii contractului de muncă. Gara CFR din Deva a devenit un loc de întâlnire a celor care erau împotriva regimului şi urmăreau cu atenţie ce se întâmpla la Timişoara. În 20 decembrie şi din Deva trebuiau să plece oameni de ordine pentru a contribui la revenirea...la normalitate, evident prin folosirea forţei. Paul Berthold Borsos, cu un coleg de serviciu, au încercat să-i facă pe cei implicaţi în această acţiune să renunţe la derularea ei. Aceștia nu ştiau ce se întâmplă de fapt la Timişoara, fiind totalmente contrariaţi. În gară se scriau lozinci anticomuniste. Tensiunea se simţea în ţară, la fel şi la Deva. În ziua de 21 decembrie a trecut prin Gara CFR Deva un accelerat venit de la Timişoara. Când a oprit trenul din vagoane strigau slogane de solidaritate cu timişorenii. Pe vagoane erau scrise cu var sau vopsea lozinci. La orele 1330-1345 se formează o manifestaţie spontană în faţa edificiului Liceului Decebal. Participanţii au scandat lozinci de solidaritate cu Timişoara. Manifestaţia nu a luat amploare pentrucă miliţienii au intervenit imediat. Seara, tot în centrul Devei, mai mulţi tineri au scandat contra regimului. Au incercat să se deplaseze spre sediul judeţenei de partid dar au fost dispersaţi de miliţieni. Autorităţile încercau să stăpânească situaţia. La orele 1700 a fost convocată o şedinţă la Comitetul Municipal Deva al PCR cu mai mulţi reprezentanţi ai întreprinderilor din municipiu. Pornind de la clişeul că în ţară vagabonzii, huliganii destabilizează situaţia li s-a propus ca fiecare să formeze detaşamente de gărzi patriotice care să împrăştie eventualii manifestanţi. Vasile Petruse, şef sector la Grupul Întrepriderilor de Gospodărie Comunală şi Locativă, a menţionat că întreprinderea trebuie păzită pentru a preveni eventuale distrugeri dar în nici un caz nu poate chema salariaţii să intervină pe străzi fiind înrolaţi în gărzile patriotice. În cartierul Micro 15, după ora 2000, un grup de oameni protestau invocând lipsa alimentelor, a apei calde menajere strigând lozinci împotriva regimului comunist, a conducătorului acestuia. Demonstranţii pendulau pe străzile Bejan, Aleea Streiului, Minerului, Aleea Scărişoara, Mihai Eminescu. Se pare că printre demonstranţi erau infiltraţi oameni ai miliţiei care filmau tot ce se petrecea pe traseele respective. Un participant la aceste acţiuni descrie conflictele protestatarilor cu autorităţile. La geamuri şi pe balcoane apăreau locatari care se solidarizau cu protestatarii.   Miliţienii, dotaţi cu scuturi şi bastoane au încercuit protestatarii. Aceştia au reuşit să spargă încercuirea fugind spre strada Eminescu, unde în zona fostului cartodrom au reuşit să se regrupeze. Acolo, au intervenit scutierii, astfel încât manifestaţia a fost anihilată. În seara aceleiaşi zile are loc o manifestaţie şi în faţa Casei de Cultură din Deva, lângă statuia ecvestră a lui Decebal. S-au scandat lozinci împotriva regimului, a comunismului. Evident că au apărut forţele de represiune: ofiţeri şi subofiţeri de miliţie, militari în termen, civili recunoscuţi ca fiind cadre ale securităţii. O parte dintre ei, cântând Deşteaptă-te Române, s-au îndreptat spre sediul Comitetului Judeţean Hunedoara al PCR. În dreptul străzii Karl Marx au fost blocaţi de un pluton de miliţieni care i-a dispersat. Se pare că şi vremea prefigura ceea ce urma să se întâmple. Semnificative sunt  stenogramele teleconferințelor din 20 și 21 decembrie 1989. La cea din 20 decembrie primul-secretar Ion Popa reia ideile din cuvântul lui Nicolae Ceaușescu, apoi face apel la mobilizare pentru difuzarea acestor idei iar activiștii să se asigure că oamenii muncii vor urmări în seara acelei zile cuvântarea radiotelevizată a secretarului general, fie acasă fie în locuri publice. Nicolae Ceaușescu le-a cerut ca în întreprinderi, chiar în seara aceea să se organizeze ședințe care să condamne ceea ce se întâmpla la Timișoara. Ion Popa menționa că Secția de propagandă a Comitetului Județean Hunedoara al PCR să alcătuiască un material de 2-3 pagini, ca o sinteză a cuvântării lui Nicolae Ceaușescu. Pe baza ei, în adunări, să ia cuvântul 3-5 vorbitori care să-și manifeste acordul cu secretarul general, solidaritatea cu politica internă și externă a partidului, să condamne amestecul în treburile interne ale țării noastre, politica revanșardă și revizionistă de învrăjbire, de distrugere a valorilor socialismului, atitudinea de dominație și de dictat. Cu toate acestea teama reiese din cuvântul rostit de Ion Popa. A doua zi, întro nouă teleconferință Nicolae Ceaușescu revine cu indicații, iar primul secretar subliniază complexitatea situației. Dorea să constituie detașamente care să apere regimul. În viziunea sa era nevoie de un sistem de culegere de informații pentru a preveni dezastrul. Concluzia sa despre cele petrecute la Timișoara este una fără echivoc. Aprovizionarea populației era o măsură necesară în concepția primului secretar Ion Popa, care le cere tuturor subordonaților să acționeze în consecință. El este un fidel al partidului și al secretarului general. Nu peste multe ore se va dezice de toate acestea, considerându-i odioși pe Nicolae și Elena Ceaușescu.  Constatăm că în preziua fugii cuplului în judeţul Hunedoara se crease o stare de spirit potrivnică regimului comunist, tranşant împotriva lui Nicolae Ceauşescu însuşi. Autorităţile erau complet derutate iar încercările lor de a menţine statu-quo-ul era din ce în ce mai mult neproductive.