FESTIVALUL FOLCLORIC “SZEJKE” A 51- A EDIŢIE

Scris de Cristina Bodnariuc. Posted in Rutenii


UCRR a răspuns cu bucurie invitaţiei de a participa la a 51-a ediţie a Festivalului Folcloric “Szejke”, festival organizat de Primăria Municipiului Odorhei în colaborare cu Casa de Cultură Municipală.
Anul acesta, UCRR a fost reprezentat de grupul “Lastivocica” din Dărmăneşti-Suceava, ansamblu ce s-a aflat la prima participare la acest eveniment. Grupul s-a alăturat cu plăcere participanţilor la acest festival, în speranţa de a lega prietenii, de a gusta din tradiţiile altor etnii şi de a împărtăşi din frumosul culturii rutene.
Tinerii ruteni au participat la toate activităţile propuse în program: serată de dans, parade costumelor şi spectacolul de gală.

Ziua rutenilor subcarpatici din Ucraina

Scris de Svetlana Mureșan. Posted in Rutenii


Devenită deja o tradiție pentru rutenii subcarpatici din Ucraina, în data de 23 aprilie a avut loc sărbătorirea zilei rutenilor subcarpatici din Ucraina.
    Evenimenutul organizat la Mukachevo, a început cu parada în costume populare a rutenilor din diferite țări, evidenţiindu-se astfel diversitatea și frumusețea costumelor tradiționale. Mulțimea s-a adunat în fața Teatrului din Mukachevo pentru a merge împreună la statuia lui Alexander Duchnovici, unde ruteni de toate vârstele au depus coșuri cu flori pentru a marca ziua „părintelui” și a simbolului Poporului Rusin.
Ziua a continuat cu spectacolul pregatit de gazde, care au recitat poezii, au cântat și au pus în scenă chiar și o scurtă piesă umoristică de teatru, spre amuzamentul și deliciul spectatorilor.

Sărbătoarea Sfântului mare mucenic Gheorghe – Hramul Bisericii Greco Catolice din Rapoltu Mare

Scris de Francisc Gal. Posted in Rutenii


Cu ocazia sărbătoririi Sfântului mare mucenic Gheorghe, la 23 aprilie 2017, P.S. Alexandru Mesian, episcop de Lugoj a efectuat o vizită pastorală în parohia Rapoltu Mare, la invitaţia părintelui paroh, Mircea Costa. Motivele principale ale acestei vizite pastorale au fost: celebrarea Sfintei Liturghii, şi sfinţirea noului iconostas.
Ceremonia religioasă a început cu oficiul sfinţirii apei, desfăşurat în biserică, după care a urmat binecuvântarea lăcaşului de cult, prin ungerea zidurilor interioare cu sfântul şi marele mir, în formă de cruce, şi prin stropire cu apă sfinţită, apoi ungerea noului iconostas.

ZIUA RUTENILOR DIN ROMÂNIA

Scris de Iulius Firczak. Posted in Rutenii


În fiecare an, la 3 martie, sărbătorim Ziua Rutenilor din România, ca un omagiu adus sacrificiului rutenilor, care la 3 martie 1914 au fost condamnați de justiția Austro-Ungară pentru că și-au afirmat identitatea ruteană.
    A devenit tradiție, să organizăm în cinstea acestora, în țara noastră, reuniunea Consiliului Mondial al Rutenilor. Și în acest an am realizat acest lucru. S-a discutat despre pregătirea Congresului Mondial al Rutenilor, din luna iunie a acestui an, de la Petrovci în Croația. Pe ordinea de zi au fost și definitivarea statutului Congresului Mondial al Rutenilor. Echipa de redactare formată din Andrej Kopcsa și Gheorghe Firczak a prezentat Consiliului Mondial spre aprobare anteproiectul, acesta l-a aprobat și îl v-a supune validării congresului din acest an.

Indicativul de radioamator YRØUCRR

Scris de Francisc Gal. Posted in Rutenii


Am prezentat de-alungul timpului, în diverse publicații, acțiuni și activități pe care Uniunea Culturală a Rutenilor din România le-a organizat și desfășurat pentru promovarea culturii, tradițiilor, identității și spiritualității rutene, o minoritate poate mai puțin cunoscută în țara noastră. Activitățile organizației s-au axat pe partea editorială, culturală, științifică, sportivă, ș.a. Dar a apărut o nouă idee, de a promova acestea în eter, ca o alternativă, (dar nu modernă, istoria mișcării radioamatorismului fiind strâns legată de istoria comunicațiilor radio). Nu demult am început să activez ca radioamator autorizat în Asociația Județeană de Radioamatorism Alba - DX RADIO, din Alba Iulia.

21 Februarie - Ziua Limbii Materne

Scris de Maria Saghin. Posted in Rutenii


În Conferinţa Generală UNESCO din 17 Noiembrie 1999, data de 21 Februarie a fost proclamată Ziua Internaţională a Limbii Materne, prin care se promovează recunoaşterea şi utilizarea limbilor materne din lume, în special a limbilor grupurilor minoritare. La origine, a fost Ziua Mişcării pentru Limbă, comemorată în Bangladesh începînd din 1952, în amintirea studenţilor ucişi de către poliţie, care au militat pentru recunoaşterea limbii Bengali în Pakistan (ce cuprindea pe atunci statul Bangladesh). Începînd din 2000, ziua de 21 Februarie se marchează drept Ziua Internaţională a Limbii Materne. Statele membre UNESCO s-au angajat să contribuie la protecţia şi revigorarea bogatei diversităţi culturale prin promovarea limbilor ca formă de comunicare, interacţiune şi înţelegere între popoare diferite. În prezent, potrivit statisticilor oficiale, mai mult de jumătate din limbile lumii este pe cale de dispariţie.

Adunarea Generală a Uniunii Culturale a Rutenilor din România, Deva, 20 – 22 ianuarie 2017

Scris de Francisc Gal. Posted in Rutenii


În perioada 20 – 22 ianuarie, la Deva, a avut loc Adunarea generală a Uniunii Culturale a Rutenilor din România, unde au participat 120 de delegați din toate cele șase filiale ale Uniunii, respectiv Maramureș, Suceava, Arad, Timiș, Alba și Hunedoara. Pe ordinea de zi a adunării au fost: prezentarea rapoartului de activitate general al organizației, raportul activității parlamentare, raportul activității uniunii în cadrul Consiliului Mondial al Rutenilor, alegerea delegaților pentru cel de-al XIV-lea Congres Mondial al Rutenilor ce se va desfășura în acest an în luna iunie în Croația, precum și persoanele delegate pentru a ocupa funcții în comisiile de lucru a organizației mondiale.

Crăciunul pe rit vechi

Scris de Svetlana Petrețchi. Posted in Rutenii


Potrivit vechiului calendar Iulian, sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos este stabilită pe 7 ianuarie. Aceasta este data în care și rutenii din Maramureș sărbătoresc Crăciunul, care se face potrivit obiceiurilor moştenite de generaţii. În Ajunul Crăciunului se mănâncă de post, iar tradiţia cere ca pe masă să fie aşezate douăsprezece feluri de mâncare, în numele apostolilor. Compotul de prune afumate, grâul fiert cu nucă, sarmalele de post cu hribi, ciupercile cu usturoi,ciorba de hribe cu ceapăsau peștele, sunt mâncărurile care anunţă marea sărbătoare.

Dumnezeu mi-a mai luat un prieten la cer

Scris de IR Rosiianu. Posted in Rutenii

 Gabriel Hattinger - Klebașko (30. 10. 1958 - 26. 07. 2016)

O mai veche vorbă românească spune că „Dumnezeu îi ia la El pe cei buni mai întâi”.
Îmi pare că este chiar aşa de vreme ce deloc puţini sunt cei dragi sufletului, inimii şi minţii mele au plecat, după cum se zice, într-o lume mai bună.
Pe de altă parte, „Ziua morţilor” ne obligă la un remember trist, de nedorit.
Lumânarea parcă se aprinde singură, tristeţea se cuibăreşte în suflet, lacrimă înfloreşte în colţul ochiului.
Inventarul e trist şi dureros!

Festivalul ProEtnica Sighișoara

Scris de Svetlana Mureșan. Posted in Rutenii


Și în acest an, Uniunea Culturală a Rutenilor a răspuns afirmativ, cu bucurie, invitației de a participa la cel mai mare festival al minorităților naționale. Fiind la a XIV- a ediție, și întrunind în fiecare an sute de participanți, Festivalul ProEtnica desfășurat între 18-21 august, a ținut piața Cetății Sighișoara arhiplină, iar spectatorii s-au prins în hore alături de fiecare minoritate care cobora de pe scenă. Festivalul a reunit reprezentanți ai tuturor minorităților recunoscute din țară, iar Uniunea Culturală a Rutenilor din România a participat cu 3 ansambluri, care au urcat pe scenă în zile diferite.

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024