25 DE ANI DE LA CĂDEREA COMUNISMULUI (IV). Contribuții pentru o bibliografie a Revoluției Române din Decembrie 1989

Revoluţia Română din decembrie 1989 reprezintă un fenomen complex determinat pe de o parte de realitatea internă social-economică şi politică pe de altă parte de contextul internaţional cu amplele sale conotaţii economice şi, mai ales, geopolitice. Tocmai de aceea este firesc, ca în decursul timpului, să apară o multitudine de puncte de vedere, care se subordonează unei evoluţii obiective dar cuprind şi o mulţime de observaţii subiective determinate de personalitatea celor care o fac. Toate acestea nu înseamnă câtuşi de puţin că noi vrem să aplicăm, unui autor sau altuia, vreo etichetă peiorativă. Scopul nostru este să constatăm, pe baza unui inventar felul în care este privită Revoluţia Română în timp de diversele medii.

Practic toate aceste personalităţi reflectă, mai mult sau mai puţin fidel, atitudinea opiniei publice româneşti în general sau pe segmente. Ceea ce s-a publicat de-a lungul timpului despre revoluție se subsumează unor diverse categorii de abordări. Pentru investigarea istorică a revoluției foarte importante sunt culegerile de documente. Treptat apar și scrieri istorigrafice condiție sine qua non pentru a realiza o cercetare științifică a revoluției ca fenomen evenimențial. Vom vedea însă că cele mai multe volume sunt memorialistice sau completează memorialistica prin folosirea unor surse. Analiza diverșilor autori propune o perspectivă personalizantă, ceea ce nu înseamnă că sunt lipsite de valoare.
O importanță majoră pentru cercetarea fenomenului istoric revoluționar din decembrie 1989 îl are Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989. Pentru istorici, și nu numai, foarte important, dacă nu cel mai important, este volumul de documente editat sub egida acestui institut: Revoluția Română din Decembrie 1989-Documente, volum realizat de Ion Calafeteanu (coordonator), Gheorghe Neacșu, Daniela Osiac, Sebastian Rusu, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009.  Este un instrumentar deosebit care cuprinde documente despre situația societății românești la sfîrșitul anului 1989 și a modului în care realitatea românească de atunci a fost receptată în plan internațional. Ion Calafeteanu subliniază, pe bună dreptate că la acea oră țara noastră era tributară unui poststalinism de neconceput pentru o dezvoltare liberă și democratică a României. Bătrânul continent pornea pe un nou drum care să racordeze Europa Central Răsăriteană la sistemul existent în vestul european. Nicolae Ceaușescu, activul de partid, de stat din jurul său refuzau cu obstinație chiar în interiorul sistemului comunist orice înnoire. Din fericire, începând cu anul 2005 institutul mai sus amintit editează două periodice, “Caietele Revoluției” și “Clio1989” care aduc în prim plan diverse surse pentru investigarea istorică a revoluției. Același institut a publicat un volum de texte care ilustrează sensurile termenului de revoluție, evenimentele revoluției, documente ale revoluției și, nu în ultimul rând, reperele sale bibliografice: Crestomație Revoluție, Culegere îngrijită de Gheorghe Neacșu și Daniela Osiac, Editura IIRD, București, 2013.
Senatul României a înființat două comisii de anchetă privind Revoluția Română din Decembrie 1989. Prima a lucrat în perioada 1990-1992 prezidată de Sergiu Nicolaescu iar documentarul realizat a fost făcut public întrun volum: Sergiu Nicolaescu, Cartea Revoluției Române din Decembrie 1989, Editura Ion Cristoiu, București, 1999. A doua a lucrat în anii 1992-1996, fiind sub conducerea lui Valentin Gabrielescu. Și rezultatele acesteia apar întrun volum: Șerban Săndulescu, Lovitura de stat a confiscat revoluția română, Editura Omega Press, București, 1996.  
În același context trebuie pomenit volumul care redă din arhivele militare documente despre fenomenul istoric la care facem și noi referire: Constantin Sava, Constantin Monac, Revoluția din decembrie 1989 percepută prin documentele vremii, Editura Axioma Edit, București, 2000. Tot din perspectiva documentară trebuie privit un volum care prezintă rapoarte diplomatice ale personalului românesc acreditat în diverse capitale: Dumitru Preda, Mihai Retegan, 1989 Principiul dominoului.Prăbușirea regimurilor comuniste europene.Documente, Editura Fundației Culturale Române, București, 2000. Un adevărat cataclism a fost judecarea și executarea cuplului dictatorial. Documentele scrise și video ale procesului sunt o sursă importantă pentru scrierea istoriei revoluției: Procesul Ceaușeștilor, 25 decembrie 1989.Stenograma integrală și caseta video, volum redactat de Manole Auneanu, Editura Excelsior, București, 1991; Viorel Domenico, După execuție a nins, Editura Militară, București, 1992 și Ceaușescu la Târgoviște. 22-25 decembrie 1989, Editura Ion Cristoiu, București, 1999.  
Aşa cum era firesc, istoricii timişoreni, Florin Medeleţ şi Mihai Zima au fost primii care încearcă o cronologie a evenimentelor din urbea de pe Bega: O cronică a Revoluţiei din Timişoara 16-22 decembrie, Muzeul Banatului Timişoara, Februarie 1990. Stârnește un real interes documentar corpusul de volume despre procesul celor care i-au reprimat pe timișoreni în decembrie 1989: Procesele revoluției din Timișoara(1989)documente istorice, adunate și comentate de Marius Mioc, Editura Artpress, Timișoara, 2004; Documente ’89.Procesul de la Timișoara, coordonator Miodrag Milin, vol. I-II, Editura Fundației Academia Civică, Timișoara, 2004, vol. III-IV-V, Editura Mirton, Timișoara, 2005-2006-2007, vol. VI, Asociația Memorialul Revoluției, Timișoara, 2008.
Pentru Bucureşti şi, implicit pentru întreaga ţară, un rol semnificativ chiar hotărâtor, a avut Televiziunea Română, cea care, pentru prima dată istorie, a transmis în direct un astfel de eveniment istoric: Televiziunea Română, Revoluţia Română în direct, 1, Bucureşti, 1990  O semnificativă valoare documentară au și audiția și transcrierile emisiunilor radio din acele zile: E un început în tot sfârșitul... Culegere selectivă din programele radiodifuzate în zilele de 17-25 decembrie 1989, Societatea Română de Radiodifuziune, 1998; Timișoara în arhivele „Europei Libere”.17-20 decembrie 1989, coordonator Miodrag Milin, Editura Fundației Academia Civică, Timișoara, 1999.
Din categoria de corpus documentar fac parte volumele care prezintă modul în care s-a desfășurat revoluția în județul Hunedoara. Lucrarea a fost editată de Asociaţia Judeţeană a Răniţilor Revoluţiei şi Urmaşilor Eroilor Martiri Decembrie 1989 Hunedoara-Deva, Asociaţia Revoluţionarilor din Decembrie ’89 Hunedoara și Asociația Revoluționarilor 21 Decembrie 1989 Orăștie. Ea cuprinde sintezele despre eroii martiri hunedoreni, răniții și reținuții revoluției, declarațiile personale ale celor prezenți la revoluție aflate în arhiva Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, alte documente relevante pentru modul cum s-au derulat evenimentele din decembrie 1989 în județul Hunedoara: Memorialul Revoluției Române din Decembrie 1989. Județul Hunedoara. Culegere de documente, vol. I-IV, Ediție îngrijită și Cuvânt înainte Gheorghe Firczak și Liviu Lazăr, Editura „Cetate”, Deva, 2009. Deasemenea, Asociaţia Judeţeană a Răniţilor Revoluţiei şi Urmaşilor Eroilor Martiri Decembrie 1989 Hunedoara-Deva a editat un DVD, care consemnează relatări ale urmașilor eroilor martiri, răniților și remarcaților aflați în miezul evenimentelor de atunci: Mărturii despre revoluție. Hunedoara 1989, editori coordonatori Gheorghe Firczak și Dumitru Tâlvescu, București, 2007.
Așa cum am precizat, o importantă componentă a unei bibliografii despre revoluție sunt lucrările propriu zise de istoriografie. Începem demersul nostru cu istoria cronologică. Volumele de acest tip sunt un instrument de lucru prețios pentru cercetători și, totodată, un îndrumător valoros pentru pasionații de istorie: Domnița Ștefănescu, Cinci ani din istoria României.O cronologie a eveenimentelor decembrie 1989-decembrie 1994, Editura Mașina de scris, București, 1995; Alesandru Duțu, Revoluția din 1989.Cronologie, Editura Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, București, 2006. Tot sub egida Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 apare o monografie completă a procesului revoluționar: Ioan Scurtu, Revoluția Română din Decembrie 1989 în context internațional, Editura Redacției Publicațiilor pentru Străinătate, București, 2009.  Aceasta îl analizează ca fenomen românesc încadrat în contextul european. Criza socialismului se manifestă, mai ales, pe bătrânul continent atât doctrinar cât și pragmatic prin neputința regimurilor de acest tip de a răspunde nevoilor de ansamblu ale popoarelor din țările respective. România, alături de celelalte țări din sfera comunistă parcurg drumul de la totalitarism la democrație. Din perspectiva unui lung șir de continuități și discontinuități începute în anul 1969 Revoluția din Decembrie 1989 poate fi privită ca un fenomen care pe de o parte rupe firul ghemului istoriei pentru a-l reînnoda apoi. Practic, istoria noastră, modernă și contemporană este o succesiune de lovituri de stat: Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat vol 4(I)”Revoluția din decembrie 1989”- o tragedie românească, Editura RAO, București, 2004 și  Istoria loviturilor de stat vol 4(II)”Revoluția din decembrie 1989”- o tragedie românească, Editura RAO, București, 2005. Nici scrisul istoric internațional nu rămâne indiferent la marea schimbare provocată în România de revoluție: Peter Siani-Davies, Revoluția Română din Decembrie 1989, Humanitas, București, 2006. Volumul propune într-un prim capitol evaluarea premiselor revoluției, contextul internațional și cel intern, determinante fiind funcționarea instituțiilor statului și raportul dintre Nicolae Ceaușescu și acestea. Următorul analizează perioada 15-22 dceembrie, până la fuga cuplului dictatorial. Capitolul al treilea surprinde secvențele legate de arestarea, procesul și execuția celor doi soți Ceaușescu. Al patrulea are menirea să analizeze variantele existențiale ale teroriștilor și eventualele comploturi antiregim comunist românesc din penultimul deceniu al secolului XX. Apoi, în următoarele două capitole analizează constituirea noului regim politic românesc. În final trece în revistă miturile revoluției. Concluzia sa este că indiscutabil în România lui decembrie 1989 a fost o revoluție care a înlăturat un regim politic înlocuindu-l cu unul nou. Mai avem deasemenea în faţă o lucrare cu vădite tendinţe monografice: Gheorghe Cocea, Decembrie 1989 Relatări nemistificate, Editura Timpul, Iaşi, 2007. Autorul mărturiseşte că a consultat documente şi o diversă bibliografie dar structura cărţii nu respectă decât parţial rigorile elaborării unei monografii. Această precizare nu reduce valoarea de fond a lucrării. Cauzele care determină nemulţumirea populară manifestată în decembrie 1989 trebuie căutate în modul de funcţionare a regimului comunist. Autorul are o caracterizare, poate unică, pentru evenimentele din decembrie 1989. Totul porneşte ca o atitudine antiromânească a Ungariei dar poporul român o transformă în revoltă anticomunistă.  Acesta nu are încredere în bunele intenţii ale occidentalilor. Dar, recunoaşte că şi Nicolae Ceauşescu nu era, ca şef de stat, ceea ce ar fi trebuit să fie. Până la urmă ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 a fost un amestec de nemulţumire populară cu interesul unor forţe străine care doreau cu fermitate înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu.  Semnificative sunt pentru ansamblul revoluției felul în care s-au derulat evenimentele în diverse localități din țară. Pentru județul Hunedoara există o realizare monografică ce sintetizează mersul revoluției în această parte a țării: Gheorghe Firczak, Hunedoara.O cronică a Revoluției Române din Decembrie 1989, Editura Cetate, Deva, 2007. Cartea surprinde momentele premergătoare și evoluția fenomenului pe întreg cuprinsul județului în funcție de posibilitatea documentării la momentul respectiv. Deasemenea regăsim o serie de anexe documentare care ilustrează derularea faptelor în acea perioadă. În Cuvânt înainte dr. Liviu Lazăr apreciază coordonatele volumului.
Cele mai multe volume surprind fenomenul dintro dublă perspectivă: politologică și jurnalistică, cu o doză mai mare sau mai mică de memorialistică. Foarte multe dintre ele privesc revoluția cu semnificative nuanțe peiorative, altele, mai puține abordează cel puțin o nuanță de obiectivitate. Pentru Ion Iliescu în mod inevitabil Revoluţia trebuie judecată în contextul a ceea ce urmează Reforma: Ion Iliescu, Revoluţie şi Reformă, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994. Mai mult decât atât, autorul, fără  a fi istoric, încadrează Revoluţia în evoluţia generală a societăţii româneşti, făcând aprecieri semnificative, mai ales pentru direcţiile de dezvoltare ulterioare ale României. O altă concluzie a autorului, deosebit de semnificativă este aceea că poporul român a simţit revoluţia ca pe un imens prilej de afirmare demnităţii sale, cu o supremă vocaţie pentru libertatea şi identitatea naţională. În acest context Ion Iliescu îşi afirmă optimismul într-o transformare benefică a societăţii româneşti. Deja din anul 1990 apar semnele de întrebare cu privire la Revoluţia Română din Decembrie 1989. O astfel de încercare, cu întrebări mai mult sau mai puţin retorice, aparţine Rodicăi Popescu, specialistă în relaţii economice internaţionale şi marketing: Rodica Popescu, Miracol? Revoluţie? Lovitură de stat?, Editura Pan Terra, Bucureşti 1990. Investigaţia autoarei se realizează pe două planuri, evident esenţiale. Primul se referă la premisele revoluţiei, subliniate de coordonatele evoluţiei societăţii româneşti în perioada comunistă. Al doilea surprinde determinările Revoluţiei, cu consecinţele sale asupra societăţii în ansamblu dar şi pentru unele domenii vitale: economic, politic, juridic, învăţământ, cultură, ştiinţe, credinţă, imaginea ţării noastre în lume. Sigur că unele aprecieri ale autoarei suportă discuţii. Ea condamnă tale quale istoriografia română din anii 1945-1989, ceea ce în mod cert nu se poate accepta. Doreşte să acorde un rol mai mult logicii de tip matematic în analiza pe care o face. Concluzia sa este plină de pesimism. În viziunea sa, în anul 1990, nu au fost înlăturate structurile comuniste, ci doar puţin metamorfozate. Cu toate acestea trebuie să vorbim despre Revoluţia Română din decembrie 1989 şi nu despre altceva. Pe aceeaşi linie a întrebărilor, mai mult sau mai puţin retorice, se înscrie şi volumul publicat de Aurel Perva şi Carol Roman, ziarişti binecunoscuţi publicului cititor din ţara noastră: Misterele Revoluţiei Române – adevăruri îndoieli semne de întrebare, Casa de editare Răscruci de milenii SRL f.a. Autorii sunt conştienţi că nu au putut realiza o investigaţie totalizatoare dar cred că demersul lor este unul realist, poate mai realist decât altele. Revoluţia, susţin ei, este cuprinsă, de mistere, care însă, mai repede sau mai târziu vor fi descifrate. Românii au nevoie să cunoască adevărul în integralitatea sa. O viziune aparte asupra Revoluţiei Române din decembrie 1989 are Nestor Rateş. Volumul său a apărut iniţial în limba engleză iar versiunea românească a necesitat, în viziunea autorului, o serie de transformări. Ziaristul mărturiseşte că intenţia sa a fost de a informa publicul american, cu detaşare, obiectivitate şi echidistanţă despre fenomenul românesc. Abia, ulterior, în urma recenziilor apărute în ţară, a acceptat ca volumul său să se adreseze direct şi românilor. În viziunea sa Revoluţia nu a schimbat în România tot ceea ce ar fi trebuit schimbat. Capitolul final al cărţii sale sugerează chiar şi prin titlu aceasta: Singura soluţie o nouă revoluţie. Aproximativ pe acelaşi palier se situează Gabriel Andreescu cu volumul său închinat fenomenului românesc din decembrie 1989 şi, mai ales, consecinţelor sale: Patru ani de revoluţie, Editura Litera, Bucureşti, 1994. Demersul său are însă o structură aparte, pentru că adună în paginile aceleiaşi cărţi articolele publicate de autor în diverse periodice, în special cele din "22". Opiniile sale au conotaţii mai puţin asupra revoluţiei propriu-zise cât asupra premiselor şi, mai ales, a consecinţelor sale. În articolul final al cărţii sale intitulat, Drumul egal de după revoluţie, Vrea să demonstreze că aceasta nu a făcut curăţenia necesară pentru ca societatea românească să avanseze cum trebuie, după concepţia lui Gabriel Andreescu. Era firesc, ca la un moment dat, un personaj important al evenimentelor din Timişoara, colonelul Filip Teodorescu, să rupă tăcerea: Patru ani de revoluţie, Editura Litera, Bucureşti, 1994. Prin natura calităţilor sale şi a funcţiei pe care o deţinea în acel moment el putea contribui, cel puţin parţial, la clarificarea acestora. Cartea sa este mai mult decât o cronică a evenimentelor realizată de un participant foarte important. Ea doreşte să abordeze explicaţii din perspectiva internă internaţională dar şi o pledoarie a unui om care consideră că a fost inculpat pe nedrept. Abordările sale cu privire la rolul securităţii surprind necesitatea unei judecăţi lucide care, într-adevăr, altfel o face cineva din interior decât o persoană din afară. Totodată este foarte adevărat că, în context internaţional, atitudinile faţă România, faţă de Revoluţie, nu au fost întotdeauna binevoitoare ţării noastre. În aceeași notă se înscriu relatările lui Radu Tinu, Timișoara...no comment, Editura PACO, București, f.a. El însuși recunoaște că ceea ce apublicat este rezultatul unor frustrări determinate de condamnarea sa și a celor care au acționat la Timișoara împotriva demonstranților și, de fapt, a revoluției. Pentru acesta cea ce s-a spus că a fost în decembrie 1989 nu este relvant deoarece el știe adevărul...adevărat. Scenariul unei lovituri oculte are prozeliţi şi în afara României. Deja în anul 1990 apare volumul Die Verschwörung der Securitate. Rumäniens verratene Revolution. Mai târziu apare şi în limba română: Antonia Rados, Complotul securităţii.Revoluţia trădată din România, Editura SAECULUM I.O., Bucureşti 1999. Viziunea autoarei este una fără nici un echivoc.  Ceea ce mi se pare foarte intresant în afirmațiile ei este ideea că pastorul reformat László Tökés a fost de fapt omul securităţii sau, măcar, folosit de aceasta pentru declanşarea unei revolte. Ultimul capitol al cărţii este intitulat Reîntoarcerea Securităţii. Mai mult, autoarea acuză noul serviciu de informaţii creat în martie 1990 că este aceeaşi securitate anterioară lui decmbrie 1989. O carte total lipsită de realism este de fapt un un colaj în care cei din structurile informative trecute vor să-și explice patriotismul și trădarea celor care au dărâmat regimul comunist. Ei s-au grupat în Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul Român de Informații: Adevăruri incomode.Decembrie 1989, Editor revista „Vitralii – Lumini și umbre”, Postfață de Acad. Dinu C. Giurescu, Editura Semne, 2013. În Cuvânt înainte, editorii și, probabil, toți autorii fac o profesiune de credință. Prin demersul lor readuc adevărul în sfera istoriei Revoluției Române din Decembrie 1989. Un subcapitol al prezentului volum este hipersemnificativ. Se intitulează În decembrie 1989 a fost o lovitură de stat organizată de serviciile de informații străine iar constatările aparțin binecunoscutului Filip Teodorescu. Recunoaște și colonelul în rezervă că regimul era în criză că nu mai putea supraviețui. Dar în acest context nu înțelegem de ce înlăturarea regimului comunist nu a fost ceva benefic pentru România ?  În Postfață acad. Dinu C. Giurescu îi girează cu autoritatea sa de istoric și de membru al Consiliului Științific al Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989. Un alt volum: Ieronim Hristea, De la steaua lui David la steaua lui Rothschild –profeția stăpânirii universale-, Editura Țara Noastră, București, chiar macabru, consideră schimbările din anul 1989 ca rezultat al unei conspirații mondiale în care rolul principal  a fost deținut de evrei și fracmasoni cărora li s-a alăturat o coadă de topor, Mihail Gorbaciov deoarece soția sa era evreică. Nicolae Ceaușescu a fost o persoană deosebită, e drept fără minime studii, care, din păcate s-a lăsat condus de Elena Ceaușescu, soția sa, văzută de acest autor ca spiritul lui malefic și sursa tuturor relelor odată cu prezența ei în structurile superioare de conducere a României. Culmea ironiei, autorul continuă tirada ajungând la o serie de afirmații halucinante în raport cu cele anterioare: Dacă în 1968 Ceaușescu ar fi câștigat alegerile libere, după 1972 nemulțumirea era generală. Cuplul Ceaușescu nu mai era dorit nici de activiștii P.C.R., nici de securiști și milițieni, nici de armată.  Cu toate acestea în anul 1989 răsturnarea regimurilor comuniste a fost opera francmasoneriei. Nicolae și Elena Ceaușescu au fost înlăturați în urma a două comploturi. Primul a fost opera unor apropiați ai Elenei Ceaușescu: Adela Petrescu, evreică, soția fratelui Elenei; Mihai Florescu, evreu kominternist, cel care a propulsat-o profesional; Ion Ursu, savant recunoscut dar trădător decorat de britanici și sovietici; Victor Stănculescu, Cavaler de Malta, se ocupa de comerțul cu arme. Al doilea complot a fost acțiunea unor ofițeri superiori, majoritatea cu studii în URSS: generalul Nicolae Militaru, generalul Șerb, comandorul Radu Nicolae, generalul Ion Ioniță, Vasile Patilineț și alții. Primul complot a fost masonic și cuplul dictatorial nu știa nimic. Despre al doilea aveau câteva informații dar nu depline și concludente. Militarii au vrut să conducă o revoltă la începutul anului 1990 dar evenimentele de la Timișoara au devansat planul lor. Revoluția a fost de fapt un complot internațional. Vinovatul principal a fost Ion Iliescu care s-a dovedit a fi antinațional, cameleon, piază-rea și mincinos. Revoluția nu a fost revoluție ci un complot masonic deși conducerea comunistă se făcea vinovată, după cum spune însuși autorul, de situația la care se ajunsese în decembrie 1989, cel mai vinovat fiind Nicolae Ceaușescu pentrucă i-a permis soției sale să fie un factor important, uneori decisiv în marile decizii de gestionare a treburilor țării și pentrucă a adoptat modele politice din China și Coreea de Nord. Culmea, deși este un adept al românismului autorul laudă celelalte țări foste socialiste, care, toate erau civilizate, nu și România dar Nicolae Ceaușescu a fost condamnat pentru patriotismul său, pentru naționalismul său. În viziunea autorului acesta era dușmănit de francmasonerie pentrucă a plătit datoriile țării. Mai mult, în colaborare cu Libia și Iran, dorea crearea unui organism financiar internațional, concurent al FMI-ului. Era, practic, un adversar al francmasoneriei a cărei funcționare era interzisă în România. Deci, Revoluția Română din Decembrie 1989, spune Ieronim Hristea, nu a fost o acțiune a poporului român ci un complot al evreilor și francmasonilor, care au folosit câțiva cetățeni români, fie trădători, fie de origine evreiască. Întreaga prezentare are mari fracturi logice. Un rol important în revoluţie l-a avut armata. O lucrare amplă, datorată cercetătorilor militari surprinde felul în care s-au derulat evenimentele în diverse garnizoane: Armata Română în Revoluţia din Decembrie 1989, Studiu documentar, Ediţia a II-a revăzută şi completată, coordonator general de divizie (r) prof.univ. dr. Costache Codrescu, Editura Militară, Bucureşti, 1998. Menţionăm încă un volum tot despre armată: Grigore Buciu, Cum mi-am petrecut Revoluţia în Ministerul Apărării Naţionale, Editura Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Bucureşti, 2008. În Cuvânt înainte Viorel Domenico apreciază puritatea relatării. Perspectiva militară o aduc în prim plan două volume datorate unui militar de carieră. Primul reliefează cum a participat autorul la revoluţie: Marcel Dumitrescu, Revoluţia pentru voi, copii!, Editura NICO, Tg-Mureş, 2010. Al doilea volum narează evenimentele imediat postrevoluţionare din primele două luni ale anului care a urmat: Marcel Dumitrescu, Ianuarie, februarie, 1990, Editura NICO, Tg-Mureş, 2011. O sistematizare a rolului de ansamblu al armatei în revoluţie este absolut necesară. Aceasta a avut momente contradictorii pe parcursul evenimentelor. A acţionat represiv în perioada 17-21 decembrie 1989 la Timişoara şi, mai ales, la Cluj în 21 decembrie. Începând cu 20 decembrie armata fraternizează cu protestatarii la Timişoara pentruca în 22 decembrie să o facă în cvasitotalitate la nivelul întregii ţări. Există o perioadă ulterioară fugii cuplului dictatorial în care armata a fost implicată în acele conflicte cu teroriştii, care atacau unităţile militare: Ruxandra Cesereanu, Decembrie ’89 Deconstrucţia unei revoluţii, Editura Polirom, Iaşi, 2004. Din perspectiva jurnalistului a apărut o binecunoscută trilogie dedicată revoluţiei de un ziarist cu notorietate, la partea a treia în colaborare: Grigore Cartianu, Sfârşitul Ceauşeştilor.Să mori împuşcat ca un animal sălbatic, Editura Adevărul Holding, Bucureşti 2010 și Crimele revoluţiei.Sângeroasa diversiune a KGB-iştilor din FSN, Editura Adevărul Holding, Bucureşti 2010; Grigore Cartianu, Cristian Delcea, Mihai Voinea, Andrei Crăciun, Teroriştii printre noi.Adevărul despre ucigaşii revoluţiei, Editura Adevărul Holding, Bucureşti 2011. În primul dintre volumele citate autorul vorbeşte de o combinaţie de revoluţie/contrarevoluţie. Mai ales astăzi e greu de înţeles de ce după căderea regimului a urmat o contrarevoluţie, pentrucă vechile structuri de putere bazate pe doctrina comunistă s-au dezintegrat ireversibil. Drept dovadă că acum ţara noastră este membră NATO şi UE. Ultima carte a acestei trilogii pune accentul pe modul în care au pierit oameni în revoluţie, militari sau civili. Firul roşu, adică amalgamul care caracterizează evenimentele din decembrie 1989, rămâne însă. Sunt o serie de interviuri aşezate în mai multe volume. Victor Stănculescu precizează încă odată rolul său în revoluţie făcând câteva confesiuni despre unele personaje ale revoluţiei: Dinu Săraru în dialog cu Victor Atanasie Stănculescu, Generalul Revoluţiei cu piciorul în ghips, Editura RAO, Bucureşti, 2005. Un alt volum redă interviuri cu mai mulţi oameni, semnificativi într-un fel sau altul pentru sensurile revoluţiei folosite mai târziu de autor în volumele sale dedicate Revoluţiei Române din Decembrie 1989: Alex Mihai Stoenescu, Interviuri despre revoluţie, Editura RAO, Bucureşti, 2004. Cel de-al treilea la care ne referim este dedicat confesiunilor lui Virgil Măgureanu, care accentuează ideea că revoluţia a fost pregătită în laboratoare străine:  Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu, De la regimul comunist la regimul Iliescu, Editura RAO, Bucureşti, 2008. Revoluţia Română din Decembrie 1989 deschide un nou drum al evoluţiei ţării noastre care se concretizează cu aderararea la structurile euroatlantice. Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 marchează această realitate printr-o sesiune ştiinţifică ale cărui lucrări au fost publicate într-un volum: Revoluţia din decembrie 1989 şi integrarea europeană a României, coordonator prof. univ. Ion Calafeteanu, Editura Militară, Bucureşti 2008. Temele dezbătute se referă la modul cum europenii au receptat revoluţia română, la raporturile generale ale ţării noastre cu Uniunea Europeană. A doua parte a volumului cuprinde anexe documentare care ilustrează problematică dezbătută.