Dumnezeu îi dă omului, dar nu-i bagă şi-n traistă!

Spusa românească utilizată ca titlu pentru acest text, sintetizează uimitor de exact starea de lucruri de pe meleagurile noastre: Dumnezeu le-a dat românilor cu ambele Lui mâini, ca ei să poată risipi cu nenumărate mâini, adică prin hoţie, nemuncă, indolenţă şi nepricepere!
Le-a dat o ţară plină ochi cu avantaje absolute şi relative (sol mănos şi rezerve inepuizabile de ape – circa 30% din rezervele de ape minerale şi termale ale Europei, relief blând şi uriaşe bogăţii ale subsolului, istorie multimilenară şi arta de-a transforma umilinţa răbdării în fatalitatea resemnării), dar i-a potcovit şi cu neputinţa de a-şi folosi mintea atunci când trebuie („Dă, Doamne, mintea românului de pe urmă”, cer ei ca iarăşi şi iarăşi s-o facă de oaie), încât te întrebi dacă nu era mai bine pentru prezentul, viitorul şi o bună parte din trecutul lor ca, aidoma japonezilor, să-şi afirme statornicia într-o ţară cu mult mai puţin ospitalieră şi generoasă ca România.









