Tot ceea ce se întâmplă în România postdecembristă este de domeniul coşmarului naţional: Milioane de români reduşi la tăcere şi aduşi la sapă de lemn, alte milioane dintre ei plecaţi peste mări şi ţări (cel mai mare şi grav exod ce a avut loc vreodată în mult încercata istorie a românilor), toate astea având loc din cauza şi pentru ca o pletoră de neisprăviţi ce-şi spun aleşii poporului să-şi poată face mendrele prin furt, minciună şi trădare naţională!
    Şi tocmai acuma, când aceşti greţoşi neoameni sunt mai siguri pe ei (că, de, şi-au însuşit la perfecţie oribila artă de a smulge prin mita bine plasată voturile de la simplii locuitori pe aceste meleaguri), taman acuma citesc pe internet cum unii confraţi într-ale jurnalisticii fac apel la toată floarea cea vestită a lichelismului mioritic, somându-i în numele zdrenţuitei lor onoare ba să-şi dea demisiile, ba să înapoieze ceea ce-au furat cu sudoarea frunţilor lor înguste de megarăufăcători.

A vota sau a nu vota? - aceasta e întrebarea pe care și-o pun azi mulți chișinăueni cu acces la Internet, care se declară proeuropeni. Unii au și decis, înainte de alegeri, că nu îl vor mai vota pe Dorin Chirtoacă în cel de-al doilea tur al luptei electorale pentru fotoliul de primar general al mun. Chișinău.
Motivele invocate pot fi împărțite în două categorii: 1) Chișinăul a degradat în acești 8 ani cât s-a aflat Chirtoacă în funcția de primar, el nu dispune de capacități de administrator, nu se maturizează și nu mai are rost să-l mai punem la încercare. 2) Chirtoacă este dependent de oligarhul Plahotniuc, nu luptă cu suficientă convingere împotriva corupției, a transformat primăria în fieful PL.

De multe ori regăsim în limbajul teologic afirmația că teologia este „vederea lui Dumnezeu”, iar uneori aceste cuvinte pot să creeze şi o anumită nedumerire și neînțelegere. Cum poate cineva să Îl vadă pe Dumnezeu dacă în Biblie ni se spune că nimeni dintre oameni nu poate să vadă faţa Lui şi să trăiască? Pe de altă parte, în tradiția Bisericii sunt consemnate mărturiile unor oameni sfinți care au afirmat că L-au văzut pe Dumnezeu. În cele ce urmează încercăm să vedem ce este „vederea lui Dumnezeu” și cum se împacă aceste două perspective care aparent nu pot sta împreună.

Una dintre cele mai cunoscute consemnări ale conceptului „vederea lui Dumnezeu” se regăseşte în a șasea fericire rostită de Mântuitorul Hristos, prezentă în colecţia de cuvinte ale Domnului, numită generic „Predica de pe munte” (Matei cap. 5-7):

Producătorii de armament sau investitorii în industriile de armament sunt ipocriţi dacă spun că sunt creştini, denunţă Papa Francisc, relatează Reuters în pagina electronică.
Este vorba despre cea mai dură condamnare a industriei armamentului de către Francisc, la un miting la care au participat mii de tineri duminică, la Torino.
"Dacă ai încredere doar în oameni, ai pierdut", le-a spus el tinerilor într-un discurs lung şi dezlânat despre război, încredere şi politică, după ce a dat discursul oficial deoparte.
"Acest lucru mă duce cu gândul la... persoane, manageri, oameni de afaceri care îşi spun creştini şi produc arme. Asta îţi provoacă un pic de neîncredere, nu-i aşa?", a spus el în aplauzele tinerilor.

Un popor îşi îndeplineşte menirea sa istorică atunci când nu se resemnează în faţa ostilităţii prezentului, astfel conştientizând că-i jalnic să trăiască cu firimituri căzute de la masa înaintaşilor (cam aşa cum se screm grecii zilelor noastre), ci – chiar învins, dar niciodată îngenuncheat! – el are puterea morală şi spirituală, alimentată de măreţia trecutului, să-şi înfrângă slăbiciunile de moment, pentru că numai astfel poate să-şi vadă de rosturile lui fixate de Creator în structura sa intimă cu sute, ba în unele cazuri chiar cu mii de ani în urmă.
    Această introducere, aşa cum se vede chiar din titlu, îi vizează deopotrivă pe români şi pe chinezi, două popoare situate la mare distanţă în spaţiu, dar care în timp sunt aproape, şi – cine ştie – poate că în negurile începuturilor omeneşti chiar se înrudesc prin formidabilele lor civilizaţii şi culturi plăsmuite de tainicul sincronism al fiorului divin, ce pulsează etern neliniştitor pentru scormonitorii în existenţele pământeşti multimilenare.

În ultimii ani, am întâlnit un mare număr de creştini care afirmă că sunt „spirituali dar nu religioşi”. Cu alte cuvinte, nu se recunosc ca aparţinând nici uneia dintre denominaţiile creştine şi folosesc Biblia ca singurul lor ghid în credinţă. Ideologia lor este că instituţiile religioase sunt depăşite şi inutile. La această concluzie se poate ajunge din mai multe motive. Unii sunt dezamăgiţi de ceea ce percep drept corupţie şi ipocrizie în instituţiile religioase. Alţii afirmă că „nu se simt hrăniţi spiritual”, iar alţii susţin că aceste instituţii îi învaţă lucruri contrare convingerilor lor politice şi sociale. Oricare ar fi motivele lor, trebuie să-i luăm în serios.

Războaie şi lupte au fost şi sunt dintotdeauna. Omul se războieşte şi se luptă şi azi. Bătrânii se luptă cu bolile, adulţii pentru un trai mai bun, copiii cu inamici imaginary ai jocurilor pe calculator, soţul se luptă cu soţia şi invers.
Războaiele nu se duc doar cu tancurile şi puştile, ci şi cu ideile, cu concepţiile. Omul se luptă cât trăieşte: cu ispitele, cu alţii, cu sinele. Ştim asta încă din băncile şcolii: „O luptă-I viaţa, deci te luptă...", ne-au îndemnat profesorii noştri prin versurile lui George Coşbuc. Uneori avem senzaţia că trăim în mijlocul unui câmp de luptă, unde toată lumea luptă şi se ceartă cu toată lumea, unde toţi cred că deţin adevărul, unde stăpâneşte ura şi duşmănia, unde mulţi ascultă dar puţini aud, mulţi vorbesc dar puţini spun cu adevărat ceva.

Editura Serafica a publicat recent cartea „Ultimele zile din viaţa lui Isus. Ce s-a întâmplat cu adevărat”, semnată de doi dintre cei mai cunoscuţi cercetători care au studiat tema existenţei istorice a lui Isus. Autorii ne prezintă în cuvinte accesibile cele mai importante descoperiri ale istoriei şi arheologiei despre moartea şi învierea lui Isus. Cartea are 108 pagini, format 14×20, şi costă 12 lei, putând fi achiziţionată prin situl EdituraSerafica.ro.
Cartea are trei capitole: Strigătul morţii, Tăcerea mormântului, şi Surpriza învierii. Troy A. Miller explică în prefaţa cărţii: „Cele trei capitole care alcătuiesc această carte au fost iniţial prelegeri la Simpozionul pentru Biserică şi Academie, ţinute la Colegiul Crichton.

O instituţie din Egipt foarte bine văzută şi care emite edicte islamice a citat un sondaj obscur potrivit căruia numărul exact al ateilor din Egipt este de 866. În total, în lumea arabă, ar exista 2.293 de necredincioşi la o populaţie de 300 de milioane. Acest număr este prea mic şi nu reprezintă magnitudinea ateismului care se propagă în lumea arabă „ca un foc de vegetaţie“, notează „New Republic“.
„Dar Al Ifta“, o instituţie din Cairo care emite edicte islamice, a citat anul trecut în decembrie un sondaj de opinie potrivit căruia numărul ateilor din Egipt este de 866. Sondajul oferă numere exacte ale ateilor din aproape toată lumea arabă: 325 de atei sunt în Maroc, 320 în Tunisia, 242 în Irak, 178 în Arabia Saudită, 170 în Iordania, 70 în Sudan, 56 în Siria, 34 în Libia şi 32 în Yemen. În total, potrivit sondajului citat de Dar Al Ifta, fix 2.293 de necredincioşi sunt în lumea arabă, raportat la o populaţie de 300 de milioane.

Uitaţi de asteroizi, plăgi sau de alte calamităţi. Fizicianul şi cosmologul britanic Stephen Hawking spune că ne confruntăm cu o ameninţare mult mai apropiată - este vorba despre propriul nostru comportament.
”Eşecul uman pe care mi-aş dori să îl corectez este agresivitatea”, i-a spus Hawking câştigătoarei unui concurs organizat în Londra.
”Probabil că a reprezentat un avantaj în perioada oamenilor cavernelor pentru a avea mai multă mâncare, mai mult teritoriu sau un partener, însă acum ameninţă să ne distrugă pe toţi”, a precizat fizicianul.
Adaeze Uyanwah, în vârstă de 24 de ani, din California a câştigat premiul ”Vizitatorul de onoare” în cadrul unui concurs organizat de portalul visitlondon.com. Premiul a inclus şi un tur al muzeului de ştiinţă din Londra, alături de Stephen Hawking.