Papagalii din vîrful Puterii, vopsiţi în chip de porumbel, aşa-zişii înalţi demnitari, „curaţi şi naturali ca brînza de oaie”, citînd  din jurnalul de gratii al lui Vanghelie Marean „care este”, erau cît pe-aici să primească, printr-o şarlatanie, salarii şi mai umflate de la 1 august, pe motiv că astfel nu i-ar mai ispiti păcătoasa corupţie. Da, de unde!? Mai există un nivel de corupţie mai înalt decît al acestor muritori de lux? Au atins Olimpul! Indignaţi-vă, dragi români! Preşedintele Iohannis a fost de acord ca perceptorul cu mărirea propriului salariu, salutînd  public o măgărie, fără s-o verifice. Mă îndoiesc să aibă prea multe cunoştinţe despre ordonanţe şi legi. Despre legile fizicii cuantice, poate, dacă nu cumva le va transforma în potenţiale legi de meditaţie şi gravitaţie.

Am avut, în mai multe rînduri, o reacţie de simpatie declarată faţă de Sanctitatea Sa Papa Francisc. A făcut gesturi îndrăzneţe şi mărinimoase, a spus lucruri memorabile (printre ultimele, un avertisment faţă de un posibil „Alzheimer spiritual“ al Bisericii), a adus la Vatican şi pe scena lumii un aer de cordialitate, de firesc, de nonşalanţă diponibilă, cu care nu eram obişnuiţi.

Din păcate, discursul său din Bolivia mi-a turtit fesul. Nu mai ştiu cine e omul, ce vrea de fapt, în ce „război“ este înregimentat.

Evident, Sanctitatea Sa este un om liber şi nu i se pot interzice convingeri proprii şi opţiuni conjuncturale. Dar există, totuşi, ca să zicem aşa, o „fişă a postului“! Şi din acest punct de vedere, discursul său bolivian e stupefiant.

,,Deşi nu sunt genul de om care să reacţioneze violent, recunosc faptul că mă apucă toți dracii ori de câte ori mă mai întreabă câte unul pe facebook sau pe blog cine mă plăteşte ca să am opiniile pe care le am. Înainte de a face o paralelă între Grecia şi România vreau să vă spun o chestie extrem de personală (și eu chiar nu intru niciodată în chestii personale).

Bunicul meu dinspre tată a murit (acum câţiva ani) cu o mare dilemă. E o dilemă pe care fiecare om, indiferent de educaţie, ar trebui să o aibă, căci e o dilemma de bun simţ. Înainte să vă spun care era acea dilemă o să fac un lung excurs într-o istorie a familiei mele, ca să înţelegeţi cât mai bine contextul, personajele şi originea opiniilor pe care le am azi.

În unul dintre cele mai lungi, pasionale şi cuprinzătoare discursuri ale pontificatului său, Papa de origine argentiniană a cerut de asemenea iertare pentru păcatele comise de Biserica Catolică faţă de amerindieni în cursul "aşa-numitei cuceriri a Americii".
El a denunţat goana după bani şi a apreciat că ţările sărace nu ar trebui reduse la furnizori de materii prime şi forţă de muncă ieftină pentru ţările dezvoltate.
Francisc a făcut aceste afirmaţii în faţa participanţilor la a doua reuniune mondială a mişcărilor populare, la care participă organizaţii ale oamenilor de la marginea societăţii, inclusiv săraci, şomeri şi ţărani care şi-au pierdut pământurile. El a precizat că susţine eforturile lor de a obţine dreptul elementar la pământuri, locuinţe şi muncă.

Motto: Trăim murind zi după zi până ce-n neştiut vom fi!

    Ştiau şi anticii (chinezii, de pildă) că lumea este atât de întinsă şi complexă, încât mintea umană n-are cum să-i priceapă alcătuirea şi să-i pătrundă rosturile. Dovadă destăinuirea lui Zuang Zi, subtilul continuator al lui Lao Zi, întemeietorul taoismului: „Eu pot să înţeleg că nefiinţa există, dar nu şi că nefiinţa nu există”.
    Şi tot anticii aveau convingerea că nu-i cu putinţă ca noi, oamenii, să fim singuri şi uitaţi de Marele Genitor (Unul pentru vechii indieni) în această armonioasă imensitate numită Cosmos de grecii antici, motiv pentru care făceau o clară şi categorică distincţie între lumea sublunară a muritorilor şi cea supralunară a nemuritorilor din credinţe şi mitologii.

Să oprească cineva teatrul acesta absurd şi barbar! Nu ştiu cum nu le e pic de ruşine parlamentarilor noştri să vorbească ore în şir despre false strategii de apărare a României, ca să-şi păstreze fotoliul bine remunerat şi asezonat cu pensii suplimentare…Care apărare, domnilor Măscărici? România a fost invadată de tehnică militară de ultimă generaţie şi de militari ai forţelor N.A.T.O, mercenari americani, dozaţi şi robotizaţi, care zîzănesc şi zăngănesc armele, pîndind şi aşteptînd momentul unui atac. Pseudoparlamentari români, sînteţi nişte traficanţi de carne vie, care aţi molestat bestial România, aţi dezbrăcat-o de suveranitate şi independenţă şi avuţie şi aţi împins-o în braţele violatorilor colonialişti! Ne veţi transforma în carne de tun, aplaudacilor şi vînzătorilor de neam, care tremuraţi de bucurie că sîntem înarmaţi cu forţa!

Dacă vreţi să cunoaşteţi istoria adevărată a românilor din Ungaria de azi, veniţi la redacţia „Foii româneşti" din Jula şi apucaţi-vă să citiţi paginile îngălbenite ale revistei noastre. Arhiva săptămânalului românesc cuprinde 65 de ani de frământări şi bucurii, de lupte pentru supravieţuire sau realizări. Răsfoirea paginilor tot mai galbene precum ne îndepărtăm în timp, ne transpune într-o lume demult apusă, dar ale căror probleme seamănă mult cu cele de azi.
Momentele aniversare sunt bune din mai multe puncte de vedere: pe de o parte, pentru a ne bucura de ziua de azi şi pentru a ne aminti de realizările din trecut, dar şi pentru a face analize şi bilanţuri, cu bune şi rele, deopotrivă. Pe de altă parte, aceste momente ne ajută să ne facem noi planuri de viitor.

Aidoma omului, orice ţară este formată din corp (componenta statică sau fizico-geografică din interiorul graniţelor stabilite de istorie sau de tratatele internaţionale) şi din spirit (componenta dinamică, constituită din limbă, cultură şi tradiţii, care – în zilele noastre – cunoaşte o necontenită revigorare prin turism şi marile migraţii dinspre Est spre Vest şi dinspre Sud spre Nord, dar mai ales prin intensificarea fără precedent a legăturilor diplomatice şi a schimburilor informatice, respectiv a produselor destinate consumului imediat şi a celor cultural-spirituale care intră în patrimoniul universal).
    Până la Decembriada din 1989 (fireşte, din cauza neroadei politici comuniste de închidere ermetică a graniţelor ţării), românii – siliţi de acele cumplite decenii de constrângere până la depersonalizare şi de sterilizare spirituală până la deplina uniformizare – şi-au prelungit în arta de-a supravieţui seculara îndatorire exprimată clar şi concluziv de Eminescu prin „eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul”...

Cultura şi literatura română se află în pragul unei demult aşteptate revoluţii, generată de super talentul scriitoricesc al preşedintelui Ţării. Să nu fie de deochi! Tace, scrie şi citeşte atunci cînd trebuie să vorbească. Şi cît de mirific şi nevinovat trăieşte inegalabilul scriitor Werner Klaus Iohannis în lumea laicurilor de pe feisbuc! Cu ce hobby măreţ şi-a cheltuit primele luni de mandat! Bravo! Are sfătuitori, pe cinste, care-l îmbrobodesc nemţeşte. După „Pas cu pas" scoate de sub tipar „Primul pas", deşi, invers se cădea a fi. Faimoasa scriitoare de origine germană, Anna Seghers editează în anul 1955 o carte exact cu acelaşi titlu, „Primul Pas". Vine, aşadar, fireasca întrebare: cui aparţine dreptul de proprietate intelectuală asupra titlului? Cine a fost mai întîi? Oul sau găina? Seghers sau Iohannis? Asta, apropo de moda plagiatului. Volumul e deja un best-seller!