Nu-s vreun habotnic și nici măcar un creștin practicant. Ba chiar, dacă mă gîndesc bine, nu prea halesc cultul popilor și, în general, religia ca formă de organizare a bărboșilor în jurul banului.

Am lăsat însă în urmă prejudecățile, instinctul de caterincă și chiar propria-mi logică ori rațiune. Mi-am impus să uit imaginile de la tv cu chipul lui Arsenie Boca, ce a apărut ba într-un cartof tăiat, ba în igrasia de pe peretele unei case dintr-o mahala bucureșteană, ori toate celelalte „știri“ create în scop de audiență. În fapt, nici nu plănuiam să scriu despre mica excursie. Am decis să merg pînă la Prislop pentru că-i promisesem mamei că o însoțesc și pentru sufletul eliberat al tatălui meu.

Săptămîna trecută, am promis cititorilor că voi continua să public unele mărturii privind mişcarea legionară, culese, prin comunicare directă, de la unii dintre contemporanii şi, eventual, simpatizanţii ei. Era vorba de o simplă pagină de memorialistică, fără pretenţii analitice, monografice, judiciare.
Mă gîndeam, doar, că opiniile unor personaje notorii asupra unui episod semnificativ din biografia lor pot fi de oarecare interes pentru o viitoare cercetare, mai aplicată. Atîta tot. Am început cu relatarea unei întîlniri cu Nichifor Crainic, petrecută pe la începutul anilor `70. Urma să povestesc, acum, în ce fel comenta Constantin Noica ”angajamentul” său politic de la sfîrşitul anilor `30 şi începutul anilor `40 ai veacului trecut.

În pîlpîinda conştiinţă periferială, fostul monarh nonagenar mai crede şi azi, cu un entuziasm condamnabil, că îşi poate permite să lase România moştenire. Vremea feudalismului şi dreptul dobîndit prin naştere de a primi moştenire tronul unei ţări au apus demult! Constituţional, nu există o „casă regală” în Republica România, iar fantomaticul blazon nu e recunoscut decît de cîţiva nostalgici plutaşi pe apele unor vremi apuse. Presa internă îi dă zor cu balul mascat, privind excluderea aşa-zisului principe Nicolae din ierarhiile unui tron imaginar! Care principe şi care tron, domnii mei? România este Republică! Să moştenească, ce? Ordinul  Pobeda al bunicului, primită de la tătucul popoarelor, Iosif Vissarionovici Stalin, ca recompensă a marii trădări naţionale de la 23 august 1944? Parc-am trăi într-un film cu Bonnie şi Clyde.

Mnemofobia a fost inerentă sistemelor ideocratice. Istoria totalitarismului, scria Milan Kundera, este aceea a luptei memoriei impotriva uitării. China comunistă, in pofida fatadei reformiste, rămane obsedată de controlul draconic al memoriei istorice. Ceea ce a făcut si face gesturile celor care refuză să uite atât de semnificativ subversive. La ceasul nopţii totalitare, memoria are funcţie salvatoare. Interzicerea cărţilor istoricului britanic Anthony Beevor in Rusia putinistă este un indicator elocvent al renaşterii totalitarismului. La fel, recuperarea si asumarea trecutului este unul al de-totalitarizării, deci al democratizării.

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, marți, la Izvoru Mureșului, județul Harghita, că România trebuie să aibă în continuare o politică externă orientată spre reciprocitate în ceea ce privește problematica minorităților, cu referire la situația românilor din jurul frontierelor țării, transmite www.agerpres.ro, preluat de Romanian Global News.
El a declarat că țări precum Ucraina, Serbia sau Ungaria își pierd din credibilitate în relația cu România, neacordând minorităților românești drepturi.
"Sunt niște realități în jurul nostru care ne obligă să așezăm politica legată de minoritățile din jurul frontierelor între prioritățile de politică externă.

Adormirea Maicii Domnului, considerată una dintre cele mai importante sărbători închinate „celei mai cinstite decât heruvimii şi mai mărite fără de asemănare decât serafimii”, este celebrată de creştinii ortodocşi în fiecare an pe 15 august.

Tradiţii de Sfânta Maria

Pentru acest moment, credincioşii se pregătesc timp de două săptămâni, prin post şi rugăciune. În calendarul Bisericii Ortodoxe există patru sărbători închinate Fecioarei Maria: Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Bunavestire şi aceasta din urmă, considerată a fi de o covârşitoare însemnătate.

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat, marți, la Izvoru Mureșului, că autonomia pe criterii etnice "nu poate exista", iar proba că România nu acceptă un astfel de concept este refuzul de a recunoaște Kosovo "în pofida poziției tuturor marilor noștri aliați", transmite www.agerpres.ro, preluat de Romanian Global News.
"Autonomia pe criterii etnice nu poate exista. Nu există un astfel de concept acceptabil pentru statul român. Și proba că România nu acceptă un astfel de concept este că România, în pofida poziției tuturor marilor noștri aliați, a refuzat să recunoască Kosovo. Exact din acest motiv. Și credeți-mă că nu e comod să-și menții poziția când aliații tăi sunt SUA, Germania, Franța, Italia și multe alte state mari.

Tata tătuchii șid'é pă prag șî mânca d'e-amniază, șid'e cu animalele. Cum stăt'é acólé, o vin'it o femeie la el, așă țanțoșă. Era în ceasu' ameazăț. Și el s-o uitat la ié și o văzut că are pt'icioare de oaie. Numa Fata Pădurii o putut hi, că ié are pt'icioare de oaie și-i golă în spate. O vrut să deie după ié cu toporu. Da pă când s-o-ntors el cu toporu, o fo dispărută femeia. Așă să arăta, da zice că nu-i voie să dai după ié sau dacă vezi că se mișcă orice, să nu dai că pot'e să-ți iéié puterile. Numa să îți faci cruce, să nu dai.
Ne spuné tătuca că o fo on caz adevărat în Bontăieni.

Omul este om atâta timp cât vrea să ştie de morală şi se comportă ca atare, adică atâta timp cât este moral. Căci valorile cardinale (bine, frumos, adevăr, just, sacru) şi fundamentele umanului (omenia, iubirea, cumpătarea, demnitatea, mila, generozitatea), nu doar că iradiază din morală, ci – după împlinire prin înconştientizarea de sine – ele toate converg spre morală, mai exact spre acel strop de divinitate cu care fiecare dintre noi a fost înzestrat la facere.
    Cândva, în perioada spiritualizării intensive din istoria omenirii în general, din cea creştină în special (Antichitate şi Evul Mediu), era într-atât de riguros respectată şi aplicată această cutumă a creaţiei cu indiscutabila ei preferinţă pentru spiritul mântuitor reflectat în activismul său disciplinat,

Sfinții sunt doar niște celebrități catolice? În anumite privințe, cele două categorii par similare. Hollywood-ul și Vaticanul plasează fiecare în ochii publicului anumite persoane, deși promovează diferite tipuri de oameni și valori. Totodată, asemenea celebrităților, mulți sfinți s-au născut cu un talent incredibil sau în familii bogate. Sf. Toma d’Aquino se încadrează în ambele categorii – era extraordinar de inteligent și era văr cu împăratul roman. Lucrul care îi deosebește totuși pe sfinți este următorul: celebritățile sunt recunoscute pentru realizările lor în această lume, pe când sfinții sunt recunoscuți pentru ceva dintr-o cu totul altă lume.