În poem-nuvela Marele inchizitor din celebrul roman Frații Karamazov (Evgheni Evtușenko împarte oamenii în patru părți: cei care au citit romanul, cei care nu l-au citit încă, cei care nu-l vor citi niciodată, cei care au urmărit filmul), F.M.Dostoievski scrie despre „miracol, taină și autoritate”, cele trei instrumente de anihilare a libertății și personalității umane, mijloacele pe cât de perfide pe-atâta de eficace prin care miliarde de oameni sunt convinși de cârmuitori că nu vor dobândi adevărata libertate decât renunțând de bunăvoie la ea. Ca pe urmă ei toți să se simtă fericiți (sic!) că au scăpat de povara liberei alegeri...

Cu impertinenţă rar întîlnită, adulatorii fostului rege Mihai vor să ne impună, în Republica România, o casă regală ilegală, în condiţiile unei reale trădări istorice a Ţării. De ce se abat atîtea rele asupra poporului român? Pentru că statul de drept e tot timpul în pauză de masă, mut şi indiferent în faţa demolării istoriei, culturii şi religiei poporului nostru, indiferent faţă de valorile umane şi morale. Singurul rol al statului de care ne bucurăm este cel de control asupra mărunţişului din buzunare. Un întreg aparat politic şi de stat, în care investim banii noştri, a eşuat în mod lamentabil. Cu aceste lichele de stat şi politice, care au făcut potecă la tribunale, cu acest preşedinte excursionist, ignorat şi pus la colţ de ceilalţi preşedinţi de state la întîlnirile internaţionale, un preşedinte preocupat de navetă săptămînală Bucureşti-Sibiu şi retur, de confortul personal (cu tipăritul cărţilor a lăsat-o moale,  probabil, i-a ajuns la ureche criticile dure despre „opera” sa de două parale), pericole imense ne pîndesc din toate punctele cardinale.

Dacă viața omenească presupune cu necesitate mișcare, trudă, suferință și iluzia fericirii, nu-i mai puțin adevărat că civilizația constituie unitatea de măsură a evoluției omului, mai exact a societăților înjghebate de acesta în decursul istoriei sale, și că prin civilizație trebuie să înțelegem amarnica străduință de împăcare a tendințelor diametral opuse: confortul și comoditatea cu deliciile călătoriilor tot mai nesigure, relativa liniște de acasă cu absoluta neliniște din cetate, grija obsesivă față de sine cu totala nepăsare față de ce-i în afara lui (trebuințele semenilor, agresivitatea mașinismului, cercul vicios al poluării), sfidătoarea opulență exterioară cu catastrofala sărăcie lăuntrică, sila de efort fizic cu eforturile depuse ca să poată beneficia de cele mai rapide mijloace de deplasare și comunicare.

În Maramureș se știe foarte bine (și nu de azi, de ieri) că „A fi mare nu-i mirare,/ a fi om e lucru mare...” Vasăzică, nu trebuie să ne extaziem în fața aparențelor (ambalaj vestimentar, poziție socială, opulență materială), ci trebuie să luăm aminte doar la bogăția și continuitatea fondului moral-spiritual al omului de lângă noi, altfel spus la ceea ce constituie cu adevărat conținutul noțiunii de „om”, actul de identitate pentru individul atotuman și rampa cea mai sigură de lansare spre mult visata înfrățire universală: omenie, iubire, cumpătare, generozitate, milă, simplitate, curaj.
    Nu spunea un părinte din vechime (creștinismul de început): „Iubește și apoi fă ce vrei”? Da, căci iubind constant și din adâncul inimii întreaga lucrare dumnezeiască (cerul, pământul, apele, florile, fluturii, semenii), nu poți să fii decât un vrednic om, aflat pe drumul drept al împlinirii în sistemul Absolutului cvadridimensional: sacru-bine-adevăr-frumos...

Românii s-au săturat de abureala „diplomată” a acestor lichele de stat şi politice, aflate la guvernare din ’90 încoace, cînd în opoziţie cînd pe metereze. Aceşti descreieraţi ai Puterii au reuşit ce n-au reuşit, timp de sute de ani, marile imperii: să acapareze tot, să vîndă tot, să fure tot ce era de furat, să se burduşească de bani şi averi. „Proiectul de ţară”, din care Iohannis a mormăit în faţa microfoanelor cîteva fraze cu intonaţii de şcolar începător, e o gargară publicitară, o colectă de lozinci copy-paste. Nu putem spune, colecţie! O adunătură de fraze fără cap şi fără coadă. Un alt mod parşiv de a distrage atenţia de la realele probleme interne şi externe. Noul proiect de ţară e o ducere cu zăhărelul, cum au făcut de un sfert de veac toată clasa repetentă a politicii româneşti! Ei, stăpînii compromisurilor, care au alăptat corupţia, clientelismul, sărăcia şi subdezvoltarea, vor continua să escrocheze, să exploateze, să taxeze pînă la ultimul leu poporul.

Duminică Portugalia a câştigat titlul de campioană europeană la fotbal fără a putea beneficia de aportul celui mai bun jucător al ei, faultat grosolan la începutul partidei.
„Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău”-spune Paolo Coelho. Nu ştiu cum sună această frază în portugheză, limba maternă a brazilianului Coelho, dar, după meciul de fotbal Franţa-Portugalia, nu mai am motive să mă îndoiesc vreodată de veridicitatea ei.
În general, când priveşti o confruntare sportivă în care nu sunt implicaţi conaţionalii tăi, ai o stare de neutralitate care trece destul de repede, urmarea fiind că te faci suporterul din faţa televizorului al uneia dintre cele două echipe.

    În celălalt regim se făcea (bineînțeles, cu fereală) mult tam-tam și haz pe seama cuplului Ceaușescu, amândoi cu o pregătire intelectuală mai mult decât precară, dar ahtiați până în vecinătatea penibilului după diplome nemeritate și titluri științifice, ce se potriveau ca nuca-n perete cu imensul lor gol spiritual, pe care – de cum deschideau gura – nici vorbă să-l poată ascunde după neputincioasa forță a funcțiilor și după jalnica strălucire a zorzoanelor. Ba dimpotrivă și parcă de-al dracului, cu cât se dădeau mai mult de ceasul morții ca să pară altceva decât ceea ce erau în realitate la capitolul cultural-intelectual, cu atât mai zdravăn ieșea în evidență, taman atunci când le era lumea mai dragă, fondul ignoranței lor, intens cosmetizată de profesioniști în laboratoarele puterii.

Constat ca prezenta mea deranjeaza foarte tare, ca cele scrise de mine le sta in gat netrebnicilor zilei.
In absenta argumentelor cu care sau prin care sa-mi demonteze randurile, cei vizati se inconjoara de nimurici, de tot felul de internauti care dau cu pietre, la comanda.
De regula ma musca de fund pe Facebook, acolo unde mie mi-au fost sparte in repetate randuri profilurile si unde sunt blocat in a mai posta ceva.
Deci, ei spun, eu nu pot replica, asta e!
In atari conditii, cei care mi-au hackerit ziarele jubileaza in continuare.

In 25 iunie, d-l Dan Cristian Ionescu a publicat în revista JUSTIȚIARUL articolul „Brexit să fie!“, articol foarte actual, competent, realist și cu efect de ceas deșteptător. Cititorii îl pot accesa aici http://www.justitiarul.ro/brexit-sa-fie/ – și, de aceea, nu voi cita extins din el. Doar finalul, ca să pot face legătura mai ușor și să pot asigura continuitatea ideilor.

„Dacă U.E. se va prăbuși, principala noastră problemă este cum vom putea recupera din jaful la care ne-a supus U.E. Măcar în parte, cred că s-ar putea. Dar pentru asta este nevoie de un președinte cinstit, patriot și curajos, de un guvern cinstit, patriot și curajos, de un parlament cinstit, patriot și curajos. Acesta însă este cel mai greu lucru“.

Musulmanii din toată lumea postesc într-un mod propriu o dată pe an, indiferent de ritul din care fac parte.
Postul islamic este obligatoriu pentru toţi credincioşii şi are loc în luna Ramadanului, cea de-a noua lună a anului conform calendarului lunar de care ţin cont musulmanii. Postul se ţine doar de la răsăritul la apusul soarelui, înterval de timp în care credincioşii nu au voie să bea şi să mănânce absolut nimic. Însă odată cu apusul soarelui, până dimineaţa la răsăritul astrului zilei, credincioşiii au voie să mănânce şi să bea fără nicio restricţie.
Păstrarea postului de Ramadan este o poruncă stipulată şi în Coran, cartea sfântă a tuturor musulmanilor. Astfel, în capitolul 5, versetul 183 din Coran stă scris că: „V-a fost statornicit vouă Postul şi oricare dintre voi care este prezent în această lună să o ţină de Post”.