O întrebare care aproape şi-a cerut de la sine dreptul de a fi: dacă aşa suntem cu adevărat? Dacă ce-a făcut Sîncrăian e modalitatea românească general valabilă de a fenta?
Halterofilul român a crezut că poate trece cu halteră cu tot de sita din ce în ce mai deasă a controalelor antidoping. La Jocurile Olimpice, controalele pentru depistarea fărădelegilor sunt şi mai aspre…

Mă întrebam dacă nu cumva metoda “strecuratului” prin viaţă folosind diferite mijloace - evident interzise!- ni se inoculează de la primele vorbe, primele poezii pe care le auzim în viaţă. Toţi ştim o poezie cu un căţeluş care are părul creţ, face un lucru rău (fură un ou-versificaţia e absolut întâmplătoare!). Nu-şi recunoaşte fapta, dar e prins cu minciuna, adică are oul furat în gură.

Doctorul în drept, Alexandru Arseni, unul dintre semnatarii Declarației de Independență explică ce s-a întâmplat în acești 25 de ani de independență cu Republica Moldova. Nu am reușit să construim o clasă politică veritabilă și nici un alegător conștient, responsabil de votul său. Și cetățeanul acestei țări nu este pe deplin cetățean, pentru că nu își cunoaște drepturile, dar și obligațiunile. Acum este clar, 25 de ani nu au fost suficienți pentru a construi un stat independent. Ce facem mai departe? Mergem prin pustiu 40 de ani sau ne uităm în istorie și găsim acolo soluția de Unire, a spus Alexandru Arseni într-un interviu citat de jurnalista Elena Robu pe www.elenarobu.wordpress.com, preluat de Romanian Global News.

Vedeți mai jos câteva declarații pe care le-a făcut deputatul în primul Parlament, Alexandru Arseni la emisiunea Alb&Negru de la UNIMEDIA.

Servilism total faţă de străini! Terminaţi odată cu ploconeala în faţa fantomelor trecutului, care au făcut mult rău Ţării! Monarhia din România a murit cu 69 de ani înaintea morţii Annei Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma (acesta este numele ei adevărat) titularizată - fără nicio bază istorică şi legală - "regină a României". Membrii aşa-zisei familii regale sînt doar nişte paraziţi care au aterizat cu cîntec în România după lovitura de stat din 1989 şi cărora guvernele româneşti le-au cadorisit ilegal şi cu nemiluita averi de tot felul - de la pămînturi la palate, inclusiv bunuri de patrimoniu! A murit un om, o cetăţeancă franceză de religie romano-catolică, soţia unui ex- rege trădător care ne-a vîndut bolşevicilor şi a deschis porţile Armatei Roşii şi comunismului în ţară. Fie-i ţărîna uşoară!, cum spunem noi, creştinii.

Degeaba se spune pe la noi că „Unde-i lege nu-i tocmeală”. În România postdecembristă lucrurile stau taman pe dos. Chiar în situații evidente pentru toată suflarea cu oleacă de bun-simț,  tocmelile încep taman atunci când molcoma noastră lege este în sfârșit aplicată de către ticăiții ei slujbași.
    S-a mers până acolo cu nerușinarea și nesimțirea răufăcătorilor cu rang de aleși (la grămadă parlamentari, miniștri, primari și granguri ai consiliilor județene, dovediți ca răufăcători de gabarit), încât nu doar că nu și-au recunoscut ticăloșiile, ceea ce încă i-ar fi reabilitat întrucâtva în ochii lesne iertători ai compatrioților, dar, negând cu patologică înverșunare evidența nelegiuirilor comise, ei au continuat să-și susțină totala nevinovăție.

O delegație a Federaţiei Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind, formată din președintele executiv Cristi Godinac, vicepreşedinţii Cătălina Matei, Adrian Valentin Moise şi coordonatorul Departamentului internaţional al SRJ MediaSind, Marilena Gheorghiţă,  alături de jurnalistul Mircea Toma, președintele ActiveWatch și Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, a participat ieri, 3 august a.c, la o întâlnire cu  ambasadorul Turciei în România, Osman Koray Ertaş. Discuțiile au vizat situația în care se află cei peste 40 de jurnaliști turci care au fost arestați și care urmează să fie audiați, sub suspiciunea colaborării cu organizația imamului Fethullah Gulen, acuzat de organizarea puciului eşuat din 15 iulie.  
„Nu suntem adepții unor mișcări ca cele petrecute în Turcia, prin care s-a încercat o lovitură de stat.

Sunt două tipuri de știri care nu trec de codurile interne de promovare ale mediilor de informare occidentale: știrile care pun creștinismul într-o lumină favorabilă și știrile care arată persecuțiile la care e supus. Dimpotrivă, tot ce pune creștinismul într-o lumină proastă e imediat promovat ca știre semnificativă. Orice scandal sexual care implică ierarhia catolică are instantaneu asigurată o publicitate mondială, în schimb omorîrea a sute de creștini în Asia abia dacă e menționată, iar persecutarea sistematică a altor zeci de mii de creștini în toată lumea nu găsește nici un spațiu de audiență.

Presa occidentală, care reacționează imediat la orice persecuție, e indiferentă la persecuțiile împotriva creștinilor[1]. E ca și cum, deși persecuția e în general dezaprobată, persecuția împotriva creștinilor ar fi cumva înțeleasă.

“Fără Hristos, totul este întuneric şi nebunie”:

„ Iată Eu astăzi ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binele şi răul [….] Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul şi pământul: viaţă şi moarte. Ţi-am pus Eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi. ” (Deut. XXX, 15,19)

Mintea şi inima omenească sunt universuri tainice în care se ascund posibilităţi şi puteri nebănuite. Uneori, datorită poverilor vieţii, în ele se declanşează mişcări uriaşe ale unor forţe iraţionale, care-l fac pe om capabil de fapte necugetate ale căror urmări nu mai pot fi reparate.

Chiulangeală, privilegii fără număr, fărădelegi, averi nemăsurate, salarii uriaşe, conturi grase şi vacanţe cît cuprinde! Asta-i viaţa parlamentarilor! După atîtea faulturi în propriul teren, parlamentarii au aruncat problemele Ţării în vestiare şi pe-aici ţi-e drumul! De la 1 iulie pînă la 31 august se pot îmbina şi combina în strategii, alianţe şi permutări lăutăreşti. Două luni i-am pierdut de pe radar! Nereperaţi de blitzuri, dar echipaţi cu „senzori" conectaţi la spaţiul intern şi extern, ei vor putea, totuşi, calcula pînă la ce bornă „isprăvile" sau matrapazlîcurile lor vor rezista condiţiilor de „imponderabilitate". Prea obosiţii de „jugul" guvernării, la care au tras unul hăis şi altul cea,ducînd mai mereu căruța neamului românesc cu oiștea în gard, vor zburda pe imaşuri exotice şi se vor întoarce după două luni să desăvîrşească opera lor de căpătîi, aceea de tracţiune în hău.

Bestialitățile Revoluției Franceze sunt cunoscute de toată lumea. Sau măcar ar trebui. Ceea ce nu împiedică, însă, lumea civilizată să facă temenele, în fiecare an, în mijlocul verii, pentru momentul fondator al terorii. Nu e nimic nou. Învingătorii scriu mereu istoria, iar istoria Revoluției a fost curățată de "amănuntele" mai puțin plăcute, pentru a servi drept inspirație și mit fondator în orice remix modern. Așa că tot ceea ce rămâne pentru școlarul etern sunt poveștile "glorioase" ale Bastiliei, imnul, cocardele tricolore și “libertate, egalitate, fraternitate”.

E drept că în ultimii ani, din ce în ce mai mulți istorici respectabili au demantelat narativul Whig al Revoluției și au adus în discuție dimensiunea monstruoasă (prin metodă și amploare) a crimelor comise de iacobini.

Una dintre cele mai frumoase teme ale teologiei creștine este tema libertății acordate de Creator omului, așa încît din alcătuirea sa (gîndită „după chipul și asemănarea“ Autorului) să nu lipsească un atribut esențial: dreptul la alegere și inițiativă. Nu există „persoană“, în sens deplin, fără liber arbitru, fără autonomia deciziei și fără răspunderea propriilor decizii. Dumnezeu nu ne vrea „gata programați“, ființe teleghidate, care fac „ce trebuie“ pur și simplu pentru că nu au, în codul lor de fabricație, altă variantă. Dumnezeu nu vrea să dialogheze cu niște roboți, într-o lume „perfectă“ prin monotonie. Din punctul de vedere al Creatorului Atotputernic, această „concesie“ făcută libertății umane este un sacrificiu, o autolimitare. Un fel de a-Și atenua „atotputernicia“.