Cu statisticile lucrurile stau cam așa: fără ele (consumul de hârtie igienică pe locuitor, producția de zoaie pe fiecare canal de televiziune, cantitatea de lumină și căldură solară pe cap de vietate etc.), viața modernă ar fi greu de conceput; cu ele, viața devine nu numai modernă, ci și greu de înțeles pentru mintea omului simplu și complet inutile pentru traiul lui cumpătat (un nesfârșit șir de cifre atotbăgărețe, pe care meseriașii le consideră atotcălăuzitoare).
    Mă rog, or fi ele netrebuincioase pentru omul de rând, dar nu și pentru cârmuitori. Căci tocmai de aceea există un institut național cu ramificațiile lui tentaculare și mai există mania instituțiilor de-a se ascunde după statistici; acele cifre și tabele care în cel mai bun caz nu ajută la nimic și în cel mai rău caz, ceea ce înseamnă de regulă, fac din negru alb.

Se afirmă de către naivii îndrăciți într-ale democrației că votul este mai tare ca glonțul! Așa să fie? Păi, dacă ne-aruncăm ochii roată în jurul nostru și în istoria postdecembrismului, avem de ales: ori că democrația își râde de noi cu taina capriciilor după care se conduce, ori că pretinșii democrați pedalează în continuare pe substituirea realității cu iluzii și speranțe (pesemne că ăștia au în vedere acele cartușe fără gloanțe, cărora li se spune oarbe), ori amândouă deodată și în proporții diferite, funcție de împrejurări.
    Da, căci în Rusia democratizată (!) după canoane stalinisto-muscălești (a nu se uita originea asiatică a tiraniei), (Ras)Putin și ciracii săi înșfacă puterea de câte ori vor mușchii lor, că în somnolenta Basarabie alegerile au fost câștigate la modul substanțial-democratic de către Maia Sandu pentru ca Dodonul antiunionist să ajungă președinte,

„Preoții să fie mijlocitori ai iubirii lui Dumnezeu, nu intermediari care se gândesc la propriul interes”. Acesta este îndemnul Papei Francisc din predica ținută la Sfânta Liturghie celebrată în capela Casei Santa Marta din Vatican, vineri, 9 decembrie 2016. Întreaga predică a evidențiat ispitele riscante pentru slujirea preoțească. Papa a atras atenția asupra preoților „rigizi” care pun pe spatele credincioșilor greutăți pe care ei nu le poartă. A denunțat și ispita mondenității, care transformă preotul într-un funcționar, ceea ce îl face să devină „ridicol.” Acești preoți sunt asemenea copiilor cărora le oferi un lucru și nu le place, le oferi contrarul și nici așa nu este bine, citim în materialul de pe situl Radio Vatican.

Ieri dupa amiaza citeam un articol - pe care il recomand oricui, chiar si parintilor cu copii mai mari - al lui Jerome J Platt, profesor al Harvard University, articol publicat in 1997 - "Cocaine Addiction: Theory, Research and Treatment".
Stiind si vazand cu ochii mei (nu o data!) intamplandu-se astfel de lucruri si avand un copil imediat adolescent, evident ca ma preocupa subiectul.
Citind si minunandu-ma de felul in care cocaina distruge creierul unui om am primit un mesaj cu un link catre o declaratie "Imploziva" a dlui Chereches.
Desi de obicei prefer sa nu citesc, nu de alta, dar din experienta eMaramures stiu ce scrie fara sa fie necesar sa citesc, ieri recunosc ca am parcurs intreaga declaratie.

Agasare sau plictisire cu insistenţele, o abordare penibilă a campaniei electorale făcută de unii candidaţi prin partidele lor temporare unde au găsit un loc în faţă, agasare cu aceeaşi arogantă tenacitate electorală o putem întâlni şi pe la candidaţii independenţi. Independenţi, dar hotărâţi să îndrepte răul făcut de alţii în două decenii şi jumătate.
Dacă vrei să câştigi, trebuie să investeşti: în materiale de propagandă, în oameni care să pună pe la preşurile de şters picioarele hârtiuţele cu programul de ademenit alegătorii. Din nefericire pentru imunul român dus de prea multe ori pe la cabina de vot, fentat cu promisiuni de mai bine de fiecare dată, nici hârtiuţele acestea lucioase pe care scrie ce bine ne-ar putea fi dacă..., nu-s bune nici de şters picioarele, nici de foc.

Cotidianul La Libre Belgique a publicat pe 25 iulie un articol al părintelui Henri Boulad, celebrul iezuit egiptean, resposabilul Centrului Cultural Iezuit din Alexandria, oraș în care s-a născut în 1931. Acest articol reia o parte a discursului pe care acesta l-a susţinut pe 26 iunie, la Capitoliul din Washington DC, clădirea care servește ca sediu al Congresului Statelor Unite. Este un text lucid și remarcabil, care merită să fie meditat şi distribuit fără reținere...
Da, Occidentul are sânge pe mâini, sânge a milioane de oameni, pentru că a trădat valorile sale și şi-a călcat în picioare principiile din cauza intereselor materiale, politice, economice... În urmă cu douăzeci de ani, am scris un articol intitulat "Europa, fereşte-te să nu-ţi pierzi sufletul!". Astăzi, este aproape în această situaţie. Occidentul și-a pierdut sufletul său care i-a permis să fie vector al culturii, al civilizației, al umanităţii şi al valorilor spirituale.

Cu o fiţuică de campanie, adversarii PSD profită cu nesimţire de moartea arhiepiscopului Justinian Chira. După falsa smerenie de început, în care se sugerează făţiş faptul că penalul Cătălin Chercheş ar fi urmaşul acestuia, indivizii îşi dau arama pe faţă şi pornesc o cruciadă discriminatorie împotriva acelor PSD-işti care susţin căsătoriile gay, deşi în text se referă la tot spectrul politic, dar ţinta erau… „roşii”. Tot ca o „coincidenţă” şi ca o confirmare a faptului că e mâna liberalilor libertini la mijloc, paginile cu osanalele aduse lui Viorica Cherecheş şi Mircea Dolha sunt relevante. Şi, cum altfel, urmează alta lovitură la PSD, deputatul Călin Matei fiind atacat acum cu exact aceleaşi „argumente” cu care în urmă cu vreo şapte ani îl arăta cu degetul mânjit de şpăgi Cătălin Cherecheş, cel împotriva căruia s-a întors acum… pâra.

Ce e scris de-aici încolo e, de fapt, un autodenunţ. Eu sunt acel copil “îndobitocit” de mic în biserică. La 4 ani înţelegeam mai multe despre moarte decât ştiu acum copiii de 14 ani. La 5 ani ştiam ce e Raiul, ce e Iadul şi consumasem deja imaginile “înfricoşătoare” zugrăvite pe mănăstirile bucovinene. Mai mult, m-am născut în Mănăstirea Neamţ şi vecinătatea asta m-a dus zilnic la biserică. La un an jumate făceam mătănii, da, sunt acel copil “umilit” în faţa icoanelor. La 2 ani, părinţii “mă abuzau” ţinându-mă la slujba de Paşte şi de Crăciun. La 10 ani citeam cu spor Biblia şi aveam nesfârşite discuţii despre religie. Aveam habar de toţi sfinţii, pictam icoane şi ştiam slujba pe de rost. Ba mai mult, oroare, citeam şi toate cărţile pentru copii, cu poveşti “terorizante” religioase, pe care mi le aduceau prietenii noştri scumpi, familia Osz, familie de medic şi pastor adventist.

Se subînțelege că situațiile limită, generate de crize prelungite și/sau de corupția generalizată (profunda distorsiune moral-spirituală), reclamă mijloace adecvate pentru cunoașterea, dar mai ales pentru depășirea lor: Curățenie de sus până jos acolo unde corpusul social are capacitatea să producă anticorpii trebuincioși întru neutralizarea ticăloșiei, imposturii și a tuturor celorlalte forme majore de lichelism politico-social, adică în statele unde încă există demnitate și cu adevărat nimeni nu este deasupra legii, respectiv prin revolta maselor, încăierări și jertfe umane acolo unde abuzurile și nedreptățile cârmuitorilor s-au înmulțit până la totala lor banalizare, căci pe aceste meleaguri, susținea Traian Băsescu, „legile sunt făcute de hoți pentru hoți”.

Se spune (și unii chiar cred) că fără partide viața politică ar fi tare neinteresantă, asta deoarece ele sunt sarea și piperul luptei democratice (sic!) pentru puterea în stat, iar mai apoi, după înșfăcarea puterii, pentru asigurarea normalității în toate sferele de activitate ale respectivei nații, printr-o formulă de cârmuire în conformitate cu principiile constituționale și, în același timp, adecvată momentului concret istoric (guvern politic, militar, de uniune națională sau tehnocratic).
    Nimic mai fals! Pentru asta n-avem decât să ne aruncăm ochii în ograda politică a basarabenilor, pe urmă în cea a americanilor. În Basarabia, funcția de președinte i-a revenit prorusului Igor Dodon.