NOI, OAMENI AI UNEI VREMI FĂRĂ CULOARE, VREM LUMINA, LUMINA NU S-A STINS NICIODATĂ, S-A VĂZUT ŞI O VOM VEDEA DIN CE ÎN CE MAI BINE

Dragi români,
Generaţia tânără din România, vrea LUMINĂ, cât mai multă LUMINĂ, au arătat-o în stradă la unison, LUMINA care se naşte din ADEVĂR, sunt geniali, chiar dacă nu sunt iniţiaţi, aşa cum nici alte mari personalități nu a fost iniţiate, dar au fost şi rămas marii genii.
Iniţiaţii spun că primesc LUMINA, dar după 27 de ani de la Revoluţie, trebuiau să ofere la rându-i, semenilor, cât mai multă LUMINĂ.
Iniţiaţii sunt numiţi FII LUMINII, asemenea unor lampadofoare în jurul cărora să se adune cât mai mulţi semeni, pentru a vedea mai bine, a înţelege mai bine şi a se comporta mai frumos.








