Feb 02 PILDA CU OAIA CEA PIERDUTĂ

Scris de Preot Iosif Trifa. Posted in Opinii

Şi se apropiau de El toţi vameşii şi păcătoşii, ca să-L asculte.
Şi fariseii şi cărturarii cârteau, zicând: Acesta primeşte la Sine pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.
Şi a zis către ei pilda aceasta, spunând:
Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând din ele una, nu lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustie şi se duce după cea pierdută, până ce o găseşte?
Şi găsind-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se.

Şi sosind acasă, cheamă prietenii şi vecinii, zicând le: Bucuraţi-vă cu mine, că am găsit oaia cea pierdută.
Zic vouă: Că aşa şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât de nouăzeci şi nouă de drepţi care n-au nevoie de pocăinţă (Luca 15, 1-7).

O,ce pildă de iubire cerească este şi aceasta, cu oaia cea pierdută! Cei mai mulţi creştini au o credinţă plină de frică şi de teamă, pentru un Dumnezeu ce pedepseşte păcatul; dar miezul creştinismului nu e acesta, ci e un Mântuitor Care Se apropie cu milă şi iubire de cei păcătoşi şi umblă să-i scoată din pieire. Iisus Mântuitorul a venit pe pământ, împlinind profeţia de la prorocul Isaia: „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să bine¬vestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război, libertate“… (Isaia 61, 1). „Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut“, aşa le-a răspuns Iisus fariseilor ce cârteau că „stă la un loc cu cei păcătoşi“ (Matei 18, 11).

În pilda cu oaia cea pierdută putem citi dragostea şi bunătatea Mântuitorului Care a venit să caute şi să mântuiască pe cel ce era pierdut. În chipul omului care a lăsat cele nouăzeci şi nouă de oi şi a plecat să o caute pe cea pierdută, este Iisus, Păstorul cel mare şi bun Care caută oile cele rătăcite, le întoarce pe cele fugărite, le leagă pe cele cu picioarele frânte şi le întăreşte pe cele slabe… (Ezec. 34, 16). Iisus este şi azi Păstorul cel bun Care umblă neîncetat să ne scape din pierzare.

Într-un alt loc, Iisus a zis: „Eu sunt păstorul cel bun… oile Mele ascultă de glasul Meu… Eu le chem pe nume şi ele vin după Mine şi Eu le dau viaţă veşnică“ (Ioan 10). Minunat glas! Minunată chemare! Asta ar fi plinirea Evangheliei şi plinirea chemărilor noastre: a-L urma cu toţii pe Iisus, Păstorul cel mare, şi a asculta glasul Lui.

Însă vai, suntem încă departe de plinirea acestei Evanghelii. Lumea e plină şi azi de oi rătăcite. Domnul Iisus e şi azi Păstorul Care „caută oile cele rătăcite“… e Păstorul fără de odihnă până la sfârşitul veacurilor. El caută şi strânge mereu oi rătăcite.

Dragă cititorule! Poate că şi eu, poate că şi tu suntem nişte oi desprinse din turma marelui Păstor. Ne a înşelat păcatul. Vai de noi… Rătăcim prin păduri fioroase de fărădelegi… Am dat prin păşuni pline de gălbează… Am căzut în prăpăstii de pierzare. Dar, oricât de rătăciţi am fi, Domnul Iisus, Păstorul cel bun, e gata să ne scape şi să ne mântuie.

Oricât de rătăcit, oricât de păcătos ai fi tu, dragă cititorule, află că Domnul te caută, Domnul te strigă, Domnul umblă să te scape din pierzare.

În starea în care te afli, poate că tu nu mai poţi face nimic pentru mântuirea ta. Eşti o oaie rătăcită care te-ai agăţat cu totul în spinii patimilor rele… Eşti căzut într-o prăpastie din care nu te mai poţi ridica… Eşti rătăcit printr o pădure de fărădelegi din care singur nu mai poţi ieşi. Dar mântuirea ta începe tocmai în clipa când afli şi simţi acest lucru: când afli că singur nu mai poţi scăpa, când afli şi simţi că îţi trebuie un ajutor, când afli că eşti pierdut şi începi a striga să te audă Păstorul.

Strigă!… Atât se cere de la tine. Strigă din adâncul sufletului tău după Păstorul cel bun şi milostiv. Când păstorul îşi pierde o oaie, ce face? Pleacă după ea peste câmpuri sau păduri şi, oprindu-se ici şi colea, o strigă pe nume şi aşteaptă răspunsul ei… O strigă pe nume şi-apoi ascultă să audă strigătul ei deznădăjduit. În clipa când oaia a răspuns, ea este mântuită; păstorul se îndreaptă îndată spre ea şi o scapă din pierzare.

Aşa e şi mântuirea ta, dragă cititorule. Iisus, Păstorul cel bun, te strigă pe nume şi aşteaptă răspunsul tău de oaie rătăcită. Te strigă aşa precum odinioară Dumnezeu l-a stri¬gat în grădina Edenului pe Adam: „Adame, unde eşti?“, vrând să trezească în el conştiinţa păcătuirii sale.

Aşa te strigă şi pe tine Iisus, Păstorul cel mare, ca să trezească în tine cunoştinţa stării tale cele păcătoase. Domnul Iisus, Păstorul cel bun, te strigă pe nume şi, în faţa acestei strigări, tu trebuie să-ţi dai seama de starea ta păcătoasă; trebuie să-ţi dai seama că eşti într-o stare de pierzare din care numai El te poate scăpa şi, dându-ţi seama de aceasta, să răspunzi îndată: „Aici sunt, Doam¬ne… Eu sunt oaia cea pierdută care am fugit din turma Ta… Fie-Ţi milă de mine, căci sunt într-o stare grozavă… M-am agăţat cu totul în spinii patimilor şi nu mă pot elibera… Sunt plină de răni şi nu pot scăpa… Sunt într-o prăpastie fioroasă din care nu pot ieşi… Tremur de frică şi sunt bolnavă… Fie-Ţi milă de mine, scapă-mă, căci mă pră¬pădesc…

Când astfel răspunzi la chemarea Domnului, Domnul îndată aude strigarea ta şi, ca un Păstor bun şi milostiv, te scapă îndată de pierzare; te ia pe umerii Lui, îţi tă¬măduieşte rănile şi te face iarăşi o oaie din turma Lui cea binecuvântată.

Însă, vai, câţi ascultă chemarea marelui Păstor? Câţi cer ajutorul Lui? Ia seama, dragă cititorule, poate şi tu stai rătăcit pe undeva, prin atare pustiu de păcate… Iisus, mare¬le Păstor, te strigă pe nume, dar tu taci. Te cheamă neîncetat, dar tu nu răspunzi.
Iată-L peste dealuri pe bunul Păstor. Aleargă grăbit. Caută ceva cu zor. Pe tine te caută, dragă suflete pierdut. O chemare dulce prin munţi şi văi se aude. E glasul Lui. Te caută pe tine, te strigă pe tine, dragă suflete rătăcit în pădurea păcatelor. De când te tot strigă pe tine şi tu n-auzi! Pieirea te aşteaptă – şi tu taci? Lupii urlă în apropiere – şi tu nu te înfiori? Vulturii cu gheare lungi se rotesc deasupra ta – şi tu nu te îngrozeşti?

Grăbeşte-te, suflete pierdut, grăbeşte-te şi strigă-L îndată pe marele Păstor, să te afle şi să te salveze până nu-i prea târziu.
Şi, dacă ai scăpat, ajută-i şi pe alţii să scape! O, câte oi rătăcesc mai prin păduri, mai printre spini, mai prin fund de prăpăstii! Fără nici o călăuză, de foame chinuite umblă, sărmanele. Veniţi să le ajutăm, de pieire, să scape!… Veniţi să le aducem la Păstorul cel mare! Ferice de cel ce poate raporta: „O oaie Ţi-am adus, marele meu Păstor… Am găsit-o păscând în locul plin de gălbeaza alcoolului şi a altor patimi rele… E greu bolnavă şi îi trebuie tămăduirea Ta“.

Rugăciune

Iisuse, Preabunul meu Păstor! Eu sunt oaia cea pierdută, din pilda Evangheliei. Eu sunt oaia cea nebună care am fugit din turma Ta. Ah, în ce stare grozavă mă aflu! M-am agăţat cu totul în spinii păcatelor şi nu mă pot elibera. Am căzut într-o prăpastie fioroasă din care nu pot ieşi… Aud lupii urlând şi tremur de frică… Sunt plină de răni şi n-are cine mă lega… Sunt bolnavă şi n-are cine mă tămădui… Fie-Ţi milă de mine, Doamne, căci mă prăpădesc. Leagă-mi rănile cele sufleteşti şi mă ridică în braţele Tale. Ridică-mă din pierzare şi mă du iarăşi în turma Ta cea scumpă. Scoate-mă din gălbează şi mă du iarăşi la păşunea vieţii.

Eu sunt oaia cea pierdută, cheamă-mă, Mântuitorule, şi mă mântuieşte, ca să pot cânta cu psalmistul în toate zilele vieţii cântarea mântuirii mele:
„Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi. La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit, sufletul meu l-a întors“ (Ps. 23, 1-3).