Coronavirusul rămâne în aer timp de câteva ore și se transmite la distanțe mai mari de 1,5 metri

Coronavirusul se răspândește prin particule aeropurtate care pot „rămâne în aer până la ore” şi în rândul persoanelor aflate la o distanţă mai mare de 1,5 metri. Este concluzia la care au ajuns specialiștii Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA (CDC).
CDC a citat rapoarte publicate care demonstrează „circumstanţe limitate, neobişnuite” în care persoanele cu virusul au infectat pe altele care se aflau la o distanță mai mare de 1,5 metri.
Agenţia a adăugat că este „mult mai frecvent” ca virusul să se răspândească prin picături respiratorii mai mari, care sunt produse atunci când cineva tuşeşte, cântă sau vorbeşte.







