Cenzura altfel aplicată în presa noastră „democrată”
Se spune că presa scrisă și vorbită (radioul, televiziunea) ar fi, după cele trei puteri existente în orice țară și separate constituțional în fiecare stat cu pretenții democratice (puterile legislativă, executivă și judecătorească), cea de-a patra putere, care – prin curajul și obiectivitatea/imparțialitatea slujitorilor ei – are (mă rog, ar trebui să aibă!) nu doar un fundamental rol educațional cu funcția sa cetățenească de formare a opiniilor, corecte au ba, ci și acela de a semnala la timp derapajul uneia dintre puteri (în principal puterea executivă), în sensul restrângerii atribuțiilor firești ale celorlalte două (fie prin abuz și ticăloșie politrucianistă, fie prin corupție la cel mai înalt nivel și șantaj legalizat), astfel contribuind la apariția și întărirea celor mai toxice forme ale unei demonocrații originale, precum postdecembrista făcătură dâmbovițeană.