Școala online nu poate fi altfel decât temporară, iar aspectul temporar ar trebui relevat mereu, spune președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, care este de părere că a sugera că acest sistem este bun și va fi permanent „înseamnă a semăna vânt”.
Școala online este o alternativă impusă și necesară în acest moment, dar nu poate fi o soluție permanentă, spune academicianul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.
„Școala generalizată online nu poate să fie decât temporară, iar aspectul temporar trebuie relevat mereu; nu se cuvine să creăm o psihoză din care să reiasă că această criză va însemna de-acum normalitatea. A sugera sau a spune direct că școala online sau va fi permanentă de-acum încolo și că această soluție este foarte bună înseamnă a semăna vânt. Este ca și cum am vrea să convingem lumea că mâncarea-surogat este mai sănătoasă decât hrana naturală. Școala online este alternativa impusă și necesară în acest moment. Am făcut școală în afara școlii din martie 2020 încoace și am constatat ușor ineficiența ei. Dovada cea mai palpabilă este faptul că materia în acele luni păcătoase nu a devenit materie de examen nicăieri, în nicio împrejurare. Guvernul a făcut bine prevăzând trei , dar deopotrivă guvernul și noi trebuie să tindem spre aplicarea soluției firești”, spune Ioan-Aurel Pop.

    În proporții diferite, cam toți pământenii au de suferit din cauza enigmaticului coronavirus. Dacă nu în mod direct (prin infectări și tratamente, cel mai adesea păgubitoare pentru psihic), atunci sigur în mod indirect: prin demențiala frecvență cu care le este servită cetățenilor, pe toate canalele mass-media, teribila picătură chinezească a avertismentelor oficiale (cică din grijă pentru sănătatea alegătorilor), precum și prin restricțiile care decurg cu necesitate politico-demonocratică din statisticile întocmite de autoritățile obediente, adică taman pe gustul păpușarilor planetari.
    Nici nu-i de mirare că în aceste condiții, tot mai tulburi și mai tensionate (cu autorități, așa ca ale noastre, care-și dau cu stângu-n dreptul și cu „specialiști” ce urcă neîncrederea poporenilor până la cotele disperării), iau avânt teoriile conspiraționiste de felul războiului mondial psiho-biologic, întru reducerea populației globului până la nivelul/numărul statornicit de guvernul mondial din umbră: cel mult două miliarde în opinia ticăloșilor cu pretenții umanitariste, sub un miliard în strategiile atotnimicitoare – prin poluare, mâncare chimizată și medicamente contrafăcute – ale bestiilor radicale!

 Am vorbit în eseurile anterioare despre multe subiecte contemporane. Prin prisma celor întâlnite sau a celor întâlniți, am descris ipocrizia, egoismul, fariseismul, snobismul, prostia pe diferitele ei paliere, dar nu am avut timp până astăzi să aștern câteva cuvinte despre eroziunea elitelor.
            Pentru că, fie că ne place să recunoaştem sau nu, în toate societăţile există elite. Unele adevărate, altele proclamate.
            Insă, indiferent de societate, elitele adevărate se distanțează de nivelul mediu,  nu prin gesturi grobiene, nu prin acte care să nască comentarii peiorative, ci prin noblețe, rafinament, eleganță, dar mai ales educație.
            Este absolut normal ca un erudit să-și formeze propria colectivitate, să adune în jurul lui alți erudiți și prin prisma subiectelor culese din mediul în care trăiește alături de cei mai puțin consacrați intelectual, să ajute prin sfaturi, idei, susținere materială și morală, dezvoltarea ascendentă a societății.

Nu cred că, după opt luni de fușăreală într-ale cârmuitului, mai sunt mulți români care consideră că orbanienii, cu nemeritata poreclă de liberali, constituie colacul de salvare al României postdecembriste, asta deoarece înșiși liberalii (singuri sau, cel mai adesea, în halucinante alianțe politrucianiste, inclusiv cu pesediștii) au contribuit din toate puterile la punerea acestei țări pe butuci.
    Dimpotrivă, este de presupus că de-o atare firească neîncredere sunt încercați tot mai mulți membri cu scaun la cap din respectiva formațiune, îndeosebi acuma când – din pricina unor palavragii și necalificați precum Șică (Mandolină) Orban, Raluca Turcan, Florin Cîțu, Violeta Alexandru, Monica Cristina Anisie, Ion Marcel Vela, Nechita-Adrian Oros, Costel Alexe sau ministrul Grindă – ei simt cum li se împuținează șansele la localele și parlamentarele din acest an, căci una este să-ți dorești încășcăvălirea când te afli în opoziție și cu totul altceva este ca acesta (cașcavalul) să-ți stea tot mai des în gât pe perioada guvernării după ureche.
    Atâta doar că ăștia (unii din teamă, cam toți din interes de gașcă) nu concep să dea glas neliniștii lăuntrice și nemulțumirii în creștere față de lamentabila prestație a mai-marilor cu funcții decizionale în statul paralel și la vedere.

Ce are în comun liberalismul postdecembrist, îndeosebi actualul liberalism iohanniano-orbanian, cu adevăratul liberalism interbelic, pe care Vintilă Brătianu (fratele mai mic al eminentului om de stat Ionel I.C. Brătianu) l-a sintetizat în articolul-manifest „Prin noi înșine!”, articol publicat pe 3/16 mai 1905 în ziarul „Voința poporului”, și a cărui doctrină economică va fi atât de remarcabil pusă în practică pe perioada guvernărilor liberale dintre anii 1922-1926 și 1927-1928 (exact în aceste perioade Vintilă a fost ministru al Finanțelor!), așa încât anul 1938 constituie, până în ziua de azi, apogeul dezvoltării noastre economice din toate timpurile și, desigur, vârful prosperității reale și generale a românilor?
    În paranteză fie spus, tocmai aceste considerente m-au determinat anul trecut să elaborez cele nouă articole din seria La trecutul mare un prezent minor, serie subintitulată De la politicienii trecutului la politrucii prezentului, în care, printre alții (Al. Ioan Cuza, regele Carol I, regele Ferdinand Întregitorul, Take Ionescu, Iuliu Maniu, Ion Mihalache), să creionez portretele politico-spirituale ale unor liberali referențiali pentru istoria noastră contemporană, precum Ionel I.C.Brătianu și I.G.Duca.

Știam că România este țara paradoxurilor, pe care postdecembrismul le-a ridicat la rangul de politică națională: țară încă bogată și cu cei mai mulți săraci lipiți pământului din Uniunea Europeană; nație cu impresionante tradiții creștinești-umanitare și cu cei mai mulți tâlhari nepocăiți/neîncarcerați la mia de locuitori; statul cel mai neputincios-caraghios din marea familie europeană și cu cei mai mulți funcționari plătiți regește; societatea cea mai apatico-resemnată de pe bătrânul continent și cu cea mai mare și mai penibilă densitate patriotardă la suta de alegători, care sunt sistematic duși cu preșul de către politrucii necinstiți, necalificați, lași, demagogi și trădători.
Aparent, toată această uriașă și neîntreruptă mascaradă postdecembristă nu are nimic de-a  face cu planul moral-filosofic, în sensul paradoxului gândirii existanțialiste, paradox arătat de filosoful danez Søren Kirkegaard („Trebuie să ucidem speranța terestră, căci numai atunci ne vom mântui prin adevărata speranță”) și „tradus” de Abert Camus prin următoarea opinie despre kafkianism în textul Speranța și absurdul în opera lui Franz Kafka din Apendix-ul la eseul Mitul lui Sisif (RAO, International Publishing Company, 2001): „Trebuie să fi scris Procesul pentru a putea să scrii Castelul”...

Sunt printre puținii jurnaliști din această țară care știe gustul sărat al sfidării autorităților, unul dintre cei care și-a văzut viața prăbușindu-se, sănătatea ruginid pentru… „principiul libertății de exprimare”.
Am câștigat un proces la CEDO pentru așa ceva, am fost premiat de toate organizațiile naționale și internaționale de profil, niscaiva ambasade au făcut același lucru, afigurat în rapoarte de țară, etc…
Au trecut anii, autoritățile locale și naționale n-au uitat deranjul făcut de mine, motiv pentru care, în urma altor și altor presiuni și persecuții… situația e cu totul alta acum.
Urăsc să vorbesc despre asta, dar vremurile pe care le trăim mă obligă să (ad)notez câte ceva.

Scurt istoric

Ziua mondială a libertăţii presei a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU, în 1993, în urma unei recomandări adoptate la a XXVI-a sesiune a Conferinţei Generale a UNESCO.

Și dacă pandemia nu există? Dacă totul este inventat atunci care este scopul manipulării la nivel global?
Începeam ultima mea analiză pe tema Covid19 cu întrebarea fundamentală, “aveți încredere în autorități?”. Cei care aveți încredere în ei nu vă pierdeți timpul cu mine pentru că aveți deja statisticile morților și infectaților cu care suntem bombardați zilnic. Toți ziariștii sunt foarte ocupați să vă demonstreze varianta oficială.
Pentru toți ceilalți care nu aveți încredere în autorități am câteva întrebări pentru voi.
Înainte să citiți analiza mea vă îndemn să vă folosiți propriul discernământ și să nu înghițiți pe nemestecate ce vă scriu aici. Este doar o teorie ca oricare alta dar care pune întrebări cu impact emoțional foarte puternic. Sunt om și pot greși. Eu merg împotriva curentului și am ezitat multe zile înainte de a posta aceste gânduri. O fac totuși din datoria pe care o am față de toți oamenii simpli care se tem și care-și văd viitorul pus în pericol. Citiți, informați-vă și decideți singuri pe cine și ce credeți.

Lumea civilizată se definește prin grija de a nu discrimina categorii ale populației considerîndu-le inferioare din punct de vedere intelectual. Așa s-a ivit în cazul oamenilor în vîrstă înlocuirea formulei de pensionari cu cea de seniori. Ceva asemănător folosirii obligatori a formulei rromi în loc de țigani. Ca și formula țigani, cea de pensionari a fost socotită nepoliticoasă pentru oamenii mai în vîrstă.
Guvernul a decis prin Ordonanță militară că persoanele mai în vîrstă de 65 de ani nu pot ieși din case, indiferent de motiv, decît între anumite ore ale zilei.
Restul populației, inclusiv copii, adolescenței, pot ieși, desigur dacă vor completa o Declarație pe proprie răspundere. Cei de peste 65 de ani n-au voie în afara orelor impuse militaricește și dacă au zeci de declarații.
Din start ne confruntăm cu o discriminare de tip rasist în funcție de vîrstă.
Cei sub 65 de ani au mult mai multă libertate de mișcare decît cei peste 65 de ani.
Temeiul acestei măsuri de discriminare tipic fascistă e declarația lui Klaus Iohannis de marți, 24 martie 2020, la finalul ședinței de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19:

Primul paradoxul al acestor vremuri evident marcate de o anumită nervozitate socială este acela că forțele de ordine – indiferent că vorbim aici de poliție, poliție locală, jandarmi sau armată – fac bine ACUM ce fac!
Asta spune Johannis acum, asta spun liberalii!

Acum forțele de ordine sunt BUNE

Chiar dacă sunt filmați că lovesc, că intervin în forță, că trag cu arma, acum tot ce fac forțele de ordine este… BINE!
Nu cu multă vreme în urmă - iau exemplu Pieței Victoriei numai – aceleași forțe de ordine, atunci aflate sub conducerea PSD, erau nenorocite, făceau rău țării, oamenilor de bună credință.

Așa s-a făcut ca cei care au snopit în bătaie o femeie jandarm și i-au luat pistolul atunci, să fie ACUM doar condamnați cu suspendare.
Ceea ce înseamnă, într-o altă ordine de idei, că UNEORI ai voie să sari la beregata forțelor de ordine, alteori nu.
Dacă sunt la putere cei de stânga ai voie să dai în forșele de ordine, dacă sunt liberalii nu ai voie, pentru că aceștia fac bine, ceae ce fac.
Asta spune Johannis!
Adică persoana care are legitimitatea votului, deși n-a fost bărbat să aibă o confruntare politică cu o femeie, dar care este doar pe locul 12 – ca notă – în topul recent al încrederii românilor, cu mult în urma lui Arafat sau Vela.
Până și membrii PNL nu le-au dat decât nota 6,8 pentru modul în care-au guvernat țara în astfel de vremuri!
Numai că - dacă tot PNL-ul de acum este marcat de PDL-ul înghițit atunci când Johannis era președinte de partid – sumele immense cheltuite acum cu aceste forțe de ordine se pot întoarce chiar împotriva lor.
Nu uitați că Boc a dat cândva până și benzină cu rația polițiștilor!
Mare minune dacă n-o să fie iarăși la fel!
Atunci o să fie probeleme și mai mari deorece, după ce populația s-a învățat să îi vadă intervenind cu rapiditate și mulți, când vor vedea că va fi invers…
După această luare de puls există posibilitatea să asistăm la o explozie a infracționalității, pentru că cei dedați la rele vor specula momentul.

Despre cum au împărțit liberalii drepturile

Liberalii tac mâlc când vine vorba despre administrațiile conduse de ei.
Paradoxal în urmă cu numai câteva luni ni le dădeau drept exemplu.
dacă mă refer aci numai la Suceava, am spus tot.
Atunci era model de administrație, acum spitalul - atunci decorat, acum degradat de Johannis – este închis, președintele Flutur este și bolnav, dar tot trimite români în Germania, deși zborurile către această țară sunt anulate.
Așadar, liberalii de frunte arată că ordonanțele militare sunt facultative pentru cei care-au cotizat la partid și au adus voturi.
Ei încalcă ordonanțele, ceea ce înseamnă că acestea sunt date pentru gloată.
Asta explică și de ce intervin forțele de ordine în forță: noi trebuie să stăm în casă, să nu vedem, ca să nu punem întrebări.
Din casă nu vedem mașinile sau vagoanele cu lemne, nu vedem autocarele cu sclavi și nici aeroporturi burdușite.
Noi stăm în casă sub amenințarea armei și culegătorii de sparanghel pleacă zilnic spre Germania.
Ceea ce înseamnă că liberalo-libertinii momentului au împărțit țara în oameni care au voie să facă ceva și alții care nu au voie să facă același lucru.
Cei care le aduc comisioane liberalilor circulă nestingheriți, ba chiar au drumuri deschise, noi suntem amenințați cu arma și nu putem circula pe aceleași trasee, în aceleași direcții.

Zonele infectate sunt zone liberale

Deși și-au făcut un titlu de glorie din a arăta cu degetul înspre PSD-iști, deși au urlat că vistieri e goală, liberalii au demonstrat exact contrariul prin risipa și incompetența la care s-au dedat.
Mai mult chiar, la numai o simplă vedere aruncată pe hartă, în momentele de față focarele de infecție sunt zone ale baronilor galbeni: Suceava – conducere PNL, Timisoara – conducere PNL, Deva-conducere PNL, ARAD-conducere PNL, Brasov-conducere PNL!
Toate aceste orașe și județe au baroni galbeni!
Liberalii sunt cei care au spus că baronii răi, cei mai răi și cei mai ticăloși sunt de la PSD.
S-a convenit asta, s-a stabilit, am cam bătut-o-n cuie, e fixată bine chiar, știe toată lumea, da?!
Dar cu ăștia ce facem?
Tot ei sunt cei care i-au pus în funcții pe managerii de spital care-au fost imediat demiși, iar incompetența se plimbă liberă pe stradă, pe pielea și pe buzunarele noastre, în timp ce tot ei sunt ordonatorii de credite, ei sunt direct implicați în situația dată, ca să nu zic că sunt direct vinovați.
Mă întreb dacă-și face PNL o analiză internă zilele astea, dacă cu unii ei va merge în continuare?
Spun asta apăsat pentru că ei sunt cei care vorbeau cu poftă de narcoman de alegeri anticipate.
Pe eitrebuie să îi întrebăm acum, pentru că ei au promis că sunt altfel decâît PSD-ișii anatemizați atât de ușor, o mai altfel de politică au promis, ceva fără baroni, avansări numai pe baze meritocratice, și multe abureli de împăienjenit ochii și de înfundat urechile.
Mă întreb un singur lucru acum: DACĂ  în locul zonelor menționate și identificate acum ca focare de infecție se întâmplau nenorocirile în niscaiva fiefuri roșii cum ar fi făcut liberalii spume la gură și cum ar fi arătat cu degetul?
Anterioarele și foarte recentele noastre experiențe ne spun că erau deja linșați PSD-iștii!
Lapidați de-a dreptul, scuipați, arătați cu degetul pentru ca, prin comparație și consecință, cei mai galbeni la carnetul de partid să pară îngeri, fără să fie.
Ori, în acest context, e liniste și pace, nimeni nu mai arată cu degetul, decât Johannis la majoritatea ortodoxă.