Guvernul nostru fără har, condus de-un general sforar...
Un occidental cu discernământ, care cunoștea foarte bine realitățile din România (lovitura de stat din Decembrie 1989, excepționala situație financiară a țării la acel moment – fără un cent datorie externă, puterea înșfăcată de gașca alogeno-moscovită a lui Ion Iliescu, neghiobul și ruinătorul entuziasm al maselor, turmentate de tembelizor cu anticeaușism, libertinaj și democrație „originală”), spunea pe la începutul anilor nouăzeci, ani de groază pentru incertul viitor al românilor, ieșiți doar aparențial din strivitorul lagăr bolșevic și la fel de formal racordați la necușerul sistem politico-economic și (i)moral-spiritual al apusenilor (a nu se da uitării corecta opinie a gânditorului german Hermann von Keyserling: „Colectivismul american este la fel de dăunător ca cel rusesc!”), spunea, deci, occidentalul că avem conducătorii pe care-i merităm.
Riguros adevărat în linii mari, numai că respectivul observator, dădea uitării (intenționat sau poate că din neștiință) două lucruri fundamentale întru mulțumirea majorității cetățenilor din orice stat cu pretenții democratice:
1)Poate că democrația este singurul sistem „compatibil cu libertatea și demnitatea omului”, dar – ne avertizează filosoful francez Henri Bergson – are un viciu de fond, și anume că „nu există criterii de selecțiune a valorilor”;