Acest  articol este dedicat tuturor elevilor şi cadrelor didactice care au crezut şi cred în valoarea orei de dirigenţie dar şi celor care au gândit cel puţin odată că este una dintre cele  cea mai  complexe  ore pe care  au pregătit-o vreodată.De asemenea va constitui  secvența introductivă a  unui nou  proiect educațional ce vizează editarea unui compediu  care va prezenta realitatea acestui paradox şi anume –De ce elevii consideră ora de dirigenţie cea mai aşteptată oră, iar  o parte importantă dintre  profesorii diriginţi o consideră ca fiind cea mai grea?
   Ideea,  considerăm că este generoasă şi  are ca şi etapă o analiză atentă a evoluţiei orei de dirigenţie actuală ora de consiliere şi orientare / consiliere și dezvoltare personală
Elementele introductive ale studiului au ca şi punct de plecare Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului.Astfel la articolul 28-29 specifică” Orice copil are dreptul la educaţie ,educaţia trebuie să îl pregătească pentru viaţă,să îi dezvolte respectul pentru drepturile omului,,să îl formeze în spirirtul înţelegerii şi toleranţei”. În acest context sistemul educational românesc este în continuă transformare ,adaptare şi are ca şi obiectiv focalizarea pe armonizarea laturii cognitive a elevului cu cea afectivă,atitudinală şi comportamentală.Astfel se urmăreşte ca elevul să fie considerat ca o persoană unică reală,cu individualitate şi reacţii emoţionale determinate de tribulaţiile unei persoane în formare.

În Cartea a V-a din Tusculanae Disputationes Cicero sublinia că îi aparţine poetului Marcus Pacuvius de-acum celebra afirmaţie „Ubi bene, ibi patria!”.
La secole distanţă aceasta a prins rădăcini şi - datorită forţei de sintetizare - a reuşit să inspire şi să îndemne căutătorii de esenţe, gânditorii.
Aşa se face că mai este un citat interesant, asemănător, pe care eu personal îl văd descălecător din întâiul, dar poate la fel de celebru şi el, care îi aparţine lui J. Hector St. John de Crevencour şi a fost inclus în cartea sa „Letters from an American farmer".
Acesta a devenit un soi deviză a emigranţilor de pretutindeni: „Ubi panis, ibi patria!" (Acolo unde este pâine, acolo este şi patria mea!)

Poeta Cristian Alina Narcisa mi-a semnalat faptul că s-a trezit că poemele ei se regăsesc pe site-ul citatepedia.ro, fără ca cineva să îi fi cerut cumva, cândva acordul sau vreo colaborare.
La puțină vreme mi-a demonstrat că mă aflu și eu în absolut aceeași situație ca și ea, nenumărate poezii al mele fiind postate acolo, îndeosebi de către o numită Cornelia Georgescu.
În așa fel m-am trezit pus într-un cadru concurențial cu toate geniile pustii ale literaturii române, cu cei care refulează și defulează prin astfel de făcături, demersuri care le îngăduie să își coafeze memoria și să crească NUMAI în proprii lor ochi.
Dar, pe de altă parte, m-am trezit și că îmi fac singur concurență propriului site!
Bănuiesc că sunt mulți care se află în situația asta.
Nu știu și nu mă interesează ce vor face ei, cum vor reacționa aceștia.

PSD consideră că cele două întrebări propuse de președintele Klaus Iohannis pentru referendumul consultativ nu răspund unei controverse din societate, dat fiind acordul cvasi-unanim asupra temelor supuse consultării publice. Răspunsul la fiecare dintre cele două întrebări este ”DA”, dacă nu uit/apuc să votez, arată senatorul PSD Maramureș, Liviu Marian Pop.  
    Trebuie remarcat faptul că Iohannis nu a pus două întrebări, ci trei. Prima este clară: ”Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?” Însă întrebarea „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională? Conține, de fapt, două întrebări: Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare? Sunteți de acord cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?

    Deputatul PSD de Maramureș, Gheorghe Șimon susține că președintele Românie, Klaus Iohannis, ca președinte al unul stat membru UE și NATO, este obligat să-l demită pe procurorul șef Augustin Lazăr, care se dovedește că a fost o unealtă fidelă a regimului comunist, de torturare a disidenților politici. ”Orice zi în care menţine în funcţie un procuror șef care a refuzat unui om eliberarea la care avea dreptul legal, sub pretextul că nu s-ar fi îndreptat şi a atacat orânduirea socialistă şi partidul comunist, înseamnă o zi în care preşedintele este complice cu torționarii regimului comunist”, susține deputatul social-democrat de Maramureș.
    ”Este evident că Lazăr a făcut poliţie politică. Numele său, semnătura sa apar cu claritate pe documente în temeiul cărora un om a fost închis și schingiuit pentru că a avut curajul să critice regimul comunist al lui Ceaușescu. Lazăr era direct răspunzător, ca președinte al comisiei de eliberare condiționată de la acea vreme, pentru refuzul de a-l elibera pe dizidentul Iulius Filip, deși acesta avea dreptul legal la eliberare condiționată, sub motivul că nu s-ar fi îndreptat și că n-ar fi renunțat la opiniile și convingerile sale împotriva regimului comunist a lui Ceaușescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a ratat ocazia de a-şi dovedi anticomunismul pe care-l afişează ca la paradă, ori de câte ori interesele electorale îi cer. După întâlnirea de la Cotroceni cu dizidenţii din delegaţia PSD, a refuzat din nou să-l demită pe cel ce l-a ajutat să scape de dosarele penale şi să ajungă, astfel, preşedintele României. Refuzul preşedintelui de a semna imediat decretul de revocare a lui Lazăr îl demască pe cel care se preface că luptă pentru justiţia din România. De fapt, Iohannis organizează o mascaradă de referendum pe care încearcă să-l folosească, total neconstituţional, în interes politic personal, susține deputatul PSD Maramureș, Gheorghe Șimon.
    ”Demagogia şi ipocrizia unui preşedinte care nu a făcut nimic bun pentru români şi pentru România, timp de patru ani şi jumătate, nu mai păcăleşte pe nimeni. Iohannis nu este preşedintele românilor ci este un preşedinte şantajat, preşedintele noii securităţi şi protectorul torţionarilor. Cea mai clară dovadă că Iohannis este un preşedinte şantajat și ţinut ostatec de noua securitate este faptul că, la finalul discuţiilor cu delegaţia PSD, nu a spus niciun cuvânt despre Augustin Lazăr şi despre cererea de revocare pe care i-au adresat-o cei doi foşti deţinuţi politici.

Din familie, prin prisma experientelor traite de ei, am fost anticomunist. Astfel, in anii 90, am asistat la zbaterea alor mei, l-am urat pe Iliescu, am trecut pe la Golaniada, am fost sa il vad pe rege in fata bisericii Sfantul Gheorghe, am plans cand a plecat, am fost in strada la moartea lui Coposu, la noi in casa s-a deschis sampanie cand a castigat Conventia Democrata si Emil Constantinescu. Am urat sincer, astfel incat in acea campanie electorala am fost alergat de jandarmeria Romana de vreo 2 ori. Odata cand am scris pe zidul unui bloc Jos Iliescu...ma rog, m-au surprins cand am ajuns la Jos Ilie...alta data cand am distrus afise electorale ale PDSRului. Au urmat niste ani destul de neclari, ani in care citeam cu o satisfactie morbida din Patapievici, din acea carte in care ne explica de ce s-au pi///sh//at toti pe noi si cum. A urmat apoi nebunia cu Vadim, si deh, cititori fiind de Dilema si alte reviste si publicatii de bon ton...ai mei au votat cu Iliescu dandu-si peste mana in momentul lipirii stampilei de buletinul de vot. Ca deh, Vadim a fost un om inaintea timpului sau...noi abia asteptam UE si Nato si alti americani. Au urmat sinistrii ani ai guvernarii Nastase, si liberali fiind, am tinut cu Stolo. Am asistat la momentul schimbarii la fata a catindatului, si pentru prima oara am fost si eu la vot. Am mai dat si 10 euro pe metrou, ca sa ajung la consulatul roman din Munchen unde am aplicat stampila pe capitanul chior. Care...a iesit! Bucurie mare domne! Si de aici incolo, am inceput sa ne punem intrebari asupra "dreptei" romanesti.

Uniunea Scriitorilor, împreună cu toate revistele literare din subordine, se află în stare de faliment, cu toate că pe lîngă vistieria sa au trecut în aceşti ani mulţi saci cu bani! Scriitorii mîrîie pe la colţuri, dar, de frică, tac. Pentru ca lucrurile să mai poată fi îndreptate, gaşca din jurul preşedintelui Nicolae Manolescu trebuie să plece şi să dea socoteală.

Manolescu, la Paris, împreună cu Irina Horea, actuala nevastă, pe vremea cînd era căsătorit cu Ioana, care-i era şi secretară la Ambasada UNESCO

Interviul pe care l-am realizat cu noul redactor şef al revistei „Tribuna”, de la Cluj, filosoful Mircea Arman, primul traducător al lucrării lui Haidegger, „Sein und Zeit”, a născut reacţii neaşteptate în rîndul multor scriitori, majoritatea lor aflîndu-se în jurul lui Manolescu.

Proteste, liste cu semnături, găzduite de site-urile tuturor membrilor din Comitetul director al Uniunii Scriitorilor… Unii, după tipicul stalinist, exersat şi atunci cînd au fost criticaţi Gabriel Liiceanu sau Mircea Cărtărescu, au şi scris că noi am vrea „Moartea intelectualilor”!

Nimic nu va mai fi de acum înainte la fel!
În anul (ca și) scurs „eCreator” a devenit un brand peste care nu se poate trece în literatura contemporană, un loc unde-au fost încălzite spirite, găzduite suflete și nemurite creații.
Logic, ca peste tot există și-un pic de dezamăgire umană, trădarea făcând și ea parte din legile omenești, vorba lui Minulescu.
Trădările lor m-au întărit pe mine și echipa mea, dezamăgirea maximă venind din colaborarea cu „Grinta” lui Gabriel Cojocaru, altfel un potențial prieten.
În loc să-mi ling rănile și să-mi plâng de milă – cum ar fi făcut mulți alții - în din data de 3 februarie am înființat editura.
La București am nemurit momentul prin două manifestări de calibru, una împreună cu Firiță Carp și Florin Dochia, alta alături de regretatul Ciprian Chirvasiu, Adrian Suciu, Dan Ioan Marta și Cornel Octavian Rodeanu, când am vrut să statuăm mișcarea „Ateliere în paragină”.
Orgolii de rahat, jocuri de culise, invidie, etc...

Se aștern zăpezi, întru pecetluirea unor clipe dăltuite de frumusețea trăirii intense, în stânca memoriei, pentru cel puțin încă o viață de om!
Ne duce, pe drumul care se vrea pierdut către istorie, un microbuz cu oameni Lumină, toți Oameni de Cuvânt, în ambele sensuri ale spunerii, cu sufletul foiță de pergament, gata să se lase amprentat de frumusețea anotimpului, a locurilor, dar mai ales a localnicilor, la Ruscova, comunitate de ucrainieni, împământeniți cu credință și cu datini între maramureșeni, făcând cinste acestora.
Alături de doamna Maria Nagy și de domnul Firita Carp sporovăim, pe locurile din spate ale microbuzului, cu entuziasmul dimineții, perfuzată suficient de cofeina administrată la micul dejun. Împletim gânduri, impresii. Glumim cu bucurie copilărească pe șaua imperceptibilă a timpului care nu-și mai află repere și care descheie cu subtilitate sufletele noastre până către aproape de inimă.
Sunt fericită să fiu. Să fiu acolo. Alături de ei, toți. Sunt fericită să îi cunosc și să le descopăr grația și seriozitatea cu care venerează frumosul din jur, ca să-l reverse prin cuvânt, mai apoi, semenilor.
Din loc în loc, șoseaua își șerpuiește trecerea, balansându-ne. Ne atingem unii de alții ca să înțelegem că e un adevăr tot ce se petrece, dincolo de coperțile de poveste pe care i le zămislește întâmplării, curgerea.