Când s-au închis unele mine sau uzine metalurgice ori diferite C.A.P-uri sau alte ferme pomicole şi agricole ,unii cu *şcoli *în aceste domenii îşi vedeau cariera compromisă şi atunci s-au orientat spre alte domenii fără nici o legătură cu *experienţa *lor dar având cunoştinţe pe la *judeţ* ,au fost recomandaţi mai sus ,spre Parlament sau chiar spre Minister.că de nu... ce era de ei ,şomajul ţine *doar* un an după care...Şi uite aşa ,unii *şcolitii* în profile care azi nu mai există la activ sau sunt foarte rare minerit metalurgie,agronomie,şi altele,au ajuns politicieni de rang înalt.

AUZI LUME.Se vehiculează "moțiunea" cum că cei aleși la funcții politice,vor avea dreptul să-și ducă la indeplinire doar două mandate,după care să lase loc la alții. Înseamnă că atunci vor cădea mai mulți de jumătate dintre cei ,care și-au dus nu numai două ci trei sau patru mandate,fie primari,parlamentari sau din alte structuri politice. Dar vine intrebarea că pe cine alegem in locul lor după toată "mascarada"guvernamentală petrecută in ultimul timp. Iar la comune pe cine șă alegi când o mare parte din populație este plecată peste hotare,și dacă unele comune nu au angajați în mediul privat nici câte degete are omul la o mână .nu vorbesc de proprietarii de terenuri sau de alte bunuri (a se vedea o oarecare comună din "ȚARA CODRULUI").Acolo cine mai poate face ceva dacă în 20 de ani n-a făcut nimeni nimic în acest sens?

Un text la fel de zguduitor ca celebrul “J’Accuse” al lui Emile Zola, numai că Jean – Patrick Grumberg a ales să înlocuiască “J’ Accuse”, atunci când s-a adresat celor vinovați de masacrul de vineri din Paris, cu formula reverențioasă “Le respect alegerea”. În textul publicat pe site-ul dreuz.info, Jean – Patrick Grumberg le spune francezilor: “Respect alegerea de viață făcută de francezi. Le respect decizia de a renunța la propria civilizație, la rădăcinile lor, la identitatea lor, la cultura lor, pentru a se adapta la cea a altei civilizații.” Îl respect pentru asta!
După atentatele de la Charlie Hebdo și de la magazinul evreiesc, primul ministru Manuel Valls le-a spus studenților, pe 23 ianuarie 2015: “Tinerii francezi trebuie să se obișnuiască să trăiască mult timp sub amenințarea atentatelor teroriste.”

Şeful Cultului Musulman din România, muftiul Murat Iusuf, condamnă atacurile teroriste din Franţa şi spune că persoanele care le-au provocat “nu pot fi recunoscute în lumea civilizată drept fraţi de confesiune musulmană”, precizând că ”islamul interzice ferm uciderea oricărui suflet”.
"Aceste evenimente dramatice întreprinse cu instrumentele unui fanatism ce nu poate fi justificat de nicio cauză şi cu cruzimea ce nu are nicio legătură cu religia islamică sunt dovada limpede că cei care le provoacă nu pot fi recunoscuţi în lumea civilizată drept fraţi de confesiune musulmană, conform preceptelor religioase pe care noi le practicăm, în concordanţă cu învăţăturile Coranului şi relatările Profetului Muhammed (Pbuh).

Am 74 de ani. Am lucrat din greu de la 17 ani, în afară de o scurtă perioadă de timp, în anii ’50, când am fost în armată. În afară de perioadele când am fost bolnav, am lucrat 50 de ore pe săptămână şi nu mi-am luat concedii de boală timp de 40 de ani. Am reuşit să câştig salarii rezonabile, dar n-am avut moşteniri şi prin urmare a trebuit să lucrez ca să ajung la ceea ce am acum. Având în vedere ce se întâmplă în economie, pensionarea mea se pare că a fost o idee proastă şi sunt sătul. Foarte sătul.    
Sunt sătul să mi se tot spună că trebuie să „ajut financiar” persoanele care nu au etica muncii pe care o urmez eu.

Am incercat sa stau deoparte de tot ceea ce s-a petrecut  in ultima perioada si asta nu pentru ca nu mi-ar pasa, nu as fi impresionata sau nu as avea propriile trairi extinse uneori pana la binecunoscuta senzatie de gol sufletesc comuna intregii umanitati in astfel de situatii. Ci pentru ca, orice as fi avut de spus ar fi fost prea putin.Au murit oameni, persoane  tinere si asta e tot ceea ce ramane in urma tragediei.N-avem decat sa traim cu traumele lasate de nenorocire…Noi, cei mai de departe (fizic si sufleteste ) mai usor, ceilalti, implicati mai mult sau mai putin direct, extrem de  greu si pe alocuri  aproape de imposibil.
Acum, mai mult decat in alte imprejurari s-a vorbit despre trauma si sindromul posttraumatic (PTSD).

Poporului român i-a trecut, în cumplita noapte de Haloween, glonțul ortodox al Securității pe la ureche, în clipa în care generalul sub acoperire Ciobotea Daniel a ratat oportunitatea de a intra în tagma sfinților călare pe tulumba cu aghiasmă a Patriarhiei.
Închipuiți-vă ce s-ar fi întîmplat dacă oxiurii trufiei, care-i forfotesc Preafericitului în bumbureață, ar fi fost în pauză de masă și, în loc să fi opărit copiii cu răsuflarea sa otrăvită, Patriarhul Bisericii noastre Ortodoxe și-ar fi lepădat în sfînta sfintelor harnașamentul marca Golden Corporation și, costumat ca lupul în haină de oaie, s-ar fi repezit la miezul nopții, cu o pînză de sac în spinare, să execute în piața clubului Colectiv un dans tematic pravoslavnic,

„Corupţia ucide” este adevărul crunt al ultimelor zile. Dar cum? Care este mecanismul demonic prin care semeni de-ai noştri devin victimele corupţiei din noi? Ce ne întunecă mintea de nu înţelegem că în locul celor 32 putea fi oricare dintre noi? De câte ori mai trebuie să murim trupeşte, pentru a învăţa să nu mai murim sufleteşte? Căci da, corupţia ucide trupul după ce mai înainte ţi-a ucis sufletul. Cum? Prin transformarea semenului în număr.
Focul din „Colectiv” a pus pe jar o ţară întreagă, plus o parte a străinătăţii. Dar cum s-a ajuns la incendiu? Moral, o ştim, corupţia.  Spiritual,  poate puţini o ştiu, transformarea semenului în număr. Corupţia nu poate ucide trupul, dacă mai întâi nu a ucis sufletul.

Poate Biserica să greşească? Dar, mai întîi, ce înseamnă „Biserica”? Eu, aşa frugal catehizat cum sunt, ştiu că e suma tuturor credincioşilor, iradierea sacrificială a Tatălui, prin Fiul, asupra întregii umanităţi. Biserica e „efectul” Întrupării, adică al deciziei lui Dumnezeu de a îmbrăţişa lumea. Or, iată că Preafericitul Părinte Patriarh lucrează cu altă definiţie: „nu învăţaţi dumneavoastră Biserica ce are de făcut…“.

Cu alte cuvinte, Biserica e strict „instituţia Bisericii”, adică preoţii şi ierarhii, care n-au nimic de învăţat de la „turma“ laică. Eu cred că acest mod de a gîndi e, teologic, incorect.

Români,
Când am întors țara de partea Aliaților, pentru salvarea existenței Statului român, aveam 22 de ani. Aceeași vârstă o aveau și cei care se adunau, exact acum 70 de ani, la 8 noiembrie 1945, în Piața Palatului Regal, pentru a-și apăra libertatea. Aceeași vârstă o au și cei ce au ieșit în stradă, în aceste zile.
Un lucru pe care l-am învățat în tinerețe a fost că prietenii te pot dezamăgi mai mult decât dușmanii. Alt lucru învățat atunci a fost că în momentele cruciale rămâi singur.
Democrația și libertățile nu sunt câștigate pentru totdeauna. Nicio izbândă nu este eternă.