Unde e Lumina apare si umbra...
La inceput a fost Cuvantul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. Ioan 1.1-5
Biserica învaţă că la început diavolii erau îngeri buni, creaţi de Dumnezeu, dar care apoi de la ei înşişi, prin alegerea lor liberă şi irevocabilă, s-au transformat în răi, răzvrătindu-se, refuzându-l pe Dumnezeu. Evanghelia după sfântul Ioan îl numeşte pe diavol-Satana "principele acestei lumi" (In12,31). "Diavolul este păcătos încă de la început" (1In 3,8) şi se opune personal lui Dumnezeu şi planului său de mântuire.

Prima femeie MINISTRU din istoria României a fost Florica Bagdasar.
O dată cu cu desemnarea Vioricăi Dăncilă la premier, când conjudeţeana mea s-a apucat să-şi întocmească, ori doar să-şi (ad)noteze lista cabinetului său, jurnalişti de toate mărimile şi calibrele au început să gândească cu voce tare şi să fie vocali.
Astfel, ideea că avem de-a face c-o premieră absolută-n istoria politicii locului s-a propagat cu repeziciune şi, dată din gură-n gură şi din pix în pix s-a propagat cu viteza fulgerului.
Nimic mai (ne)adevărat!
Incultura analiştilor se vede de la o poştă distanţă, superficialitatea îşi face simţită prezenţa, iar istoria României este iar rescrisă de oameni pur şi simplu certaţi cu cartea, cu lectura, cu bibliotecile.
Da, România este pe cale să aibă în premieră un prim ministru femeie!

Circulă o „molimă” pe internet pusă pe seama ministrului Liviu Pop pe care n-o pot lăsa să treacă fără comentariu.

Citesc şi eu pe www.ponturifierbinţi.com :
„Ministrul educatiei, Liviu Pop, a postat un nou mesaj controversat pe pagina sa de socializare, desi se pare ca a avut cele mai bune intentii. Astfel, Liviu Pop a postat o felicitare cu textul: „La mulți ani tuturor românilor care poartă numele de Bobotez și Boboteaza! Fie ca ziua internațională a noului an să vă ducă bucurii, fericiri și binefacerii. Vă urăsc tuturor să petreceți frumos, cu mâncare, beutură și muzică populărească, așa cum e tradiția. Vă pupă ministrul care îl iubiți, Liviu Pop!”
Postarea a fost stearsa dupa aproximativ 2 ore, nu inainte ca Liviu Pop sa isi ceara scuze pentru greselile gramaticale si sa gaseasca vinovatii pentru halul in care a scris-o.

Deși unii oameni ajung la 40-50 de ani fără să fie împliniți în planul romantic, ei încă doresc să-și întemeieze o familie, să-și găsească un partener compatibil cu care să-și împărtășească trăirile, bucuriile și necazurile. Și cum speranța moare ultima, unii visează să devină chiar și părinți...
Însă unii dintre acești oameni ajunși la maturitate din punct de vedere fizic, mental, material și financiar, au scăpat din vedere partea ei cea mai importantă: maturitatea emoțională.  Au ratat-o pe aceasta din urmă pentru că ei au trăit ancorați mai mult în planul material, atât unele femei dar în special bărbații. Ei sunt mai raționali și mai pragmatici, datorită rolului lor venit din ancestral de a se ocupa de atragerea resurselor materiale necesare traiului. Și din acest motiv, deși aceștia sunt acum împliniți în plan financiar și material, se trezesc atunci neîmpliniți în plan emoțional.

Sunt doar câțiva ani de când l-am întâlnit prima dată. Dar când ne-am văzut parcă am fi fost prieteni de o viață întreagă. Poate și pentru că îl cunosc din scris, i-am remarcat de mai multă vreme originalitatea, profunzimea, anvergura preocupărilor și grija pentru limba română. Apoi, îl mai știam dintr-o mulțime de povești, unele dintre acestea fiind adevărate legende despre munca și pasiunile sale. Auzindu-le, îmi părea că am de-a face cu un clocotitor vulcan de creativitate, un crater plin cu magmă aflată perpetuu în incandescență, gata oricând să dea pe alături. Un vulcan care a izbucnit și izbucnește în adevărate valuri de lavă a frumosului, îmbrăcând o sumedenie de ipostaze.
Publicist remarcabil, ctitor de publicații și de edituri, poet talentat și critic literar cu acut simț al valorii, el este înainte de toate un altruist.

Regele Mihai a fost condus pe ultimul drum de un număr incredibil de mare de oameni. Incredibil de mare pentru că propaganda a funcţionat neîntrerupt vreme de zeci de ani în legătură cu trenul burduşit cu obiecte preţioase cu care Regele şi Regina mamă Elena ar fi plecat din ţara infestată de comunişti de import.
Românii l-au regretat pe regele lor şi l-au însoţit în ultima sa călătorie pământeană. Şi acum s-a strigat, la fel ca în anul de referinţă 1992, „Majestate, nu pleca! România-i tara ta!”
Dar Majestatea Sa a plecat, aşa cum pleacă fiecare om când îi vine rândul. Poate va veni cândva alt prilej pentru ca rugămintea să-i fie adresată altei Majestăţi. Până una-alta, ar trebui să ne gândim dacă nu cumva am putea reflecta la cuvintele „Monarhie nu pleca...”
Nu ştiu cum a trăit omul de rând sub celelalte domnii regeşti (nu i-ar fi ajuns viaţa pentru a trăi sub toate şi a le compara), dar ceva se vede clar: dezvoltarea României s-a produs în perioada regilor!

11 decembrie 2017. Scriu data pentru că ar trebui să ne aducem mereu aminte cât suntem de ipocriţi în momentele de răscruce ale naţiunii române.
Omagierea personalităţii Regelui Mihai în Parlamentul României. Lume multă şi bună(?)...
Citez câteva fragmente din luările de cuvânt, pline de respect, chiar de evlavie pe alocuri. Toţi au recunoscut că Majestatea Sa defunctă a fost un foarte bun conducător, că dacă ar fi fost el la putere altul ar fi fost traseul ţărişoarei noastre fărâmiţate în partide şi interese de grup sau de...group.

Fără teama de-a greși, putem spune că secolul 20 a rulat pe liniile marxismului și freudismului, adică o filosofie cu ifose atotcuprinzătoare în cunoașterea umană și cu rol terapeutic (sic!) în plan social prin comunizare forțată și o metodă cu pretenții atotștiințifice întru tratarea psihicului prin sondarea inconștientului. Dar, cum fiecare pasăre pe limba ei piere, prima concepție a primit lovitura de grație de la încăpățânarea cu care corifeii acesteia căutau să modeleze realitatea după niște rețete teoretice înguste și rigide, iar a doua a primit-o de la rolul mult prea important ce i-a fost atribuit determinismului sexual, implicit sexualității juvenile, de către  Sigmund Freud, părintele ei.
    Prin anii optzeci chiar circula următoarea anecdotă vizavi de contribuția unor evrei de seamă la creșterea cunoașterii umane, în directă și adorabilă legătură cu necontenita coborâre pe corpul uman: Pe la anul 1000 î.e.n., înțeleptul Solomon era de părere că totul trece prin cap.

Cum spuneam și altădată, există două mari și distincte categorii de oameni: cei care se zbat să aibă și cei care doresc să știe. Firește, din punct de vedere cantitativ-numeric, întotdeauna balanța socială a înclinat spre prima grupare, iar astăzi, când pragmatismul este în floare, cu atât mai abitir.
    Dacă eterogenitatea este una dintre multele caracteristici (și nu toate onorabile) ale agonisitorilor, nu se poate vorbi de omogenitate nici în restrânsa tabără a dornicilor de-a ști. Da, căci aici intră atât pătura majoritară a științificilor (cercetători atrași de câștig material și de faimă), cât și numărul în continuă descreștere al adevăraților înțelepți – oamenii ce identifică înțelepciunea cu autocunoașterea, așa că tind necontenit la desăvârșire pe calea credinței, cumpătării și simplității, respectiv formidabilii savanți-visători de felul lui Konstantin Eduardovici Țiolkovski, cel care – ne spune Evgheni Evtușenko în romanul Dulce ținut al poamelor – era într-o atare măsură preocupat de viitorul omenirii (cu sănătate și suflet de fier), încât nu lua seama la precaritatea condițiilor materiale în care trăia el și familia lui, ci gândea și acționa potrivit convingerii nepesimiste că „Toate cunoștințele noastre – din trecut, prezent și viitor – sunt un nimic față de ceea ce nu vom ști niciodată”!

Cu mahnire si ingrijorare  am luat la cunostinta ca in ultima perioada o mana de asa zisi politicieni dintr-un minuscul stat balcanic vorbesc  in numele nostru  fara sa fim consulati si noi ici colo …
Am inceput sa urmarim mai atent ce se intampla ,daca e cazul sa ne ingrijoram sau ba…
Undeva, pe lungul drum dintre maimută și politicianul de duzina , s-a produs o mutație. Nimeni nu știe dacă e vorba de un cromozom în plus, un miliard de neuroni în minus sau, după cum anticipa Asimov într-una din scrierile sale, o senzațională îngemănare dintre om și mașină…sau descatusarea unor patimi adanc reprimate de patru generatii…
Politicienii de ieri si azi  delireaza in inchipuirea afumata ca sunt iubiti si  pasesc  prin mulțime ca un Patriarh biblic sau mistic, ar  vrea sa fie salutati cu ode ,mătănii si ,incantatii.