Mărturii despre puterile supranaturale ale lui Arsenie Boca: vindeca orbii şi paraliticii, vedea în sufletele oamenilor, se teleporta şi cunoştea viitorul

Scris de Daniel Guţă. Posted in Dezvaluiri


Părintele Arsenie Boca a devenit una dintre personalităţile legendare ale ortodoxiei româneşti, iar mărturiile despre viaţa şi activitatea sa sunt numeroase. Preoţi sau oameni simpli, aflaţi printre cei care l-au cunoscut sau i-au fost apropiaţi, nu au ezitat să vorbească despre miracolele pe care părintele le-ar fi săvârşit, în timp ce în alte relatări îi sunt atribuite puteri supranaturale.

Părintele Arsenie Boca ar fi fost înzestrat cu daruri divine, potrivit mărturiilor culese în volumele dedicate vieţii şi activităţii sale, publicate de editurile de carte religioasă. Multe dintre aceste relatări, despre puterile supranaturale ale duhovnicului de la Mănăstirea Prislop au aparţinut unor preoţi, maici, călugări, oameni care l-au cunoscut sau i-au fost apropiaţi în diferite momente ale vieţii. Cât adevăr conţin mărturiile impresionante despre părintele Arsenei Boca este dificil de stabilit.

Divizia Tudor Vladimirescu, unealta cu care sovieticii au supus Armata Română. Militarii români ostili Moscovei și lui STALIN erau ELIMINAȚI sistematic

Scris de EVZ. Posted in Dezvaluiri


Liderii PCR au fost doar beneficiarii victoriilor militare ale Uniunii Sovietice.
Atacul Germaniei național-socialiste a demonstrat conducerii sovietice că nevoia de securitate, asigurarea unui cordon sanitar, care să absoarbă șocul unei eventuale lovituri venite din partea potențialilor inamici, necesită instalarea unor regimuri prietenoase în țările pe care Armata Roșie le-a ocupat.
Aşa cum îi mărturisea Stalin unui fruntaş iugoslav – Milovan Djilas – în războiul acesta nu este la fel ca în cel trecut; cel care ocupă un teritoriu îşi impune şi sistemul său social.1)

Prizonieri deveniți voluntari

Impunerea sistemului social s-a făcut şi prin intermediul formaţiunilor de voluntari înfiinţate pe teritoriul Uniunii Sovietice din prizonierii de război capturaţi.

Zece mituri despre Petru Groza: de ce s-a aruncat la picioarele lui Stalin, cât de mult se mândrea cu strămoşii daci şi cum a pus un plugar ministru al Agriculturii

Scris de Daniel Guţă. Posted in Dezvaluiri


Petru Groza, omul care a condus primul guvern comunist din istoria României, deşi nu a fost niciodată membru al Partidului Comunist Român, a rămas în istorie ca un personaj controversat. Pe seama celui supranumit „burghezul roşu” au circulat nenumărate poveşti şi mituri, unele dintre ele fiind cu totul fascinante.

Petru Grozaa fost unul dintre cei mai puternici demnitari din istoria secolului XX în România. A fost moşier, om de afaceri prosper, avocat şi om politic. Deşi nu a fost membru al Partidului Comunist Român, Groza a deţinut cea mai importantă funcţie în primul guvern comunist al României,  instaurat în 1945, cea de preşedinte al Consiliului de Miniştri. Din 1952 a devenit preşedinte al Marii Adunări Naţionale. Sub conducerea guvernului Groza a avut loc abdicarea regelui Mihai şi transformarea regatului în Republica Populară Română.

GUVERNUL TRĂDĂRII NAȚIONALE. Ministerul Sănătății cedează în fața extremiștilor maghiari și schimbă, DIN NOU, denumirea Spitalului de Cardiologie din Covasna

Scris de Dan TANASA. Posted in Dezvaluiri


Guvernul condus de Victor Ponta cedează din nou presiunilor extremiștilor din UDMR, în dauna românilor din Covasna. Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a emis azi un ordin prin care modifică denumirea Spitalului de Recuperare Cardiovasculară din Covasna, după ce la începutul lunii aprilie anul curent o modificase tot printr-un ordin de ministru. 

Guvernul Victor Ponta a cedat din nou propagandei extremiste și șovine maghiare orchestrată de UDMR. De această dată ministrul Sănătății a revenit asupra ordinului prin care a schimbat denumirea Spitalului de Recuperare Cardiovasculară din Covasna.

Guvernul Victor Ponta orb la doleanțele românilor, atent la santajul UDMR

La începutul lunii aprilie a.c. Ministerul Sănătății a dat curs solicitării Asociației Cultural-Creștine Justinian Teculescu, sprijinită de Prefectura Covasna și managerul spitalului,

Elena Udrea a CONFIRMAT acuzaţiile lui Băsescu şi face DEZVĂLUIRI despre practicile procurorilor

Scris de EVZ. Posted in Dezvaluiri


Elena Udrea susţine că tudor Breazu a fost dus fără avocat la DNA şi a fost ameninţat cu prelungirea pedepsei dacă nu face declaraţii despre Nana, Traian Băsescu sau Elena Udrea. Ea susţine, totodată, că procurorii insistă să obţină şi alte informaţii "mincinoase" de la Ana Maria Topoliceanu. Scopul ar fi întocmirea unor "dosare de rezervă" care ar avea scopul de a o ţine cu orice preţ în arest.
"În dosarul „Gala Bute”, sunt arestaţi preventiv doar cei care nu au declarat împotriva Elenei Udrea, aşa cum au dorit procurorii: Tudor Breazu şi Rudel Obreja. Nu numai că nu au făcut-o şi au spus adevărul, contrazicând astfel denunţul Anei Maria Topoliceanu (situaţia lui Breazu) ori contrazicând teoria acuzării (situaţia lui Obreja), dar au şi refuzat să cedeze presiunilor făcute de procurori.

Nunţile regale din ţara noastră, între interese politice şi patriotism. Iaşul - iluminat pentru prima dată cu prilejul căsătoriei lui Carol I cu Elisabeta

Scris de Mugurel Manea. Posted in Dezvaluiri


Căsătoriile domneşti sau regale au fost dintotdeauna aşteptate cu interes de popor şi aceasta nu doar la noi în ţară. Fiind momente extrem de rare, ce permiteau „plebei“ să-şi pună la treabă imaginaţia pentru modul cum se vor îmbrăca mirii sau ce invitaţi vor fi prezenţi, căsătoriile celor de viţă regală de la noi din ţară au fost, totuşi, destul de puţine, dar reliefate cu acurateţe.

Unul dintre aceste momente care au rămas întipărite în istorie este căsătoria dintre Maria Ghica, născută Văcărescu, şi Gheorghe Bibescu, voievod al Ţării Româneşti între 1804-1873, descendent direct al lui Constantin Brâncoveanu. Venind fiecare după câte un divorţ deloc bine văzut în acei ani, când căsătoria era percepută ca fiind ceva sfânt, căsătoria dintre cei doi, derulată la Focşani, a fost bine reliefată de documentele vremii.

Din ce șpăgi și-a finanțat Elena Udrea alegerea ca președintă PDL București | Firmele unor foști jurnaliști, implicate

Scris de NS. Posted in Dezvaluiri


Potrivit rechizitoriului prin care Elena Udrea a fost trimisă în judecată pentru corupție,  la data de 20.09.2010, Lungu Ştefan, fostul ei consilier,  a plătit din contul SC Last Time Studio SRL suma de 19.659 RON către NEW CONSULTING & ENGINEERING GRUP SRL.
„Aşa cum rezultă din declaraţiile inculpatului (Ștefan Lungu -nn)  şi ale martorului Copaci Alexandru şi din înscrisurile depuse de acesta la dosar, plata reprezenta contravaloarea unor servicii de publicitate ce au fost ulterior prestate cu ocazia unui eveniment organizat la 21.11.2010 la Palatul Parlamentului. La data menţionată s-a desfăşurat Consiliul de Coordonare al Organizaţiei Bucureşti a PDL, cu ocazia căruia Udrea Elena a fost aleasă în funcţia de preşedinte al acestei organizaţii, iar sala a fost decorată cu printuri digitale de mari dimensiuni inscripţionate cu sigla partidului, realizate de către martor” se arată în rechizitoriul de trimitere în judecată.

Ion Iliescu recunoaște: Am aprobat cererea pentru un sediu CIA în România

Scris de RL. Posted in Dezvaluiri


In interviul acordat Spiegel Online, Iliescu a povestit ca in perioada sfarsit de 2002 - inceput de 2003 „aliatii nostri americani ne-au rugat sa le punem la dispozitie un sediu”. In calitate de sef de stat la acea vreme, Iliescu a aprobat cererea in principiu. De detalii s-ar fi ocupat fostul sef al administratiei prezidentiale si consilier pe securitate nationala Ioan Talpes, afirma Spiegel.

Ion Iliescu, scrie revista, vorbeste insa numai despre un „sediu”. Ca acolo ar fi functionat o inchisoare secreta nu stia, conform spuselor sale. „Era vorba despre un gest de bunavointa in perioada de dinaintea aderarii noastre la NATO”, a declarat fostul presedinte pentru Spiegel. „Noi nu ne-am amestecat in activitatile lor de acolo. Mie, ca sef de stat, mi s-a parut o chestiune minora.

Ion Spânu: ICR o trimite la Londra pe autoarea versului „Slavă veşnică lui Lenin”! După “subofiţerul lui Manolescu”, Cărtărescu, “disidenta lui Gogu”, Ana Blandiana

Scris de ZO. Posted in Dezvaluiri


Continuă promovarea scriitorilor cu biografii falsificate

ICR o trimite la Londra pe autoarea versului „Slavă veşnică lui Lenin”!

La Tîrgul de carte de la Londra din aceste zile, ICR a decis ca invitată specială să fie poeta Ana Blandiana care, în aceşti ani de după Revoluţie, şi-a falsificat grosolan biografia, în încercarea de a trece drept „faimoasă disidentă”, aşa cum este prezentată pe Wikipedia! După gafele cu Mircea Cărtărescu de la Leipzig şi Paris, iată că ICR nu se dezminte, făcînd de rîs România şi la această manifestare culturală internaţională.

Mulţi cititori poate vor fi surprinşi să afle aceste lucruri despre Ana Blandiana, pe care, din propaganda ultimelor decenii, o cunoşteau ca fostă luptătoare anticomunistă. Totuşi, aşa cum vom vedea mai jos, realitatea arată că Ana Blandiana şi-a construit artificial acest statut.

DECALOGUL CLANURILOR. Cele zece legi ale MAFIEI pe care niciun INTERLOP nu le poate încălca. COSA NOSTRA de ROMÂNIA

Scris de EVZ. Posted in Dezvaluiri


În ultimii ani, procurorii DIICOT au reţinut membri ai celor mai puternice clanuri mafiote, cum ar fi cel al Sportivilor, Cordunenilor, Caran şi, bineînţeles, al Cămătarilor. Din mărturiile culese de anchetatori şi din discuţii cu membrii acestei lumi reiese că această lume are un set propriu de legi în care respectul faţă de lider ocupă locul central.

LEGEA 1 – Cooperare cu Poliţia

În fiecare judeţ este desemnat un lider care trebuie să ţină legătura cu Poliţia. Acesta face schimb de informaţii cu oamenii legii în momentul când au loc incidente în oraş pentru a linişti lucrurile rapid.
În schimb, autorităţile trebuie să împiedice vărsările de sânge dintre găşti.

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026