Secretele Bibliotecii din Alexandria (II). Oamenii în negru
Ofensiva împotriva bibliotecii
Următoarea ofensivă serioasă împotriva bibliotecii pare să fi fost lansată de împărăteasa Zenobia. Încă o dată, distrugerea n-a fost totală, dar dispărură cărţi importante.
Cunoaştem motivul ofensivei pe care o lansă după dânsa împăratul Diocleţian (284-305). Documente contemporane concordă asupra acestui subiect. Diocleţian voia să distrugă toate lucrările care ofereau secretele fabricării aurului şi argintului. Altfel spus, toate lucrările de alchimie. Pentru că se gândea că dacă egiptenii ar fi putut fabrica după planul inimii aur şi argint, şi-ar fi procurat mijloacele de a ridica o armată şi de a lupta împotriva imperiului. Diocleţian însuşi, fiu de sclavă, fusese proclamat împărat la 17 septembrie 284. Era, se pare, un persecutor înnăscut şi ultimul decret pe care-i semnă, înaintea abdicării de la 1 mai 305, ordona distrugerea creştinismului.
Diocleţian se lovi în Egipt de o revoltă puternică şi începu în iulie 295 asediul Alexandriei. Ocupă oraşul, ceea ce dădu ocazia unor masacre înfiorătoare. Totuşi, potrivit legendei, calul lui Diocleţian făcu un pas greşit pe când intra în cetatea cucerită şi Diocleţian interpretă acest incident ca pe-un mesaj al zeilor care-i comandau astfel să cruţe oraşul.
Luarea Alexandriei fu urmată de scotoceli sistematice care urmăreau să strângă la un loc manuscrisele de alchimie. Şi toate câte au fost găsite au fost distruse. Ele conţineau, se pare, cheile esenţiale ale alchimiei care ne lipsesc pentru înţelegerea acestei ştiinţe.
Dar biblioteca supravieţui. În ciuda tuturor distrugerilor succesive pe care le avu de suportat, îşi continuă misiunea până când arabii o făcură să dispară definitiv. Iar dacă arabii o făcură, ştiau ei de ce. Ei distruseseră deja chiar în Islam – ca şi în Persia – un mare număr de cărţi secrete de magie, de alchimie şi de astrologie. Cuvântul de ordine al cuceritorilor era „nu e nevoie de alte cărţi în afara Cărţii”, adică a Coranului. Aşa încât distrugerea din anul 646 viza mai puţin cărţile blestemate, cât cărţile în general.
Istoricul musulman Abd al-Latâf (1160-1231) scria: „Biblioteca din Alexandria a fost nimicită prin flăcări de către Amr ibn-el-As, care acţiona la ordinul lui Omar cuceritorul”. Acest Omar se opusese, de altfel, la scrierea de cărţi musulmane, tot după acelaşi principiu: „cartea lui Dumnezeu ne este de ajuns”. Era un musulman proaspăt convertit, mai fanatic ca oricine, ura cărţile şi le distrusese în mai multe rânduri pentru că nu vorbeau despre profet. Este deci destul de normal ca el să fi definitivat lucrarea începută de Iulius Cezar, continuată de Diocleţian şi de alţii.
Dacă au mai supravieţuit documente acestor autodafeuri, ele au fost ascunse cu grijă după anul 646 şi n-au mai reapărut niciodată. Iar dacă unele grupări secrete posedă actualmente manuscrise provenind de la Alexandria, le ascund cu prudenţă.
Oamenii în negru
Să reluăm acum examinarea evenimentelor în lumina tezei pe care-o susţinem: existenţa acestui grup pe care I-am numit Oamenii în negru, care constituie o sinarhie ce vizează distrugerea unui anumit tip de cunoaştere. Pare evident că grupul acesta s-a demascat în 391, pentru că s-a făcut o cercetare sistematică, sub Diocleţian, şi s-au distrus lucrările de alchimie şi de magie. Pare la fel de evident că grupul n-are niciun amestec în evenimentele din 646: atunci a fost suficient fanatismul musulman.
În 1692, un consul de-ai Franţei, domnul de Maillet, a fost numit la Cairo. El semnalează că Alexandria este un oraş practic gol şi complet pustiu. Rarii locuitori, care sunt mai ales hoţi, se adăpostesc prin găuri. Ruinele clădirilor sunt abandonate. Pare deci extrem de probabil că dac-au supravieţuit cărţi incendiului din 646, acestea nu mai erau la Alexandria în acea vreme; fuseseră evacuate. Pornind din acest punct, suntem limitaţi doar la ipoteze.
Să rămânem în planul care ne interesează, adică al cărţilor secrete care se referă la civilizaţiile dispărute, la alchimie, la magie sau la tehnici pe care nu le mai cunoaştem. O să-i lăsăm deci la o parte pe clasicii greci, a căror dispariţie este, evident, foarte regretabilă, dar care ies din cadrele subiectului nostru. Să vedem mai întâi ce-i cu Egiptul. Dacă vreun exemplar al Cărţii lui Toth a existat la Alexandria, Cezar trebuie să fi pus mâna pe el ca sursă posibilă de putere. Dar, cu siguranţă, Cartea lui Toth nu era unicul document egiptean din Alexandria. Toate enigmele care mai există încă referitor la Egipt şi-ar fi putut găsi soluţia dacă atâtea documente egiptene n-ar fi fost distruse. Iar printre aceste documente, cele ce-au fost vizate în primul rând şi cărora li s-au distrus cu grijă originalele, apoi copiile, apoi rezumatele, sunt cele care ne descriau civilizaţia care a precedat Egiptul cunoscut. E posibil ca unele urme să fi subzistat, dar esenţialul a dispărut, iar această distrugere a fost atât de completă şi de profundă, încât arheologii raţionalişti pretind acum că se poate urmări în Egipt dezvoltarea civilizaţiei din neolitic şi până la marile dinastii fară ca să apară ceva ce-ar dovedi existenţa unei civilizaţii anterioare. Aşa încât istoria, ştiinţa şi situarea geografică a acestei civilizaţii anterioare ne sunt total necunoscute.
S-a emis ipoteza c-ar fi vorba de-o civilizaţie a negrilor. În aceste condiţii, originile Egiptului ar trebui căutate în Africa. Poate că la Alexandria au fost nimicite înregistrări, papirusuri sau cărţi provenind de la această civilizaţie dispărută. Tot aşa au fost distruse tratatele de alchimie cele mai detaliate, cele care ar permite într-adevăr obţinerea transmutaţiei elementelor. Au fost distruse lucrările de magie. Au fost distruse dovezile întâlnirii cu extratereştrii despre care vorbea Beros în legătură cu acei Apkallus. Au fost distruse… dar cum să continui enumerarea a tot ceea ce nici nu ştim? Distrugerea atât de reuşită a bibliotecii din Alexandria este, cu siguranţă, cel mai mare succes al Oamenilor în negru.