Nunţile regale din ţara noastră, între interese politice şi patriotism. Iaşul - iluminat pentru prima dată cu prilejul căsătoriei lui Carol I cu Elisabeta
Căsătoriile domneşti sau regale au fost dintotdeauna aşteptate cu interes de popor şi aceasta nu doar la noi în ţară. Fiind momente extrem de rare, ce permiteau „plebei“ să-şi pună la treabă imaginaţia pentru modul cum se vor îmbrăca mirii sau ce invitaţi vor fi prezenţi, căsătoriile celor de viţă regală de la noi din ţară au fost, totuşi, destul de puţine, dar reliefate cu acurateţe.
Unul dintre aceste momente care au rămas întipărite în istorie este căsătoria dintre Maria Ghica, născută Văcărescu, şi Gheorghe Bibescu, voievod al Ţării Româneşti între 1804-1873, descendent direct al lui Constantin Brâncoveanu. Venind fiecare după câte un divorţ deloc bine văzut în acei ani, când căsătoria era percepută ca fiind ceva sfânt, căsătoria dintre cei doi, derulată la Focşani, a fost bine reliefată de documentele vremii.
"Maria Ghica Văcărescu, alintată Mariţica, a fost una dintre cele mai frumoase femei ale vremii de la noi din ţară. Practic, oriunde se ducea, reuşea să întoarcă deopotrivă capetele bărbaţilor – din admiraţie, şi ale femeilor – din invidie. Nu se ştie cum au ajuns cei doi să fie împreună, deoarece Gheorghe Bibescu nu era un bărbat prea arătos. Cert este că cei doi s-au iubit, Maria Văcărescu fiind amanta lui Bibescu vreme de aproape patru ani până ce să reuşească să se căsătorească la 9 septembrie 1845. Căsătoria s-a oficiat la Biserica Sfântul Ioan din Piaţa Unirii din oraşul Focşani, naş de cununie fiind nimeni altul decât Mihail Sturdza, domnitorul de atunci al Moldovei”, afirmă Ion Ivaşcu, profesor de istorie din Slatina.
Pregătirile pentru marele moment au fost minuţioase, dar au meritat efortul, toţi cei prezenţi fiind fermecaţi de atmosferă. "Piaţa din faţa Mănăstirii Sf. Ioan a fost amenajată special într-o grădină înconjurată de arbori şi verdeaţă, cu ghirlande dătătoare de lumini şi încoronate de stindarde. În faţa porţii mănăstirii era împlântat arborele conjugal, bradul miresei, emblema tinereţii în căsătorie. Localul mănăstirii Sfântul Ioan, prefăcut în reşedinţă domnească, era şi el tapisat şi înfrumuseţat cu ghirlande de flori. De la sosirea Doamnei, muzicile militare, împreună cu orchestra Ludwig Wiest, violonist şi compozitor austriac şi tarafurile de lăutari au făcut să răsune oraşul de cântece vesele care i-au dat o nouă viaţă”, spun documentele vremii.
Cununia religioasă a avut loc într-o zi de duminică, fiind oficiată de către episcopul Buzăului Chesarie. Mireasa a purtat o rochie albă împodobită cu steluţe de briliante, pe cap având o diademă. În acea zi au avut loc încă 12 nunţi de ţărani în Focşani, cărora domnul Ţării Româneşti le-a dăruit lăzi cu zestre, pământ şi care cu boi. Seara, la balul din curtea mănăstirii, mirii au fost urmăriţi de peste 50.000 de localnici. „Sub privirile fermecate ale spectatorilor se ridicau baloane de care erau atârnate cununi formate din candele aprinse cu lumini colorate, iar din baloane se coborau purumbiţe, depunând la picioarele mirilor versuri şi flori. Aranjorul întregii acestei serbări spendite a fost poetul Asachi”, mai mai arată în documente.
Prima nuntă regală
Primul eveniment din ţara noastră ce poate fi numit ca nuntă regală a avut loc în anul 1869 şi este vorba despre căsătoria dintre regele Carol I şi regina Elisabeta de Neuwied. Carol îşi alesese consoarta la capătul a trei ani de căutări. La acel moment a rămas de notorietate faptul că, prilejuit de eveniment, la Iaşi a fost pus în funcţiune pentru prima dată, într-o totală discreţie, instalaţia de iluminat în oraş simultan cu aprinderea luminilor în toate casele: "Iaşi, 8 octombrie 1869. Evenimentul zilei la noi este iluminaţiunea de aseară a oraşului, dar care nu s-a ştiut pentru ce se face, în afară de agenţii administrativi care comandau demonstraţiunea din casă în casă, în tot lungul străzilor, şi poate de către jandarmii călare puşi spre a menţine ordinea în defilarea presupusă a oamenilor şi a trăsurelor în toate direcţiunile. Însă de îndată câteva cuvinte începură a circula de la om la om, care făcură cam pe toţi ieşenii a ştii că iluminaţiunea avea de scop serbarea logodnei Măriei Sale Domnitorului cu o principesă germană. Atâta totu se ştia aseară”, scria ziarul local „Dreptatea”.
Locuitorii oraşului au aflat abia a doua zi explicaţia punerii în funcţiune a „iluminaţiunii”, în urma unei telegrame trimisă de însuşi Carol I din Germania către Consiliul de Miniştri (echiv. Guvernului din ziua de azi, n.r.), care venea cu câteva precizări transmise de Mihail Kogălniceanu, ce informau că "viitoarea Doamnă a Românilor este fiica principesei Maria de Vied şi a defunctului principe Herman de Vied, a căror familie, suverană asupra principatului de Vied până la anul 1806, este de aproape înrudită cu curţile Rusiei, Sveziei, Olandei şi Vurtemburgului. Telegrama (...) ne dă de asemenea preţioase detalii despre graţiile, blândeţea şi nobleţea animeni Logodnicei Măriei Sale Domnitorului”, se mai arată în articolul celor de la “Dreptatea”.