„Sunt total de acord cu reactia oamenilor, e absolut logica. Sunt 400.000 de oameni în Horeca si doar 150.000 lucreaza. Recomandarile nu au fost politice, ci au venit de la cei care pana acum erau zei, ca domnul Arafat. Cei care au luat decizia nu sunt politicienii, nici ai puterii. Domni epidemiologi, Arafat, Streinu Cercel, Rafila, Musta de la Timisoara, au facut recomandarile”, a declarat europarlamentarul Rareș Bogdan la România TV, preluat de Romanian Global News.

“Eu ma bucur ca macar s-au deschis bisericile.Am intrebat și eu de ce deschidem pacanelele si nu bisericile si restaurantele. Si mi s-a spus ca 60 de milioane de euro pe luna vin din impozitele la aceste pacanele.

Ziua mondială pentru diversitate culturală, este marcată anual la 21 mai. Această zi a fost stabilită la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), ca Ziua mondială pentru diversitate culturală, pentru dialog şi dezvoltare prin care se sărbătoreşte nu numai bogăţia culturilor lumii, dar şi rolul esenţial al dialogului intercultural pentru realizarea păcii şi dezvoltării durabile și oferă prilejul de a aprofunda înţelegerea valorilor diversităţii culturale şi de a promova obiectivele Convenţiei UNESCO privind protecţia şi promovarea diversităţii expresiilor culturale, adoptată la 20 octombrie 2005. Anul acesta, această zi, a fost sărbătorită sub semnul pandemiei cu COVID-19, acest lucru afectând nu numai sectorul cultural al omenirii ci și întreaga vieță economică și socială a planetei. Pandemia începută la sfărșitul anului trecut a făcut ca pe întreg mapamondul să avem evenimente culturale anulate, instituţii culturale închise, situri din Patrimoniul Mondial UNESCO fără vizitatori.

Atunci, în Decembrie 1989, nu ne gândeam ce perspective sublime se deschid pentru ţara noastră prin schimbarea structurilor, ideologiilor şi sistemului de valori odată cu înlăturarea dictaturii care a închis orice perspectivă de evoluţie democratică pentru România. Aderarea şi integrarea în Uniunea Europeană a fost determinată şi de succesul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, de martiriul celor care şi-au vărsat sângele pentru viitorul ţării noastre.
Cineva neavizat, foarte uşor îşi poate pune întrebarea în ce măsură oamenii au nevoie şi pot înţelege ce înseamnă Uniunea Europeană. Răspunsurile pot fi şi trebuie să fie multiple, evident, pe înţelesul tuturor.
Uniunea Europeană este o realitate care rezultă din însăşi evoluţia istorică a bătrânului continent. Este o realitate juridică, politică, economică, culturală, dar şi o stare de spirit. Pentru noi, cei trecuţi de vârsta primei tinereţi, explicaţiile, argumentele pot fi de natură teoretică astfel încât să atingem pragmatismul european, să câştigăm acea stare de spirit europeană. Drumul parcurs de cei mai tineri este oarecum diferit de al nostru.

Sărbătorim la 9 Mai, proclamarea şi cucerirea Independenţei de Stat a ţării noastre, moment semnificativ în procesul consolidării democratice a României. Aceasta nu este un eveniment izolat în Istoria Românilor. Reprezintă o consecinţă firească a devenirii naţionale româneşti. Existenţa statală românească începe prin constituirea voievodatelor româneşti în Evul Mediu: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. De-a lungul timpului şi-au definit identitatea reuşind să se afirme în ciuda marilor convulsii istorice pe care le-a cunoscut de-a lungul timpului Europa Central Răsăriteană, practic toate statele din această zonă a bătrânului continent. Revoluţia din anii 1848-1849, prin programele sale face o sinteză a idealului românesc: unitatea şi independenţa. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza în anul 1859 pe tronurile Principatelor Române primul mare pas în consacrarea modernă a României. Desăvârşirea unirii, adoptarea numelui ţării, România, reformele realizate în timpul său consfinţesc acest drum. Principele Carol, devenit domn în anul 1866, se subordonează valorilor statalităţii româneşti. Modul în care a promovat interesele naţiunii noastre în anii 1876-1878, la pregătirea, derularea şi consfinţirea Independenţei de Stat demonstrează că, dincolo de simţămintele germane pe care nu le-a abandonat niciodată, a fost un român patriot în adevăratul înţeles al acestei sintagme. În anul 1881 România a devenit regat, un plan superior de afirmare a ontosului românesc. Regele Ferdinand, secondat de regina Maria, au fost urmaşi demni ai regelui Carol I. Suprema izbândă a venit în anul 1918, odată cu desăvârşirea unităţii naţionale prin unirea Moldovei dintre Prut şi Nistru, a Bucovinei şi Transilvaniei cu România.

Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernul României în colaborare cu Fundaţia Inter-Art Aiud, România, au derulat în acestă perioadă o expoziție interetnică virtuală de artă contemporană cu titlul generic Solidaritate pentru comunitate. Acest proiect propune o temă de actualitate, în special în noul context al pandemiei generată de noul Coronavirus, și anume distanțarea socială, responsabilitatea față de celălalt și solidaritatea cu ceilalți membri ai comunităților din care facem parte. S-a propus să fie prezentați laolaltă artiști plastici cu identități culturale diverse, care să expună împreună într-o expoziție virtuală, să interacționeze în mediul virtual pentru a pune în evidență valorile comune care ne unesc și ne învață să prețuim diversitatea și solidaritatea, pentru o comunitate mai bună. Artele vizuale înglobează diversitatea prin diferite forme, începând de la originile artistului creator și mediul cu care acesta se află în contact, cât și prin varietatea interpretărilor unei opere de artă. Dar, pe lângă această bogăție, arta vizuală este și cel mai bun vector al educației interculturale, o reală platformă prin care putem descifra și înțelege diferitele tradiții culturale necunoscute nouă. (Sursa: dri.gov.ro).

Comisia Europeană a lansat, la începutul acestui an, o consultare publică pe strategia ”De la fermă la furculiță”, iar în 16 martie 2020, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Ioan-Doru Dăncuș a propus o serie de acțiuni concrete în acest sens, care să vină în sprijinul producătorilor locali. Comisia Europeană urmează să publice strategia care ar putea cuprinde și o parte din răspunsurile oferite de reprezentantul executivului Consiliului Județean.

Vicepreședintele Ioan-Doru Dăncuș a arătat că prioritățile strategiei europene ”De la fermă la furculiță” trebuie să aibă în vedere stimularea și facilitarea formării exploataţiilor agricole privat-familiale comerciale de tip european prin restrângerea treptată a exploataţiilor agricole de subzistenţă, păstrând modul tradițional de a produce produsele agroalimentare. Trebuie să se urmărească, totodată, promovarea cu precădere a acelor produse agro-alimentare care sunt produse într-un mod autentic, tradițional și ecologic, dar și identificarea și recunoașterea acelor produse tradiționale care au o valoare nutrițională deosebită. Se recomandă restrângerea zonelor rurale defavorizate şi a sărăciei rurale severe, iar strategia ”De la fermă la furculiță” trebuie să lupte și împotriva muncii precare.

Recent a apărut în publicația Cotidianul textul „Trecerea la prostocrație” al profesorului Andrei Marga. Dincolo de riscantele exerciții pe marginea triadei meritocrație-mediocrație-prostocrație (riscantă întrucât autorul vede foarte bine paiul din ochiul semenului, în speță a președintelui Klaus Iohannis, dar este incapabil – sau, mă rog, nu vrea – să ia seama la bârna din ochiul său) și dincolo de motto-ul „Țara a ajuns o prostocrație condusă de un prost și un neisprăvit, ales de niște incapabili, în beneficiul altor neisprăviți”, rețin atenția cititorului câteva pasaje edificatoare pentru ceea ce se cheamă „înalta” ținută neacademică a articolului și dezgustătoarea înverșunare a făcătorului acestuia:
    a)„Tot felul de nepregătiți lovesc în România actuală oameni de valoare. Un suplinitor dădea «lecții de drept» lui Tudorel Toader, un trepăduș îl voia plecat pe Raed Arafat, un subinginer fără slujbă îl elimină pe profesorul Streinu-Cercel, alt trepăduș dă șah unui șef de promoție, fost ministru la agricultură, cu prețul distrugerii ei”;
    b)„Nici chiar în politică ura nu poate înlocui priceperea”;

De curând, în anul 2019, Editura Litera a determinat publicarea volumului menționat în titlul acestor note de lector. Există două repere pe care dorim să le aducem în atenția cititorilor: personalitatea autorului și valoarea semnificativă a cărții propuse celor care lecturează istorie, valoare afirmată evident de textul ei.
    Ioan-Aurel Pop, istoric, absolvent al Universității Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie-Filosofie (1979), profesor universitar al respectivei universități (1996), membru corespondent al Academiei Române (2001), membru titular al Academiei Române (2010), rector al Universității Babeș-Bolyai (2012), președinte al Academiei Române (2018). Este mai mult decât impresionantă lista lucrărilor istoriografice pe care le-a redactat fie singur, fie în colaborare cu alți autori. Spațiul tipografic nu ne permite să le înșiruim acum. Menționăm un singur titlu Istoria României Compendiu, coordonatori Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan, poate cel mai semnificativ pentru dimensiunea națională a scrisului istoric românesc.
    De la romani la români Pledoarie pentru latinitate este o expresie istorică ce accentuează dimensiunea ontosului românesc. Importanța demersului reiese din Argument, care deschide volumul: ...În investigarea trecutului românilor au intervenit, însă, mereu și considerente extraștiințifice, mai ales anumite interese politice interne, dar și dorințe de denigrare, rivalități între vecini și chiar teribilisme din partea unor intelectuali cu profil de adolescenți întârziați...

Peste meleagurile bucovinene se revarsă un soare blând de primăvară, vestind renașterea naturii, dar cu precădere renașterea întru suflet, Învierea Domnului Isus Hristos. Într-un astfel de loc pitoresc, satul Dărmănești - Hatna, locuit de ruteni, Paștele este așteptat cu emoție și nerăbdare. Înnobilat de vechime, atestat printr-un hrisov al lui Ștefan cel Mare în anul 1499, localitatea, în perioada stăpânirii austriece a purtat numele de Hatna. Credința și obiceiurile sunt la fel de vechi ca și așezarea și sunt respectate cu sfințenie de locuitorii săi, chiar dacă acum sunt răspândiți prin toate colțurile lumii. Au imigrat, la fel ca și strămoșii lor din vechime, în căutarea unui trai mai bun, dar Sfintele Paști este momentul în care revin pentru o scurtă vacanță să-i revadă pe cei dragi, să se hrănească sufletește venerându-și stramoșii, să-și potolească dorul de limba maternă, limba ruteană, să deguste tradiționalele bucate, specifice acestei mari sărbători.
Dar nimic din toate acestea nu va fi și în această primăvară, cei plecați nu se vor încumeta să pornească la drum, familiile nu se vor mai reuni, prietenii nu se vor întâlni. O boală nemiloasă, care seceră mii de vieți omenești, a oprit pentru prima oară bucuria de a fi împreună, bucuria de a vesti Învierea Mântuitorului alături de cei dragi. Pentru prima dată, bisericile, care ne chemau cu sunetele clopotelor la slujba de Înviere, vor rămâne goale pentru că credincioșii, ruteni, români ca și milioane de alți oameni deopotrivă, vor rămâne în case lor.

Anul 1989 a reprezentat o piatră de hotar în istoria bătrânului continent greu încercat de regimul comunist în perioada 1945-1989. Europa Central Răsăriteană – Polonia, RDG, Cehoslovacia, Ungaria, Yugoslavia şi România – s-a debarasat de o ideologie care impunea reguli contra firii umane. Un aspect semnificativ al acestor transformări a fost posibilitatea afirmării minorităţilor naţionale, printre ele fiind rutenii. Împotriva noastră au fost luate cele mai aspre măsuri prin interzicerea afirmării identităţii naţionale pe tot parcursul perioadei mai sus amintite. Desigur, anul 1989 a determinat Cea de-a treia renaştere naţională pentru ruteni. În acest context, din perspectiva istoriei şi a sociologiei putem afirma că Europa Central Răsăriteană a cunoscut în anul 1989 o binevenită revoluţie.
Cu toate acestea, în spaţiul public, mai ales cel românesc, se discută despre tot felul de concepte contrare revoluţiei. Premisa de la care se porneşte o reprezintă folosirea forţei, existenţa unor decedaţi, etc. Paul Dukes (1934- ), istoric, universitar la Aberdeen, menţionează: Revoluţia din Octombrie triumfase cu mult mai puţină vărsare de sânge decât cea din februarie. Dar vărsarea de sânge nu e singurul indicator al semnificaţiei unei revoluţii. (Istoria Rusiei, 2009, p. 226). Observaţia e valabilă pentru oricare revoluţie.
În ţara noastră, evenimentele din decembrie `89 pot fi caracterizate ca revoluţie? Pe baza căror argumente? Două sunt esenţiale.