Bolnavii de putere și influență planetară din spatele coronavirusului

În opusculul Jurnal filosofic (Editura Humanitas, București, 1990), gânditorul Constantin Noica are două memorabile reflecții/anamneze (augustiniana „E în noi ceva mai adânc decât noi înșine” și admirabila spusă românească „Banul te neodihnește”), care nu numai că îndeamnă la o mai profundă cugetare pe tot cititorul cu scaun la cap, dar chiar constituie punctul de plecare întru analiza isteriei provocată printre pământeni de năbădiosul Covid-19.
Da, căci totul pornește de la acea abjecție mai adâncă decât noi înșine, care pune stăpânire pe om și-l face robul banului, iar prin acest instrument satanic (nu se afirmă frecvent-sterotipic că „banul este ochiul dracului?”) el admite să se prostitueze, adică să confunde scopul vieții cu osânza materială, puterea aparentă, plăcerea degradantă și slava deșartă.
Vasăzică, totul (sau, mă rog, aproape totul) în lumea asta supracarnală se orânduiește după catastrafola logică a pragmatismului, omul – potrivit definiției aristotelice – fiind un animal social și sociabil, de unde rezultă cu necesitate că nu poate să aibă decât cârmuitorii (politici, economici, cultural-identitari etc.) pe care-i merită. De altminteri, nu ne face cunoscut F.M.Dostoievski prin „gura” marelui inchizitor din celebrul roman Frații Karamazov, ceea ce înseamnă cu aproape un veac și jumătate în urmă, că libertatea și personalitatea pot, ba chiar trebuie să fie anihilate prin „miracol, taină și autoritate”?...

