Jefuitorii de bugete

Nu mai țin minte unde am citit că, pe vremea lui Bismarck, când unul dintre miniștrii de finanțe și-a încheiat mandatul, a lăsat pe biroul din cabinetul său câteva mărci, contravaloarea cernelii pe care socotea că o folosise pentru scrierea unor documente private în timpul ministeriatului său. În schimb, țin minte o scenă relatată de Amos Oz în Poveste despre dragoste și întuneric, în care bunicul său, pe-atunci un adolescent din Odesa, intră în biroul trezorierului asociației Iubitorii Sionului, aducându-i acestuia un mesaj. „Pe când aștepta ca Lilienblum să scrie răspunsul, omul de lume în vârstă de cincisprezece ani care era bunicu-meu și-a scos țigările și a întins mâna după scrumiera și cutia cu chibrituri de pe masa din salon.









