Deputatul PSD Gabriel Zetea a fost numit membru în Comisia juridică a Camerei Deputaților

Scris de PSD. Posted in Justitie


În ședința Camerei Deputaților din 2 februarie 2022, parlamentarii au aprobat modificarea anexei la Hotărârea nr. 74/2020 privind componența nominală a comisiilor permanente ale Camerei, numindu-l pe deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, membru al Comisiei juridice, de disciplină și imunități. Totodată, deputatul PSD Rodica Paraschiv a fost desemnată ca membru permanent al Comisiei pentru transporturi și infrastructură, în timp ce alte trei modificări au fost făcute și în grupul PNL.
    Parlamentarul PSD Gabriel Zetea, este, încă de la începutul mandatului de deputat, membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, iar în 21 februarie 2021 a fost desemnat să facă parte din Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, alături de senatorul Titus Corlățean, dar și de social-democratul Andi Lucian Cristea.

Sportivii de la Jocurile Olimpice din Beijing nu au voie să vorbească despre drepturile omului

Scris de DN. Posted in Justitie


Sportivii care vor participa la Jocurile Olimpice de luna viitoare de la Beijing au fost avertizați marți de către vorbitorii unui seminar organizat de Human Rights Watch că nu trebuie să vorbească despre problemele legate de drepturile omului în China, pentru propria lor siguranță.
Grupurile pentru drepturile omului au criticat de mult timp Comitetul Internațional Olimpic (CIO) pentru că a acordat Jocurile Chinei, citând tratamentul aplicat de guvernul chinez uigurilor și altor grupuri minoritare musulmane, pe care Statele Unite l-au considerat genocid. China neagă acuzațiile de încălcare a drepturilor omului.
„Nu există într-adevăr prea multă protecție care credem că va fi oferită sportivilor”, a declarat Rob Koehler, directorul general al grupului Global Athlete, în cadrul seminarului, citat de Reuters. „Tăcerea înseamnă complicitate și de aceea suntem îngrijorați.

Factura emisă pentru serviciile de utilităţi publice constituie titlu executoriu!

Scris de APC. Posted in Justitie


Asociația Pro Consumatori (APC) – Vocea consumatorilor din România, organizație de utilitate publică, statut obținut prin H.G. nr. 1106/2005, organizație cu activitate neîntreruptă de peste 31 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor, membru în Organizația Europeană a Consumatorilor din anul 2005, singura organizație de consumatori din România calificată să introducă acțiuni în justiție în baza Directivei nr. 1828/2020 privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor (https://ec.europa.eu/info/sites/default/files/romania_country_fich_en_2.pdf, a luat act cu îngrijorare de mesajul populist al ministrului energiei, domnul Virgil Popescu care a îndemnat populația să nu plătească facturile mari la energie electrică. Îi reamintim domnului Virgil Popescu, ministru al energiei că potrivit articolului 42, aliniat 6 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, „Factura emisă pentru serviciile de utilităţi publice constituie titlu executoriu.”

Dioxidul de titan interzis în Franța, consumat de copii în România!

Scris de APC. Posted in Justitie


Asociația Pro Consumatori (APC) – Vocea consumatorilor din România, organizație de utilitate publică, statut obținut prin H.G. nr. 1106/2005, organizație cu activitate neîntreruptă de peste 31 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor (www.apc-romania.ro), membru în Organizația Europeană a Consumatorilor din anul 2005, singura organizație de consumatori din România calificată să introducă acțiuni în justiție în baza Directivei nr. 1828/2020 privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor (https://ec.europa.eu/info/sites/default/files/romania_country_fich_en_2.pdf), a realizat prin sondaj în cursul lunii decembrie 2021 o evaluare a produselor destinate copiilor din punctul de vedere al prezenţei în compoziția acestora a aditivului dioxid de titan (E171), produse comercializate în reţeaua marilor magazine. Experţii APC au identificat în spaţiile de vânzare ale marilor magazine, precum şi in magazinele din incinta acestora, următoarele produse cu dioxid de titan în compoziţie, după cum urmează:

Primăria Baia Mare, amendată cu 40.000 de lei de către inspectorii SGA Maramureș

Scris de SGA Maramureș. Posted in Justitie


Aceasta a depozitat ilegal deșeuri pe malul stâng al râului Săsar.
Inspectorii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Maramureș s-au autosesizat ca urmare a unor informații apărute în mass-media, privind existența unui depozit ilegal de deșeuri pe malul stâng al râului Săsar. În data de 22 decembrie 2021, aceștia s-au deplasat la fața locului.
Reprezentanții Inspecției Teritoriale a Apelor au constatat faptul că Primăria Baia Mare a depozitat ilegal deșeurile pe un teren propriu. Autoritatea locală solicitase și obținuse de la SGA Maramureș un Aviz de gospodărire a apelor pentru realizarea unui Centru de gestionare a deșeurilor, însă nu a realizat lucrările necesare. Primăria nu avea dreptul să depoziteze deșeurile pe acel amplasament înainte de finalizarea lucrărilor prevăzute în aviz, recepționarea acestora și obținerea Autorizației de gospodărire a apelor.

Acces liber în piața din Târgu Lăpuș, fără obligativitatea prezentării certificatului verde

Scris de PSD. Posted in Justitie


Excesul de zel și interpretarea greșită a legii aduce și mai mult haos în România, în ceea ce privește obligativitatea certificatului verde. Un astfel de caz unde legea nu a fost corect înțeleasă s-a înregistrat și la Târgu Lăpuș, unde autoritățile locale au interzis accesul comercianților și a cumpărătorilor în piața din localitate, pe motiv că nu dețin certificatul verde care să ateste vaccinarea sau trecerea prin boală. Deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea a fost contactat de consilierul local PSD din Târgu Lăpuș, Mihai Timbuș, care a cerut sprijin în clarificarea situației pe care lăpușenii i-au prezentat-o și care nu este conformă cu ce prevede legea, astăzi.

    Potrivit lui Mihai Timbuș, mai mulți cetățeni și comercianți din Țara Lăpușului i-au cerut ajutorul, nemulțumiți de faptul că, la intrarea în piața agroalimentară din Târgu Lăpuș, li s-a cerut să prezinte certificatul verde.

Țara din Europa unde portalurile de ştiri dezactivează comentariile celor care se opun vaccinării anti-COVID

Scris de DN. Posted in Justitie


 Cele mai mari portaluri de ştiri din Lituania au declarat că dezactivează comentariile publice aferente articolelor legate de vaccinurile COVID-19, într-un efort menit să reducă teoriile conspiraţiei.
Aproximativ 71% dintre cei 2,8 milioane de lituanieni sunt complet vaccinaţi împotriva COVID-19 – o rată mai mare decât cea din ţările vecine din Europa Centrală şi de Est.
Dar ratele de infectare au crescut în ultimele zile.

O femeie care a distribuit informații false despre spitalul modular ATI din Piatra Neamţ, cercetată penal

Scris de DN. Posted in Justitie


Săptămâna trecută, o femeie din Piatra Neamţ a făcut un live pe Facebook în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ. Femeia afirma că spitalul modular ATI este gol.
Spitalul a reacţionat, precizând că în ziua respectivă erau internaţi 25 de pacienţi în stare gravă în secţia ATI, potrivit Mediafax.
Poliţiştii din Neamţ au întocmit un dosar penal după ce femeia respectivă a afirmat, într-o filmare postată pe Facebook, că spitalul modular ATI de la Piatra Neamţ este gol.

Concurs ilegal la Spitalul Județean ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare

Scris de PSD. Posted in Justitie


Incompetența actualei conduceri a Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a fost răsplătită de prim-penelistul județului, Ionel  Bogdan, cel care are în subordine unitatea medicală, printr-un concurs trucat și ilegal. Sub conducerea politrucului penelist Alexandru Oros, cel care a fost numit manager de către președintele Consiliului Județean Maramureș, spitalul din Baia Mare, unul dintre cele mai mari din regiunea de Nord-Vest a pierdut cel de-al doilea aparat de radioterapie dedicat bolnavilor oncologici, a arătat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.  
”Ca o recompensă pentru faptul că juristul penelist Oros reușește să distrugă tot ce s-a făcut bun în mandatul trecut, Ionel Bogdan i-a rezolvat, din pix, funcția de manager a Spitalului Județean Baia Mare, concurs care s-a desfășurat într-un cadru total ilegal. În acest sens am transmis o interpelare Ministerului Sănătății, cerând ca această mascaradă de concurs să fie verificată de către Corpul de Control al ministrului”, a concluzionat parlamentarul social-democrat de Maramureș.

Copiii sunt ţinta reclamelor pentru alimente nesănătoase!

Scris de APC. Posted in Justitie


Producătorii de alimente nu protejează copiii din Europa faţă de reclamele care ridică în slăvi alimentele nesănătoase: acesta este rezultatul unei anchete desfăşurate de Organizaţia Europeană a Consumatorilor - BEUC (Asociația Pro Consumatori este membru din anul 2005), ca parte dintr-un proiect iniţiat de dna. profesor Amandine Garde, de la Universitatea din Liverpool. În urma dovezilor ample că auto-reglementarea marketingului produselor pentru copii nu funcţionează, asociaţiile de consumatori cer noi reguli emise de Uniunea Europeană.

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2025