
În urmă cu șase ani (sau șase zile? ceasuri? clipe?) scriam, pe acest blog:
„La Roumanie, avant decembre 1989, fut d’abord un visage, une voix, une femme – terriblement isolee – que la television revela aux Francais. Bravant interdictions et menaces, Doina Cornea avait accepte de parler du drame de son pays, du temps de Ceausescu, brisant le mur du silence que la peur avait edifie.” Acestea sunt primele rînduri din prezentarea laconică, dar avînd atributul completitudinii, exprimînd inspirat acea mirabilă însoţire a unei fragilităţi fizice neverosimilă a unei fiinţe cu forţa indestructibilă a conştiinţei sale, pe care editorul francez al volumului Doina Cornea, LIBERTE?, Entretiens avec Michel Combes (Criterion, Paris, 1990), a simţit de datoria sa să o aşeze pe coperta a patra, pentru cititorii francezi. Am putea să le memorăm şi noi, concetăţenii Doamnei Doina Cornea, cu recunoştinţă.