Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, instituție publică de cultură în subordinea Consiliului Județean Maramureș, vă invită joi, 19 octombrie, orele 13, la sediul muzeului din Baia Mare, str. Monetăriei nr. 1-3, la vernisajul expoziției „Bozânta Mică – Grind. Șapte ani de cercetări arheologice (2009-2015)”.
  Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, în parteneriat cu Institutul de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române din Cluj-Napoca a desfășurat în perioada 2009-2015 cercetări arheologice sistematice în localitatea Bozânta Mică (com. Recea, jud. Maramureș) în locul de hotar, numit de localnici „Grind” sau „Grindul Alb”. În acest punct, cu prilejul mai multor cercetări de suprafaţă, prima dintre ele efectuată de dr. Ioan Stanciu în anul 1992 (la acea vreme muzeograf la Baia Mare, acum cercetător științific la Cluj-Napoca), au fost descoperite numeroase fragmente ceramice datând din epoca bronzului (sfârşitul mileniul II a.Chr.), epoca romană – Barbaricum (sec. II - III p. Chr.) şi medieval timpurie (sec. VIII p. Chr.).

Cu vreo doi ani în urmă, am văzut pe un site de informații editat la Sighetu Marmației, o fotografie veche, „de la începutul secolului XX”, înfățișînd centrul orașului. Dar, fără nici o „legendă”. Pe fotografia sepia se putea citi „semnătura de firmă” a fotografului: M. – Sziget Főtér și „titlul” tematic al instantaneului: Kisnagyember. Mi-am spus că această fotografie spune mai mult decît evocă, trebuie să existe și o „istorie” mai lungă decît doar de „o zi”  de acum o sută de ani disimulată în ea. Recent, după mai multe „evenimente” ale căror doar ecouri au ajuns pînă la mine provocîndu-mi sentimente intens contradictorii, sau altele la care am participat, ca invitat „de onoare”, cu o emoție de care nu mă mai credeam capabil,  m-au ajutat să reconstitui, pe cît s-a putut veridic, „istoria” ascunsă sub imaginea îngălbenită de timp a acestei „képeslap” ( post kart, ilustrată ). Iat-o, în continuare:

Consiliul Judeţean Maramureş a finalizat de curând noul site dedicat prezentării şi promovării proiectului „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord”. Finalizat în iunie 2016, proiectul „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord” şi-a propus valorificarea durabilă a potenţialului turistic al bisericilor de lemn recunoscute ca valori ale patrimoniului mondial UNESCO şi valori ale patrimoniului cultural de importanţă naţională şi universală. Acest obiectiv poate fi atins prin crearea şi îmbunătăţirea infrastructurilor conexe ale acestor biserici. În cadrul proiectului s-au realizat astfel: 16 centre de informare turistică, având o arhitectură specific maramureşeană, refacerea împrejmuirilor bisericilor de lemn, realizarea parcărilor şi a iluminatului ambiental. Toate acestea vor avea ca rezultat creşterea numărului de turişti şi consacrarea Maramureşului ca destinaţie turistică europeană.

Vasile Gogea, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi scriitori clujeni, a primit, în cursul săptămânii trecute, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Sighetu Marmaţiei, locul său de naştere. Vasile Gogea a obţinut diploma de bacalaureat la Colegiul Naţional „Radu Negru” din Făgăraş şi Licenţa în Filosofie la Universitatea Babeş – Bolyai din Cluj-Napoca. Este autorul a 25 de volume (proză, poezie, eseu literar şi filosofic, jurnale, interviu şi publicistică de atitudine) şi este prezent în peste 40 de volume colective şi antologii. A fost recompensat cu numeroase premii (de trei ori la Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, la festivaluri şi concursuri naţionale şi internaţionale de creaţie şi carte). A îngrijit ediţii critice dedicate operelor unor filosofi români importanţi. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj şi membru fondator al ASPRO.

              În perioada 15-25 septembrie 2017, la Muzeul Arheologic din Biskupin (voievodatul Kuyavia-Pomerania, Polonia) au avut loc mai multe manifestări reunite sub titulatura de „Festivalul Arheologic”, ediția cu numărul XXIII, cel mai mare astfel de eveniment educativ și științific din Polonia și unul dintre cele mai renumite din Europa.
Pe durata a nouă zile au avut loc lecturi publice susținute de specialiști în diferite perioade istorice, cursuri de popularizare a diferitor civilizații (sarmați, celți, daci, romani, goți, slavi și vikingi), demonstrații de conservare a monumentelor și de dendrocronologie, spectacole de teatru bazate pe mitologia celtică, greacă și romană, ateliere demonstrative și interactive cu publicul, parade și ritualuri militare și civile, demonstrații de luptă pe apă și pe uscat, concerte și spectacole de dansuri și muzică istorică.

Iată căci azi, 30 septembrie anul Domnului 2017, unde ziua are 12 ore şi noaptea 12 ore, ne îndreptăm să ajungem la Centrul Cultural şi de Artă Ulmeni, amenajat, renovat prin grija tânărului şi harnicului primar Lucian Morar. Pe strada principală care străbate urbea oraşului de pe Someş sunt amplasate tonete, standuri cu obiecte de artizanat şi multe altele, motiv pentru care suntem nevoiţi să ocolim centrul urbei pe uliţe laterale, care trec printre lanuri de floarea-soarelui, de porumb şi cartofi, unde ulmenenii trudesc de zor la adunatul recoltelor deoarece este un timp prielnic. De remarcat că şi aceste uliţe (drumuri secundare) sunt îndreptate, netezite şi lărgite, spunându-i colegului meu de drum - distinsul profesor Gelu Dragoş - de legea aberantă existentă în momentul de faţă prin care primarii chiar dacă doresc să acceseze fonduri pentru reabilitarea şi asfaltarea lor nu pot deoarece acestea ţin de de o altă societate, numită „Drumuri şi Poduri”;

 Nu ştiu cât aur mai păstrează pământul în Maramureş pentru urmaşi!
Ceea ce ştiu sigur e că am văzut un minereu mai preţios lucind în sclipirea ochilor vii şi am ascultat glăsuirea pădurii în vocea pasionată şi caldă a Măriucăi Verdeş, în Bisericuţa de lemn de la Călineşti Căieni, povestind cu mândrie despre strămoşi, obiceiuri, credinţe, legende ale locului culese de ea umblând din poartă în poartă, vorbind cu bătrânii care la rândul lor în copilărie le aflaseră de la alţi bătrâni şi le păstraseră în memorie ca să nu se piardă. Legende şi fapte transmise din gură în gură, prelungind în cântec sufletul neatins al maramureşeanului, frate cu lemnul şi în rezonanţă cu el.
Sau, cu aceeaşi acribie, ca cercetător, scuturând praful în arhive, iscodind cu de-amănuntul inscripţiile chirilice şi picturile de pe pereţii bisericii, centimetru cu centimetru, cu sete de cunoaştere şi dragoste de adevăr, mângâind pereţii exteriori, neatinşi de vremuirea vremurilor şi descoperind ca pe o minune potrivirea crucii în fibra lemnului.

        Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție subordonată Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova, alături de Universitatea de Stat din Moldova - Facultatea de Istorie și Filozofie, Universitatea din Oradea - Facultatea de Istorie, Relații Internaționale și Științe ale Comunicării, Universitatea din Padova - Departamentul de Studii Lingvistice și Literare, Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir” Chișinău - Oradea și Centrul de Studii Transilvănene vor organiza în perioada 28-30 septembrie 2017 Conferința Internațională „Latinitate, Romanitate și Românitate”.
       Evenimentul îşi propune crearea unui cadru de discuții între specialiștii din domeniului istoriei și al culturii din România, Republica Moldova și din diaspora românească, pentru a evidenția moștenirea istorică a spațiului românesc în contextul general european.

Se știe că istoria unui popor este istoria ultimei ediții de manual. Nouă, generației de azi, generația aniversării Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, ne revine nobila misiune de a ne exprima prinosul de recunoștință și de admirație față de momentul istoric nesimilar cu altele din evoluția noastră.
În cazul Maramureșului modalitățile de exprimare a gratitudinii față de corifeii Marii Uniri ar putea fi următoarele:
- elaborarea unui volum omagial (800 - 1.000 exemplare) care ar putea avea următorul titlu: „Marea Unire de la 1 Decembrie 1918; aportul maramureșenilor, chiorenilor, lăpușenilor și codrenilor” (ar putea fi un singur volum sau patru volume);

Motto: „Așteptăm împreună de la toți funcționarii să se poarte cu poporul așa, ca acesta să vadă și să simtă că se află sub stăpânire părintească și nu străină. Cunoștințe juridice extinse nu fiecare poate avea, dar simț de dreptate poate avea…
         Numai așa se poate clădi România Mare”.1

Începând cu 2 decembrie 1918 și până în 4 aprilie 1920 Consiliul Dirigent de la Sibiu și-a desfășurat activitatea ca guvern provizoriu pentru Transilvania. La 25 ianuarie 1919 acest for juridic decretează reorganizarea administrativă a teritoriilor intracarpatice unite cu Regatul România. Sunt organizate, ca atare, 23 de județe în care sunt numiți 23 de prefecți cărora li se vor adăuga încă trei prefecți pe lângă primarii orașelor Cluj, Arad și Sibiu, considerate ca orașe principale.