Pentru a nu ştiu câta oară, dimineţile îmi sunt perturbate de derutatul Cătălin Cherecheş!
Ca om care vrea să fie constant informat, inclusiv în momentele în care sunt la redacţie, urmăresc televiziunile, îndeosebi pe cele axate pe ştiri.
Pe bani pe care n-are cum să-i justifice, sau cu bani cărora n-are cum să le justifice provenienţa – fapt care întăreşte bârfele conform cărora tatăl lui a furat până a crăpat, sau că mama lui a subţiat constant raţiile bolnavilor de la Dermato şi Psihiatrie din Baia Mare – huiduma Cătălin Cherecheş m-a făcut să mă înnec cu cafea.

1. Binomul acumulare materială – înstrăinare (alienare)
    Nu doar credința, ci și știința prin descoperirile sale și prin frecventele destăinuiri ale unora dintre cei mai prestigioși slujitori ai ei chiar din rândul evoluționiștilor pursânge, ne încredințează că viața este un miracol mai presus de vlaga gândirii umane și că omul reprezintă pentru creaționiști încoronarea întregii concepții și munci divine din cele șase zile ale facerii, respectiv produsul de vârf al evoluției viului pentru înverșunații adversari ai creației.

Se spune, și pe bună dreptate, că politica este acea îndeletnicire eminamente umană, care dobândește incontestabile virtuți artistice atunci când în vremuri de pace contribuie decisiv la prosperitatea poporului și la necontenita sporire a prestigiului țării în slujba căreia se află, iar în vremuri de cumpănă (crize, războaie) ea se face luntre și punte ca să găsească și apoi să urmeze calea cea mai scurtă și mai sigură pentru scoaterea nației la liman.
    Când toate îți merg din plin după două războaie mondiale pustiitoare, după lungul război rece și după suita de crize (economice, financiare, politice) care cu vârf și îndesat și-au făcut mendrele doar pe alte meleaguri (îndeosebi în țările sărace), după ce cu bună știință le-ai dat slobozenie, firește că în aceste condiții americanii nu pot fi decât arhimulțumiți de poruncitorul lor americanism planetar, nemții de inflexibilul lor germanism paneuropean, iar japonezii de niponismul lor imperial din Orientul Îndepărtat.

După amploarea luată de proteste în circa 30 de orașe din țară și în peste 40 de peste hotare împotriva poftelor de îmbogățire a ipochimenilor din RMGC (Roșia Montana Gold Corporation), s-ar putea ca paradoxala localitate din Apuseni (o comună săracă și deja mutilată, deși este cocoțată pe cea mai mare comoară din Europa!), s-ar putea, deci, ca de data asta să fie buturuga mică ce răstoarnă căruța mare a lichelelor din țară și din afara ei, pentru a dovedi întregii lumi cum cei din urmă devin cei dintâi cu ajutorul lui Dumnezeu și prin voința de neclintit a celor mulți și uniți de-o cauză atotumană – nobila cauză care garantează sănătatea și frumusețea naturii, implicit sănătatea și frumusețea locuitorilor din zonă și a urmașilor lor.

Dacă luăm aminte la scurta rugăciune românească „Dă, Doamne, mintea românului de pe urmă!”, atunci avem dovada clară că în decursul istoriei sale acesta s-a păcălit de-atâtea ori urmând calea monstruosului dicton „Capul plecat sabia nu-l taie”, o veritabilă perlă a strămoșescului îndemn la răbdare și resemnare, încât avea nevoie de lecția dură a umilințelor care cu necesitate urmau, ca mintea să i se lumineze și el să ajungă să regrete trecutul, cu o idee parcă mai puțin amarnic decât prezentul. Că doar nu de florile mărului, în faimoasa poezie Doina, Eminescu deplânge destinul à rebours al românilor: „Vai de biet român săracul,/ Înapoi tot dă ca racul…”

De mirare că românii zilelor noastre, cu destinul lor atroce și cu istoria lor pusă pe șotii nimicitoare, încă mai au idealuri! Căci nu-i de ici-de colo să străbați lungul și întortocheatul tunel al atâtor veacuri întunecoase, ca mai la urmă (într-o mână cu crucea răbdării și resemnării, iar în cealaltă cu candela plăpândă, dar mereu vie, a speranței de mai bine) să mănânci coliva tuturor celor trei imperii megieșe, care de care mai hapsân și mai al dracului cu aceste meleaguri și cu tot ce mișca pe ele.

Ca jurnalist cred ca sunt poate singurul care are autoritatea morala sa se bata cu caramida in piept cu faptul ca STIU Primaria Baia Mare pe de rost.
De-a lungul timpului am demonstrat faptul ca acolo, intre ziduri stiute de toata lumea pe dinafara, se petrec matrapazlacuri greu de inchipuit.
Am aratat ca jurnalistii care-l pupau in cur pe Anghel, au facut la fel cand era Dolha interimar, oarescum la fel si cand era Ludescher, insa au excelat in era Catalin.
Mi-a fost greu sa arat ADEVARUL lumii din cauza fumigenelor pe care acesti lachei cu legitimatii de presa le aruncau de jur imprejur, pentru a-i sminti de cap pe naivi.
In acest vacarm, de multe ori vocea mea nu se facea auzita decat foarte greu.

Catalin Chereches favorizeaza trustul aservit eMM si cenzureaza restul presei locale

Cand am inceput sa-i acuz pe „confratii” de la Trustul eMM ca sunt lacheii primarului Catalin Chereches si ca au devenit cu acte-n regula slugile interpusilor acestuia, prima reactie a fost una infantila in urbea de pe malurile Sasarului.
Ametiti de fosnetul bancnotelor, gazetarii de casa m-au pus la zidul infamiei, au dat cu pietre.
Ca un facut, la scurta vreme – vezi linkurile de mai jos – oamenii mei n-au mai fost invitati la actiunile Primariei si ale Consiliului Local Baia Mare.
Apoi au venit procurorii DNA si DIICOT si mi-au dat dreptate.

Procurorii de la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie au trimis in judecată, doi deputati din Parlamentul României, pentru conflinct de interese, pe motiv că si-ar fi angajat neamurile în Parlament.

    Este vorba de deputatul UDMR Mate Andras Levente si reprezentantul minoritatii poloneze în Parlament, Ghervazen Longher, care s-au gândit ca functia de parlamentar le conferă dreptul de a-si „rotunji” veniturile, care – nu-i asa? - sunt mizere, oferind pe tava contracte de muncă membrilor propriilor familii.

Constat ca prezenta mea deranjeaza foarte tare, ca cele scrise de mine le sta in gat netrebnicilor zilei.
In absenta argumentelor cu care sau prin acre sa-mi demonteze randurile, cei vizati se inconjoara de nimurici, de tot felul de internauti care dau cu pietre, la comanda.
De regula ma musca de fund pe facebook, acolo unde mie mi-au fost sparte in repetate randuri profilurile si unde sunt blocat in a mai posta ceva.
Deci, ei spun, eu nu pot replica, asta e!
In atari conditii, cei care mi-au hackerit ziarele jubileaza in continuare.