Asociatia Pro Democratia (APD) constata cu satisfactie ca atmosfera politica actuala pare favorabila unei schimbari semnificative - si nu doar circumstantiale, ca pana acum - a legislatiei electorale. Totodată APD atrage atentia asupra necesitatii asigurarii conditiilor unei dezbateri transparente si deschise a intregului proces de revizuire a legislatiei electorale. In acelasi timp, APD insista asupra necesitatii demararii simultane a reformelor conexe privind regionalizarea si modificarea Constitutiei. In absenta modificarii Constitutiei si a regionalizarii reforma electorala risca sa esueze. In acelasi timp, fara o serie de modificari constitutionale, reforma electorala poate fi nu doar incompleta, ci si inoperanta.

 Cu toate că în Europa miroase a praf de puşcă şi toate statele membre trebuie să beneficieze de un tratament corect şi echitabil, Comisia Europeană nu permite mărirea bugetului pentru Apărarea Ţării, respingînd solicitarea României de a suplimenta bugetul Apărării cu 0,3% din P.I.B. Americanii insistă ca toţi aliaţii să-şi asume angajamentul semnat la summit-ul N.A.T.O. din Ţara Galilor, de a aloca cel puţin 2% din P.I.B. pentru Apărare. Aşadar, ordine din toate părţile, unul hăis, altul, cea, iar boii carului naţional s-au oprit în drumul mare şi stau nemişcaţi în ameninţarea biciului, pentru că şefii atelajului, în mod absolut iresponsabil şi condamnabil, au transferat competenţele lor în afara Ţării.

Preşedintele nostru şi-a început mandatul cu tot felul de gafe şi cu o incompatibilitate clasată - o soluţie similară fiind dată şi în cazul lui Băsescu, la urcarea pe tron. „Dosarul Flota” s-a pierdut în ceaţă şi pluteşte acum în ape necunoscute, precum „Olandezul zburător”, iar pentru pagube... „Turcu’ plăteşte”, adică, tot românul. Oare dacă Iohannis nu era preşedinte, care ar fi fost sentinţa în dosarul de incompatibilitate? Adăugăm pe tort şi declaraţia războinică referitoare la Roşia Montană, care a stîrnit discuţii şi a atras antipatii. În campania electorală se pronunţase împotriva proiectului, iar în recenta intervenţie publică îl vedem aliniat la poziţia lui Boc şi Băsescu, sugerînd o resuscitare a proiectului minier Roşia Montană.

Începînd cu această seară, Bruxellesul şi cancelarul german vor avea insomnii. Scrutinul crucial pentru viitorul Greciei, privit cu sufletul la gură de întreaga Europă, a dat cîştig de cauză, cu procentaj zdrobitor (39, 5%),  stîngii radicale, Syriza, lui Alexis Tsipras, un lider foarte tînăr (41 de ani) şi carismatic, dar înspăimîntător pentru Bruxelles şi pentru organismele financiare internaţionale, care a venit cu mesaje clare pentru grecii sătui de anii de sacrificii. Alexis Tsipras poate însemna nu numai pentru Grecia, ci şi pentru întregul continent, scînteia unui nou curent democratic, care să schimbe Europa din temelii.

Atacul terorist asupra săptămînalului Charlie Hebdo (la rîndul său, un purtător de „arme” instigatoare) scoate la iveală practici absconse ale politicii externe franceze. Dar să vedem cum stau lucrurile în prezent cu Franţa colonială şi ce socoteli de stat are în lumea africană. Mawuna Remarque Koutonin, jurnalist la „Silicon Africa”, face dezvăluiri inedite cu privire la problemele care dau bătăi de cap ţărilor africane din fostul imperiu colonial francez.

În atentatele sîngeroase din Paris s-au ciocnit două maladii ale democraţiei fără limite, care macină de ceva vreme trupul Occidentului: invazia imigranţilor, care a metamorfozat sistemele de valori tradiţionale, şi doi, modul sinucigaş prin care Europa însăşi şi-a dezbrăcat mantaua grea de semnificaţii a propriilor fundamente creştine, ce i-au dat viaţă şi pe care s-a clădit, impunînd statelor membre, inechitate, austeritate, o laicitate agresivă şi modele umane degradante. Să nu uităm că Franţa este a 14-a ţară care a aprobat căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Ca să răspund la întrebarea „de cine rîd francezii”, păi, cam de toată lumea. Inclusiv de români.

Cu tupeu anticipabil, cocoșeii Serviciului Român de Informații s-au cocoțat pe cadavrele caricaturiștilor de la Charlie Hebdo și au început să cânte din răsputeri imnul securității. Modelul american – legile Patriot de după 11 septembrie – e la îndemână și e foarte probabil că serviciile din toate țările europene vor sări la beregata drepturilor cetățenești invocând atacurile teroriste. Adevărul este că în fața unor asemenea inimaginabile tragedii parcă-ți vine să le dai dreptate. Asta dacă nu citești la timp legile pe care încearcă să ni le bage pe gât. În toate – pentru că, la noi, SRI propune vreo trei legi – se poate regăsi o aceeași idee fixă: în loc să își vadă de urmăriea suspecților, SRI ar dori să i se pună la dispoziție poporul.

Cel mai frumos crez este acela care se naşte pe buzele tale în întuneric, în jertfă, în durere, în efortul suprem al unei neabătute voinţe de bine: este acela care, asemenea unui fulger, sfâşie întunericul sufletului tîu; este acela care, în dezlănţuirea furtunii, te înalţă şi te ridică la Dumnezeu.

Puterea lui Dumnezeu
toate le biruieşte:
dar rugăciunea umilă şi supusă
este mai puternică
decât însuşi Dumnezeu,

Jurnalistul Ion Cristoiu susține că jurnaliștii de la Charlie Hebdo știau foarte bine ceea ce fac și riscurile la care se supun, din cauză că atacă religia altor oameni. Cristoiu susține că aceștia făceau totul numai pentru bani și îi acuză de o ”nesimțire imbecilă”.

”Eglise Saint-Étienne-du-Mont, Paris, 6 ianuarie 2015, seara.
În această biserică, se află moaștele Sainte Geneviève, ocrotitoarea Parisului, sau, mă rog, ce a mai rămas din moaștele Sfintei după Revoluția de la 1789, care a reușit să spargă nasurile capetelor lui Iuda de la Notre Dame de Paris, confundîndu-le cu capete de regi.

Nimic din paginile pe care le citeam pe băncile școlii despre „dragostea de țară” nu se potrivea cu ce trăia generația noastră, a celor născuți la sfârșitul războiului. În mai toate poveștile istoriei – frumoase, înălțătoare, eroice –, se putea muri (și chiar se murea) pentru țară și din dragoste de țară. Patrie, patriotism, popor…

Din toate se înțelegea, citindu-le, că iubirea de țară stă mai presus decât toate celelalte forme ale iubirii. Nimeni, acolo, în paginile cărților noastre de istorie, nu pregeta să-și dea viața, dacă țara i-o cerea.