Sari Saltîk Dede – Povestea singurului sfânt musulman de pe pământ românesc

Poate cea mai frumoasă şi mai interesantă dintre toate provinciile istorice româneşti, Dobrogea este o lume cu adevărat aparte, cu tainele şi farmecul său inegalabil. Aici, în acest tărâm al contrastelor şi armoniei desăvărşite, unde istoria se împleteşte deseori cu incredibilul, există un loc real, palpabil şi vizibil, care ascunde sub cripta sa rămăşiţele singurului mistic musulman înhumat pe teritoriul României.









