REGINA PROFEŢIILOR din Egipt, PREVIZIUNI pentru anul 2014!

Scris de libertatea.ro. Posted in Cultura


Ca la fiecare început de an, astrologii şi clarvăzătorii se întrec în profeţii despre ce va veni.

Joy Ayad, considerată în Egipt drept regina profeţiilor, este convinsă că 2014 va aduce o schimbare pe harta lumii. "În timp ce Rusia va câştiga greutate politică, SUA şi China vor slăbi". Nu în ultimul rând, Joy Ayad prevesteşte că Rusia va trebui să facă faţă unor atacuri teroriste foarte puternice.

Tot ea susţine că în 2014 se vor produce numeroase cataclisme naturale în diverse colţuri ale lumii. De exemplu, în Egipt va ninge. Arabia Saudită va fi afectată de inundaţii, în principal Jeddah.

La Cairo, Ayad este supranumită „regina previziunilor" și este una dintre cele mai bine cotate ghicitoare din lume. Previziunile ei au o exactitate ieşită din comun și de fiecare dată când anunță câte un eveniment acesta se produce întocmai.

Joy Ayad a devenit foarte cunoscută în acest an, după ce a prezis răsturnarea de la putere a preşedintelui Mohammed Mursi. Şi a făcut acest lucru într-un moment când poziţiile preşedintelui păreau mai sigure ca niciodată.

Pe de altă parte însă, experta în numerologie, susţine că anul 2014 stă sub semnul numărului 7, care atrage norocul şi explică puterea acestui număr: sunt 7 planete, săptămâna are 7 zile, iar curcubeul are 7 culori. Această cifră prevesteşte împliniri, reconcilieri şi este de bun augur pentru noi începuturi, susţine România Tv.

http://www.libertatea.ro//detalii/articol/regina-profetii-egipt-joy-ayad-previziuni-anul-2014-477052.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2022