Un nume de familie este o parte a numelui compus unei persoane care indica apartenenta sa la o familie. Folosit alaturi de prenume, care este conferit pentru a distinge individual un membru al familiei de ceilalti, utilizarea numelui de familie este o practica foarte raspîndita în toate culturile umane, dar fiecare are regulile sale de aplicare si folosire.
Numele de familie au început sa fie folosite în Europa în momentul în care familiile nobile venetiene si-au transmis un al doilea nume din tata în fiu, în secolul al XI-lea. Populatia în crestere, migratiile masive ale oamenilor de diferite natii si triburi, precum si comunicarea greoaie au determinat insuficienta numelor de botez.

Mai înainte de evidențierea argumentelor care conferă Bibliei unicitate desăvârșită, cuvine-se să arăt de unde și-a luat numele, adică să examinez originea și semnificația termenului Biblie. Părerea bibliștilor cu autoritate este că acest termen provine din grecescul biblía, care are înțelesul de „cărți mici”. La rândul lui, biblía derivă din biblos, cuvânt ce desemnează partea interioară a papirusului, planta din care în antichitate se fabrica „hârtie” de scris. De altminteri, fapt ilustrat în Iosua 13/5, grecii numeau Biblos portul fenician Ghebal prin care era importat/tranzitat papirusul din Egipt. Întrucât diversele mesaje scrise pe acest material erau cunoscute ca biblía, iată motivul pentru care, cu timpul, termenul a ajuns să exprime toate tipurile de scrieri (suluri, cărți, scripturi, documente), ba chiar o colecție de cărți mici dintr-o bibliotecă.

Interese străine, bandiţi, puciuri, complotişti, spioni şi oportunism. Evenimentele care au însoţit Unirea Moldovei cu Ţara Românească la 5-24 ianuarie 1859 sunt cel mai bun scenariu de film poliţist care s-ar putea scrie vreodată.

Din diverse motive, „Unirea Mică“ de la 5-24 ianuarie 1859 n-a fost reflectată, cel puţin în ultimele şapte decenii, conform adevărului istoric. Realitatea acestui eveniment de o importanţă decisivă în istoria ţării noastre cuprinde fapte eroice şi gesturi măreţe, dar şi adevăruri prozaice, dedesubturi neplăcute, acte puţin glorioase, jocuri duble, interese personale, conspiraţii şi sabotaje venite – se putea altfel? – şi din interior. „Partida unioniştilor“ n-a cuprins idealişti naivi, ci oameni pragmatici, care pentru a săvârşi acest act epocal au recurs la toate metodele, inclusiv lucruri ilegale, pentru a contrabalansa imensul pericol reprezentat de forţele ostile de pe plan intern aliate cu cele trei imperii din vecinătate: Rusia, Turcia şi Austria.

Prezentat în premieră la Haga, apreciat la Paris și, la finalul anului trecut, într-o transmisie duplex între Baia Mare și Sociology State University din New York, proiectul The Deep Sound of Maramures revine în Maramureș. Inițiatorul acestui proiect, Peter Gate, alături de instrumentistul Ștefan Andreica și dansatorii Ansamblului Maramureșul pregătește un concert live transmis dintr-un loc atipic - din incinta CFF Vișeu de Sus, unde poate fi găsită Mocănița, una dintre ultimele locomotive cu abur din lume care circulă pe o cale ferată forestieră. Evenimentul este o provocare pentru lumea muzicală, adăugând legende și o reinterpretare inedită celui mai pur stil electro contemporan.

Notă: Acest studiu îl închin memoriei sutelor de morţi nevinovaţi, români şi evrei, sacrificaţi fără sens în diversiunea zilelor de 20-24 ianuarie 1941…

O rană ce trebuie redeschisă

Şi în acest ianuarie se va vorbi despre „pogromul legionar” din 1941. Se vor rosti discursuri. Se vor vărsa lacrimi. Se vor plănui memoriale. Se vor reitera acuzaţii. Se va blestema.

Dar de 75 de ani, în afara tabu-urilor în care istoricii au încremenit, nimeni nu are voinţa de a redeschide această dureroasă pagină a istoriei recente româneşti. O pagină dureroasă deopotrivă pentru familiile evreilor şi românilor morţi în acele zile. Dureroasă pentru amintirea evreilor ucişi în pădurea Jilava, cât şi pentru cei care de şapte decenii sunt incriminaţi global,

Strigătură la găină


Zî-mi ceteraş, mai cu drag,
Să mă  pot culca pă prag.
Că prăguţu-i cu  t'inguţă,
Nu pot urca că-s mn'icuţă.
Eu pă prag când m-am suit,
Tăt nănaşu' mi-o ot'it.
Că să-i duc lui găina,
Că  plată bună mi-a da.
Că nănaşu' n-are prunci
Şî mi-a da bani
De doi giunci.
Că nănaşu' prunci  nu are,
Nu-i  pasă de tri parale.
Hai, nănaşu' în grăd'ină,
Să-i  punem  preţ la găină!
Că aici nu putem fa',
Că  ne vede nănaşa.
Şi nănaşa-i frumuşă,
Da-i  mai  dulce gura mé.
Că-s cocoană tinerea.
Bine-mi pare mie amu',
C-am celuit nănaşu'.
Că găina mi-o plătit,
Şi nu-i bună de nimnic.

Obiceiul de a sărbători începutul  anului este întâlnită  pretutindeni, la toate popoarele cu  intenţia de a asigura belşugul material şi prosperitatea colectivităţii umane. La Dămăcuşeni  de Revelion se făcea Batyus bál (balul straiţelor). Mergea lumea de acasă  cu batyu (traistă) în spate, cu  mâncare şi băutură. Pe vremuri se făcea la o casă, apoi s-o făcut la căminul cultural. Fiecare îşi ducea mâncăriuca de acasă şi acolo făceau Revelionul împreună. Muzicanţii erau aduşi în 15 decembrie şi stăteau vreo două săptămâni, până după Revelion. Erau patru-cinci muzicanţi. Banii pe care-i strângeau de la colindat, erau pentru muzicanţi. Dacă nu ajungeau banii, trebuia să pună fiecare din buzunar. De obicei le ajungea, că lumea ştia şi le dădea bani, ca să poată să-şi acopere toate cheltuielile.

A fost 15 ianuarie, ziua de naştere a poetului naţional şi Ziua Culturii Române. Despre Eminescu s-a scris şi se va scrie mereu. Nu doar poeziile sau proza eminesciană sunt unice în cultura română, ci întreaga sa gândire, din care nu putea lipsi polticul...

Prin efortul considerabil făcut de Radu Mihai Crişan (care, evident, nu-i singurul!), îl putem cunoaşte pe genialul scriitor român şi ca publicist, ca om care a judecat aspru şi cu mare exactitate lumea în care a trăit. Multe din constatările Poetului sunt valabile şi azi, la 165 de la naştere. E meritul lui Eminescu, sau e un blestem asupra societăţii româneşti care nu vrea sau nu poate să se adapteze lumii moderne?

Adrian Munteanu este un poet aparte, ușor de pus în raftul inimii, atât pentru sonetul cu care a devenit „un cuplu inseparabil”, cât și pentru felul unic în care își recită poezia, făcând din orice apariție a sa în public un spectacol de mare vibrație.

Domnule Adrian Munteanu, când ați știut că veți fi scriitor?

Ar fi trebuit să știu acest lucru de pe vremea liceului, când devenisem un fel de poet și recitator al școlii, dar încă nu mă lămurisem care sunt rosturile mele. Am trecut apoi prin Facultatea de Filologie cu aceleași potențe, dar, de data aceasta, consistent modificate. Ieșea pe primul plan vocația de interpret, de actor.

Au apărut polemici vii între adepţii practicării avortului şi adversarii lui. Ele au loc în jurul a câteva idei principale, pe care le vom prezenta în continuare.

Prima se referă la faptul că proavortiştii declară că fătul nu este om, deoarece nu are viaţă proprie, nu este o persoană umană, doar o aglomerare de celule. Contraargumentele creştine pot veni chiar din domeniul stiinţei. Cercetările ştiinţifice contemporane confirmă teologia şi viziunea creştină cu privire la viaţa copilului nenăscut. Cu mulţi ani în urmă medicii din SUA susţineau că viaţa fătului începe după împlinirea a 12 săptămâni de la momentul conceperii. Astfel, medicul american ginecolog Bernard Nathanson, fost director al unei clinici speciale de avorturi, care în decursul a doi ani a întreprins 60000 de avorturi folosind cele mai moderne mijloace tehnologice (ultrasunete, examinarea electronică a inimii fătului) a ajuns la concluzia că „fătul este fiinţă omenească separată, cu toate caracterele personale specifice”.