Despre lipsa hidroterapiei și a înotului adaptat, la persoanele cu afecțiuni fizice

Scris de Lavinia Oşan. Posted in Social


Deși la Centrul de Recuperare Esperando au fost reluate ședințele de kinetoterapie și fizioterapie, corpul și mintea beneficiarilor noștri simt lipsa celorlalte terapii, de care aveau parte în mod normal la Esperando.
Una din terapiile care e foarte benefică în recuperarea persoanelor cu afecțiuni fizice și căreia îi simțim lipsa enorm, este hidroterapia.
Înainte de declanșarea pandemiei, terapeuții noștri mergeau o dată pe săptămână cu beneficiarii la Dru Relax, unde făceau atât programe de hidroterapie personalizate și adaptate fiecărui caz în parte, cât și ședințe de înot adaptat, iar rezultatele erau vizibile.
Dacă ședințele de hidroterapie se realizau cu toți beneficiarii, ședințele de înot adaptat se realizau cu 6 tineri cu afecțiuni fizice, înscriși în proiectul european REAL- Reserve a Lane For the Disabled, cu scopul principal de a-i învăța să înoate, în funcție de posibilitățile fizice pe care aceștia le au. Tinerii participanți în proiect urmau să se antreneze săptămânal până în luna octombrie a acestui an, când ar fi trebuit să participe la un concurs international, organizat în Turcia.
Din păcate, datorită situației actuale la nivel mondial, întreaga activitate a fost suspendată.

Alocări financiare din rezerva Consiliului Județean Maramureș pentru localitățile de pe Valea Izei, afectate de inundații

Scris de CJMM. Posted in Social


În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Maramureș care a avut loc miercuri, 15 iulie, aleșii județeni au aprobat contribuția instituției la diferite acțiuni finanțate din rezerva bugetară. S-a decis, astfel, alocarea de sume de bani către unitățile administrativ-teritoriale din județ care au fost cele mai afectate de inundațiile din ultima lună de zile. În cadrul acestei întruniri s-a stabilit acordarea unui sprijin financiar pentru localitățile de pe Valea Izei, urmând ca, în cadrul viitoarei ședințe extraordinare, să se aloce fonduri și pentru localitățile de pe Valea Vișeului, pentru cele din Țara Lăpușului, precum și pentru comunitatea din Copalnic Mănăștur.

Consiliul Județean Maramureș alocă pentru localitățile de pe Valea Izei sume cuprinse între 100 de mii și 500 de mii de lei, în funcție de gradul de afectare la care au fost supuse. Sumele de bani nu sunt prevăzute pentru refacerea infrastructurii, ci mai degrabă pentru cheltuielile cu înlăturarea efectelor imediate ale inundațiilor. Localitățile care vor benefica de sume de bani în cadrul acestei alocări sunt: Bârsana - 200 mii lei, Bogdan Vodă - 150 mii lei, Dragomirești- 250 mii lei, Ieud - 150 mii lei, Oncești - 200 mii lei, Poienile Izei - 100 mii lei, Rozavlea - 300 mii lei, Săcel - 100 mii lei, Săliștea de Sus - 500 mii lei, Șieu - 100 mii lei, Strâmtura - 200 mii lei, Vadu Izei - 100 mii lei.

Opt structuri sportive de performanță de prim eșalon, finanțate de Consiliul Județean Maramureș în anul 2020

Scris de CJMM. Posted in Social


În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Maramureș, care a avut loc luni, 29 iunie, aleșii județeni au aprobat proiectul de hotărâre privind stabilirea structurilor sportive de performanţă de prim eşalon care vor beneficia de finanţarea programelor sportive, în anul 2020.

Potrivit proiectului, opt structuri sportive de performanță de prim eșalon vor beneficia de finanțare, după cum urmează: Clubul Sportiv „Asociația Sportivă Independența”– echipa de fotbal feminin AS Independența Baia Mare; Clubul Sportiv Municipal Baia Mare  – echipa de rugby CSM Ştiinţa Baia Mare; Clubul Sportiv „Știința” Baia Mare - echipa de volei masculin CS Ştiinţa Explorări Baia Mare; Clubul de Șah al Municipiului Baia Mare – echipa de şah; Clubul Sportiv Minaur Baia Mare - echipa de handbal masculin CS Minaur Baia Mare; Clubul Sportiv Minaur Baia Mare - echipa de handbal feminin CS Minaur Baia Mare; Clubul Sportiv Municipal Sighetu Marmației – echipa de baschet masculin CSM Sighetu Marmației; Clubul Sportiv Municipal Sighetu Marmației – echipa de şah feminin CSM Sighetu Marmaţiei.

Prof. Valeriu Tabără, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şiseşti” din România a susținut, online, o prelegere publică la Academia de Științe a Moldovei

Scris de Eugenia Tofan. Posted in Social


Prof. Valeriu Tabără: „Implementarea noilor principii si tehnologii ale irigării în agricultură este, indiscutabil, calea spre o dezvoltare durabilă a complexului agroindustrial, al ţărilor din bazinul Mării Negre-riverane spaţiului fluviilor Dunărea, Nistru, Prut etc.”
 
Academia de Ştiinţe a Moldovei, în cooperare cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şiseşti” din România, a organizat, la 10 iulie 2020,  Lecţia publică, online, cu genericul: „Relaţia dintre agricultură şi gestiunea resurselor de apă”. Protagonistul prelegerii a fost acad., prof. Valeriu Tabără, preşedinte al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şiseşti”.
La eveniment au participat președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, vicepreședinții AȘM, acad. Boris Gaina și m.c. Svetlana Cojocaru, acad. Mihai Cimpoi, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului fiind reprezentat de dr. Mihail Machidon, Secretar de stat.  

Terapia prin dans - benefică atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional

Scris de Claudia Breban . Posted in Social


Beneficiile dansului se răsfrâng atât asupra trupului, cât și asupra minții.
Dansul a reprezentat înca din cele mai vechi timpuri o modalitate de exprimare a gândurilor, a emoțiilor, a trăirilor, dar și o modalitate de distracție și eliberare a psihicului.
Ce este terapia prin dans?
Specialiștii definesc terapia prin dans drept utilizarea psihoterapeutică a mișcării pentru a promova integrarea emotională, socială, cognitivă și fizică a individului.
Există o abordare holistică a vindecării, bazată pe afirmația că mintea, corpul și spiritul sunt inseparabile și interconectate, schimbările din corp reflectă schimbările din minte si invers.
Prin ce diferă terapia prin dans de dansul obisnuit?
Miscarea într-un cadru de terapie de dans este mai amplă decât un simplu exercițiu. Acțiunile, fluiditatea și miscarea sunt interpretate mai mult ca un limbaj. Oamenii care utilizează terapia prin dans în cadrul unui tratament, utilizează miscarea pentru a comunica sentimente conștiente și inconștiente prin dans.

TEL VERDE la Consiliul Județean - linie telefonică la care pot fi reclamate problemele din trafic de pe drumurile județene din Maramureș

Scris de CJMM. Posted in Social


Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, vicepreședintele Ioan-Doru Dăncuș și directorul-executiv al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte (DDIP), Claudia Breban s-au deplasat la Dragomirești pentru a discuta cu primarii de pe Valea Izei, cu antreprenorul general care a câștigat licitația de reabilitare a acestui drum județean, dar și cu reprezentanții subcontractanților, despre problemele punctuale existente în fiecare zonă.
Astfel de întâlniri au loc lunar, bilunar sau ori de câte ori situația o impune, iar ploile din ultima perioadă au reprezentat unul dintre motivele pentru care primarii din Bârsana, Dragomirești, Bogdan-Vodă, Săcel, Săliștea de Sus, Rozavlea și Strâmtura au fost invitați la discuții, la sediul Primăriei Dragomirești. Astfel, primarii din cele șapte localități au abordat, în prezența executivului Consiliului Județean dar și a managerului de proiect, problemele legate de rigole, descărcări de ape pluviale, conexiunea cu rețelele de utilități, accesul la proprietăți etc.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a dat asigurări că, în câteva zile va deveni operațional un TELVERDE, linie telefonică la care toți șoferii care doresc să reclame situații care nu ar trebui să existe în trafic pe drumurile județene și în special pe drumurile aflate în reabilitare vor putea să sesizeze problemele existente.

MELOTERAPIA

Scris de Elena Pușcaș . Posted in Social


La Asociația Esperando practicăm de ani buni muzica drept o formă de relaxare, recuperare, terapie, aceasta având rezultate favorabile asupra beneficiarilor noștri.
    Meloterapia este o formă de terapie non verbală, benefică pentru menţinerea sănătăţii fizice şi psihice.
    Se adresează tuturor categoriilor de vârstă, atât pentru dezvoltarea personală, cât şi pentru deschiderea unui nou canal de comunicare în cazul persoanelor cu tulburări neurologice.
    Meloterapia poate trata tulburările mentale sau afective, ajută la îmbunătăţirea stării de spirit, la depăşirea unor blocaje, ne scapă de pesimism şi depresie, ne ajută să avem un somn mai bun şi să devenim mai creativi. În plus, stimulează eliberarea de endorfine (hormoni ai fericirii), ceea ce ne poate face mai fericiţi.
    Beneficiile ei asupra sănătăţii mintale sunt demonstrate. Această formă de terapie facilitează exprimarea emoţiilor în cazul tuturor oamenilor, în special, în cazul persoanelor cu deficiențe.

Rezultate finale la Evaluarea Națională (Capacitate) 2020. Vezi notele, județ cu județ

Scris de DN. Posted in Social


Rezultatele finale de la Evaluarea Naţională (Capacitate) 2020 au fost publicate astăzi, 27 iunie, în format anonimizat. Măsura anunțată de Ministerul Educației este o premieră pentru învățământul românesc.

Vezi aici rezultatele finale la Evaluarea Națională (Capacitate) 2020, după contestații.

Elevii care au susținut anul acesta Evaluarea Națională au primit la finalul examenului un cod unic. Codul poate fi introdus pe site-ul oficial al Ministerului Educației pentru ca elevii să-și poată afla notele în mod anonim. Este pentru prima oară în istoria examenului când rezultatele sunt comunicate în acest fel.

Primele rezultate de la Evaluarea Națională 2020 au fost afișate luni, 22 iunie.

Campania de strângere de fonduri “A iubi înseamnă a dărui”, a ajuns la final

Scris de Lavinia Oşan. Posted in Social


Vreme de 2 ani, Asociația Esperando a derulat campania de strângere de fonduri „A iubi înseamnă a dărui”.
Primul aviz pentru această campanie s-a primit în martie 2018, ulterior depunându-se o solicitare de prelungire, pentru încă un an. Datorită restricțiilor impuse de pandemie, aceasta s-a finalizat în luna iunie a acestui an.
Pe toată durata campaniei, Asociația Esperando a avut amplasate urne de strângere de fonduri, în mai multe locații din Baia Mare. Locațiile au fost puse la dispoziția noastră de către oameni de bine, care au ales să se implice în acest fel în sprijinirea celor în nevoie, și cărora le mulțumim în mod deosebit.
Pe parcursul celui de-al doilea an de campanie, a fost colectată suma de 11.361,90 RON.
În total, în cei doi ani de campanie s-a strâns suma de 26.819,68 RON.

APC solicită demisia ministrului sănătății, Nelu Tătaru!

Scris de APC. Posted in Social


Domnule ministru, în Uniunea Europeană au fost identificate de la începutul pandemiei 62 de mărci de măști neconforme de către instituțiile responsabile ale statelor membre UE!
Domnule ministru, câte mărci de măști din cele 62 de mărci de măști neconforme a găsit Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, instituție aflată în subordinea Ministerului sănătății?
Domnule ministru, în ce spitale au ajuns cele 1 milion de măști neconforme cumpărate de Ministerul sănătății prin Unifarm?
Domnule ministru, sunt conforme cele 115 milioane de măști achiziționate recent de Ministerul sănătății pentru cei 2,3 milioane de români cu situație financiară precară?
Domnule ministru, siguranța echipamentelor de protecție (măști, combinezoane etc) constituie prioritate zero pentru Ministerul sănătății?
Domnule ministru, știți de existența platformei Safety Gate a Comisiei Europene?

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026